Nulitate absolută. Persoană îndreptăţită
| Comentarii |
|
Are calitate procesuală activă în cererea în nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare terţul al cărui interes a fost afectat prin încheierea contractului.
Secţia civilă, Decizia nr. 1457 din 9 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 6690/325/2008 la Judecătoria Timișoara reclamanta Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a chemat în judecată pârâții SC N. SA, Primăria comunei G. și Consiliul Local al Comunei G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va da, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 88/2007 încheiat între Primăria Comunei G. și SC N. SA și anularea cărții funciare în care s-a intabulat vânzătoarea; să dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierilor aici transnotate și, pe cale de consecință, anularea CF 9[…], cu cheltuieli de judecată.
în motivare, a arătat că, în urma unor verificări efectuate în zona rampei de încărcare-descărcare, s-a constatat încălcarea zonei de siguranță de către pârâta SC „N.” SA prin construirea unui gard din stâlpi metalici pe fundație din beton.
Ca urmare a sesizării societății-pârâte, aceasta a invocat dreptul său de proprietate asupra terenului, drept dobândit cu titlu de vânzare-cumpărare; or, suprafața de teren astfel ocupată este înscrisă în CFC Cluj-Napoca - CF 2 G., având ca proprietar Statul Român în administrarea CNCF „CFR” SA, făcând parte din domeniul public al statului.
în consecință, pârâtul vânzător Primăria Comunei G. nu avea calitatea de proprietar la data vânzării, proprietar fiind Statul Român.
în drept, a invocat dispozițiile art. 480 - 482, 948 pct. 4, 966, 968 C.civ., art. 35, 36 din Legea nr. 7/1996.
Consecință a celor dispuse de instanță, la 10.03.2010 reclamanta a învederat că prezenta acțiune este formulată în nume propriu, dată fiind calitatea sa de concesionar.
Prin sentința civilă nr. 7579/28.04.2010 Judecătoria Timișoara a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocată de pârâta SC N. SA și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că una dintre condițiile de admisibilitate al acțiunii civile este aceea ca părțile in proces sa aibă calitatea de a fi reclamant sau pârât în cauză ,calitate ce rezultă din existența unui drept material la acțiune.
în speța de față, reclamanta a promovat acțiunea civilă în constatarea nulității absolute al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta I și pârâta II în nume propriu invocând acest drept din existența unui contract de concesiune încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Transportului și Locuinței în reprezentarea Statului Român în calitate de concedent și reclamantă în calitate de concesionar.
Reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, în justificarea calității de persoană interesată în promovarea acțiunii în nulitate absolută, a invocat existența unui drept de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu, invocând ca și temei de drept art. 480 C. civ.
Analizând conținutul dreptului de concesiune, instanța a reținut faptul că în temeiul prevederilor Legii nr. 219/1998, contractul de concesiune este un contract prin care concesionarul dobândește posesia și folosința bunului, putând culege fructele produse de bunul concedat fără a avea un drept de dispoziție juridică asupra bunului, drept ce aparține doar concedentului în calitate de proprietar al bunului concedat.
Promovarea prezentei acțiuni în justiție prin care se tinde la revendicarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu corelativ cu constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâta I și pârâta II reprezintă un act de dispoziție juridică care aparține exclusiv proprietarului bunului în litigiu; or, reclamanta nu a promovat acțiunea civilă în numele concedentului său ci în nume propriu invocând un drept propriu, izvorât din contractul de concesiune.
Prin decizia civilă nr. 157/A/21.03.2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6690/325/2008, apelul astfel declarat a fost admis, iar sentința - desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanta a precizat, la termenul din 10.03.2010, că a formulat acțiunea în numele Statului Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în calitate de concesionar, potrivit contractului de concesiune nr. 224, încheiat intre Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în calitate de concedent si Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, având ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publica a statului. Art. 6 din contract prevede: „concesionarul are obligația sa reprezinte interesele concedentului în litigiile cu terții, privind obiectul concesiunii”, suprafața de teren ce face obiectul litigiului aflându-se înscrisă în cartea funciară nr. 202 […] (Cartea Funciara Centrala Cluj-Napoca - Stația CF G.) având ca proprietari Statul Român, în administrarea CNCF CFR SA și făcând parte din domeniul public al statului, la data respectiva cărțile funciare centrale ale căilor ferate fiind separate de cărțile funciare ordinare.
în acest context, reclamanta justifică interesul în cauză și calitatea procesuală activă pentru invocarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, motivat de faptul ca Primăria G., în opinia reclamantei, nu avea calitatea de proprietar la momentul perfectării contractului, această calitate aparținând Statului Român, în administrare CNCF CFR SA și de împrejurarea că, potrivit sesizării făcute de Districtul 1 Timișoara Est, SC „N.” SA încalcă zona de siguranță a căii ferate, în stația G. […] pe o suprafață de aproximativ 2346 mp.
împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta SC „N.” SA care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului și al menținerii hotărârii primei instanțe.
în drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 C.proc.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. (2) C.proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ. și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța a reținut că, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, reclamanta a învederat că terenul face parte din domeniul public al Statului Român și că asupra acestui teren are personal un drept de administrare.
Ulterior, la termenul din 17.09.2008, reclamanta invocă dreptul său de proprietate asupra imobilului înstrăinat, pentru ca în cuprinsul aceluiași înscris intitulat „Precizări” să reafirme calitatea de proprietar a Statului Român. în consecință, la termenul din 24.02.2010, instanța a pus în vedere reclamantei să precizeze calitatea în care a formulat prezenta acțiune și să facă dovezi în acest sens.
Urmare a celor astfel dispuse, reclamanta a precizat că acțiunea este formulată în nume propriu, în calitate de concesionar, depunând la dosar și contractul de concesiune nr. 224.
Chiar dacă această precizare a calității în care reclamanta a sesizat instanța ar putea echivala cu o modificare a cererii de chemare în judecată în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., instanța reține că această normă este prevăzută în beneficiul reclamantului și, cum în cauză pârâții nu s-au opus modificării, ea este producătoare de efecte juridice.
în consecință, reclamanta stă în proces în calitate de concesionar al terenului afirmativ înstrăinat cu nerespectarea normelor legale.
Corespunde realității că în această calitate reclamanta a invocat înstrăinarea terenului de către un neproprietar, însă a susținut și că bunul înstrăinat face parte din domeniul public al Statului Român. Or, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate, un atare act fiind lovit de nulitate absolută, sancțiune expres prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol din lege.
Chiar dacă reclamanta nu a indicat explicit acest temei în motivele de drept pe care și-a întemeiat pretențiile, el trebuia reținut de prima instanță în temeiul art. 129 C.proc.civ. raportat la art. 84 C.proc.civ., dată fiind referirea expresă în cuprinsul motivării de fapt la afirmata înstrăinare a unui bun aparținând domeniului public al statului.
în continuare, este de observat că nulitatea absolută este sancțiunea ce lipsește actul civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, norme ce ocrotesc un interes general, ea putând fi invocată de orice persoană interesată. Or, în calitate de concesionar al terenului ce a făcut obiect al înstrăinării (potrivit susținerilor sale) reclamanta are interesul de a-și asigura „exploatarea tuturor bunurilor ce fac obiect al contractului de concesiune […], de a culege și folosi fructele acestor bunuri” și de a valorifica în condiții de eficiență toate aceste bunuri (art. 4 din contract), deci inclusiv imobilul ce face obiect al contractului a cărui anulare se cere.
în concluzie, în mod legal a reținut instanța de apel calitatea procesual activă a reclamantei, astfel că decizia recurată a fost menținută.
(Judecător Florin Șuiu:)
| ← Antecontract de vânzare-cumpărare. Obiect determinat sau... | Notificare formulată pentru restituirea în natură a terenului... → |
|---|
