Obligaţie de a face. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 3841/2015 din data de 01.10.2015
Dosar nr.
Cod operator 2443/2442
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3841/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
Asistent judiciar:
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta P. U. în contradictoriu cu pârâta C.C. IPURL, succesoare de drept a S.C. C.C. S.R.L. lichidator al S.C. A. S.A., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pentru reclamantă a răspuns avocat P.C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei sentința nr…. din data de 30.04.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. …/95/2014*.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța a procedat la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă și a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Tribunalul pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă prin întâmpinare și acordă cuvântul cu privire la această excepție.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că singura societate îndreptățită să elibereze adeverința pentru perioada 18.10.1983-19.10.2001 în care să se menționeze grupa II-a de muncă în procent de 80% este pârâta S.C. C.C. IPURL.
Apărătorul reclamantei a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și probatorii de administrat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constatând cercetarea judecătorească încheiată și cauza în stare de judecată, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să elibereze adeverința pentru perioada 18.10.1983-19.10.2001 în care să se menționeze grupa II-a de muncă în procent de 80% , fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. ../95/2015, reclamanta P.U. a chemat în judecată pârâta C.C., succesoare de drept a S.C. C.C. S.R.L. lichidator al S.C. A S.A. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la emiterea unei adeverințe pentru perioada 18 .10.1983-19.10.2001 în care să se menționeze grupa II-a de muncă în procent de 80% în conformitate cu prevederile Ordinului 590/2008.
În fapt, începând cu data de 18.10.1983 și până la data de 19.10.2001, reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul S.C. A S.A. în funcția de inginer zootehnist, funcție încadrată în baza Ordinului 50/1990, în grupa a II-a de muncă.
S-a menționat că societatea S.C. A S.A. a intrat în procedura judiciară de faliment, iar calitatea de lichidator judiciar, gestionarea tuturor activelor mobile și imobile, împreună cu toată arhiva datelor de personal fiind încredințată societății C. C. SRL, care ulterior s-a transformat în IPURL C. C.
Astfel, potrivit Ordinului 590/2008 ,,cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau II de muncă se depun la angajatorii sau deținătorii arhivelor acestora, după caz";, iar ,, adeverințele se întocmesc și se eliberează numai în baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorului sau ale deținătorilor de arhive.";
S-a menționat faptul că deși procedura judiciară a falimentului a fost încheiată și C. C. SRL a fost descărcată de gestiune, în procesul verbal de predare/primire a documentelor ( create în perioada 1971-2002) încheiat între lichidator și C.P Gorj nu se regăsesc documentele care atestă încadrarea în grupele de muncă, reclamanta fiind pusă în fața faptului că nu poate beneficia de prevederile actelor normative în vigoare, tocmai datorită neînscrierii grupei de muncă corespunzătoare conform activității desfășurate.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului 590/2008 și în conformitate cu prevederile art. 223 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În temeiul art. 205 C.Proc. Civ. societatea pârâtă IPRUL C.C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind nefondată.
S-a menționat că prin sentința nr. ../25.05.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr. ../95/1998 (nr. vechi …/1998), s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului S.C. A Tg-Jiu S.A., radierea societății debitoare și descărcarea lichidatorului de îndatoririle cu care a fost însărcinat. Conform prevederilor art. 136 din Legea nr. 85/2006 - privind procedura insolvenței, "Prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul judiciar/lichidatorul și toate persoanele care l-au asistat sunt descărcate de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
S-a precizat de către societatea pârâtă că întreaga procedură s-a derulat sub supravegherea expresă a judecătorului sindic, care a luat act alături de toate părțile implicate in procedură, de demersurile efectuate in temeiul Legii insolvenței. Astfel, prin încheierea nr. …/.., se aprobă raportul final, se comunică in BPI (anexa nr. 1), raportul final care la pagina 30 (in extras, anexa nr.2) specifică in mod expres : " Arhiva societății debitoare a fost predată pe bază de proces verbal adjudecatarului patrimoniului S.C. A S.A.. De asemenea statele de plată au fost predate către CJP Gorj".
Toate aceste aspecte au fost reținute prin încheierea nr…/…, nu au fost formulate obiecțiuni., s-a aprobat raportul final și s-a pronunțat sentința de închidere a procedurii, bucurându-se astfel de putere de lucru judecat.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Pârâta a arătat că s-a reținut cu putere de lucru judecat că arhiva societății debitoare a fost predată pe bază de proces verbal adjudecatarului patrimoniului S.C. A S.A. Astfel în posesia lichidatorului judiciar nu se mai găsește nici un înscris referitor la S.C. A S.A.. respectiv referitoare la grupele de muncă si procentul de încadrare a foștilor salariați.
De asemenea, s-a menționat că prin Sentința nr.2678/22.04.2013 pronunțată de către Tribunalul Gorj în dosar nr. …./95/2012 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisei și s-a respins acțiunea dnei S. A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă ( anexa nr.5) împotriva acestei Sentințe, dna. S a formulat recurs ce a fost soluționat prin decizia nr. ../27.09.2013 de către Curtea de Apel Craiova, recursul fiind respins ca nefondat( anexa nr. 6).
S-a mai arătat de către pârâtă că urmare a pronunțării sentințelor menționate s-a reținut cu putere de lucru judecat următoarele: - lipsa calității procesuale pasive a C.C. IPURL în calitate de lichidator judiciar al S.C. A S.A în ceea ce privește arhiva societății debitoare și eliberarea de adeverințe pentru încadrarea într-o grupă de muncă și procentul de încadrare a foștilor salariați,- important pentru stabilirea calității procesual pasive nu este calitatea de deținător de arhivă, ci calitatea de angajator, iar lichidatorul putea fi chemat în judecată ca reprezentant legal al angajatorului numai pe perioada în care deține această calitate, iar nu în mod nelimitat în timp, câtă vreme a avut loc descărcarea lichidatorului de îndatoririle sale:- arhiva societății debitoare S.C. A S.A. a fost predată pe bază de proces verbal adjudecatarului patrimoniului S.C. A S.A, astfel în posesia lichidatorului judiciar nu se mai găsește nici un înscris referitor la S.C. A SA, respectiv referitoare la grupele de muncă si procentul de încadrare a foștilor salariați.
Astfel, deținătorul arhivei S.C. A S.A. este S.C. A.I S.R.L. în calitate de adjudecatară a patrimoniului debitoarei S.C. A S.A. si Casa de Pensii, în ceea ce privește statele de plată.
De asemenea, s-a menționat faptul că și alți foști salariați au formulat cereri de chemare în judecată prin care solicitau eliberarea de adeverințe de încadrare în grupa de muncă și s-au pronunțat Sentințe de respingere, respectiv :R.P. - ce a format obiectul dosarului nr. …/95/2012 aflat pe rolul Tribunalului Gorj- prin Sentința nr. 4107/ 29.08.2013 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea. S-a formulat recurs de către R.P. și s-a dispus de către Curtea de Apel Craiova casarea si trimiterea spre rejudecare. Prin Sentința nr. 765/ 24.03.2014 pronunțată de către Tribunalul Gorj în rejudecare s-a dispus respingerea acțiunii, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1153/ 02.07.2014 a Curții de Apel Craiova; D. M. ce a format obiectul dosarului …/95/2012 aflat pe rolul Tribunalului Gorj- prin Sentința nr. 1552/18.02.2013 s-a admis lipsa calității procesuale pasive a C.C. 1PURL. S-a formulat recurs și s-a dispus de către Curtea de Apel Craiova casarea si trimiterea spre rejudecare. Prin Sentința nr. 1441/16.06.2014 a fost admisă în parte acțiunea, în sensul obligării S.C. A.I. S.R.L să elibereze adeverința;S.A. - ce a format obiectul dosarului nr. …./95/2012 aflat pe rolul Tribunalului Gorj - prin Sentința nr. 2678/ 22.04.2013 s-a admis lipsa calității procesuale pasive a C.C. IPURL iar prin Decizia nr. 8514/27.09.2013 s-a respins de către Curtea de Apel Craiova recursul ca nefundat;A.L. - ce a format obiectul dosarului nr. …/95/2013 aflat pe rolul Tribunalului Gorj - prin Sentința nr. ../03.07.2014 s-a admis lipsa calității procesuale pasive a C.C. IPURL.
În ceea ce privește pe S.C. A.I. S.R.L. s-a menționat că aceasta se află in procedura generala a insolventei, derulând un plan de reorganizare în dosar nr. …/95/2011 aflat pe rolul Tribunalului Gorj. fiind numit administrator judiciar C.C. Ipurl. Societății A.I. S.R.L. nu i s-a ridicat de către Judecătorul sindic dreptul de administrare, aceasta fiind reprezentată de administratorul special - d-na S. A..
Conform art. 126 alin 1 Anexa la HG nr.257/2011 adeverințele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele si-au desfășurat activitatea in locuri de munca încadrate in grupele I si/sau a II-a de munca se întocmesc potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate in evidentele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de micro-climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare).
Potrivit prevederilor art. 15 alin .1 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Nefiind in posesia documentelor din care sa rezulte această stare de fapt, pârâta a menționat că se află în imposibilitatea de a elibera o adeverință care să ateste procentul, iar faptul că S.C. A S.A. a înscris în carnetul de muncă încadrarea în grupa a II-a de muncă, nu constituie un temei legal și nu reprezintă documente verificabile în baza cărora subscrisa să elibereze o adeverință cu indicarea procentului.
În raport de toate aceste aspecte, a solicitat în principal admiterea excepției invocate și în subsidiar respingerea acțiunii, ca nefondată.
În drept, au fost invocate prevederile art.205 din Noul Cod de Procedură Civilă, art. 3 si 20 din Legea nr.85/2006, art. 15 din Ordinul 50/1990 precum și orice altă prevedere relevantă.
Față de prevederile art.248 cod procedură civilă instanța va analiza cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, reținând în acest sens următoarele:
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.
Pârâta S.C. IPURL C.C. S.R.L. a fost chemată în judecată pentru a fi obligată la eliberarea unei adeverințe cu privire la activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 18.10.1983-19.10.2001 în cadrul Întreprinderii Avicole de Stat Tg-Jiu în care să se menționeze grupa a II-a de muncă în care a fost încadrată și procentul.
Potrivit Ordinului nr.590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001 și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se depun la angajatorii sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz. Aceste adeverințe se întocmesc și se eliberează, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive.
Prevederile acestui ordin s-au aplicat însă în vederea stabilirii drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile legii nr.19/2000 astfel că, în condițiile legii nr.263/2010, eliberarea unor astfel de adeverințe se realizează în conformitate cu prevederile HG nr.257/2011.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din anexa la HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II - a de munca se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive; potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, în termen de 30 de zile de la data solicitări: fără a percepe taxe sau comisioane. De asemenea, art. 126 alin. (3) din același act normativ cuprinde o definiție a noțiunii de deținător legal de arhivă, în sensul că prin deținători legali de arhivă se înțelege creatorii și deținătorii de documente, în sensul art. 4 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit art.4 din Legea nr.16/1996 "Persoanele fizice și persoanele juridice, creatoare și deținătoare de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României, denumite în continuare creatori și deținători de documente, răspund de evidența, inventarierea, selecționarea, păstrarea și folosirea documentelor în condițiile prevederilor prezentei legi";.
Art. 7 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale prevede: creatorii si deținătorii de documente sunt obligați să înregistreze și să țină evidența tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum și a celor ieșite, potrivit legii.
Potrivit art. 18 din același act normativ, în cazul desființării, în condițiile legii, a unui
creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul art. 2, vor fi preluate de către Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de casele județene de pensii.
Conform art. 181 alin. 1 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale, creatorii și/sau deținătorii de documente, persoane juridice, care își schimbă regimul de proprietate sau își modifică obiectul de activitate, precum și noii deținători care preiau patrimoniul au obligația să dispună măsuri pentru păstrarea, conservarea și evidența arhivei, în condițiile prevăzute de lege; iar potrivit alin.2 al aceluiași articol unitățile prevăzute la alin. 1 sunt obligate să ia măsuri împotriva distrugerii, degradării, sustragerii ori comercializării fără drept a documentelor din arhivă.
În speță, pârâta S.C. C.C. a îndeplinit calitatea de lichidator judiciar al fostei societăți S.C. A S.A. - în prezent radiată, în urma închiderii procedurii falimentului. Prin sentința nr.379 din 25.05.2007 a Tribunalului Gorj s-a dispus atât radierea SC A SA cât și descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle sale, astfel că în prezent nu se mai justifică în persoana acestuia calitate procesuală pasivă, nemaifiind deținătorul arhivei fostului angajator al reclamantei.
De asemenea, conform procesului-verbal de constatare din 20.03.2013, încheiat între ec. Ciobanu Emanoil, din partea fostului lichidator judiciar și director economic E.I., din partea S.C. A.I. S.R.L., arhiva S.C. A S.A. a fost preluată de la pavilionul administrativ de către fostul administrator al S.C. A.I. S.R.L.- . A. A., în perioada 2006-2007 și a fost depozitată la Ferma nr.2.
Față de considerentele expuse, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C.C. IPURL, succesoare în drept a S.C. Consulting V. Company S.R.L și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C.C. IPURL, succesoare în drept a S.C. C. V. C. S.R.L.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta P.U. în contradictoriu cu pârâta C.C. IPURL, succesoare de drept a S.C. C.C. S.R.L. lichidator al S.C. A S.A., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare , ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședință publică din
← CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | Comunicare informaţii de interes public (Legea nr. 544/2001) → |
---|