Contestaţie la executare. . Jurisprudență Prescripţii
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 745 din data de 06.05.2016
Conținut
Dispozițiile art. 2523 și art. 2528 cod civil condiționează începerea curgerii termenului de prescripție de cunoașterea de către cel îndreptățit la acțiune, în mod cumulativ, atât a pagubei - sub aspectul cuantumului ei, cât și a persoanei vinovate de producerea acesteia. Doar de la acest moment, al cunoașterii caracterului cert și determinat (sub aspectul cuantumului) al prejudiciului, se poate reține nașterea dreptului pentru recuperarea acestuia.
Întrucât asigurătorul a cunoscut cuantumul pagubei cauzate urmare producerii evenimentului asigurat, data achitării contravalorii despăgubirii cuvenite asiguratului, doar de la acest moment al plății indemnizației de despăgubire, creditoarea era în măsură a formula cererea de executare silită împotriva debitoarei. Este adevărat că prin subrogație nu se pot dobândi mai multe drepturi decât creditorul inițial, potrivit art. 1593 Cod civil, dar, în materia asigurărilor, normele speciale ale art. 2210 Cod civil derogă de la efectele subrogației din dreptul comun în sensul că asigurătorul are un drept propriu de creanță împotriva persoanelor culpabile, drept care se naște de la data plății indemnizației de asigurare.
I. PROCEDURA ÎN FAȚA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. de dosar 13657/212/21.05.2015, contestatoarea L A A a solicitat în contradictoriu cu intimata G A S.A. anularea executării și a actelor de executare în dosarul de executare silită nr. 124/CN/2015 al S.C.P.E.J. D D & C N prin executor C N ca efect al intervenirii prescripției, anularea procedurii de executare ca efect al nerespectării prevederilor art. 666 alin. 2 C.pr.civilă, anularea actului de procedură reprezentat de adresa de înființare a poprii instituită asupra veniturilor sale salariale, cenzurarea cheltuielilor de executare silită stabilite prin încheierea nr. 124/CN/2015 și întoarcerea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a aflat de existența dosarului de executare la data de 13.05.2015, când i-a fost comunicată adresa de înființare a popririi, împreună cu contractul de credit și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 27.02.2015. În primul rând, contestatoarea invocă lipsa calității de creditoare a intimatei G S.A., având în vedere părțile Contractului de credit bancar nr.5344.../2007, susținând că aceasta trebuie să facă dovada calității sale de creditor și a îndeplinirii formalităților legale pentru opozabilitate. De asemenea, a invocat prescripția dreptului de a cere executarea silită, arătând că intimata creditoare a depus cererea de executare silită la data de 27.02.2015, iar prin raportare la plățile efectuate pe parcursul desfășurării raporturilor contractuale, obligația de plată ce formează obiectul executării silite a devenit scadentă în anul 2007, termenul de prescripție împlinindu-se în anul 2010, conform art. 1, 3, 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958. Totodată, contestatoarea a solicitat anularea executării pentru nerespectarea art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă, afirmând că până în prezent nu a fost înștiințată de executorul judecătoresc despre măsurile de executare îndeplinite. A menționat că din disp. art 666 Cpc coroborate cu art. 667, 668 și 782 Cpc rezultă că somarea debitorului și comunicarea actelor de executare se realizează și în cazul înființării popririi. Pentru aceleași considerente, contestatoarea a solicitat și anularea popririi, susținând că terțului poprit nu i-a fost comunicată o copie de pe titlul executoriu, așa cum prevăd dispozițiile art. 782 Cod procedură civilă. În ce privește cenzurarea cheltuielilor de executare și anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor, contestatoarea a afirmat că acestea nu sunt detaliate și nu este dovedită efectuarea acestora, astfel că lipsește caracterul cert, lichid și exigibil. Totodată, a susținut că acestea sunt disproporționate în raport de activitatea efectiv întreprinsă și de valoarea obiectului executării silite.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile arătate în cuprinsul cererii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 11.06.2015, intimata G A S.A. a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. A învederat că s-a subrogat în drepturile asiguratului potrivit art. 2210 Cod civil, iar subrogarea nu afectează executorialitatea contractului de credit. A afirmat că a dobândit, ca efect al subrogării, toate drepturile creditorului plătit - BRD G S G S.A.
Prin sentința civilă nr. 11703/15.10.2015 a fost respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii s-a arătat cu privire la primul motiv de contestație invocat, lipsa calității de creditor a intimatei G A S.A., că prin plata de către aceasta în calitate de asigurător al creditoarei BRD GSG S.A. conform contractului de asigurare nr. RF 445/23.06.2011, a debitului înregistrat de contestatoarea - debitoare de 4516,87 euro, prin ordinul de plată din data de 29.03.2012, intimata s-a subrogat conform art. 2210 Cod civil în drepturile BRD GSG S.A., dobândind toate drepturile și obligațiile asiguratului. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 666 Cod procedură civilă (în prezent art. 667), prima instanță a reținut că acesteia i-au fost comunicate actele de executare, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare din data de 06.03.2015, în care se menționează că au fost comunicate următoarele acte: somație mobiliară, adresă informare, titlu executoriu, încheiere de încuviințare a executării silite și încheiere de cheltuieli de executare. În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța de fond a arătat că potrivit graficului de rambursare întreg debitul era scadent la 23.11.2017, iar contestatoarea nu a făcut dovada rezilierii contractului, creditoarea solicitând în schimb despăgubirea de la asigurator ca urmare a producerii riscului asigurat, neplata ratelor scadente. A reținut prima instanță că nu se poate considera că debitul contestatoarei a devenit scadent anticipat mai înainte de data plății subrogatorii, întrucât nu s-a făcut dovada manifestării de voință a băncii creditoare în acest sens iar contractul de credit bancar nu poate fi considerat ca fiind un contract cu prestații succesive sau că s-ar aplica în cauză art. 12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât ratele contractuale alcătuiesc un tot unitar și nu reprezintă prestații independente succesive. A considerat instanța de fond că dreptul intimatei creditoare G A S.A. de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.5344050/23.11.2005 s-a născut la data de 29.03.2012, dată la care a intervenit subrogația legală prin plata riscului asigurat către BRD GSG S.A. conform ordinului de plată din data de 29.03.2012 și se împlinea la data de 29.03.2015 iar având în vedere că intimata a formulat cerere de executare silită la data de 27.02.2015, termenul de prescripție a executării silite nu s-a împlinit. Cu privire la cheltuielile de executare silită, prima instanță a reținut că acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din data de 27.02.2015 în cuantum total de 2677,52 lei și că aceste sume sunt justificate de executor pentru munca depusă și în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, pentru îndeplinirea și comunicarea acestor de executare anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006 prevede posibilitatea stabilirii unui onorariu cuprins între 20 lei și 400 lei, în afara onorariului executorului judecătoresc, fiind evident că pentru acest servicii executorul judecătoresc suportă niște costuri cu hârtia, serviciul poștal, etc. De asemenea, se prevede în același ordin și posibilitatea executorului de a percepe o taxă pentru consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale într-un cuantum cuprins între 20 și 200 lei, executorul C N reținând suma de 60 lei, pe care instanța o apreciază ca fiind într-un cuantum rezonabil. Totodată, instanța de fond a arătat că sunt justificate și sumele reținute cu titlu de taxe ITM, Primărie și Anaf, în dosarul de executare fiind dovada acestor adrese și a taxelor suportate de executorul judecătoresc. În ce privește onorariul executorului judecătoresc de 2478,52 lei, prima instanță a considerat că este în limitele stabilite de Anexa la Ordinul MJ nr. 2550/2006 și art. 39 din Legea nr. 188/2000 și este proporțional cu munca depusă de executorul judecătoresc care a întocmit acte de executare, adrese la instituțiile publice, a înființat poprirea.
II. PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE APEL
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatoarea L A A solicitând modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare pe motiv că a intervenit prescripția dreptului creditoarei de a obține executarea silită a creanței izvorâtă din contractul de credit nr. 5344.../2007, precum și întoarcerea executării silite pentru suma de 1305 lei executată silit până în prezent..
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că în mod nelegal instanța de fond a reținut că nu a fost făcută dovada denunțării anticipate a creditului încă din anul 2009 atâta timp cât nu a mai achitat ratele aferente contractului de credit începând cu primul trimestru al anului 2009 astfel că încă de atunci a operat rezilierea contractului, decizie manifestată de către bancă prin declararea scadenței anticipate a creditului nerambursat. Susține apelanta că se află în imposibilitate de a proba în mod direct momentul declarării scadenței anticipate, intimata având posibilitatea combaterii acestor susțineri prin depunerea unor înscrisuri din care să rezulte situația contului pe perioada 2009-2012 sau faptul că a existat ulterior anului 2009 o altă declarare a scadenței anticipate, în lipsa acestor dovezi putând fi aplicate prevederile art. 295 C.pr.civilă. Se mai arată de către apelantă că subrogația nu a întrerupt cursul prescripției astfel că la data demarării executării silite, 27.02.2015, termenul de prescripție era împlinit. În conformitate cu art. 2210 Cod civil și art. 1593 C.civil, asiguratorul, prin plata indemnizației și în limitele acestei plăți s-a subrogat în drepturile instituției de credit însă nu poate dobândi mai mute drepturi decât acesta și, deci, termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin subrogația în drepturile creditorului consimțită de către debitor. Referitor la cursul termenului de prescripție extinctivă și data împlinirii, apelanta arată că rezilierea contractului a operat conform prevederilor art. 6.9 în primul trimestru al anului 2009 iar de la această dată a început să curgă termenul de prescripție ce s-a împlinit în primul trimestru al anului 2012. Apelanta arată că și în lipsa înscrisurilor care să arate data la care a operat efectiv rezilierea contractului, la data de 15.02.2012 în mod necesar împrumutul a devenit integral exigibil întrucât vechiul creditor a fost despăgubit cu valoarea integrală a creditului nerambursat astfel că, în raport de această dată, la data formulării cererii de executare silită, 27.02.2015, intervenise prescripția extinctivă. Apelanta a criticat și opinia instanței potrivit căreia prescripția nu afectează fiecare prestație în lipsa rezilierii contractului susținând că, pentru ratele neplătite, dreptul instituției de credit de a cere executarea silită s-a născut în măsura exigibilității acestora din momentul în care debitorul se află în întârziere. Prin urmare, arată apelanta, pentru obligațiile de plată periodice, în lipsa declarării scadenței anticipate a întregului împrumut, curge un termen de prescripție distinct.
Intimata, deși i s-a comunicat cererea de apel în cadrul etapei scrise, nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și față de dispozițiile art. 466 și urm Cod proc. Civ., instanța constată următoarele:
Situația de fapt
Prin contractul de credit nr. 5344050/23.11.2007, creditoarea B.R.D.- G S G S.A. a acordat un credit debitoarei L A în valoare de 5000 euro ce trebuia restituit într-o perioadă de 120 luni, începând cu data de 23.11.2007 și până la data de 23.11.2017.
La data de 23.06.2011 s-a încheiat Contractul de asigurare nr. RF445/23.06.2011 între B.R.D.- G S G S.A. și G A S.A.
Din borderoul nr. 2/martie 2012 rezultă că B.R.D.- G S G S.A. a solicitat plata despăgubirii aferent contractului de credit RF 445 fiind inclusă și despăgubirea pentru L A în valoare de 4676,87 euro. Plata acestei despăgubiri a fost efectuată la data de 29.03.2012. În Anexa 3.2 -RF 445 se menționează că data daunei este 15.02.2012.
După învestirea cu formulă executorie prin Încheierea nr. 2635/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. 43486/212/2014, la data de 27.02.2015, asigurătorul G A S.A. a depus pe rolul S.C.P.E.J. D D & C N cerere de executare silită împotriva debitorului L A A, pentru debitul de 4516,84 euro, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 5344050/23.11.2007 încheiat de debitor cu BRD-GSG SA, cerere înregistrată în dosarul de executare silită nr. 124/CN/2015 instrumentat de executorul judecătoresc C N.
Prin încheierea din data de 27.02.2015 în cadrul dosarului de executare nr. 124/CN/2015 s-au stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 2677,52 lei, reprezentând: 20,00 lei taxă ITM, 40,00 lei cheltuieli comunicare acte (tp, plicuri, etc), 12,40 lei emitere somație, 60,00 lei înregistrare-formare-arhivare dosar, 12,40 lei redactare adresă, 12,40 lei redactare adresă Anaf, 12,40 lei redactare Adresă ITM, 12,40 lei redactare adresă Primărie, 17,00 lei taxă Primărie și 2478,52 lei onorariu executor judecătoresc.
La aceeași dată s-a emis somația de plată, prin care s-a pus în vedere debitoarei ca în termen de 1 (o) zi de la comunicarea acesteia să achite creditoare suma de 4516,87 euro și suma de 2677,52 lei cu titlu de cheltuieli de executare, iar la data de 08.05.2015 s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor datorate debitoarei de terțul poprit B.N.P. R G.
Dispozițiile legale aplicabile
Potrivit art. 6 alin. 4 Cod civil "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";.
Art. 6 din Decretul nr. 167/1958, prevede că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani.
Potrivit art. 2523 Cod civil "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui iar conform prevederilor art. 2528 din același act normativ, "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea";.
Motivele pe care se întemeiază soluția instanței de apel
În primul rând trebuie precizat că apelul vizează doar modul de soluționare a capătului de cerere privind anularea actelor de executare ca efect al prescripției solicitându-se să se constate că dreptul de a cere executarea silită s-a prescris anterior formulării cererii de executare silită astfel că se impune anularea actelor de executare și întoarcerea executării silite.
În al doilea rând, problema care trebuie analizată o reprezintă data intervenirii scadenței anticipate a creditului ce a făcut obiectul contractul de credit nr. 5344050/23.11.2007 în raport de care s-ar putea stabili data de la care a început să curgă termenul de prescripție.
Din probele administrate nu a rezultat data declarării scadenței anticipate a acestui contract de credit. Contrar opiniei apelantei, dovada declarării scadenței anticipate îi revenea celui care o invocă, respectiv apelantei contestatoare iar aceasta nu presupunea dovada unui fapt negativ ci a unui fapt pozitiv constând fie în adresa comunicată de creditoarea inițială privind declararea scadenței anticipate fie corespondența cu aceasta în acest sens. În lipsa acestor dovezi, instanța nu poate aprecia că la momentul la care nu s-au mai efectuat plăți aferente creditului respectiv ar fi intervenit rezilierea contractului sub forma declarării scadenței anticipate. Aceasta pentru că potrivit art. 6.9 din condițiile generale la contractul de credit nr. 5344050/23.11.2007, banca poate declara scadent anticipa creditul, dreptul de opțiune în acest sens și momentul la care se poate realiza această declarare aparținându-i creditoarei. Prin urmare, întrucât declararea scadenței anticipate a creditului reprezintă o facultate și nu o obligație, instanța nu poate prezuma că aceasta s-a realizat în primul trimestru al anului 2009. De altfel, apelanta nici nu a dovedit că a efectuat plăți până în anul 2009 deși această obligație îi revenea iar proba era admisibilă.
În ce privește aplicarea dispozițiilor art. 295 C.pr.civilă, ele nu pot fi aplicate întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestui text în sensul că s-ar fi invocat de către contestatoare faptul că intimata deține înscrisuri doveditoare ale declarării scadenței anticipate, aspect dovedit prin interogatoriu iar instanța ar fi pus în vedere acesteia să înfățișeze înscrisurile respective.
Întrucât nu s-a făcut dovada declarării anticipate a creditului, se pune problema stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
În eventualitatea în care s-ar aprecia că termenul de prescripție a început să curgă de la data încetării plăților de către debitoare (primul trimestru al anului 2009) ar fi aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 față de dispozițiile art. 6 alin. 4 Cod civil anterior citate coroborat cu Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. În eventualitatea în care prescripția ar începe să curgă fie la momentul producerii riscului asigurat, cum susține apelanta, fie la momentul plății despăgubirii cum a reținut instanța de fond sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil întrucât ambele momente sunt plasate după data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2009 privind Codul civil.
Întrucât data încetării plăților și data declarării scadenței anticipate nu a putut fi stabilită, instanța de apel consideră că nu poate fi considerat ca moment de la care să curgă termenul de prescripție primul trimestru al anului 2009 astfel că va analiza doar în raport de achitarea indemnizației de despăgubire de către asigurător, deci potrivit noului Cod civil.
Dispozițiile art. 2523 și art. 2528 Cod civil condiționează începerea curgerii termenului de prescripție de cunoașterea de către cel îndreptățit la acțiune, în mod cumulativ, atât a pagubei - sub aspectul cuantumului ei, cât și a persoanei vinovate de producerea acesteia. Doar de la acest moment, al cunoașterii caracterului cert și determinat (sub aspectul cuantumului) al prejudiciului, se poate reține nașterea dreptului pentru recuperarea acestuia.
În prezenta cauză, în mod evident intimata creditoare G A S.A. a cunoscut cuantumul pagubei cauzate urmare producerii evenimentului asigurat, respectiv neplata ratelor din contractul de credit, moment la care a fost emisă dispoziția de plată din 29.03.2012 prin care a achitat contravaloarea despăgubirii cuvenite asiguratului. Doar de la acest moment al plății indemnizației de despăgubire, cunoscând valoarea prejudiciului, pe care l-a și achitat, creditoarea era în măsură a formula cererea de executare silită împotriva debitoarei. Susținerile apelantei în sensul calculării termenului de prescripție de la momentul producerii riscului asigurat, respectiv 15.02.2012, nu pot fi primite întrucât, subrogarea în drepturile asiguratului s-a produs doar urmare și sub condiția achitării despăgubirilor către persoana asigurată, astfel încât doar de la acest moment al plății sumei respective s-a născut dreptul la acțiune sau la executare silită al creditoarei dacă se afla în posesia unui titlu executoriu. Este adevărat că prin subrogație nu se pot dobândi mai multe drepturi decât creditorul inițial, potrivit art. 1593 Cod civil, dar, în materia asigurărilor, normele speciale ale art. 2210 Cod civil derogă de la efectele subrogației din dreptul comun în sensul că asigurătorul are un drept propriu de creanță împotriva persoanelor culpabile, drept care se naște de la data plății indemnizației de asigurare.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 2523 și art. 2528 Cod civil, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de abia la data de 29.03.2012, așa cum a reținut și prima instanță, astfel încât, depunerea cererii de executare silită la data de 27.02.2015 apare ca fiind făcută în interiorul termenului de prescripție extinctivă.
Având în vedere că de la data plății indemnizației a început să curgă un nou termen de prescripție, nu mai are relevanță principiul reglementat de art. 12 din Decretul nr. 167/1958 sau art. 2526 Cod civil privind curgerea unui termen de prescripție pentru fiecare prestație succesivă.
Față de toate aceste argumente, apreciind că motivele apelantei nu sunt întemeiate și că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 480 alin.1 C.pr.civilă, instanța va respinge apelul ca nefondat.
| ← Intervenție accesorie în cererea de tăgada paternității;... | Reziliere contract de prestări servicii. proba îndeplinirii... → |
|---|
