Ordin de protecţie. Jurisprudență Minori

Judecătoria GURA HUMORULUI Sentinţă civilă nr. 431 din data de 06.05.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, sub nr. 862/237/2016, reclamanții VZC și GM au solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului VN, solicitând obligarea pârâtului să le respecte dreptul de folosință asupra curții până la gardul de pe vechiul amplasament și la păstrarea de către pârât a unei distanțe de la intrarea în locuința sa la intrarea în locuința reclamanților, cât și față de reclamanți, de copiii și ginerele acestora.

Instanța a reținut următoarele :

Din ancheta socială întocmită în cauză se reține că reclamanții au 8 copii, toți locuiesc în imobilul situat în str. Cîmpului, nr. 6 din orașul Gura Humorului, jud. Suceava, iar pârâtul are trei copii și locuiesc în același imobil cu reclamanții, dar că au intrări separate și că există posibilitatea de a împărți curtea printr-un gard. Tot din ancheta socială se mai reține că de aproximativ 1 an de zile există conflicte permanente cu violențe fizice și psiho-emoționale din partea pârâtului VN, violare de domiciliu și violențe fizice asupra fratelui său, reclamantul, iar copii acestuia sunt foarte speriați de amenințările cu violență ale unchiului lor și evită să părăsească locuința neînsoțiți.

Din adresa Poliției orașului Gura Humorului rezultă că pe numele pârâtului există dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului cu propunerea de emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată. De asemenea din aceeași adresă rezultă că la data de 3 mai 2016 reclamantul a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în data de 2 mai 2016 pârâtul a sărit la scandal și i-a adresat injurii și amenințări.

Instanța reține că pârâtul a manifestat față de reclamanți și familia acestora violență fizică și verbală, astfel cum sunt aceste noțiuni definite de art. 4 lit. a și b din L217/2003, motiv pentru care va admite cererea și va emite un ordin de protecție prin care va obliga pârâtul să respecte dreptul de folosință al reclamanților asupra curții commune, până la gardul de pe vechiul amplasament și la păstrarea unei distanțe de minim 10 m de la intrarea în locuința sa față de intrarea în locuința reclamanților și față de reclamanți și de copiii și ginerele acestora.

Instanța apreciază că, la momentul actual, se impune această măsură, pentru a se evita accentuarea situației conflictuale și producerea unor consecințe mai grave, ca pârâtul să conștientizeze asupra modul său necorespunzător de comportare față de reclamanți, în mod repetat, fapt care a condus la promovarea acestei cereri, precum și la admiterea cererii, apreciindu-se de către instanță, ca fiind întemeiată și, în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit art. 29 din aceeași lege, prezentul ordin de protecție este executoriu de drept, fără somație sau fără trecerea vreunui termen.

În temeiul art. 31, prezentul ordin se va comunica la IPJ Suceava - Poliția orașului Gura Humorului.

Aceste cereri sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și , în temeiul art. 451-453 NCPC, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți.

În temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, ale art. 27 alin. 4 din Legea nr.217 din 22 mai 2003, dată fiind admiterea acțiunii, instanța urmează să-l oblige pe pârât la plata către stat a sumei de 260 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, constând în onorariul pentru avocatul din oficiu.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordin de protecţie. Jurisprudență Minori