obligaţie de a face. Jurisprudență Prejudicii, daune

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria PITEŞTI Hotărâre nr. 8437/2014 din data de 17.09.2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 5629/280/2012*

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8437/2014

Ședința publică de la 17 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M S

Grefier F N

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. C. R. și pe pârâții C.I.A, C.P, C.A, S.C și S.C.B, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în ședința publică de la data de 10.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunțarea asupra fondului cauzei la data de 17.09.2014.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată că la data de 29.03.2012 a fost depusă cerere de chemare în judecată de către reclamanta SC B.C.R SA, în contradictoriu cu pârâții: C.I.A, C.P, C.A, S.C, S.C.B, prin care s-a solicitat ca, în temeiul art. 10731 și 10772 Codul civil în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice între părțile litigiului (în continuare Vechiul Codul civil sau V.C.C.), art. 15163 și 15284 Noul cod civil (în continuare NCC) coroborat cu art. 9 ind. 3 lit. g) din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, coroborat cu art. 1662 alin. (1)6 și art. 1664 alin. (1) și alin. (2) Noul Cod Civil și în temeiul principiului bunei-credințe în negocieri consacrat în art. 1183 alin. (2) și (3) Noul Cod Civil coroborat cu art. 15 din Noul Cod Civil, ca instanța de judecată să dispună: obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la contractul de credit bancar nr. 2008750404/25.09.2008 potrivit ofertei 2349 propusă de petentă în data de 17.02.2012 prin care este reglementat prețul contractului în concordanță cu prevederile legale și cu respectarea utilității contractului pentru ambele părți după cum urmează: a. dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este variabilă și se calculează în funcție de cotația EURIBOR la 6 luni, la care se adaug 7 puncte procentuale marjă fixă pe an pe restul perioadei de creditare; în subsidiar, în cazul în care se va respinge primul petit menționat, să se constate abuzul de drept al părților manifestat prin refuzul acestora de a încheia actul adițional și rea-credință în negocieri; să se constate, în temeiul art. 6 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive, din contractele încheiate între comercianți și consumatori lipsa de utilitate a contractului, privind refuzul culpabil al pârâților, la încheierea actului adițional; să se constate neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, de către intimați, în temeiul art. 7.4 lit. h din contractul de credit și declararea scadenței anticipată a creditului contractat de aceștia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sintetic s-a arătat: a încheiat cu pârâții Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008750404 (în continuare Contractul de credit) prin care societatea a acordat împrumutaților un credit cu ipotecă în valoare de 100.000 EUR pentru nevoi personale; la data încheierii contractului dobânda curentă era de 7,4% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior, dobânda fixă ce se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8, iar după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale (art. 5 din Contractul de credit); în contextul reclamației adresate de C.I.A Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor - CRPC Argeș, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4483/280/2010, Judecătoria Pitești a soluționat sesizarea formulată de ANPC în temeiul art. 11 - 13 din Legea 193/2000 și a reținut în cuprinsul sentinței nr. 8499/29.10.2010 încă are dreptul să declare scadent prezentul credit împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele spezele și oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin antractele de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca"; împotriva acestei sentințe a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 2340/01.07.2011, Tribunalul Argeș a respins recursul ca neîntemeiat; având în vedere faptul că prin clauza contractuală de la punctul 5 din Contract părțile au reglementat modalitatea de calcul și mai important, prețul contractului, consecința firească pronunțării hotărârii mai sus citate a fost convocarea pârâților pentru încheierea unui act adițional care să completeze contractul cu dispozițiile esențiale de care instanța argeșeană îl lipsise; ca atare, prin adresa nr. 868/24.01.2012 (anexa 4) i-a invitat pe pârâți la sediul unității bancare din Pitești pentru renegocierea contractului și încheierea actului adițional prin care să aducem la îndeplinire dispozițiile instanței; prin Actul Adițional nr. 1 propus de în 31.01.2012 (anexa 5) s-a supus criteriilor de transparență prevăzute de lege pentru calcularea dobânzilor în contractele de credit pentru consum și cu bună credință a propus reclamanților ca: începând cu data intrării în vigoare a actului adițional pentru creditul în sold se aplică un nivel de dobândă astfel: dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este variabilă și se calculează în funcție de cotația Euribor la 6 luni care se adaugă 9,26 puncte procentuale marjă fixă pe an pe restul perioadei de creditare; dobânda se calculează în funcție de cotația Euribor; propunerea a fost urmată de o corespondență între părți din care a rezultat clar: refuzul pârâților de încheia actul adițional și intenția de diminuare flagrantă a prețului contractului ("vă solicit imperativ executarea sentinței conform celor mai sus menționate (Euribor + 1,5 pp) până când veți avea o nouă hotărâre judecătorească de Stabilire a cuantumului dobânzii aplicabile contractului conform celor menționate de dvs." - a se vedea adresa pârâtului C. înregistrată la BCR cu nr. 1274/26.01.2012, anexa 6), exercitarea abuzivă a dreptului acestora la încheierea contractului în forma care să respecte cerințele de transparență a prețului contractului (pârâții solicită returnarea sumelor achitate în plus peste nivelul Euribor + 1,5% până la obținerea unei hotărâri judecătorești care să stabilească prețul contractului, cât și reaua credință a pârâților în negocieri având în vedere amenințările formulate în scris de către pârâți și pretențiile iluzorii de diminuare a prețului contractului, toate acestea fiind dovezi ale faptului că au intrat în negocieri pentru adaptarea contractului fără intenția de a contracta; prin adresa tir. 2349/17.02.2012, BCR a făcut pârâtului C. I. a nouă ofertă personalizata stabilind ca mod de calcul al dobânzii curente formula Euribor la 6 luni + marjă fixă de 7 puncte procentuale; oferta a fost luată la cunoștință de studiu la 17.02.2012; în ciuda acestei oferte, pârâții au susținut în continuare faptul că se impune aplicarea unei dobânzi calculate potrivit formulei Euribor + 1,5% - a se vedea Somația nr. 321/2011 din 06.12.2011 emisă de BEJ Vârgă Ioan către BCR; contractul încheiat între părți este în prezent lipsit de unul dintre elementele esențiale ale convenției: Prețul; Judecătoria Pitești sau/și Tribunalul Argeș nu a interzis stabilirea ulterioară a modalității de calcul al dobânzii și comisioanelor; Judecătoria Pitești a avut în vedere executorialitatea hotărârii pronunțate; din faptul că s-a limitat la a dispune: înlăturarea clauzelor din contract deduce/prezumă că raționamentul instanței a inclus necesitatea acordului ulterior de voință al părților cu privire la modalitatea de calcul al prețului pentru punerea în executare a sentinței; pârâții nu au respectat principiul bunei credințe în negocieri; calificarea sancțiunii incidente în cazul constatării caracterul abuziv al unor clauze contractuale a fost subiect de dezbateri în literatura de specialitate.; în ipoteza analizată instanța învestită cu soluționarea sesizării ANPC a adâncit ambiguitatea deja existentă dispunând obligarea la înlăturarea clauzelor; chiar în aceste condiții, a procedat la a se conforma dispozițiilor instanței prin încercarea de încheiere a unui Act Adițional prin care clauza de la punctul 5 din Contractul de Credit, mai exact sintagma "dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR" să fie mai întâi înlăturată și apoi înlocuită; în cazul de față clauza sancționată se referă la Preț și ca atare, în lipsa lipsit de unul din elementele sale esențiale; revizuirea/analiza clauzei contractuale efectuate de Judecătoria Pitești prin sentința nr. 8499 a vizat exclusiv transparența mecanismului de calcul al dobânzii; în niciun moment în dezbaterea legalității clauzei de la punctul 5 din Contractul de credit nu s-a pus problema cuantumului dobânzii; de altfel, acest lucru ar fi fost imposibil instanței învestite cu soluționarea sesizării ANPC; analiza oportunității/justeței prețului contractului de credit nu este permisă de legislația specială incidență în materia protecției consumatorilor; conform art. 3 litera g) și i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă ("DAE") reprezintă costul total al creditului care este format din "toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor.."; în același sens, art. 2 lit. d) din Legea 289/2004 menționează "costul total al creditului la consumator - toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli; ca atare, punerea în executare a sentinței nr. 8499 presupune o nuanțare/adaptare a prevederilor contractuale amendate în sensul cerințelor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 193/200 și al celor reglementate la art. 9 ind. 3 din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor; necesitatea unui acord de voință ulterior între părți pentru respectarea caracterului executoriu al sentinței 8499/2010 justifică indirect admisibilitatea prezentei cereri; părțile au luat în considerare particularitatea sentinței 8499 și necesitatea unui acord de voințe cu privire la Actul Adițional prin care urma să fie pusă în executare hotărârea judecătorească în discuție; Judecătoria Pitești, limitându-se la a dispune înlăturarea clauzelor analizate a dat curs principiului intangibilității contractului cu privire la preț; pârâții au înțeles faptul că în vederea aplicării sentinței 8499 se impune negocierea prețului contractului pentru ca acesta să poată fi executat în continuare; intențiile părților în schimb au fost diferite, în timp ce a intenționat doar executarea sentinței nr. 8499/2010 și agrearea asupra unei modalități transparente de calcul al dobânzii și comisioanelor, pârâții au intenționat să se sustragă de la executarea obligațiilor pe care și le-au asumat prin contract, insistând în repetate rânduri ca dobânda contractuală să fie redusă drastic în sensul calculării valorii acesteia potrivit formulei Euribor +1,5%; nu s-a reclamat și nici judecat legalitatea majorării cuantumului dobânzii pe parcursul executării contractului de către pârâți, ci în mod exclusiv, lipsa elementelor obiective din algoritmul de calcul al prețului; prin Actul Adițional a inserat un atare element obiectiv, care nu poate fi acuzat/suspectat de determinare subiectivă din partea creditorului, respectiv, indicele variabil EURIBOR; nefiind întrunit acordul părților cu privire la dispozițiile care să reglementeze prețul contractului, instanța poate obliga pârâții la încheierea actului adițional în așa fel încât: contractul să poată fi executat în continuare și să nu fie necesară anularea acestuia sau declararea anticipată a scadenței creditului, contractul să-și poată menține utilitatea față de ambele părți; ca atare, în cazul de față, instanța învestită cu prezenta cerere are atât temeiul juridic/pârghia necesară stabilirii prețului contractului în mod indirect prin obligarea pârâților la încheierea contractului, precum și criteriile de care urmează să se prevaleze în evaluarea legalității prețului în varianta și cuantumul propus; prețul propus este cel practicat de petentă în mod obișnuit; prețul propus nu afectează voința comună a părților din momentul contractării; prețul propus respectă sentința 8499 prin transparentizarea algoritmului de calcul precum și principiul obligativității contractului între părți; prețul propus este reglementat prin respectarea concomitentă a drepturilor și intereselor ambilor cocontractanți; în faza precontractuală și în cazul de față, în faza prealabilă acordului de voință cu privire la Actul Adițional la Contractul de Credit, buna credință implică obligația de a nu negocia fără intenția de a încheia contractul; în ceea ce privește negocierea fără intenția de a încheia contractul, art. 2.1.15 pct. 3 din Principiile Unidroit prevede că "este de rea credință, în particular partea care începe sau continuă negocierile atunci când nu intenționează să ajungă la o înțelegere cu cealaltă parte"; în prezent este în fața unei situații de fapt în care, pârâții au deturnat protecția conferită de legiuitor în detrimentul reclamantei; instanța nu poate lăsa nesancționată nici reaua credință, de care aceștia au dat dovadă în timpul negocierilor pentru încheierea actului adițional, și nici de abuzurile de drept săvârșite de aceștia; de altfel, în jurisprudența franceză s-au înregistrat mai multe cazuri de deturnare a protecției consumatorilor; este lesne de înțeles faptul ca dobânda variază in funcție de costul resurselor de creditare ale băncii în cazul în care s-a avut ca reper dobânda de referință a băncii, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcție de indicele de referință, a cărei evoluție este independentă de politica de creditare a băncii; ratele de dobândă interbancare sunt determinate de situația de lichiditate înregistrată pe piață; Banca Națională a României prin instrumentele de politică monetară, în special prin rata de dobândă, influențează în mod direct rata dobânzii pentru credite și depozite; toate modificările ratei de dobândă de politică monetară implementată de BNR în timp, determină ajustarea ratelor de dobândă interbancară și în final, prezintă impact asupra ratelor de dobândă la depozite și credite la nivelul macro -sistemului bancar; pe de altă parte, lipsa temporară de lichiditate are de asemenea impact asupra ratelor de dobândă, motiv pentru care, pentru o anumită perioadă, dobânda din piață nu mai este corelată cu rata de dobândă de politică monetară a BNR, cauza principală fiind nivelul mai mare al primelor plăți pentru atragerea resurselor rare; în condițiile crizei financiare și economice internaționale, creșterea de către bănci a dobânzilor la credite cu dobânda variabilă, în funcție de dobânda de referință a băncii s-a datorat impactului pe care criza l-a avut asupra creșterii costurilor cu rezerva minimă obligatorie (la baza căreia a stat decizia BNR) și a costurilor de lichiditate; întotdeauna dobânda de referința a băncii este mai mare decât indicele de referință EURIBOR; de aceea, în practica bancară, atunci când dobânda variabilă se stabilește în funcție de dobânda de referință a băncii, marja este foarte mică (ca și în speță, doar 1,5 %); atunci când dobânda variabilă se stabilește în funcție doar de indicele de referință EURIBOR/LIBOR, marja este cu mult mai mare; instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, pe care urmează să le acorde clienților săi, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia, astfel cum nu a impus nici o micșorare a costurilor creditelor aflate în derulare, inclusiv prin alinierea contractelor de credit aflate în derulare la prevederile OUG nr. 50/2010; pârâții și-au exercitat dreptul a adapta contractul de credit prin reglementarea transparentă a prețului în mod abuziv; încheierea adițional în forma propusă de reclamantă este unica a utilității contractului în ceea ce o privește; ca urmare a pronunțării sentinței nr. 8499/2010 a luat naștere dreptul pârâților de a încheia un act adițional de nuanțare/reglementare transparentă a modalității de calcul al dobânzilor și comisioanelor percepute; nu a contestat acest drept al pârâților, din contră, a încercat punerea în executare în mod voluntar a sentinței și i-a invitat la sediu pentru semnarea actului adițional în forma mai sus descrisă; eșecul în a încheia actul adițional derivă din exercitarea abuzivă a dreptului pârâților mai sus descris, din reaua credință de care au dat dovadă în timpul negocierilor și din intenția manifestată de a se sustrage de la executarea obligațiilor de plată contractuale; unicul algoritm care menține echilibrul contractual și care pune în executare sentința 8499 ce sancționează lipsă de transparență a clauzelor prevăzute la punctul 5 din Contractul de Credit este cel propus prin Actul Adițional și ulterior de cel propus prin oferta nr. 2349/17.02.2012; modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin trecerea de la criteriul dobânzii de referință variabilă a BCR la criteriul indicelui de referința independent EURIBOR nu se poate realiza prin menținerea marjei fixe inițiale astfel cum au solicitat pârâții; dobânda de referință astfel cum era reglementată inițial în contract reprezenta o reflecție a costului resurselor de creditare pe care era nevoită a-l plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație; reglementarea cuprinsă în Actul Adițional privitoare la dobândă trebuie să producă aceleași efecte juridice și în consecință pecuniare ca și clauza ce era reglementat la punctul 4 din Contractul de credit; în caz contrar, contractul se dezechilibrează în defavoarea sa; principiul proporționalității tinde să devină un criteriu general pentru orice situație de conflict a unor interese contrare; astfel, obiectivul organelor judiciare în genere și al instanței în prezenta cauză trebuie să fie cel de a da satisfacția cea mai adecvată intereselor rivale și în final să se restabilească echilibrul dezirabil; respingerea prezentei cereri va echivala cu lipsa atingerii echilibrului contractual ca urmare a refuzului pârâților de a încheia actul adițional; nu poate accepta propunerea ilicită a pârâților de a diminua cuantumul dobânzii prin calcularea acestuia după formula EURIBOR plus marja de 1,5%; o atare prevedere ar transforma contractul dintr-un contract oneros într-un contract cu titlu gratuit, și astfel l-ar lipsi de cauză și de utilitate, având în vedere faptul că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum; or, sentința Judecătoriei Pitești nr. 8499/2010 obligă/impune încheierea Actului Adițional în forma propusă, o altă soluție nu ar justifica dispozitivul sentinței 8499 și nu ar trece de exigențele art. 6 din Legea nr. 193/2000; refuzul acestora de încheiere a actului adițional are la baza următorul mobil: diminuarea prețului contractului și prin aceasta, neexecutarea culpabilă a obligației de plată izvorâte din contractul de credit; în conformitate cu prevederile art. 7.4. lit. h) din Contractul de Credit: "Banca are dreptul să declare scadent prezentul credit împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele spezele și oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește oricare din obligațiile asumate prin contractele de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca"; ca atare, în ipoteza respingerii primului capăt de cerere, se solicită instanței să constate lipsa de utilitate a contractului pentru Subscrisa în varianta propusă de pârâți și dreptul său de a declara scadent anticipat creditului în circumstanțele faptice descrise prin raportare la neexecutarea culpabilă a împrumutaților a obligației de plată a prețului.

În drept, au fost invocate disp. art. 1073 și 1077 Codul civil în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice între părțile litigiului, art. 1516 și 1528 Noul Cod Civil, art. 9 ind. 3 lit. g) din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 1662 alin. (1) și art. 1664 alin. (1) și alin. (2) Noul Cod Civil; art. 1183 alin. (2) și (3) Noul Cod Civil, art. 15 din Noul Cod Civil.

Anexat acțiunii s-a depus un set de înscrisuri (filele 17-58), iar la data de 18.05.2012 s-a depus de către pârâți întâmpinare prin care s-a solicitat admiterea doar în parte a acțiunii formulată de reclamantă, în sensul calculării dobânzii în funcție de cotația Euribor la 6 luni, iar cu privire la cererea privind majorarea marjei fixe din componenta dobânzii variabile solicitate de catre reclamantă, să se dispună respingerea ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei B.C.R. la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă.

În motivarea întâmpinării sintetic s-a arătat: in calitate de împrumutat, a încheiat cu BCR - Sucursala Pitești in calitate de imprumutator convenția de credit nr. 2008750404/25.09.2008, privind acordarea creditului in valoare de 100.000 euro; conform prevederilor articolului 5 din convenția încheiata intre el, in calitate de împrumutat si parata in calitatea sa de imprumutator, dobânda aplicabila contractului pentru primele 12 luni începând cu data încheierii contractului a fost fixa, respectiv 7,4%/an; dupa aceasta perioada, dobânda urma să fie compusa din "dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR la care se adauga 1,5 puncte procentuale"; având in vedere caracterul abuziv al clauzei prin care in componenta dobânzii curente era inclusa "dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR", a înțeles sa se adreseze Agenției Naționale Pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș formulând reclamada nr. 2110/763, prin care a sesizat creșterea dobânzii in mod nejustificat; în baza reclamatiei astfel formulate, constatând ca în contractul de credit sus amintit exista clauze ce ar putea fi considerate abuzive, ce dau posibilitatea imprumutatorului de a modifica unilateral dobânda curenta din contactul de credit, ANPC a sesizat instanța de judecata in baza dispozițiilor art. 12 din Legea 193/2000 in vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de art. 13 din același act normativ; instanta investita cu soluționarea cererii, a constatat ca exista elemente abuzive in clauza la care se referă, in sensul ca lasa posibilitatea băncii se a-si manifesta unilateral voința cu privire la modificarea ratei dobânzii curente in funcție de dobânda de referința variabila afișată la sediile băncii; a constatat totodată ca prevederile contractuale vizate nu au fost negociate de către BCR, fiind vorba despre contracte standard, preformulate si ca eventualele diferente se datorează doar particularităților fiecărui tip de credit contractat; apreciind ca art. 5 din contractul de credit reprezintă o clauza abuziva prin prisma Legea 193/2000, întrucât creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, instanța, prin Sentința Civila nr. 8499/29.10.2010 pronunțata in dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Pitești, a admis acțiunea, a constatat abuziva clauza prevăzuta de art. 5 teza finala din contractul de credit bancar nr. 2008750404 incheiat la data de 25.09.2008 , sub aspectul sintagmei "dobânda de referința variabila care se afișează la sediile BCR", obligând totodată BCR sa modifice contractul de credit incheiat, in sensul inlaturării clauzei constatate ca fiind abuzive; așadar, BCR este singura care are obligația modificării contractului de credit prin înlăturarea clauzelor abuzive; în sarcina lor nu s-a stabilit astfel de obligație; sentința astfel pronunțata a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia 2340/01.07.2011 a Tribunalului Argeș prin care a fost respins recursul declarat de intimata BCR ca nefundat; în baza titlului executoriu astfel obținut, s-a adresat paratei, solicitandu-i in repetate rânduri, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, sa puna in executare dispozițiile instanței de judecata, având in vedere faptul ca dobânda perceputa de banca este in continuare cea calculata in baza aceleiași clauze declarate abuzive, nesocotindu-se in acest fel dispozițiile unei hotărâri irevocabile; toate demersurile inițiate in acest sens au rămas fara niciun rezultat; în plus, parata a incearcat sa îi propună aplicarea unei dobânzi compuse din Euribor plus o marja de 6,75%, in aceeași maniera abuziva si profitând de poziția dominanta pe care o are in relația cu clientul persoana fizica, precum si de faptul ca încasează in continuare contravaloarea ratelor stabilite prin graficul de rambursare intocmit in baza clauzei declarate abuzive; Normele BNR 11&20/2002 prevăd expres ca "dobânda de referința variabila" aplicabila contractelor in Eur este Euribor; având in vedere prevederile actelor normative sus amintite, si cunoscând faptul ca dobânda variabila nu poate fi compusa decât din rata Euribor (care este variabila) plus o marja fixa, care, in speta a fost stabilita la 1,5 p p., parata face totuși o noua încercare de a-si menține cuantumul ridicat al dobânzii prin majorarea marjei fixe (marja fixa reprezentând câștigul băncii) care este cuprinsa initial in contractul de credit deși, instanța prin hotărârea sus amintita, a făcut trimitere la conținutul abuziv al clauzei sub aspectul sintagmei "dobânda de referința variabila care se afișează la sediile";; în mod evident punerea in executare a hotărârii judecătorești definitive si irevocabile, impune o adaptare a prevederilor contractuale in conformitate cu prevederile Legii 193/2000 si impune păstrarea unui echilibru intre drepturile si obligațiile asumate; cu toate acestea, BCR si-a propus transferarea întregului risc, rezultat din fluctuațiile pe care Euribor le poate înregistra, asupra pârâților, in calitate de împrumutat, perpetuând același dezechilibru contractual; cu privire la clauza abuziva, instanța a avut in vedere tocmai faptul ca, desi s-a dispus eliminarea din contract a unei clauze, temeiul de drept adus ca argument in susținerea soluției adoptate este evident in sensul posibilității continuării contractului; părțile si-au putut exprima in mod valabil consimțământul cu privire la elementul fix din componenta dobânzii variabile, respectiv marja de 4 care nu reprezintă altceva decât câștigul băncii; așadar, BCR nu poate invoca faptul ca ar fi de utilitate convenția încheiata intre părți in condițiile in care nu s-ar majora marja de câștig a băncii la 7 puncte procentuale; în plus, contrar susținerilor reclamantei, contractul nu a fost lipsit de unul din elementele esențiale respectiv prețul; o instanța de fond si una de recurs au analizat acest aspect si au decis ca este posibila continuarea contractului, fiind evident faptul ca la soluționarea cauzei s-au avut in vedere dispozițiile art 13 alineatul 1 in sensul posibilității continuării lui si nu in sensul desființării lui; daca soluția ar fi fost cea prezentata de reclamanta BCR, s-ar fi aplicat dispozițiile Legii 193/2000 art 13 alineatul 1 teza finala - in sensul desfintarii contractului si plații de daune interese; însa instanța a avut in vedere aspectele evidențiate respectiv faptul ca aceasta convenție poate continua, nefiind lipsita de unul dintre elementele ei esențiale; soluția este aplicarea in continuare a elementului impunerea dobânzii, respectiv 1,5 puncte procentuale, iar dispoziția abuziva se înlocuiește cu prevederile legale in materie; nu este necesara, intervenția unui tert in vederea determinării prețului, asa cum susține reclamanta invocând dispozițiile art. 1662 din Noul Cod Civil; cel mult prevederile art 1 din NCC pot fi avute in vedere, in sensul in care "prețul vânzării este suficient determinat";; cu privire la sustinerea conform căreia prețul propus de aceasta ar fi cel practicat in mod obișnuit (art. 1664 alin 2 NCC), că prețul practicat in mod obișnuit de catre reclamanta este unul calculat in baza unei clauze declarată ca fiind abuzivă, prea oneros pentru imprumutat; cu toate acestea, dispozițiile citate de petentă nu sunt aplicabile in prezenta cauza, având in vedere prevederile art. 6 alineatul 2 Cod Civil, respectiv art. 102 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil; în plus, dispozițiile referitoare la contractul de vânzare cumpărare nu sunt aplicabile contractului; susținerile reclamantei evidențiază insa, dorința reclamantei de a-si menține prețul ridicat al contractului; BCR solicita la acest moment instanței sa constate ca aceasta convenție nu mai poate continua în condițiile in care in fata instanței investite cu aprecierea clauzei abuzive nu s-a invocat acest aspect; daca s-ar admite o astfel de cerere împreuna cu petitul subsidiar, ar însemna pe de o parte ca instanța sa nesocotească dispozitiile unei hotărâri irevocabile, ori, la pronunțarea hotărârii Judecătoriei Pitești, instanța nu a avut in vedere desființarea contractului cu plata interese; desființarea prin instanță a contractului, independent de acordul consumatorului, ar fi de natură să producă un dezechilibru și mai mare decât cel inițial, deoarece ar fi puși în situația de a rambursa imediat creditul contractat sau de a pierde imobilul adus în garanție; această soluție ar contraveni scopului avut în vedere de legiuitor, motiv pentru care judecătorul a primit competența nu numai de a constata nulitatea clauzelor abuzive, dar și de a le înlocui, dacă este necesar, cu alte clauze care să corespundă echilibrului contractual și utilității pentru părți; dobânda stabilita in contract, indiferent de cuantumul acesteia, este chiar prețul contractului de credit si, asa cum s-a susținut in doctrina, "este suficient pentru existența cauzei, să existe contrapartida și este suficient să existe contraprestația, pentru ca ea să fie considerată echivalența prestației furnizate, făcându-se abstracție față de proporționalitatea lor; au achitat întotdeauna la timp ratele inclusiv dobânda și comisioanele, chiar calculate și percepute de BCR în baza unor clauze abuzive, tocmai pentru a evita un abuz din partea BCR: declararea scadenței anticipate a creditului în condițiile în care clauzele privitoare la dobândă și comisioane sunt nule (ineficace) conform art. 6 din legea legea 193/2000; așadar, partea care este în culpă nu poate pretinde rezilierea contractului; în mod evident, tocmai cuantumul ridicat al dobânzii - ca element declanșator al dezechilibrului contractual a fost avut in vedere de către instanțe la pronunțarea Sentinței Civile irevocabile nr. 8499/29.10.2010 fapt ce contravine dispozițiilor privitoare la caracterul juridic al contractului de împrumut, ca fiind unul comutativ în care existenta si intinderea obligațiilor reciproce sunt cunoscute de parti inca din momentul semnării, fara a depinde de un eveniment viitor si incert; așadar instanța tocmai acest dezechilibru l-a avut in vedere, acea clauza devenita prea oneroasă pentru imprumutat; cu privire la aceasta clauza, in condițiile in care s-ar aplica dispozițiile N.C.Civil ar fi sancționată conform dispozițiilor art 1271 privitoare la impreviziune; în condițiile in care clauza ar fi fost doar netransparenta si nenegociata, dar nu ar fi creat un dezechilibru prin prisma cuantumului dobânzii, acțiunea privitoare la clauza abuziva ar fi fost respinsă ca lipsita de interes; nu este nevoie de un calcul foarte elaborat pentru a ajunge la concluzia ca banca si-a dublat dobânda in perioada in care a făcut aplicarea clauzei abuzive din contract, dealtfel, acest aspect reiese și din documentele existente la dosarul acelei cauze, fiind depuse de către parti; în plus, contractul nu a rămas fara pret BCR prezintă situația de o maniera grava, in condițiile în care incaseaza aceeași dobânda, calculata in baza clauzei ce a fost declarata abuziva si care trebuia eliminata din contract inca de la momentul rămânerii definitive si irevocabile a sentințe 8499/29.10.2010; ceea ce încearcă BCR la acest moment sa obtina, nu este altceva decât sa înlocuiască o cu o alta clauza abuziva, insa, de acesta data, pentru ca nu mai poate impune in aceeași modalitate o dobandă împovărătoare, solicita girul instanței; este evident ca înlocuirea cu cea care prevede ca dobânda va fi compusa din Euribor la 6 luni plus o marja de 7 p.p. conduce in final la plata de către imprumutat a aceluiași cuantum al dobânzii, pe care s-a apreciat in mod irevocabil ca fiind prea oneros pentru una din parti, in speța împrumutatul; în plus , clauzele convenite de parti prin contractul inițial nu pot fi modificate sau decât in condițiile prevederilor contractului, respectiv prin acordul ambelor parti, manifestat prin incheierea unui act adițional (art. 12 ); BCR pierde pur si simplu din vedere faptul ca rolul instanței nu este unul pur formal, ci unul activ; dacă reclamanta face referire la un abuz de drept, acesta a fost săvârșit chiar de către aceasta; nu se poate discuta despre o negociere in sensul susținerilor reclamantei, disp. legale in materie nu lasa loc unor negocieri; dobânda plătită in primele luni in care s-a aplicat dobânda variabila, cuantumul acesteia era considerabil mai mic decât cel ce se aplica in mod abuziv in momentul de fata; ceea ce solicita reclamanta presupune nesocotirea unei hotărâri irevocabile, a unei instanțe care a statuat faptul ca reclamanta a inclus in contract o clauza abuziva, care generează un dezechilibru important in cadrul unui contract; ignorând in totalitate dispozițiile acestei hotărâri, bcr solicita girul instanței pentru înlocuirea unei clauze abuzive si care - in mod evident trebuie înlăturata din contract, cu o alta clauza, de aceeasi natura; mai precis, cu o clauza în baza căreia bcr urmeza sa incaseze aceeași dobânda exorbitanta pe care a perceput-o si pana la acest moment și care pretinde ca nu ar fi fost avuta in vedere de instanța la pronunțarea sentinței; în consecința, singura componenta a dobanzii asupra careia BCR, in calitate de împrumutător putea interveni, este marja, care in contractul încheiat intre parti a fost stabilita la 1,5 p.p. si cu privire la care nu au obiectiuni.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, iar instanța, prin sentința civilă nr. 7594/17.09.2012 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să încheie actul adiționat însă la o valoare de 1,5 p.p.

Pentru a se adopta această soluție s-a reținut că: "Între reclamanta reclamanta SC B.C. R.SA și pe pârâții C.I.A, C.P, C.A, S.C și S.C.B, la data de 25.09.2008 s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008750404/25.09.2008, prin care a acordat împrumutaților un credit cu ipotecă în valoare de 100.000 euro pentru nevoi personale. La data încheierii contractului menționat, dobânda curentă a fost de 7/4 % pe an, fiind fixată în primele 12 luni și variabilă ulterior, dobânda fixă menținându-se constant, pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8, dobânda curentă fiind formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale. Ulterior, urmare a unei reclamanții formulate de către pârâtul C.I.A, la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - CRPC Argeș, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Pitești, s-a soluționat sesizarea acestuia, în temeiul art. 11-13 din Legea nr. 193/2000, pronunțându-se în sensul admiterii sesizării acestuia, și constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută de art. 5 teza finală din contractul de credit bancar, menționat mai sus, sub aspectul sintagmei "dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, obligă pe intimata BCR să modifice contractul, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive";, hotărâre care a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului de Tribunalul Argeș. Urmare a constatării clauzei contractuale de la pct. 5 din contract ca fiind abuzivă, reclamanta a convocat pe pârâți la încheierea unui act adițional, la sediul său din Pitești, pentru renegocierea contractului și încheierea unui act adițional, care să cuprindă de la data intrării în vigoare a acestuia pentru creditul în sold, o dobândă curentă aplicabilă, calculată în funcție de cotație EURIBOR la 6 luni, la care să se adauge 9,26 puncte procentuale marjă fixă/an pe restul perioadei de creditare, astfel încât dobânda să fie calculată în funcție de cotația EURIBOR. Pârâții au refuzat să încheie actul adițional, nefiind de acord să-l încheie, conform ofertei reclamantei, astfel încât reclamanta a mai făcut o nouă ofertă, cu adresa nr. 2349/17.02.2012, prin care au stabilit ca mod de calcul al dobânzii curente formula EURIBOR la 6 luni + marjă fixă de 7 puncte procentuale, dar aceștia din nou au refuzat, pretinzând că se impune aplicarea unei dobânzi calculate potrivit formulei EURIBOR + 1,5%, sens în care au emis o somație cu nr. 321/2011 din 06.12.2011 emisă de BEJ Vârgă Ioan. Instanța reține, conform prevederilor articolului 5 din convenția încheiata intre părți, respectiv între pârâtul C.I.A, in calitate de împrumutat si reclamantă, in calitatea sa de imprumutator, dobânda aplicabila contractului pentru primele 12 luni începând cu data încheierii contractului a fost fixa, la 7,4%/an. Dupa aceasta perioada, dobânda urma sa fie compusa din "dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,5 puncte procentuale". Având in vedere faptul că s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prin care in componenta dobânzii curente era inclusa " dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR", ca urmare a pronunțării sentinței irevocabile, menționate mai sus, s-a constatat că in contractul de credit sus amintit exista clauze ce ar putea fi considerate abuzive, ce dau posibilitatea imprumutatorului de a modifica unilateral dobânda curenta din contactul de credit, ANPC-ul sesizând instanța de judecata in baza dispozițiilor art. 12 din Legea 193/2000 in vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de art. 13. din acelasi act normativ. Prin hotărârea irevocabilă pronunțată de Judecătoria Pitești, respectiv sentința civilă nr. 8499/21.10.2010 pronunțată în dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Pitești, s-a constatat că există elemente abuzive in clauza menționată mai sus, în sensul ca reclamanta avea posibilitatea de a-si manifesta unilateral voința cu privire la modificarea ratei dobânzii curente in funcție de dobânda de referința variabila afișată la sediile băncii. Totodată, s-a constatat ca prevederile contractuale vizate nu au fost negociate de către reclamanta BCR, fiind vorba despre contracte standard, preformulate si ca eventualele diferente se datorează doar particularităților fiecărui tip de credit contractat. În acest context, s-a constatat că art. 5 din contractul de credit reprezintă o clauza abuziva prin prisma dispozițiilor ari 4 alin.1 din Legea 193/2000, întrucât creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârâților. Așadar, instanța, prin Sentința Civila nr. 8499/29.10.2010 pronunțata in Dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Pitești, ca urmare a admiterii acțiunii, a constatat de fapt, abuziva clauza prevăzuta de art. 5 teza finala din contractul de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008 , sub aspectul sintagmei "dobânda de referința variabila care se afișează la sediile BCR", obligând totodată intimata BCR sa modifice contractul de credit încheiat cu titularul acestuia, in sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzive. Or, reclamanta BCR este singura care are obligația modificării contractului de credit prin înlăturarea clauzelor abuzive., iar în sarcina pârâților nu a fost stabilită o astfel de obligație. Mai mult, sentința pronunțata a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia 2340/01.07.2011 a Tribunalului Argeș prin care a fost respins recursul declarat de intimata BCR ca nefondat. Hotărârea judecătorească menționată, intrată în puterea de lucru judecat, a devenit titlu executoriu, pârâții adresându-se reclamantei, solicitându-i in repetate rânduri, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, sa puna in executare dispozițiile acesteia, pentru ca dobânda perceputa de banca este in continuare cea calculata in baza aceleiași clauze declarate abuzive, nesocotindu-se in acest fel dispozițiile unei hotărâri irevocabile. Din înscrisurile depuse de către părți, rezultă că toate demersurile inițiate de titularul contractului, în acest sens au rămas farà niciun rezultat. Reclamanta BCR a încercat, conform adreselor depuse la dosar, sa propună aplicarea unei dobânzi compuse din Euribor plus o marja de 6,75%, ceea ce nu corespundea celor constatate prin hotărârea irevocabilă, profitând de poziția dominanta pe care o are în relația cu pârâții, in calitate de clienți persoane fizice. Astfel, rezultă din înscrisurile aflate la dosar că, ulterior pronunțării hotărârii irevocabile, aceasta a încasat in continuare contravaloarea ratelor stabilite prin graficul de rambursare întocmit in baza clauzei declarate abuzive. Normele BNR 1120/2002 prevăd expres ca "dobânda de referința variabila" aplicabila contractelor in Eur este Euribor. Având în vedere prevederile actelor normative sus amintite, si cunoscând faptul ca dobânda variabila nu poate fi compusa decât din rata Euribor (care este variabila) plus o marja fixa, care, în speța a fost stabilita la 1,5 p.p., reclamanta a făcut totuși o noua încercare de a-si mentine cuantumul ridicat al dobânzii prin majorarea marjei fixe (marja fixa reprezentând câștigul băncii) care este cuprinsa inițial in contractul de credit, desi, instanța prin hotărârea sus amintita, a făcut trimitere la conținutul abuziv al clauzei sub aspectul sintagmei "dobânda de referința variabila care se afișează la sediile BCR". In mod evident punerea in executare a hotărârii judecătorești definitive si irevocabile, presupune o adaptare a prevederilor contractuale in conformitate cu prevederile Legii 193/2000 si presupune păstrarea unui echilibru intre drepturile si obligațiile asumate. În această situație, este cert că nu există rea-credință din partea pârâților, reclamanta nereușind să răstoarne prezumția bunei-credințe, pentru că aceasta si-a propus transferarea întregului risc, rezultat din fluctuațiile pe care Euribor le poate înregistra, asupra lor, in calitate de împrumutați, perpetuând acelasi dezechilibru contractual. Cu privire la clauza abuziva, instanța a avut in vedere tocmai faptul ca, desi s-a dispus eliminarea din contract a unei clauze, temeiul de drept adus ca argument in susținerea soluției adoptate este evident in sensul posibilității continuării contractului — art 13 alineatul 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori "instanța, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, aplica sancțiunea contravenționala conform art. 16 si a dispus, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, in măsura in care contractul ramane in ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune interese, dupa caz". Hotărârea judecătorească nu mai poate fi interpretată sub aspectul celor statuate, pentru că s-a stabilit irevocabil modificarea clauzei abuzive, in sensul aplicării dispozițiilor legale respectiv aplicarea Euribor in locul sintagmei " dobânda care se afișează la sediile BCR" , iar aspectul folosirii acestei sintagme, instanța a considerat clauza abuziva, restul clauzei urmând a ramane in vigoare, nefiind un element asupra căruia sa fi putut plana vreun dubiu la momentul încheierii contractului. Se reține că părțile si-au putut exprima in mod valabil consimțământul cu privire la elementul fix din componenta dobânzii variabile, respectiv marja de 1,5 p.p., care nu reprezintă altceva decât câștigul băncii, iar reclamanta BCR nu poate invoca faptul ca ar fi lipsita de utilitate convenția încheiata intre noi părțile in condițiile in care nu s-ar majora marja de castig a băncii la 7 puncte procentuale. In plus, contrar susținerilor reclamantei, contractul nu a fost lipsit de unul din elementele esențiale respectiv prețul, pentru că s-a decis irevocabil, ca este posibila continuarea contractului, fiind evident faptul ca la soluționarea cauzei, instanțele au avut in vedere dispozițiile art. 13 alineatul 1 in sensul posibilității continuării contractului si nu in sensul desființării lui. Susținerile reclamantei, sunt înlăturate și pentru că, daca soluția ar fi fost cea prezentata de reclamanta BCR, s-ar fi aplicat dispozițiile Legii 193/2000 art. 13 alineatul 1 teza finala - in sensul desființării contractului si plații de daune interese. Insă, hotărârea irevocabilă a avut in vedere faptul ca aceasta convenție poate continua, nefiind lipsita de unul dintre elementele ei esențiale, așa cum s-a menționat și mai sus, soluția fiind aplicarea in continuare a elementului fix din compunerea dobânzii, respectiv 1,5 puncte procentuale, iar dispoziția abuziva se înlocuiește cu prevederile legale in materie. Nu este necesara, intervenția unui tert in vederea determinării prețului, asa cum susține reclamanta invocând dispozițiile art. 1662 din Noul Cod Civil. Cel mult prevederile art 1664 alineatul 1 din NCC pot fi avute in vedere, in sensul in care "prețul vânzării este suficient determinat". Cu privire la susținerea conform căreia prețul propus de aceasta ar fi cel practicat in mod obișnuit ( art 1664 alin 2 NCC), nu poate fi admisibil, riscul de a repeta cele expuse mai sus, ca prețul practicat in mod obișnuit de catre reclamantă să fie calculat in baza unei clauze constatate ca fiind abuzive, prea oneros pentru împrumutat În speță, dispozițiile citate de catre reclamanta nu sunt aplicabile in prezenta cauza, având in vedere prevederile art. 6 alineatul 2 din noul Cod Civil, respectiv art 102 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil. In plus, dispozițiile referitoare la contractul de vânzare cumpărare nu sunt aplicabile contractului de împrumut, iar susținerile reclamantei evidențiază insa, dorința acesteia de a-si menține prețul ridicat al contractului. Reclamanta BCR solicita la acest moment instanței sa constate ca aceasta convenție nu mai poate continua, in condițiile in care in fata instanței investite cu aprecierea clauzei abuzive nu s-a invocat acest aspect Daca s-ar admite o astfel de cerere împreuna cu petitul subsidiar, ar însemna pe de o parte ca instanța sa nesocotească dispozițiile unei hotărâri irevocabile, ori, la pronunțarea hotărârii nr. 8499/29.10.2010 a Judecătoriei Pitești, instanța nu a avut in vedere desființarea contractului cu plata de daune interese. Este de subliniat că, sub imperiul autorității de lucru judecat, prin hotărârea irevocabilă, prin care s-a constatat clauza abuzivă, instanța are în vedere nu numai dispozitivul hotărârii, ci și considerentele care explică dispozitivul acesteia, în același sens fiind și CEDO, Lindon Otchakovsky-Laurens și July contra Franței, hotărârea din 22.10.2007, cererea nr. 21279/2002. Totodată, instanța reține că desființarea prin instanță a contractului, independent de acordul consumatorului, ar fi de natură să producă un dezechilibru și mai mare decât cel inițial, deoarece pârâții ar fi puși în situația de a rambursa imediat creditul contractat sau de a pierde imobilul adus în garanție. O asemenea soluție ar contraveni scopului avut în vedere de legiuitor, motiv pentru care nu se poate pronunța o soluție, de a constata nulitatea clauzelor abuzive, dar și de a le înlocui, cu alte clauze care să corespundă echilibrului contractual și utilității pentru părți a contractului. De asemenea, dobânda stabilita in contract, indiferent de cuantumul acesteia, este chiar prețul contractului de credit si, asa cum s-a susținut in doctrina, "este suficient pentru existența cauzei, să existe contrapartida și este suficient să existe contraprestația, pentru ca ea să fie considerată echivalenta prestației furnizate, făcându-se abstracție față de proporționalitatea lor." Pârâții au achitat întotdeauna la timp ratele, inclusiv dobânda și comisioanele, chiar dacă erau calculate și percepute de BCR în baza unor clauze abuzive, tocmai pentru a evita un abuz de genul acesta din partea BCR: declararea scadenței anticipate a creditului în condițiile în care clauzele privitoare la dobândă și comisioane sunt nule (ineficace) conform art. 6 din legea 193/2000. Așadar, partea care este în culpă, respectiv reclamanta, nu poate pretinde rezilierea contractului, pârâții fiind de acord cu admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamantă, în sensul de a încheiat actul adițional la contractul de credit bancar nr. 2008750404/25.09.2008, în condițiile calculării dobânzii, în funcție de cotația Euribor la 6 luni, care a fost stabilită în contract la valoarea de 1,5 p.p. Văzând și disp. art. 274 Cpc, instanța va respinge cheltuielile de judecată ca fiind nedovedite de către pârâți.";.

Împotriva sentinței de mai sus a fost formulată calea de atac a apelului de către reclamantă, cale admisă de Tribunalul Argeș prin decizia nr. 186/24.09.2013 prin care s-a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a fost formulată calea de atac a recursului de către părți, admise prin decizia nr. 887/24.04.2014 a Curții de Apel Pitești, hotărârile anterioare fiind casate, iar cauza trimisă spre rejudecare la Judecătoria Pitești.

Pentru a se adopta această soluție s-a reținut: "Așa după cum rezultă din acțiunea cu care recurenta-reclamantă a învestit instanța de judecată, aceasta a solicitat obligarea pârâților la încheierea unui act adițional la contractul de credit bancar nr.2008750404/25.09.2008 potrivit ofertei nr.2349 propusă de reclamantă, în sensul aplicării creditului în sold a unei dobânzi curente variabilă, calculată în funcție de cotația Euribor la 6 luni la care să se adauge 7 puncte procentuale, marja fixă pe an pe restul perioadei de creditare, iar în subsidiar, în cazul în care nu se va admite acest capăt de cerere a solicitat să se constate abuzul de drept al pârâților manifestat prin refuzul încheierii actului adițional și în consecință, să se constate neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâți, ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului. Instanța de fond, a admis în parte acțiunea, prin aceea că a obligat pe pârâți să încheie actul adițional la contractul de credit, în condițiile calculării dobânzii în funcție de cotația Euribor, la 6 luni, la care se adaugă marja fixă care a fost stabilită în contract la 1,5 puncte procentuale. Procedând în acest mod, judecătoria nu a analizat practic fondul cauzei deduse judecății. Această instanță trebuia să examineze acțiunea cu care a fost învestită, respectiv trebuia să administreze probele necesare pentru a putea conchide dacă marja fixă cerută de către reclamantă poate fi sau nu stabilită la 7 cote procentuale, aceasta, în condițiile în care pârâții, pe parcursul soluționării cauzei, nu au învestit instanța cu vreo cerere prin care să se dispună luarea în considerare a unei marje fixe de 1,5 puncte procentuale. Această situație de fapt a fost sesizată și de către instanța de apel, numai că aceasta a considerat, în mod greșit, că instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, încălcându-se principiul disponibilității, deși nu se analizase fondul cauzei, raportat la obiectul acțiunii introductive de instanță. Mai mult, prin modalitatea de soluționare a apelurilor și de respingere a acțiunii, cu îndrumarea pentru părți de a proceda la noi negocieri până vor ajunge la o înțelegere, în condițiile în care, în mod constant pârâții nu au fost de acord cu încheierea unui act adițional la contractul de credit în care să se prevadă o marjă fixă de 7 puncte procentuale, iar reclamanta nu a agreat o altă cotă procentuală, s-a încălcat și principiul accesului liber la justiție, care este o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil, principiu care este reglementat prin legea fundamentală română, în art.21, cât și prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță. În consecință, în baza dispozițiilor art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, urmează să se admită ambele recursuri și să se dispună casarea sentinței și deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea soluționării pe fond a acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată. Cu ocazia rejudecării, urmează a fi analizate și criticile invocate de părți, în recurs, ca apărări de fond.";.

În fața acestei din urmă instanțe la termenul de judecată din data de 17.09.2014 părțile au precizat prin apărători că nu mai doresc administrarea de alte probatorii și au formulat concluzii asupra fondului cauzei.

Având în vedere proba administrată se va admite în parte acțiunea, pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile depuse în primul ciclu procesual de către reclamantă se reține că între aceasta și pârâți a fost încheiat contractul de credit bancar cu nr. 2008750404/25.09.20008 (fila 17), convenție prin care aceasta a acordat un împrumut în sumă de 100.000 euro.

În urma unui litigiu între părți s-a pronunțat de către Judecătoria Pitești sentința civilă nr. 8499/29.10.2010, în dosarul nr. 14483/280/2010 (fila 30), prin care s-a constatat abuzivă clauza prevăzută de art. 5 teza finală din convenția de credit. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul Argeș (fila 33).

Pentru a se adopta această din urmă soluție s-a reținut: "La data de 25.09.2008 s-a încheiat, între Banca Comercială Română S.A., prin BCR România S.A. - Sucursala Pitești în calitate de împrumutător și C.I.A, în calitate de împrumutat, convenția de credit nr.2008750404 prin care s-a acordat un credit în suma de 100.000 euro, calitate de coplătitor având C.P și C.A( f. 7-9). Potrivit art. 5 din aceasta convenție ,,La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4%/an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioada de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8. După aceasta data , dobânda curentă este formata din dobânda de referința variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adăuga 1,50";. La data de 27.05.2010 s-a înregistrat la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș reclamația nr.2110/763 prin care intimatul C.I.A a sesizat creșterea dobânzii în mod nejustificat, arătând totodată că în contract la art. 5 există o clauza abuziva respectiv cea care face trimitere la dobânda de referință variabila afișata de BCR, ce îl defavorizează întrucât banca nu se raportează la dobânda variabilă Euribor. În baza reclamației mai sus menționate la data de 12.07.2010 Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor-Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș a încheiat procesul-verbal seria ANPC nr.0019269 și înregistrat sub nr. 60/501/12.07.2010 prin care a constatat că în contractul de împrumut încheiat de părți sunt prevăzute clauze ce pot fi considerate abuzive, respectiv la art. 5 întrucât cuprinde o manifestare de voința unilaterală a băncii de a interveni cu privire la revizuirea ratei dobânzii curente. A fost sesizata instanța în temeiul dispozițiilor art.12 din Legea nr.193/2000 în vederea aplicării dispozițiilor art.13 din același act normativ, prin dispunerea sancțiunii contravenționale și a măsurii complementare. Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș invocata de către BCR prin întâmpinare se constata ca potrivit art. 12 din Lg. nr. 193/2000 rep. [Procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul.] Raportat la acest text de lege rezultă cu claritate că legiuitorul a conferit intimatului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Argeș calitate procesuala activă fiind îndreptățit să sesizeze instanța și să figureze ca parte în proces, excepția fiind neîntemeiată cu consecința respingerii acesteia. Analizând sesizarea prin prisma înscrisurilor depuse la dosar instanța constată că: Potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, ,,O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";, iar conform alin.(2) al aceluiași articol, ,,o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";. Conform art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000, ,,se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";. În Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000, alin.(1) lit. a) se prevede că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul";. Din analiza convenției de credit nr. 2008750404/25.09.2008, reiese că la art.5 se prevede că după primele 12 luni ,,dobânda curentă este formata din dobânda de referința variabilă, care se afișează la sediile BCR la care se adăuga 1,50";. Se constata astfel că aceasta clauza cuprinde elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voința unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcție de dobânda de referința variabilă fără a fi rezultatul de voința a ambelor parți. Împrumutatul este astfel prejudiciat în drepturile sale în măsura în care nu se inserează niciun fel de element concret privind referința la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă. Sub acest aspect împrumutatul ajunge să susțină că ar trebui aplicat indicele Euribor , iar împrumutantul susține că este vorba de dobânda variabilă pe care o practică aceasta și care sete afișata la sediul său. Cele prezentate converg spre concluzia că prevederile contractuale vizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, eventualele diferențe datorându-se particularităților fiecărui tip de credit contractat sau al particularităților fiecărui client în parte. Nu poate fi reținută apărarea intimatei BCR potrivit căreia motivul întemeiat pentru majorarea ratei dobânzii s-a fundamentat din punct de vedere economic și contractual, întrucât clauza vizată ca fiind abuzivă nu cuprinde în mod clar și concis elemente obiective de raportare , care să nu dea posibilitatea unor dubii în interpretarea lor. Nu s-a prevăzut în contract în mod expres că dobânda afișată la sediul BCR este cea practicată de această instituție bancară. Or, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii și neindicarea niciunui criteriu previzibil în acest sens, lăsând la aprecierea Băncii posibilitatea majorării dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale în materie, fiind de natură a produce clienților grave prejudicii materiale. Totodată, din modul de redactare al clauzelor contractuale se deduce cu ușurință că operatorul bancar înțelege să utilizeze anumite terminologii, considerate esențiale, fără a lua în calcul și puterea de înțelegere a consumatorului persoană fizică, luat individual. În raport de disp. alin.(1) din Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și cu condiția informării clientului care să aibă libertatea de a rezilia contractul. În speță, motivul prevăzut în contract este cel privind costul resurselor de creditare, însă nu poate fi interpretat ca având natura unui motiv întemeiat , întrucât prin ,,motiv prevăzut în contract"; în sensul dispozițiilor legale se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început criteriile în raport de care dobânda va fi majorată, situație care nu se regăsește în speța de față. Chiar în situația în care s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția ,,motivului întemeiat";, pentru a nu putea considera o clauză abuzivă, ar trebui, conform dispoziției legale mai sus menționate, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia contractul. Or, o astfel de situație nu este prevăzută în cazul de față, astfel că instanța apreciază ca fiind abuzivă clauza supusă analizei, (prevăzută de art. 5 teza finală din Contractul de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008), prin prisma dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, motivat de faptul că o astfel de clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și contrar cerințelor bunei-credințe. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp. art.13 raportat la art.16 din Legea nr.193/2000, instanța va admite sesizarea, va constata ca abuzivă clauza prevăzută de art. 5 teza finală din Contractul de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008 cu intimatul Cravă Ionuț Adrian, sub aspectul sintagmei " dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR";. Va aplica intimatei amendă contravențională în cuantum de 200 lei și va obliga intimata B. C. R.SA să modifice Contractul de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008, în sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzivă.";.

În urma declarării respectivei clauze ca fiind abuzivă s-au demarat de către reclamantă negocieri în privința stabilirii unei noi dobânzi și în special a modului în care aceasta se va determina (fila 43 și urm.); s-a propus formula Euribor la 6 luni + 9,25 puncte procentuale ("marja băncii";), pentru ca ulterior să se propună 7 p.p.

Aceste oferte au fost refuzate de către pârâtul C. A. (fila 57).

De asemenea, instanța, la termenul din 17.09.2014, a propus o modalitate de soluționare a cauzei, însă părțile nu au ajuns la un acord; toți pârâții au apreciat (după cum rezultă și din întâmpinare) că formula corectă ar fi Euribor la 6 luni + 1,5 puncte procentuale.

Analizând capetele de cerere din acțiune se constată că numai unul dintre acestea este întemeiat.

Astfel, pârâții nu pot fi obligați la încheierea unui act adițional în care să se menționeze modalitatea de calcul agreată de reclamantă în lipsa unui probatoriu în acest sens.

Din înscrisurile depuse de părți la dosar nu se poate în nici un mod stabili că marja corectă pe care banca ar trebuie să o primească este de 7 p.p., iar nu de 5 p.p. sau 9 p.p.

Nu există nici un element obiectiv ce ar putea fi avut în vedere de instanță pentru a dispune o marjă fixă pe an de 7 p.p. Susținerile petentei nu pot fi reținute raportat și la contestarea lor constantă de către pârâți.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea acestora din urmă cum că marja fixă ar trebui să fie de numai 1,5 p.p. pentru că aceasta era prevăzută în contractul inițial.

Dobânda inițială era formată din dobânda de referință variabilă a băncii (stabilită unilateral de aceasta) și cele 1,5 p.p., iar nu din Euribor + 1,5 p.p.

Nu se poate stabili un cuantum al marjei fixe de numai 1,5 p.p. atât timp cât acesta se stabilise și raportat la o dobândă de referință variabilă și care se determina de petentă raportat la activitatea sa, iar nu în funcție de un criteriu independent (cum ar fi Euribor-ul).

În mod evident o marjă de numai 1,5 p.p. ar fi dăunătoare reclamantei, chiar împovărătoare pentru aceasta, atât timp când cuantumul dobânzii, în acest caz, nu ar depăși 2% pe an; nu există posibilitatea a se primi un credit cu o dobândă atât de mică de la nici o unitate bancară (la moneda euro).

Se reține și că nu există o identitate între dobânda de referință variabilă (cost de creditare stabilit exclusiv de reclamantă) și Euribor.

În același timp nu se poate reține un abuz de drept al pârâților rezultat din faptul că nu au fost de acord cu propunerea petentei (actul adițional).

Nu a rezultat din proba cu înscrisuri administrată că aceștia ar fi acționat ilicit, ci nu au acceptat propunerea băncii, apreciind că marja fixă trebuie să fie mult mai mică.

Faptul că un posibil client nu acceptă oferta formulată de unitatea bancară, neacceptând obligațiile pe care ar trebui să și le asume prin contract, nu poate fi apreciat ca un abuz de drept, ci un refuz de a contracta.

Se observă și că propunerile efectuate de părți în ceea ce privește completarea contractului sunt diametral opuse, nefiind posibilă aproprierea voințelor acestora; sunt mult prea îndepărtate opțiunile.

De asemenea, instanța, raportat și la analiza de mai sus privind lipsa unui abuz de drept al pârâților, nu poate da eficientă clauzei din art. 7.4, lit. h din convenția părților și să declare scadent anticipat creditul, cu o posibilă ulterioară obligare a intimaților la plata de daune.

Neexistând o culpă a pârâților nu pot fi incidente disp. art. 7.4, lit. h din contract (fila 27); pentru aceștia nu se poate reține o neîndeplinire a obligațiilor asumate după cum se solicită prin clauza de mai sus. Numai în acest caz (culpă contractuală) se poate declara scadent anticipat creditul.

După cum s-a precizat și mai sus, neacceptarea unei oferte a reclamantei nu poate fi reținută ca și culpă.

Cu toate acestea se observă că este întemeiat capătul trei din acțiunea petentei (pct. 2, lit. b), respectiv incidența în cauză a disp. art. 6 din Lg. 193/2000, respectiv: "Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.";.

După cum rezultă și din motivarea de mai sus, în lipsa unei clauze privind modalitatea de determinare a dobânzii aplicabile creditului acordat, convenția dintre părți nu mai poate continua. Se pierde chiar o parte majoră din obligațiile pârâților (aceștia ar mai restitui numai creditul, iar banca nu și-ar mai realiza venitul).

În mod evident sunt incidente prevederile legale citate mai sus, în special teza finală, respectiv prin declararea abuzivă a clauzei privind determinarea dobânzii, convenția de creditare nu mai poate continua în lipsa unui nou acord al părților.

În același timp se observă și că prin stabilirea incidenței disp. art. 6 din Lg. 193/2000 nu se aduce atingere hotărârilor judecătorești anterioare.

În acel litigiu, în mod evident (raportat la motivarea sentinței și a deciziei), nu s-a analizat și posibilitatea sau nu a continuării convenției; în fapt instanțele nici nu au fost învestite cu un astfel de capăt de cerere.

Nu se poate interpreta obligația stabilită de instanță în sarcina reclamantei de a modifica contractul în sensul înlăturării clauzei abuzive ca fiind o obligație de continuare a relațiilor contractuale.

O astfel de interpretare ar putea duce la o apreciere a băncii că a fost autorizată să modifice contractul în modalitatea în care consideră necesar și numai în interesul său.

În fapt, instanța nu a dispus decât ca petenta de astăzi să înlăture din convenție clauza abuzivă (să modifice contractul în acest sens).

De asemenea, o respingere a cererii petentei nu ar soluționa impasul în care se află părțile; acestea nu ar cădea de acord în stabilirea dobânzii nici în viitor (litigiul este pe rolul instanțelor din 2012), iar obligațiile nu ar mai fi executate atât timp cât nu se cunosc care sunt; chiar pârâții au susținut că în continuare plătesc dobânda din convenția inițială, deși clauza a fost declarată abuzivă; în acest mod hotărârea anterioară a instanței ar fi fără efect.

Pentru aceste motive, observând prevederile legale citate, cât și imposibilitatea în care se află părțile în ceea ce privește un acord asupra modalității de determinare a dobânzii, urmează ca instanța să constate imposibilitatea derulării în continuare a contractului de credit cu nr. 2008750404/25.09.2008.

În urma aceste soluții se vor restitui pretențiile de către părți, fără a se reține o culpă a pârâților și, în consecință, fără ca pentru aceștia să existe o obligație de plată a daunelor.

În baza disp. art. 276 din C.proc.civ., observând că s-a admis numai unul dintre capetele de cerere din acțiune, se vor compensa în totalitate cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.C.R SA, în contradictoriu cu pârâții: C.I.A, C.P, C.A, S.C și S.C.B.

Constată imposibilitatea derulării în continuare a contractului de credit cu nr. 2008750404/25.09.2008.

Compensează în totalitate cheltuielile de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2014.

Președinte,

M S

Grefier,

F N

← acţiune în anulare / anulare bilet la ordin  contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre obligaţie de a face. Jurisprudență Prejudicii, daune