Reziliere contract de prestări servicii. proba îndeplinirii condiţiilor rezilierii efectuată de reclamant. lipsa probei contrare, sarcină ce-i incumbă pârâtei în baza disp. art. 249 ncpc.
Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 1030 din data de 10.05.2016
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, instanța reține că reclamantul a făcut dovada achitării unui avans în valoare de 25.000 euro. Astfel, plata avansului în acest cuantum a fost menționată în contractul de prestări servicii nr. 6/21.08.2012, actul adițional nr. 6/21.08.2012, Anexa la contractul nr. 6/21.08.2012, înscrisuri care nu au fost contestate de pârâtă din perspectiva veridicității acestora, nici sub aspectul realității conținutului acestora, nici din punct de vedere al semnăturilor. Mai mult, societatea pârâtă însăși a emis factura seria VD nr.0035 cu titlu de avans conform contractului nr. 6/21.08.2012 ( 25.000 euro x 4,4 ) pentru suma de 136.400 lei, înscris care poartă semnătura reprezentantului legal și ștampila societății. Or, factura semnată de emitent face dovada împotriva acestuia în privința cuprinsului său, chiar dacă nu a fost semnată de destinatarul acesteia.
Apărările pârâtei din cadrul întâmpinării sunt în sensul că nu a primit de la reclamant nici suma de 25.000 euro cum este stipulat în contract cu titlu de avans, în realitate, înțelegerea fiind de a începe lucrarea cu banii societății V. D. SRL, urmând ca reclamantul să efectueze plata pe parcursul lucrării. Reclamantul a refuzat să achite banii investiți de societatea pârâtă, precum și costurile ulterioare, motiv pentru care în data de 04.10.2012 pârâta a emis factura seria VD nr. 0035 pentru suma de 25.000 euro reprezentând datoria pe care acesta o avea față de societate. Tribunalul nu poate reține aceste apărări, având în vedere forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată menționate anterior, precum și faptul că pârâta nu a făcut în niciun fel dovada celor susținute, sarcină ce-i incumbă în baza disp. art. 249 NCPC.
Pârâta nu a făcut dovada nici a vreunei notificări a reclamantului în vederea plății avansului pretins neachitat, în timp ce pe de altă parte, reclamantul O. T. a solicitat pârâtei SC V. D. SRL continuarea lucrării executate în proporție de 10 % pentru a preveni o eventuală degradare datorită condițiilor meteorologice, dată fiind achitarea avansului convenit de părți în valoare de 45.000 euro prin notificarea nr. 177/11.10.2012 emisă către pârâtă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc V. Ș. ce i-a fost comunicată societății la data de 15.10.2012.
Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 08.04.2014 sub nr. 10417/212/2014 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul O. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V. D. SRL, rezilierea contractului de prestări servicii nr. 6 din 21.08.2012 ca urmare a neexecutării culpabile și imposibilitatea executării pe viitor de către pârâtă a lucrărilor de construcție vizând imobilul din localitatea XXX, cu obligarea pârâtei la restituirea parțială a avansului în cuantum de 20.000 euro achitat pârâtei, conform facturii seria VD nr.0035/04.10.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data 21.08.2012, între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 6, având ca obiect executarea unor lucrări de construcție la imobilul situat în localitatea XXX pentru care reclamantul a achitat pârâtei un avans în sumă de 25.000 euro.
Reclamantul a arătat că după achitarea avansului, împuternicitul reprezentantului legal al societății pârâte, numitul I. Io., a fost implicat într-o altercație care a avut ca și consecință reținerea acestuia, precum și că, în urma reținerii, organele de cercetare penală au dispus confiscarea/indisponibilizarea avansului pe care acesta îl avea asupra sa.
S-a mai relatat că după o săptămână de lucru, pârâta prin împuternicit I I a început să-i solicite sume de bani în plus față de avansul deja achitat, condiționând continuarea lucrării de plata altor sume. Refuzul reclamantului de a plăti peste avansul deja achitat a determinat-o pe pârâtă să sisteze lucrările.
Reclamantul a precizat în continuare că zidurile construcției au început să se dărâme, întrucât lucrările au fost executate de persoane neprofesioniste și fără a respecta cantitățile necesare prevăzute în proiect.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1516 alin. 2, art. 1518, art. 1522, art. 1531, art. 1549 NCC.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu doi martori și expertiză tehnico-imobiliară.
La cererea de chemare în judecată, reclamantul a anexat în copii xerox: contractul de prestări servicii nr. 6/21.08.2012, actul adițional nr. 6/21.08.2012, factura seria VD nr.0035/04.10.2012, Anexa la contractul nr. 6/21.08.2012, notificarea nr. 177/11.10.2012 emisă către pârâtă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc V. Ș. și dovada de comunicare a acesteia, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de Domnul expert B. D., documentația necesară obținerii autorizației de construcție.
La termenul de judecată din data de 11.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, față de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 12340/18.11.2014 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța Secția a II-a Civilă, prima instanță reținând că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv rezilierea contractului de prestări servicii nr. 6 din 21.08.2012 în valoare de 120.000 euro (534.000 lei), raportat la valoarea cererii (peste 200.000 lei) și făcând aplicarea art. 95 alin 1 Cod pr.civ, instanța competentă să soluționeze litigiul este Tribunalul Constanța.
Cauza a fost înregistrată la data de 17.12.2014 pe rolul acestei instanțe.
La termenul de judecată din data de 05.05.2015 pârâta SC V. D. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând în esență că nu a primit de la reclamant nici suma de 25.000 euro cum este stipulat în contract cu titlu de avans, nici 25.000 euro și 4 loturi de teren în valoare de 20.000 euro astfel cum se susține prin cererea de chemare în judecată. În realitate, înțelegerea a fost de a începe lucrarea cu banii societății V. D. SRL, urmând ca reclamantul să efectueze plata pe parcursul lucrării. Reclamantul a refuzat să achite banii investiți de societatea pârâtă, precum și costurile ulterioare, motiv pentru care în data de 04.10.2012 pârâta a emis factura seria VD nr. 0035 pentru suma de 25.000 euro reprezentând datoria pe care acesta o avea față de societate.
Pârâta a mai învederat că lucrarea nu a început să se dărâme pentru motivele susținute de reclamant prin cererea de chemare în judecată, ci a fost distrusă intenționat de beneficiar.
Prin Încheierea din data de 02.06.2015 a Tribunalului Constanța s-a admis excepția decăderii pârâtei SC V. D. SRL din dreptul de a mai propune probe.
S-a constatat decăzută pârâta SC V. D. SRL din dreptul de a propune probe.
În baza disp. art. 254 alin. 5 NCPC corob. cu art. 22 alin. 2 teza a doua NCPC s-a dispus din oficiu administrarea următoarelor probe: interogatoriul reclamantului O T, înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă și proba testimonială.
Instanța a reținut că, deoarece pârâta SC V. D. SRL nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de disp. art. 201 alin. 1 NCPC, devin incidente disp. art. 208 alin. 2 NCPC potrivit cărora "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel";.
În baza disp. art. 254 NCPC " (1)Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege.
(2)Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:
1.necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;
2.nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea;
3.partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;
4.administrarea probei nu duce la amânarea judecății;
5.există acordul expres al tuturor părților";.
Excepțiile de la sancțiunea decăderii, respectiv situațiile prevăzute de disp. art. 254 alin. 2 pct. 3 și 4, când părțile pot cere probe cu depășirea termenului stipulat de lege nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât, pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada motivelor temeinice pentru care nu a depus întâmpinarea, în contextul în care cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată în mod legal. Pe de altă parte, cazul prevăzut de disp. art. 254 alin. 2 pct. 4 are în vedere situația în care la termenul la care este propusă proba partea are formulat interogatoriul, martorul este prezent, etc, adică ipotezele în care probele se administrează la termenul de judecată când au fost propuse, situație care nu se regăsește în cauză.
Pentru considerentele expuse mai - sus, urmează a se admite excepția decăderii pârâtei SC V. D. SRL din dreptul de a mai propune probe, constatându-se că pârâta SC V. D. SRL este decăzută din dreptul de a propune probe.
Față de disp. art. 254 alin. 5 "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc"; și de disp. art. 22 alin. 2 teza a doua NCPC "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc";, precum și de rolul judecătorului în aflarea adevărului, se va dispune din oficiu administrarea următoarelor probe : interogatoriul reclamantului O. T., înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâtă, proba testimonială cu martorii G. C. F. și C. F..
S-au administrat proba cu interogatoriile părților, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică imobiliară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantul O. T., în calitate de beneficiar și pârâta SC V. D. SRL - executant s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 6/21.08.2012 având ca obiect executarea lucrărilor de construcție vizând imobilul din localitatea XXX pentru prețul de 76.000 euro, din care 45.000 euro avans. În actul adițional nr. 6/21.08.2012 sunt descrise lucrările ce urmau a fi executate de societatea pârâtă. În același act s-a stipulat drept cost al lucrării suma de 76.000 euro, menționându-se că pe data de 21.08.2012 s-a achitat suma de 45.000 euro cu titlu de avans, din care 20.000 euro reprezintă contravaloarea a patru loturi de teren extravilan în suprafață de 400 mp ce pot fi valorificate în ipoteza găsirii vreunui cumpărător. Actul adițional prevede, de asemenea, că "beneficiarul lucrării nu dispune de bani lichizi";.
La data de 21.08.2012 s-a încheiat Anexa la contractul nr. 6/21.08.2012 în care părțile au stipulat că la această dată s-a achitat suma de 45.000 euro reprezentând avans pentru executarea lucrării.
La data de 04.10.2012 societatea pârâtă SC V. D. SRL emite factura seria VD nr.0035 cu titlu de avans conform contractului nr. 6/21.08.2012 ( 25.000 euro x 4,4 ) pentru suma de 136.400 lei.
Prin notificarea nr. 177/11.10.2012 emisă către pârâtă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc V. Ș. ce i-a fost comunicată societății la data de 15.10.2012, reclamantul O. T. a solicitat pârâtei SC V. D. SRL continuarea lucrării executate în proporție de 10 % pentru a preveni o eventuală degradare datorită condițiilor meteorologice, dată fiind achitarea avansului convenit de părți în valoare de 45.000 euro.
Prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de D-l expert I. L. ( filele 178 - 185 dosar Tribunal ) și răspunsul la obiecțiuni ( filele 215 - 224 dosar Tribunal ) se reține că la data efectuării expertizei imobilul din localitatea XXX era finalizat, iar deficiențele semnalate nu mai puteau fi observate, întrucât au fost remediate. Situația relatată de reclamant a fost reconstituită pe baza fotografiilor puse la dispoziție de parte, precum și prin compararea acestor fotografii cu constatările cuprinse în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de Domnul expert B. D. la data de 03.11.2012 ( filele 25 - 31 dosar Judecătorie ).
Expertul a precizat că valoarea lucrărilor de zidărie și armare stâlpi etaj I executate în condiții tehnologice corespunzătoare și de calitate este de 22.500 lei, din care manopera este 4.322,30 lei.
Având în vedere că zidurile nu au fost ancorate în stâlpi prin intermediul unor agrafe de hotel beton, cât și faptul că zidul de fronton s-a prăbușit, contravaloarea acestor remedieri va fi scăzută din valoarea lucrărilor cu un coeficient de 3 %. Rezultă astfel valoarea tehnică de finanțare a lucrărilor ca fiind 22.500 RON x 0,97 ca fiind 21.825 RON - 22.000 RON, din care manopera 4.322,30 lei. Din această valoare se mai scade și valoarea manoperei și materialelor estimate a fi folosite pentru repararea acoperișului Anexei vecinilor estimată la suma de 360 lei conform "Buletinului tehnic de prețuri în mica construcție și reparații - mai 2015";
S-a concluzionat că valoarea tehnică de finanțare a lucrărilor, mai puțin valoarea manoperei și materialelor estimate a fi folosite pentru repararea acoperișului Anexei vecinilor este de:
22.000 lei - 360 lei = 21.640 lei, din care manopera 4.322,30 lei, adică
4.825 euro - 80 euro= 4.745 euro din care manopera 973,30 euro.
În ceea ce privește legea aplicabilă contractului, sunt incidente disp. art. 6 alin. 2 și 3 NCC, și respectiv art. 3 și art. 4 din Legea nr. 71/2011, precum și disp. art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. Conform acestor din urmă dispoziții legale "Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";. Prin urmare, raportat la data încheierii contractului -21.08.2012, dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale Noului Cod civil.
Pentru a opera rezoluțiunea judiciară a contractului trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. existența unei neexecutări a obligației din partea debitorului și care să-i fie imputabilă acestuia;
2. debitorul obligației să fi fost pus în întârziere în prealabil.
Partea care și-a executat obligațiile este îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de către cocontractant.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, instanța reține că reclamantul a făcut dovada achitării unui avans în valoare de 25.000 euro. Astfel, plata avansului în acest cuantum a fost menționată în contractul de prestări servicii nr. 6/21.08.2012, actul adițional nr. 6/21.08.2012, Anexa la contractul nr. 6/21.08.2012, înscrisuri care nu au fost contestate de pârâtă din perspectiva veridicității acestora, nici sub aspectul realității conținutului acestora, nici din punct de vedere al semnăturilor. Mai mult, societatea pârâtă însăși a emis factura seria VD nr.0035 cu titlu de avans conform contractului nr. 6/21.08.2012 ( 25.000 euro x 4,4 ) pentru suma de 136.400 lei, înscris care poartă semnătura reprezentantului legal și ștampila societății. Or, factura semnată de emitent face dovada împotriva acestuia în privința cuprinsului său, chiar dacă nu a fost semnată de destinatarul acesteia.
Apărările pârâtei din cadrul întâmpinării sunt în sensul că nu a primit de la reclamant nici suma de 25.000 euro cum este stipulat în contract cu titlu de avans, în realitate, înțelegerea fiind de a începe lucrarea cu banii societății V. D. SRL, urmând ca reclamantul să efectueze plata pe parcursul lucrării. Reclamantul a refuzat să achite banii investiți de societatea pârâtă, precum și costurile ulterioare, motiv pentru care în data de 04.10.2012 pârâta a emis factura seria VD nr. 0035 pentru suma de 25.000 euro reprezentând datoria pe care acesta o avea față de societate. Tribunalul nu poate reține aceste apărări, având în vedere forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată menționate anterior, precum și faptul că pârâta nu a făcut în niciun fel dovada celor susținute, sarcină ce-i incumbă în baza disp. art. 249 NCPC.
Pârâta nu a făcut dovada nici a vreunei notificări a reclamantului în vederea plății avansului pretins neachitat, în timp ce pe de altă parte, reclamantul O. T. a solicitat pârâtei SC V. D. SRL continuarea lucrării executate în proporție de 10 % pentru a preveni o eventuală degradare datorită condițiilor meteorologice, dată fiind achitarea avansului convenit de părți în valoare de 45.000 euro prin notificarea nr. 177/11.10.2012 emisă către pârâtă prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc V. Ș. ce i-a fost comunicată societății la data de 15.10.2012.
Conform raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de D-l expert I. L., precum și raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de Domnul expert B. D. zidurile lucrării contractate de părți nu au fost ancorate în stâlpi prin intermediul unor agrafe de hotel beton, nu au fost executate cofrajele stâlpilor și centurilor de peste ziduri și nici betonarea acestora, deficiențe care au condus la prăbușirea zidului de fronton.
Astfel cum s-a concluzionat de expert valoarea tehnică de finanțare a lucrărilor, mai puțin valoarea manoperei și materialelor estimate a fi folosite pentru repararea acoperișului Anexei vecinilor este de: 4.825 euro - 80 euro= 4.745 euro din care manopera 973,30 euro.Anterior promovării cererii de chemare în judecată, reclamatul a făcut dovada parcurgerii procedurii medierii.
Așadar, reținând, din probele administrate în cauză, neexecutarea obligației contractuale de către pârâta SC V. D. SRL în sensul arătat mai - sus, în raport de disp. art. 1270, art. 1530, art. 1531, art. 1549 NCC urmează a se admite acțiunea, a se dispune rezilierea contractului de prestări servicii nr. 6/21.08.2012 din culpa pârâtei SC V. D. SRL și a se obliga pârâta SC V. D. SRL la plata în favoarea reclamantului O. T. a sumei de 20.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR de la data plății cu titlu de avans plătit în baza contractului.
În baza disp. art. 453 alin. 1 NCPC reținând culpa procesuală a pârâtei SC V. D. SRL în pornirea procesului civil de față, urmează a o obliga pe aceasta la plata în favoarea reclamantului O. T. a sumei de 12.145 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (8.945 lei), onorariu expert ( 1.500 lei ) și onorariu avocat ( 1700 lei ).
← Contestaţie la executare. . Jurisprudență Prescripţii | Contestație la executare. nulitatea biletului la ordin → |
---|