Ordonanţă de plată respinsă pentru administrare de probe. necompetenţă funcţională. inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 980 din data de 04.05.2016
Instanța constată că în prezenta cauză ne aflăm în fața unui contract civil încheiat între profesioniști, chiar dacă ambii profesioniști sunt autorizați să presteze servicii de utilități publice, însă în raporturile dintre ei nu există regimul de putere publică, ci ambii se află pe poziții egalitare specifice raporturilor juridice civile și care îi scota din sfera de acțiune a dreptului administrativ. În consecință, dat fiind că ambele părți urmăresc realizarea aceluiași scop, că nu este vorba despre un contract preformulat, ci ambele părți se află pe poziții egale, chiar dacă unele din clauzele acestuia sunt reglementate printr-un act administrativ, instanța constată că în cauză nu este vorba despre un contract administrativ, ci unul civil.
Este adevărat că în temeiul art. 2 din legea 554/2004 ambele părți ar putea fi asimilate autorităților publice fiind autorizate să presteze servicii publice, în regim de putere publice, dar totodată,m conform art. 2 alin 1 lit. c sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice";… Reiese că regimul juridic de drept administrativ se aplică exclusiv contractelor administrative asimilate actului administrativ, fiind exceptate de la acest regim juridic contractele administrative care nu sunt asimilate actului administrativ.
În cauză față de apărările formulate de debitoare instanța constată că nu sunt întrunite condițiile necesare admiterii cererii de ordonanță de plată dat fiind că pentru verificarea susținerilor referitoare la plata debitului și la modul de efectuare a imputației plății este necesară administrarea unei probe cu expertiză judiciară contabilă, prin care să se verifice dacă debitoarea a achitat integral debitele stabilite prin facturile fiscale pretinse la plată, dacă ordinele de plată cuprind imputația plății făcută de debitoare și dacă zilele de întârziere au fost corect stabilite. Pe de altă parte, instanța nu a avut la dispoziție toate documentele necesare pentru a clarifica aspectul invocat de debit6oare în sensul că după încheierea contractului de vânzare cumpărare nr 9 din 5.03.2014 nu mai era posibilă facturarea penalităților calculate în temeiul vechiului contract, iar dacă situația ar fi așa dacă este posibilă cuantificarea debitului prin înlăturarea acestor penalități.
Tribunalul Constanța a respins excepția necompetenței funcționale, excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca nefondată ordonanța de plată, reținând că:
"Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 22.02.2016, sub nr 1186/118/2016, creditoarea Societatea Electrocentrale Constanța SA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța pe cale de ordonanță de plată să dispună obligarea debitoarei RADET C la plata sumei de 82675869,99 lei reprezentând contravaloare energie termică livrată și facturată și penalități de întârziere aferente unor facturi emise anterior și neachitate, în termen de 15 zile.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, între Electrocentrale București SA, precursoarea creditoarei în calitate de vânzător și RADET în calitate de cumpărător au fost încheiate mai multe contracte de vânzare cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE. Urmare a divizării Electrocentrale București, creditoarea Electrocentrale Constanța preluat toate drepturile și obligațiile care decurg din contractul de vânzare cumpărare a energiei termice nr. 9 din 5.03.2014 și dreptul de a încasa sumele restante înregistrate de RADET Constanța în baza dispozițiilor contractuale. În perioada octombrie 2014-februarie 2015 a fost produsă și livrată energie termică către RADET Constanța fiind emise mai multe facturi fiscale, din care o parte au fost achitate de către debitoare, valoarea totală a datoriei înregistrată fiind suma solicitată prin cererea de chemare în judecată. La data de 17.12.2015 a fost emisă către debitoare somația prin care i se punea în vedere să achite debitul restant. Creanța deținută de creditoare este certă, lichidă și exigibilă, înscrisurile folosite în dovedirea pretențiilor fiind însușite de ambele părți.
În drept au fost invocate disp. art. 1014 și urm cod proc. civ.
În susținere, au fost depuse în copie înscrisuri.
Debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția conexității față de dosarele nr 1225/118/2016 și nr 1220/118/2016, excepția necompetenței funcționale a Secției a II a Civilă și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fondul cauzei debitoarea a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că prin memorandumul din 27.03.2013 Guvernul României a stabilit obligația de încetare a contractelor încheiate în baza Ordinului președintelui ANRE nr 50/2009 și încheierea de noi contracte de vânzare cumpărare a energiei termice, conforme cu noul contract cadru aprobat prin respectivul ordin. În temeiul acestui memorandum s-a dispus suspendarea judecării în cauzele existente pe rolul instanțelor de judecată și a executărilor silite deja demarate și s-a menționat că nu se vor iniția noi acțiuni decât dacă este iminentă intervenirea prescripției. De la data încheierii contractului de vânzare cumpărare și până la data formulării acțiunii, debitoarea a achitat obligațiile de plată conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei. Conform art. 13 din contract "factura emisă lunar de către vânzător cuprinde contravaloarea energiei termice preluate de cumpărător în baza prezentului contract în luna precedentă, determinată conform prevederilor art. 11, precum și după caz: dobânzile penalizatoare aferente perioadei anterioare, calculate conform prevederilor art. 20 și care nu au fost incluse în facturile precedente emise de către vânzător; corecțiile sau regularizările facturii emise în luna precedentă, stabilite conform art. 21";.
Deși facturile fiscale pot cuprinde doar penalități calculate pentru facturi emise în baza aceluiași contract, totuși prima factură a inclus și penalități aferente unui contract anterior. Acest fapt coroborat cu imputația greșită a plății mai întâi asupra penalităților și a sumelor datorate în temeiul contractului anterior, a generat creșterea artificială a debitului datorat. S-a menționat de către debitoare că în cauză nu ne aflăm în prezența unei novații și nici a unei reînnoiri sau prelungiri a raportului contractual pentru a se include penalitățile anterioare în facturile emise în temeiul contractului și nici pentru a stinge debitele anterioare.
S-a menționat de către debitoare că atât creditoarea cât și antecesoarea ei au calculat daunele interese moratorii conform codului de procedură fiscală, însă greșit au realizat imputația plății conform codului civil. Față de prevederile contractului, reiese că atât în privința cuantumului cât și a modului de imputație a plății se vor aplica prevederile codului de procedură fiscală, urmând a fi imputate mai întâi asupra capitalului.
Debitoarea a menționat că în raport de prevederile contractului, creanța a fost determinată greșit dat fiind că data plății este data la care suma plătită apare în extrasul de cont al debitoarei, or creditoarea a determinat numărul de zile de întârziere în raport de momentul în care contul său a fost creditat cu respectivele sume. Creanța de altfel nu este nici exigibilă dat fiind că prin memorandumul menționat s-a dispus suspendarea oricărei obligații de plată.
În susținere, au fost depuse înscrisuri.
Prin încheierea interlocutorie din data de 5.04.2016 instanța a respins excepțiile necompetenței funcționale a Secției a II a Civilă și a inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, reținând că "prin contractul de vânzare cumpărare ce constituie temei al acțiunii, părțile au stabilit condițiile în care creditoarea vinde debitoarei energie termică din centrala electrică de cogenerare în vederea vânzării acesteia consumatorilor de energie termică racordați la SACET din localitatea C.
Este adevărat că în temeiul art. 2 din legea 554/2004 ambele părți ar putea fi asimilate autorităților publice fiind autorizate să presteze servicii publice, în regim de putere publice, dar totodată,m conform art. 2 alin 1 lit. c sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice";… Reiese că regimul juridic de drept administrativ se aplică exclusiv contractelor administrative asimilate actului administrativ, fiind exceptate de la acest regim juridic contractele administrative care nu sunt asimilate actului administrativ.
Pe de altă parte, așa cum corect a menționat și creditoarea din interpretarea dispozițiilor art 51 alin 4 din legea 51/2006 reiese că "soluționarea litigiilor dintre unitățile administrativ-teritoriale sau după caz dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și operatorii în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit Legii 554/2004, cu modificările și completările ulterioare";. Reiese că sunt supuse jurisdicției speciale a instanței de contencios administrativ doar contractele expres și limitativ enumerate de textul de lege încheiate de operatorii de utilități publice cu unitățile administrativ teritoriale.
Coroborând toate aceste prevederi legale, instanța constată că în prezenta cauză ne aflăm în fața unui contract civil încheiat între profesioniști, chiar dacă ambii profesioniști sunt autorizați să presteze servicii de utilități publice, însă în raporturile dintre ei nu există regimul de putere publică, ci ambii se află pe poziții egalitare specifice raporturilor juridice civile și care îi scota din sfera de acțiune a dreptului administrativ. În consecință, dat fiind că ambele părți urmăresc realizarea aceluiași scop, că nu este vorba despre un contract preformulat, ci ambele părți se află pe poziții egale, chiar dacă unele din clauzele acestuia sunt reglementate printr-un act administrativ, instanța constată că în cauză nu este vorba despre un contract administrativ , ci unul civil";.
Părțile au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță ca utilă pentru justa soluționare a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată creditoarea a solicitat obligarea debitoarei, pe calea ordonanței de plată, la achitarea debitului în sumă de 82675869,99 lei, reprezentând contravaloare energie termică facturată și penalități de întârziere în temeiul unor facturi fiscale emise în perioada 4.11.2014-3.03.2015. A menționat creditoarea că debitoarea a efectuat anumite plăți în perioada de referință, dat că aceste plăți au stins doar parțial facturile pretinse prin prezenta cerere de chemare în judecată. Prin apărările sale debitoarea a menționat că debitul solicitat este stins în întregime și a depus în acest sens fișa furnizorului, situația facturilor emise de creditoare și ordine de plată pentru a dovedi stingerea integrală a debitelor.
Potrivit art. 1013 alin. 1, art. 1014 și art. 1017 NCPC "(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege"; (…)";.
Procedura ordonanței de plată se înfățișează ca o procedură derogatorie de la dreptul comun, prin intermediul căreia s-a creat cadrul legal pentru recuperarea rapidă a creanțelor certe, lichide și exigibile.
Prin urmare, o condiție de admisibilitate a acestei proceduri o constituie existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar această creanță să reprezinte obligația de plată asumată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. De asemenea, potrivit art. 662 din Codul de Procedură Civilă, "creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală";.
În cauză față de apărările formulate de debitoare instanța constată că nu sunt întrunite condițiile necesare admiterii cererii de ordonanță de plată dat fiind că pentru verificarea susținerilor referitoare la plata debitului și la modul de efectuare a imputației plății este necesară administrarea unei probe cu expertiză judiciară contabilă, prin care să se verifice dacă debitoarea a achitat integral debitele stabilite prin facturile fiscale pretinse la plată, dacă ordinele de plată cuprind imputația plății făcută de debitoare și dacă zilele de întârziere au fost corect stabilite. Pe de altă parte, instanța nu a avut la dispoziție toate documentele necesare pentru a clarifica aspectul invocat de debit6oare în sensul că după încheierea contractului de vânzare cumpărare nr 9 din 5.03.2014 nu mai era posibilă facturarea penalităților calculate în temeiul vechiului contract, iar dacă situația ar fi așa dacă este posibilă cuantificarea debitului prin înlăturarea acestor penalități.
Față de aceste considerente, în temeiul art 1021 alin 2 cod proc civ "dacă apărările formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prev la alin 1(înscrisuri), iar acestea ar fi admisibile potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea debitorului privind ordonanța de plată prin încheiere";.
Dând eficiență acestor considerente, instanța va respinge cererea de emitere a ordonanței de plată constatând că raporturile juridice dintre părți necesită verificări ample prin administrarea de probatorii pentru a se stabili atât existența și cuantumul debitului dar și voința părților la încheierea noului contract de vânzare cumpărare.
| ← încetarea dreptului de abitație; evacuare. Jurisprudență... | Refuz de consimțire pentru mansardarea blocului; abuz de drept;... → |
|---|
