contestaţie la executare + intoarcere executare + daune morale

Judecătoria PITEŞTI Hotărâre nr. 8628/2014 din data de 22.09.2014

Dosar nr. 15557/280/2012*

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8628/2014

Ședința publică de la 22 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A A M

Grefier C M

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea O.C.D.G și pe intimații R.B, A.F.P, având ca obiect contestație la executare + intoarcere executare + daune morale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.09.2014 și apoi la data de 22.09.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2012 sub nr.15557/280/2012 pe rolul Judecătoriei Pitești, contestatoarea O.C.D.G a solicitat instanței pe calea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimatele R.B, A.F.P, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea formelor de executare dispuse în dosarul execuțional nr.742437 din 08.06.2012, întoarcerea executării, obligarea intimaților la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că, primește alocațiile de stat si indemnizațiile de creștere pentru cei doi copii în vârsta de 7 luni, într-un cont bancar deschis la intimata R.B Pitești, în acest cont, încă de la data nașterii copiilor, situația juridică a acestor sume, fiind adusă la cunoștința angajaților băncii, întrucât în extrasele de cont se explica proveniența sumelor de bani si obiectul acestora, respectiv indemnizație socială.

A mai arătat contestatoarea că, la data de 20.06.2012 a fost primită de către R.B o adresa de înființare a popririi emisa de AFP Pitești, căreia, în calitate de terț poprit i-a dat curs, încălcând cu rea credința dispozițiile art.409, alin. 7 C.pr.civ.

A arătat contestatoarea că, procedându-se în modalitatea descrisă, a fost grav prejudiciată, prin reținerea unei sume de bani importante, vitala pentru creșterea si îngrijirea celor doi copii minori.

S-a mai arătat de către contestatoare că, la data de 24.07.2012, a sesizat banca cu privire la faptul ca indemnizația de creștere a copilului i-a fost luata din contul pe care îl deține solicitând totodată restituirea banilor, respectiv că indemnizația si alocația de stat pentru copii sunt drepturi legale ale acestora, fără acești bani neavând posibililatea de a le asigura minorilor cele necesare creșterii și educării.

În drept, acțiunea nu a fost motivată.

În susținere au fost depuse în copie înscrisuri ( filele 4-11 dosar).

Intimata A. F. P. P - D. G. A F. P.A, legal citată, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat în principal respingerea contestației ca inadmisibilă și nefondată, menținerea ca legale și temeinice a actelor de executare întocmite în cauză, iar în subsidiar a invocat excepția de netimbrare și excepția de inadmisibilitate a contestației la executare.

În motivare intimata a arătat că, deși contestatoarea înțelege să conteste executarea începută de către organele fiscale, în motivarea acțiunii aceasta invocă aspecte care exced disp.art.172 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala republicat, cu modificările si completările ulterioare: ,,(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.";, în condițiile în care executarea silită în cazul de fată a început datorită neachitării unor obligații fiscale.

A mai arătat intimata că, în măsura în care contestatoarea nu a înțeles sa uzeze de prevederile legale aplicabile, organele de executare au procedat in mod corect, având in vedere competentele ce le revin in baza art.136 din OG 92/2003 republicata, potrivit cu care: "Organele de executare silita In cazul în care debitorul nu îsi p/ateste de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silita, potrivit prezentului cod.Organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate sa duca la îndeplinire masurile asigurătorii si sa efectueze procedura de executare silita." și respectiv art.141 din OG 92/2003 republicata, potrivit cu care: ";Titlul executoriu si condițiile pentru începerea executării silite (1) Executarea silita a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui raza teritoriala îsi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(2) Titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut,de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege….(6) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silita, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136."

A arătat în continuare intimata că, potrivit aprecierii sale, o contestație la executare poate fi promovată numai împotriva unui act de executare (somație, titlu executoriu, proces-verbal de sechestru etc), întocmit cu nerespectarea prevederilor codului de procedura fiscala, de către organele de executare, respectiv că, în motivarea acțiunii, contestatoarea nu precizează care sunt prevederile legale ce au fost încălcate in efectuarea actelor de executare, rezumându-se la prezentarea unei situații de fapt, din care nu se poate retine reaua credință în sarcina organelor de executare, acestea neavând cunoștință de situația specială a acestui cont, respectiv la nerespectarea de către terțul poprit a obligației de a nu da curs adresei de înființare a popririi si respectiv, de a-i comunica faptul că în acest cont se virează indemnizația socială:

A arătat intimata că, fiind contestată legalitatea masurilor dispuse prin titlurile de creanța ce stau la baza executării silite, aceasta este inadmisibila, deoarece reprezintă, conform art.172 alin.3 teza 2 din O.G.92/2003 republicata potrivit cu care: ";un act pentru a cărui contestare exista o alta procedura prevăzuta de lege.";.

La rândul său, intimata R. B.S.A, legal citată, a formulat întâmpinare în conținutul căreia a invocat în principal excepția lipsei capacității procesuale pasive a R. B. S.A - Agenția Argeș cu consecința respingerii cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuale pasivă, excepția lipsei calității procesuale pasive a R. B. S.A - Agenția Argeș cu consecința respingerii cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă, iar pe fond, sub rezerva respingerii excepțiilor, respingerea contestației ca nefondată și neîntemeiată, respingerea ca inadmisibilă, nefondată și neîntemeiată a tuturor capetelor de cerere, inclusiv privind obligarea intimatei la plata daunelor morale.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că potrivit disp.art.41 alin.1 C.proc.civ, orice persoana care are folosința drepturilor civile poate fi parte in judecata, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere, înființarea unei agenții fiind condiționata de existenta unei clauze corespunzătoare în actul constitutiv al societății mama, Agenția Argeș neavând personalitate juridica și neputând sta in judecata in nume propriu.

A mai arătat intimata că, părțile în contestația la executare sunt, prin urmare, părțile direct interesate, si anume debitorul urmărit si creditorul urmăritor, iar nu și instituția bancară, in calitate de tert poprit, care nu ar putea fi menținută decât, eventual, pentru opozabilitatea hotărârii (desi executarea silita a fost finalizata prin plata).

Lipsa calității procesuale pasive este justificata de faptul ca banca, la momentul primirii adresei de înființare a popririi din partea organului de executare fiscala, are obligația legala ce ii incumba conform prevederilor art. 149 alin. 9 Cod procedura fiscala: ";După înființarea popririi, tenul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal, suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare;" 2 (CA București, dec.nr.794/1997, in C.P.J.C. 1993-1998, p.263).

Astfel, in data de 18.07.2012 s-a efectuat plata popririi in contul menționat in adresa de înființare a popririi, ulterior efectuării plații, poprirea fiind ridicata.

In considerarea tuturor aspectelor arătate, întrucât in cadrul executării silite prin poprire banca a avut doar calitatea de terț poprit, având obligația legala de a da curs solicitării organului de executare fiscala la data prezentei nemaiavând aceasta calitate in cadrul executării silite contestate, intimata solicită admiterea excepției invocate instanța fiind necesar să constate ca intimata nu are calitate procesuala pasiva in cadrul prezentei contestații la executare, iar în situația respingerii excepției, in măsura in care se va dispune întoarcerea executării, sa nu fie obligată banca la plata cheltuielilor de judecata si a daunelor morale, întrucât ceasta nu a făcut decât să-și îndeplinească obligația ce îi revenea în calitate de terț poprit.

În legătură cu fondul cauzei arată intimata că, în mod greșit contestatoarea și-a întemeiază contestația pe disp.art.399 si art.404 si urm.C.proc.civ., intrucat in cauza de fata executarea silita s-a efectuat in temeiul dispozițiilor C.proc.fiscala, în ceea ce o privește, in calitate de tert poprit, procedând conform disp.art.149 alin.11 si alin.12 din C.proc.fiscala, la a da curs adresei de înființare a popririi indisponibilizarea sumele de bani prezente si viitoare care formează soldul creditor al contului debitoarei, pana la concurenta sumei indicate in adresa de înființare poprire, în acord cu disp.art.149 alin.11 C.proc.fiscala:.

A arătat intimata că, nu i se pot opune prevederile art.399 C.proc.civ. si nici ale art.174 alin.4 din C.proc.fiscala, deoarece nu banca este cea care a inițiat executarea silita împotriva contestatoarei din cauza pendinte; astfel, contestația la executare promovata împotriva băncii fiind lipsită de obiect, respectiv că nu exista texte legale care sa oblige terțul poprit - banca - sa verifice proveniența sumelor din conturile clienților înainte de a vira suma poprita in contul de consemnare indicat de organul de executare.

A mai arătat intimata că nu are în oferta sa de produse un cont curent cu o destinație speciala - in speța, pentru virarea indemnizației de creștere si îngrijire a copilului si a alocației de stat pentru copii, contul curent, al cărui titular este contestatoarea, fiind un cont curent cu card de debit atașat, in care pot fi virate sume ce au diverse proveniențe si care, odată intrate in cont, isi pierd identitatea formând soldul creditor al contului, susceptibil a fi executat silit prin poprire, că prin adresa de înființare a popririi a luat naștere raportul de creanța dintre creditorul urmăritor si terțul poprit, in baza căruia acesta din urma avea obligația sa plătească sumele datorate debitorului, in limita necesara pentru acoperirea creanței, direct în mâinile creditorului urmăritor, pe care a respectat-o întocmai.

S-a mai arătat de către intimata că, admițând argumentele invocate de contestatoare in cererea de chemare în judecată, instanța ar obliga-o pe intimată să încalce prevederile imperative ale C.proc.fiscala care reglementează cu strictețe atribuțiile terțului poprit in cadrul procedurii de executare silita (prin poprire), îndreptate împotriva debitorului, titular de conturi bancare banca neavând posibilitatea sa se substituie organului de executare in ceea ce privește distribuirea sumelor existente in conturile curente ale clienților săi, urmărite in procedura de executare silita.

În ceea ce privește daunele morale de 10.000 lei solicitate de contestatoare, a arătat intimata că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, daunele morale reprezintă o reparație care sa compenseze un prejudiciu moral. Normele eticii si echității interzic in principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufleteasca este incompatibila cu un echivalent bănesc.

A arătat intimata că, faptul ca reclamanta nu a invocat motive in susținerea solicitării de daune morale, nu justifica existenta unui prejudiciu reputational si/sau de imagine, neaducând nici un fel de probe in acest sens, din starea de fapt, rezultând ca reclamanta nu a suferit nici o suferința psihica ce ar fi datorata culpei băncii sau cauzata printr-o fapta ilicita a acesteia.

Totodată, se subliniază cuantumul mare al daunelor morale solicitate, vădit disproporționat in raport cu sumele consemnate la dispoziția organului de executare, în condițiile în care aprecierea prejudiciului moral trebuie făcut în concret în funcție de toate circumstanțele cazului dat, prin valorificarea multilaterala a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului si a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate iar contestatoarea nu a făcut dovada prejudiciului pe care susține ca l-ar fi suferit din culpa băncii. Dimpotrivă, atât dispozițiile legale, cat si documentele atașate, fac dovada faptului ca prin activitatea desfășurată nu a făcut nimic altceva decât sa respecte dispozițiile legale in materia executării silite prin poprire.

La data de 29.10.2012, contestatoarea O.C.D și-a precizat acțiunea, arătând că debitul urmărit este de 923 lei, iar daunele morale derivă din surmenajul psihic pe care aceasta l-a suferit în perioada în care indemnizația a fost poprită, fiind obligată să asigure cele necesare celor doi minori în vârstă de 7 luni din alte surse, întrucât intimata R. B. avea obligația să verifice destinația fondurilor din contul bancar.

În ședința publică din 29.10.2012 intimata R.B a arătat că nu mai susține excepția lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește cadrul procesual, contestatoarea a arătat că solicită întoarcerea executării silite în contradictoriu cu intimata A. F. P. P.- D. G. A F. P. A., intimata R. B. urmând a fi obligată la plata daunelor morale.

Ulterior, la data de 03.12.2012, intimata R. B. a formulat întâmpinare la cererea precizatoare formulată de contestatoare, solicitând respingerea ca inadmisibilă, nefondată și neîntemeiată a tuturor capetelor de cerere, inclusiv obligarea acesteia la plata daunelor morale.

În motivare, s-a arăta că banca, în cauza pendinte, are calitate de terț poprit. Terțul poprit avea obligația de a indisponibiliza sumele de bani prezente si viitoare din contul debitoarei-contestatoare si de a vira respectivele sume in contul indicat de executorul fiscal, pana la concurenta sumei menționate in adresa de poprire, obligație respectată întocmai.

In ceea ce privește daunele morale solicitate de contestatoare, a considerat intimata, ca aceasta ar trebui sa furnizeze un minim probatoriu care sa ii îndreptățească pretențiile.

Fata de împrejurarea ca banca si-ar invoca propria culpa arată ca, în realitate, culpa pentru generarea acestei situații revine contestatoarei însăși, poprirea fiind instituita de către organul de executare fiscala pe baza unui titlu executoriu care, pana la data prezentei, nu a fost desființat de către nici o instanța.

La solicitarea instanței au fost depus în copie, dosarul de executare.

În ședință publică din data de 10.06.2013, instanța a pus în discuția părților excepția de tardivitate în formularea contestației procedând la soluționarea cu prioritate a acesteia, în acord cu disp.art.137 C.pr.civ.

Prin sentința civilă nr. 5370/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis excepția tardivității invocată din oficiu, s-a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată.

Prin decizia nr. 672/18.03.2014 Tribunalul Argeș a admis recursul formulat de contestatoare, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Cauza a primit prim termen de judecată după casarea cu rejudecare la data de 26.05.2014 când instanța a unit cu fondul excepția lipsei capacității procesuale pasive a intimatei R.B și excepția inadmisibilității formulată de A. F.P.P.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatoarei O.C.D G. s-a dispus începerea executării silite de către intimata A. F. P. P. pentru neexecutarea obligațiilor fiscale, respectiv neplata diferențelor de impozit anual de regularizat. În baza titlurilor executorii (filele 98, 102, 105, 107, 111, 113) s-a format dosarul de executare nr. 742437/08.06.2012 în cadrul căruia s-a dispus poprirea asupra sumelor de bani aparținând contestatoarei, fiind emise adrese de poprire către intimata R.B SA (fila 47) și B.T. SA. Astfel, contestatoarea a fost înștiințată că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor existente și viitoare, precum și a oricăror sume reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și valută, pentru suma de 923 lei datorată de contestatoare intimatei A. F.P.P. Mai mult decât atât, în înștiințarea de poprire (fila 96 dosar) s-a dispus că vor fi poprite orice sume datorate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

La data de 20.06.2012 intimata R.B SA a dispus poprirea sumei de 923 lei din contul contestatoarei, iar prin adresa nr. 70400/26.07.2012 aceasta a fost înștiințată că s-a dispus sistarea executării silite prin decontarea bancară a popririi asupra conturilor deschise de contestatoarea O.C.D Georgiana, ca urmare a achitării obligațiilor restante.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a învederat faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 409 alin. 7 C.pr.civ., fiind poprite sume care nu pot fi urmărite, respectiv indemnizația socială pe care o primea pentru creșterea copiilor.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata A. F.P.P, instanța constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive:

În susținerea excepției, intimata a arătat faptul că,contestatoarea a invocat nerespectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă, or contestația la executare, potrivit art. 172 din OG 92/2003, poate fi promovată și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre judecătorească, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Totodată, a învederat intimata că contestatoarea nu a înțeles să uzeze de prevederile legale aplicabile, organele de executare procedând în mod legal.

Instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate, din moment ce potrivit art. 149 alin. 4 OG 92/2003, sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Prin urmare, Codul de procedură fiscală se completează cu dispozițiile procedurii civile, acestea din urmă trebuind respectate de asemenea în cazul executării unor creanțe fiscale. Totodată, instanța reține că,contestatoarea nu a invocat nelegalitatea titlului executoriu, ci faptul că au fost poprite sume care potrivit legii nu pot fir urmărite. Astfel, prevederile art. 172 OG 92/2003 nu sunt de natură să inducă instanței ideea că acțiunea este inadmisibilă.

Prin urmare, instanța constată că excepția inadmisibilității este nefondată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Referitor la excepția lipsei capacității de folosință invocată de intimata R.B SA, instanța reține că potrivit art. 41 C.pr.civ. asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Astfel, într-adevăr agenția Pitești a intimatei R.B SA nu are personalitate juridică, însă codul de procedură civilă permite ca acestea să fie pârâte într-un proces dacă au organe proprii de conducere. Or nu se poate susține că agenția nu are organe proprii de conducere. Mai mult decât atât, instanța constată că,contestatoarea și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea R.B SA la plata daunelor morale, și nu a agenției acestei intimate.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință ca neîntemeiată.

Pe fondul acțiunii, instanța constată că O.C.D G. primea în contul deschis la R.B SA sume de bani cu titlu de indemnizație creștere copil, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la termenul din 08.09.2014.

Or având în vedere dispozițiile art. 409 alin. 7 C.pr.civ. potrivit cu care alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copil nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii, instanța constată că executarea silită prin poprire asupra acestor sume este nelegală.

Susținerea intimatei A. F.P.P conform căreia nu avea cunoștință de proveniența sumelor de bani nu este de natură să inducă instanței o altă concluzie decât cea a nelegalității executării silite, din moment ce dispozițiile legale menționate mai sus sunt imperative. Totodată, intimata nu poate invoca propria culpă pentru nerespectarea legii. Mai mult decât atât, din înscrisurile dosarului de executare, instanța reține că intimata A. F.P.P avea cunoștință de faptul că sumele de bani primite de contestatoare în contul deschis la R.B reprezintă indemnizație creștere copil.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte acțiunea, va anula actele de executare sub forma popririi efectuate în dosarul execuțional nr. 2790319034969/2012 și, în baza art. 404 ind. 1 C.pr.civ. va dispune întoarcerea executării efectuate în dosarul execuțional sus menționat în sensul că va obliga intimata A. F.P.P să restituie contestatoarei suma de 923 lei, poprită de R.B SA din contul contestatoarei.

Cu referire la daunele morale în cuantum de 10000 lei solicitate de contestatoare de la intimata R.B SA, motivate de surmenajul psihic pe care l-a suferit în perioada în care indemnizația a fost poprită, aceasta fiind obligată să procure bani din alte surse, instanța reține că art. 252 C. civ. prevede că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de ființa umană, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieții private (...), precum și a oricăror alte drepturi nepatrimoniale. Astfel, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. Instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat, întrucât, contestatoarea nu a dovedit în vreun fel prejudiciul pretins cauzat, nefiind dovedită vreo vătămare sau atingere conform art. 252 C. civ., faptul că i s-au poprit acele sume de bani nefiind în sine o probă suficientă în dovedirea pretențiilor. Mai mult decât atât, intimata R.B era obligată în mod legal să procedeze la poprire, odată declanșată executarea silită prin această modalitate. Culpa în eludarea unor dispoziții legale privind executarea prin poprire aparține intimatei A. F.P.P care avea obligația de a cunoaște destinația sumelor de bani virate în contul contestatoarei, iar nu intimatei R.B care s-a conformat obligațiilor legale de a popri sumele de bani odată primită adresa de poprire.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța va obliga intimata A. F.P.P la plata către contestatoare a sumei de 51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimata A. F.P.P ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de intimata R.B SA ca neîntemeiată.

Admite în parte acțiunea formulată de contestatoarea O.C.D G., în contradictoriu cu intimata R.B SA, și intimata A. F.P.P.

Anulează actele de executare sub forma popririi efectuate în dosarul execuțional nr. 2790319034969/2012.

Dispune întoarcerea executării efectuate în dosarul execuțional sus menționat în sensul că obligă intimata A. F.P.P să restituie contestatoarei suma de 923 lei, poprită de R.B SA din contul contestatoarei.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei R.B SA la plata către contestatoare a daunelor morale, ca neîntemeiat.

Obligă intimata A. F.P.P la plata către contestatoare a sumei de 51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 22.09.2014.

Președinte,

A A M

Grefier,

C M

AAM 28.10.2014/7pag/5 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre contestaţie la executare + intoarcere executare + daune morale