Obligaţie de a face. Cerere privind obligarea unei societăţi comerciale la ridicarea unor construcţii provizorii, sub sancţiunea de daune cominatorii.
| Comentarii |
|
Competenţa materială determinată în raport cu natura civilă a cererii. Recurs întemeiat pe faptul punerii în executare a sentinţei de admitere a cererii. Inadmisibilitate
Asupra excepţiei de ordine publică invocate, Curtea pronunţându-se în aceeaşi şedinţă publică, a respins-o cu motivarea că obligaţia de a face formulată împotriva intimatelor pârâte în cauză şi care constă în ridicare şi eliberare construcţii, nu constituie fapt de comerţ, în înţelesul dispoziţiilor art. 3 C. com., actele juridice ce au ca obiect imobile ca şi obligaţiile ce derivă din faptele ilicite ce privesc imobile fiind de natură civilă.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 300 C. pr. civ. în sensul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti vizând ridicarea de construcţii asupra căreia s-a formulat recurs, recurenta avea la îndemână contestaţia la executare propriu-zisă, în temeiul prevăzut la art. 399 C. pr. civ., această critică nefiind avută în vedere de legiuitor pentru a constitui motiv de recurs.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2677 din 9 decembrie 2003)
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la nr. 485 din 19 dec. 2002 la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC “G.F.C.” SRL cu sediul în Bucureşti, str. A. nr. 13 sector 1 prin reprezentantul său asociat unic V.C.G. a chemat-o în judecată pe pârâta SC “C.” SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-şi ridice construcţiile provizorii aflate pe terenul în suprafaţă de 582 mp, proprietatea reclamantei, situat în Bucureşti, Bd. A. nr. 13 sector 1, aceeaşi pârâtă să fie obligaă la plata daunelor cominatorii în valoare de 10.000.000 lei/zi întârziere până la ridicarea efectivă a construcţiilor; le-a chemat
în judecată pe pârâtele SC “M.C.” SRL şi SC “P.C.” SRL pentru a fi obligate să elibereze construcţiile provizorii situate pe terenul proprietatea sa pentru lipsa unui titlu valabil, aceleaşi pârâte să fie obligate la plata dobânzilor lunare achitate de către reclamanta BCR aferente sumei împrumutate în scopul cumpărării suprafeţei de teren situate în Bd. A. nr. 13 cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la data ridicării efective a construcţiilor cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii în fapt a susţinut că a cumpărat suprafaţa de teren menţionată de 582 mp
de la soţii C.Ş. şi C. prin actul de vânzare-cumpărare cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. 2063 din
11.07.2002 de BNP E.M.S. care, la rândul lor, l-au dobândit de la numiţii C.I., C.A. şi C.D.Ş., la rândul lor aceştia dobândind-ul de la P.l.
Acţiunea în revendicare promovată de foştii proprietari C. a fost admisă de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1677/ 1998, definitivă şi irevocabilă, SC “C.” SA fiind obligată să le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă de 582 mp situat în Bd.
A. nr. 13.
învestită cu formulă executorie, sentinţa civilă nr. 1677/1998 a fost pusă în executare silită, pe parcursul executării SC “C.” SA formulând şi contestaţie la executare prin care a invocat că este la rându-i proprietara terenului revendicat, pe teren există construcţii ce nu au fost evidenţiate în raportul de expertiză.
Apreciind că motivele invocate reprezintă probleme de fond ce au fost soluţionate prin sentinţa civilă nr. 1677/1988, definitivă şi irevocabilă, instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare prin sentinţa civilă nr. 16927/2000, respectiv şi cererea de suspendare a executării silite. Hotărârea pronunţată la fond a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii apelului şi recursului formulate de către SC “C.” SA.
Ignorând hotărârile menţionate, pârâta SC “C.” SA continuă să-şi menţină construcţiile provizorii edificate pe teren, fără acordul său şi fără o autorizaţie de construire, împiedicând-o astfel să-şi folosească terenul, deşi a semnat procesul-verbai de punere în posesie nr. 709/18 oct. 2000, întocmit de executorul judecătoresc, fără să se fi opus la punerea sa în posesie.
Şi celelalte pârâte folosesc pe nedrept terenul alături de prima societate pârâtă fără a deţine vreun contract de închiriere cu reclamanta, în ce o priveşte pe pârâta SC “M.C.” SRL având un depozit de materiale în construcţia provizorie aflată pe terenul său.
Prin cererea depusă la 14.01.2003, reclamanta şi-a completat şi precizat cererea introductivă în sensul că a solicitat instanţei, în ce priveşte obligaţia de a face formulată împotriva pârâtei SC “C.” SA, să fie autorizată să îndeplinească ea această obligaţie pe cheltuiala pârâtei.
Totodată, a solicitat să se ia act că renunţă la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii
achitate către BCR în ce le priveşte pe societătile pârâte SC “M.C." SRL şi SC “P.C.” SRL.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 1073 şi 480 Cod civil.
Prin sentinţa civilă nr. 734/4.02.2003 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC “M.C." SRL, a admis în parte cererea principală aşa cum a fost completată şi precizată ulterior în sensul că a obligat-o pe pârâta SC “C.” SA să-şi ridice construcţiile provizorii pe care le-a edificat pe terenul proprietatea reclamantei situat în Bucureşti, Bd. A. nr. 13 sector 1, pârâtele SC “M.C." SRL şi SC “P.C.” SRL au fost obligate să elibereze aceste construcţii provizorii aflate pe terenul menţionat.
De asemenea, reclamanta a fost autorizată ca în cazul în care SC “C.” SA nu îndeplineşte obligaţia de ridicare a construcţiilor în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, să efectueze ea însăşi aceasta pe cheltuiala pârâtei SC “C.” SA.
A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei SC “C.” SA la plata daunelor cominatorii.
în considerente instanţa a reţinut că în cauză, în raport de probele administrate, s-a făcut dovada că pârâta SC “M.C.” SRL foloseşte una din construcţiile în litigiu, în consecinţă existând identitate între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei dedusă judecăţii, deci are calitate procesuală pasivă.
S-a reţinut că pârâta SC “C.” SA are edificate pe terenul menţionat, fără a deţine vreun drept, două construcţii provizorii din panouri din lemn, titlul de proprietate asupra terenului făcând dovada că deţine numai reclamanta.
Cele două construcţii sunt folosite efectiv de către pârâtele SC “M.C.” SRL şi SC “P.C.” SRL cum au arătat pe parcursul soluţionării SC “C.” SA si SC “M.C." SRL.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de către pârâta SC “C.” SA, emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarea Teritoriului seria M10 nr. 447 la data 23.02.2000 prin care se atestă dreptul de proprietate al pârâtei asupra suprafeţei de teren de 2963 mp, nu indică adresa acestui teren, menţiunea referitoare la str. A. nr. 9-11-13 vizând sediul pârâtei SC “C.” SA, ci nu adresa terenului asupra căruia se atestă proprietatea.
Prin încheierea nr. 6936/3.07.2000 Judecătoria sectorului 1 a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al pârâtei SC “C." SA asupra terenului din Bd. A. nr. 9-11 în baza certificatului menţionat mai sus.
Susţinerea pârâtei SC “C.” SA, precum că în condiţiile art. 324 pct. 4 din Legea nr. 99/1999, ale art. 20 din Legea nr. 10/2001, terenul evidenţiat în patrimoniul societăţilor comerciale nu poate fi restituit în natură şi respectiv că dreptul său este preferabil în virtutea art. 27 din Legea nr. 7/1996, fiind înscris anterior titlului reclamantei, a fost înlăturată cu motivarea că restituirea terenului reclamantei s-a pus în discuţie când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1677/1968, iar disp. Legii nr. 99/1999 au fost incidente pe parcursul soluţionării căilor de atac exercitate împotriva acestei hotărâri. în ce priveşte prevederile Legii nr. 10/2001 vizau situaţii în care imobilul se mai afla încă în patrimoniul societăţii comerciale în momentul intrării în vigoare a legii, or în cauza de faţă terenul a fost restituit proprietarilor deja, anterior intrării în vigoare a legii, în condiţiile acestei legi nemaipunându-se problema restituirii către persoana îndreptăţită.
Potrivit considerentelor din sentinţa civilă nr. 1677/1998 terenul nu s-a aflat niciodată în patrimoniul pârâtei SC “C.” SA ci doar cel de la nr. 9-11, extinderea pârâtei şi asupra acestui teren, de la nr. 13, făcându-se fără vreun titlu.
Şi în privinţa publicităţii imobiliare în condiţiile Legii nr. 7/1996 prezumţia de proprietate asupra terenului de la nr. 13 operează tot în favoarea reclamantei având înscris dreptul prin încheierea nr. 11377/2001.
Tot în motivarea sentinţei civile nr. 1677/1998 s-a mai reţinut că pârâta SC ‘C.” SA nu poate fi considerată constructor de bună-credinţă dat fiind că în anul 1998 i-a fost atribuit în administrare numai terenul de la numerele 9-11, deci nu şi terenul de la nr. 13 asupra căruia s-a extins fără a justifica vreun titlu de deţinere. Totodată, dreptul transmis pârâtei a fost numai unul de administrare, disp. art. 494 alin. 4 teza a ll-a cod civil vizând situaţia credinţei constructorului că este proprietarul terenului (ci un alt drept), sau că are din partea proprietarului încuviinţarea de a edifica construcţiile pe terenul său.
Plecând de la constatarea că reclamanta este proprietara terenului în discuţie, s-a apreciat incidenţa prevederilor art. 494 alin. 1 şi 2 Cod civil, în temeiul cărora pârâta SC “C.” SA a fost obligată să-şi ridice construcţiile provizorii.
în conformitate cu prev. art. 1076 şi 1077 C. civ. a fost autorizată reclamanta pe cheltuiala aceleiaşi pârâte să aducă la îndeplinire obligaţia de a face în cazul neexecutării acesteia până la termenul fixat.
Pârâtele SC “M.C.” SRL şi SC “P.C." SRL, s-a reţinut din probele administrate, folosesc cele două construcţii efectiv fără a deţine vreun titlu opozabil reclamantei, sarcina probei revenindu-le acestora, în consecinţă fiind obligate să elibereze construcţiile în temeiul prev. art. 480 Cod civil pentru a permite reclamantei să folosească terenul revendicat.
Capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii a fost respins avându-se în vedere posibilitatea înfăptuirii obligaţiei de a face pe calea executării silite şi autorizarea reclamantei de a înfăptui pe cheltuiala pârâtei SC “C.” SA această obligaţie.
împotriva hotărârii instanţei de fond a formulat apel pârâta SC “C.” SA, prin motivele de apel deduse susţinând că sentinţa civilă invocată de către reclamantă are efect declarativ ci nu constitutiv de drepturi.
Reclamanta nu a făcut dovada prin actele depuse că este proprietara terenului, pârâta fiind titulara acestui drept potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a actelor anexe.
Referirea din certificatul de atestare a dreptului de proprietate la numerele poştale 9-11 -13 în sensul că priveşte doar adresa sediului său, nu a fost corect reţinută de către instanţă, având în vedere şi actele anexe titlului depus.
Prin decizia civilă nr. 1090A din 29.05.2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul cu motivarea că dreptul de proprietate al intimatei-reclamante în cauză a fost pe deplin dovedit cu actele autentice de vânzare-cum-părare depuse, respectiv nr. 2994/16.11.2001 si nr. 2063/11.07.202.
De asemenea, şi dreptul de proprietate al vânzătorilor iniţiali C.I., C.A. şi C.D.Ş. a fost definitiv şi irevocabil stabilit prin sentinţa civilă nr. 1677/1998 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
Ca urmare, hotărârea pronunţată de instanţa de fond s-a apreciat a fi amplu şi convingător motivată susţinută de probele administrate, considerente în raport de care s-a constatat că este legală şi temeinică.
împotriva deciziei civile nr. 1090A din 29.05.2003 a formulat recurs pârâta SC “C.” SA aducându-i critici pe motivele de recurs încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. pr. civ.
S-a susţinut că nu i s-a luat în considerare apărarea ce vizează condiţiile de legalitate în care a fost întocmit raportul de expertiză tehnico-judiciară în cauza în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1677/1998 prin care s-a statuat dreptul de proprietate al vânzătorilor intimatei SC “G.C.” SRL la sesizarea sa faţă de expertul care a întocmit acel raport luându-se măsura începerii urmăririi penale, fiind indicii pentru comiterea infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
Uzând de disp. art. 129 pct. 5 C. pr. civ. instanţa trebuia să stăruie pentru aflarea adevărului.
S-a mai arătat că intimata-reclamantă a pus în executare sentinţa civilă nr. 734/2003 a Judecătoriei sectorului 1 fără ca aceasta să rămână irevocabilă, contrar prev. art. 300 C. pr. civ.
în şedinţa publică din 2 dec. 2003, în temeiul prev. art. 304 pct. 3 rap. la art. 159 pct. 2 şi art. 162 C. pr. civ. a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei care a soluţionat cauza la fond, cererea introductivă fiind de natură comercială, cu obiect neevaluabil în bani, competenţa soluţionării în prima instanţă aparţinând tribunalului potrivit prev. art. 2 pct. 1 C. pr. civ.
Asupra excepţiei de ordine publică invocate, Curtea pronunţându-se în aceeaşi şedinţă publică, a respins-o cu motivarea că obligaţia de a face formulată împotriva intimatelor-pârâte în cauză şi care constă în ridicare şi eliberare de construcţii, nu constituie fapt de comerţ, în înţelesul dispoziţiilor art. 3 C. com., actele juridice ce au ca obiect imobile ca şi obligaţiile ce derivă din faptele ilicite ce privesc imobile fiind de natură civilă.
Cu referire la criticile aduse deciziei civile pronunţate în apel, Curtea le consideră nefondate pentru următoarele argumente:
într-adevăr, la fila 40 din dosarul de fond, există în xerocopie adresa nr. 611.163/9.01.2001 înaintată recurentei de către Secţia 2 Poliţie prin care îi face cunoscut dispunerea începerii urmăririi penale împotriva expertului tehnic desemnat în litigiul privind revendicarea terenului din Bd. A. nr. 13 de către C.I., C.A. şi C.D. pentru infracţiunile prev. de art. 249 C. pen., 289,291 C. pen.
Potrivit adresei din 19.11.2002 (aflată la aceeaşi pagină, în xerocopie) Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti o informează însă pe recurentă că soluţia dispusă conform adresei de mai sus a fost infirmată ca urmare a admiterii plângerii formulate, cauza fiind restituită la organul de cercetare penală în vederea completării cercetărilor.
în raport de data când recursul a fost soluţionat, recurenta nu a mai depus nici un înscris legat de cercetările penale întreprinse şi pe baza căruia putea să solicite revizuirea sentinţei civile nr. 1677/1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sarcina dovedirii afirmaţiilor făcute în faţa instanţei incumbându-i potrivit art. 169 Cod civil.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 300 C. pr. civ. în sensul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti vizând ridicarea de construcţii asupra căreia s-a formulat recurs, recurenta avea la îndemână contestaţia la executare propriu-zisă, în temeiul prevăzut la art. 399 C. pr. civ., această critică nefiind avută în vedere de legiuitor pentru a constitui motiv de recurs.
Pe considerentele expuse în temeiul prev. art. 312 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
| ← Putere de lucru judecat. Elemente. Analiza pe cale incidentală,... | Imobil preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950. înstrăinare.... → |
|---|
