ordonanţa preşedinţială sistare lucrări de reabilitare parte carosabilă, motivat de atingerea dreptului de protecţie a unei clădiri declarate monument istoric
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 9557 din data de 09.10.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Iași, la data de 13.07.2015, reclamanta S.C. TM S.A., societate în insolvență, în contradictoriu cu UAT, prin primar, a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen , în acord cu prevederile art. 997 alin. 3 NCPC, prin care să se dispună: sistarea execuției lucrărilor de construcție din vecinătatea imobilelor GH din Piața… nr. …și Hotel A din str……., executate de pârâtă, în cadrul proiectului denumit "Regenerare urbană zona ….. -Piața…";, până la pronunțarea instanței învestită cu soluționarea fondului, permiterea accesului în incinta șantierului organizat de pârâtă în scopul descărcări, manipulării, depozitării materialelor de construcție, precum și a mașinilor, utilajelor și echipamentelor pentru executarea de către reclamantă a luc4rărilor de hidroizolație verticală perete subteran, precum și de refacere a structurii de rezistență, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, s-a arătat că, reclamanta este proprietara complexului hotelier compus din cele două hoteluri indicate, GH fiind monument istoric, înscris în lista Monumentelor Istorice a Județului Iași, având cod LMI 2004, IS II mB 04084 (1294).
Pârâta are calitatea de investitor în cadrul proiectului promovat sub denumirea "Regenerare urbană zona…. -Piața …";,, lucrările vizând reabilitarea infrastructurii urbane, a zonelor carosabile, pietonale și funcțiunilor din zonă.
Astfel, în prezent, în apropierea hotelurilor are loc execuția stratului suport, turnarea betonului, în vederea execuției pavajului. Aceste lucrări au fost precedate de lucrări de săpătură și decapare carosabil, trotuare, dar și la baza clădirilor ( talpa și soclurile celor două hoteluri). Aceste lucrări au distrus luminatoarele clădirilor, gurile de aerisire/ventilare ale construcțiilor. De asemenea, lucrările de decapare și săpătură , au afectat serios infrastructura clădirii, talpa, soclul armat și fundația clădirii, inclusiv structura de rezistență, punând în pericol existența celor două clădiri.
Față de necesitatea refacerii/reparării elementelor de construcție afectate de acțiunile pârâtei, la data de 28 mai 2015, s-a comunicat acesteia, de către reclamantă, prin adresa nr. 48697, intenția de refacere a hidroizolației exterioare subterane. Astfel, reclamanta a înțeles că, în cadrul lucrărilor de șantier nu s-au prevăzut fonduri separat, pentru aceste lucrări de refacere hiroizolație, s-a optat pentru realizarea lucrărilor din bugetul propriu al reclamantei. Aceste lucrări se impuneau a fi realizate în regim de urgență, ca urmare a infiltrațiilor de apă existente în pereții subsolurilor. S-a solicitat și amânarea lucrărilor de șantier în vederea refacerii izolației.
Adresa din mai 2015 a rămas fără răspuns, motiv pentru care, la data de 15 iunie 2015, reclamanta a solicitat un certificat de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire pentru anumite lucrări. S-a apelat și la serviciile unui expert tehnic în construcții, pentru stabilirea lucrărilor ce urmează a fi executate. Astfel, acesta a comunicat că, alăturat lucrărilor de hidroizolație, se impune și efectuarea intervențiilor de reconstrucție și consolidare, asupra structurilor de rezistență, întrucât lucrările efectuate de pârâtă au afectat elementele ce compun infrastructura clădirilor. De altfel, necesitatea efectuării unei expertize tehnice a fost ulterior confirmată și de pârâtă, prin certificatul de urbanism din 7.07.2015.
Or, în acest context, la data de 30 iunie 2015, pârâta a reluat lucrările de execuție.
La data de 1 iulie 2015, reclamanta s-a adresat Inspectoratului Județean de Construcții Iași, solicitând efectuarea unui control pentru verificarea respectărilor prevederilor din autorizație. Au fost adresate solicitări de verificare și Direcției Județene pentru Cultură. La data de 2 iulie 2015, pârâta a fost informată asupra sesizărilor efectuate, însă la data de 4 iulie 2015, lucrările au fost continuate.
Reluarea lucrărilor este de natură a îngreuna și împiedica execuția lucrărilor de refacere hidroizolație și intervenție asupra structurii de rezistență.
Separat de solicitările de verificare a autorizației și legalității lucrărilor efectuate, reclamanta a adresat o sesizare la data de 30.06.2015 Direcției Județene pentru Cultură, pentru verificarea avizului de intervenție asupra monumentului istoric. Prin răspunsul 1529 din 6.07.2015, s-a comunicat că pârâta nu a prevăzut în proiectele comunicate soluții de intervenție asupra monumentului, nu a solicitat avizul comisiei zonale , iar lucrările de decopertare au fost executate fără luarea măsurilor de protecție a fundației clădirilor monument istoric.
Deși s-a solicitat autorităților efectuarea unui control în regim de urgență, acest lucru nu a fost efectuat.
Au fost efectuate lucrări subterane cu depășirea limitei de proprietate, în incinta reclamantei , fiind nesocotite și dispozițiile legale privind zona minimă de protecție a monumentului istoric (100m). Orice lucrare de construcție în zona de protecție a unui monument istoric reclamă un Plan urbanistic pentru zonele de construcție Protejate (PUZCP), însă pârâta nu beneficiază de acest plan.
Se apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței- reclamanta este titulara unui drept de proprietate asupra celor două clădiri, măsura este provizorie, iar urgența este reclamantă de pericolul iminent la care este supusă construcția reclamantei.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 și urm NCPC.
Prin cerere a fost solicitată proba cu înscrisuri și cercetare la fața locului.
Reclamanta a înțeles să solicite de asemenea și judecarea cererii în lipsă.
Cererii i-a fost anexată o taxă de timbru în valoare de 20 lei, deși reclamanta a invocat starea de insolvență, fiind scutită de la plata acesteia.
Cererea de chemare în judecată a fost însoțită de : împuternicire de reprezentare, dovadă acțiune de fond înregistrată 5779/13 iulie 2015, cadre foto datate 25 iunie 2015, 3,4 și 7 iulie 2015, articole notorietate declarare GH ca monument istoric, lista monumentelor istorice Ministerul Culturii și cultelor, schițe și planuri cadastrale, inventar distanțe contur imobile, plan alipire și dezmembrare parcele, adresă 5663/28 mai 2015 notificare Primărie, cerere 15.06.2015 pentru emitere certificat de urbanism, certificat de urbanism 2017/7.07.2015 eliberat reclamantei pentru lucrări de hidroizolație verticală -perete subteran, subsol construcție existentă, sesizare 30.06.2015 Direcția Județeană pentru Cultură, răspuns 59992/1 iulie 2015 către reclamantă, referitoare la sistare lucrări la solicitarea acesteia, până la sfârșitul lunii iunie 2015, sesizare adresată Inspectoratului de Construcții, înștiințare necesitate obținere avize și autorizații pentru efectuare lucrări adresată Primăriei Iași, răspuns adresă Direcția Județeană pentru Cultură ( fila 54), extrase de carte funciară pentru informare, extras ORC societate reclamantă.
S-a procedat direct la fixarea primului termen de judecată, ambele părți fiind citate cu 12 zile anterior termenului.
Deși au fost efectuate demersuri, în scopul obținerii înscrisurilor care au stat la baza avizării și derulării proiectului despre care face vorbire reclamanta în cererea introductivă, prin notă telefonică, pârâta a informat instanța că au fost depuse acte prin poștă, la data de 27 iulie 2015, aceasta fiind citată și recepționând comunicarea încă din 16 iulie 2015 (fila 82 dosar).
La data de 28 iulie, la dosarul cauzei, reclamanta a depus înscrisuri suplimentare, prin care a susținut că dorește să realizeze dovada demersurilor pentru obținerea autorizației ulterior înregistrării cererii de emitere a ordonanței președințiale. Au fost anexate sesizări autorități, aviz 157/2015/M/Z pentru lucrări hidroizolație subteran , subsol construcție existentă, cu o condiție suplimentară a realizării lucrărilor în regim de supraveghere arheologică, notă de constatare întocmită de inspector în construcții cu ocazia controlului statului privind autorizarea lucrărilor cu privire la starea tehnică a demisolului Hotelului Traian și Astoria.
În cadrul ședinței publice din data de 29 iulie 2015, instanța a verificat, la momentul strigării dosarului, la ordine, în prezența reprezentantului reclamantei, înregistrarea în ECRIS a unor precizări depuse de către pârâtă. Or, la momentul verificării programului ECRIS, în ședință, nu s-a constatat existența unor atare precizări.
Reclamanta a solicitat din cererea introductivă doar încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând concluzii de fond și indicând expres că nu mai înțelege să solicite cheltuieli de judecată.
Pronunțarea a fost amânată pentru un termen de 24 ore.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța reține următoarele:
Procedura specială, aleasă de reclamanta din prezenta acțiune, pentru obligarea pârâtei la "sistarea lucrărilor de construcție și permiterea accesului în incinta șantierului pentru efectuarea lucrărilor de hidroizolație pentru care s-a solicitat emiterea autorizației de construcție";, presupune respectarea unor condiții aparte, cumulativ și expres prevăzute de lege. Astfel, în acord cu prevederile art.997 CPC: "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt";.
Rezultă așadar că pentru emiterea unei ordonanțe președințiale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții fundamentale: verificarea existenței unei aparențe de drept în favoarea uneia dintre cele două părți, justificarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau a unei pagube iminente care nu ar mai putea fi ulterior restabilită, nerezolvarea litigiului de fond între părți ( neprejudecarea fondului) și identificarea unor măsuri de natură provizorie apte a fi dispuse pentru un anumit segment temporal, cel mai târziu până la soluționarea fondului.
Din studierea acțiunii de fond, înregistrate sub numărul 19705/245/2015, având ca obiect obligații de a face, se poate observa că obiectul acestuia este aproape identic cu cel al prezentei acțiuni, diferența dintre ele fiind dată de solicitarea adăugată ordonanței, de suspendare a executării lucrărilor până la soluționarea litigiului de fond.
Referitor la situația care a determinat promovarea prezentei acțiuni, astfel cum rezultă din expunerea de motive a reclamantei și deopotrivă, din actele depuse la dosar, se poate observa că aceasta vizează demararea unui proiect de "Regenerare urbană zona…-Piața ….";, de către Municipiul Iași, proiect pentru care s-a obținut o autorizație de construcție ( acest din urmă aspect rezultând chiar din sesizările adresate Inspectoratului de Stat în construcții și Direcției de Cultură în vederea verificării legalității construcțiilor conform acestui act prealabil "autorizație";).
Verificarea existenței unei aparențe de drept în favoarea uneia dintre cele două părți
Din analiza răspunsului Direcției Județene pentru Cultură, nr. 1529/6.07.2015 ( fila 54 dosar), proiectul derulat de pârâtă a fost prezentat Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice faza D.A.L.I și faza D.T.A.C., proiectele fiind avizate cu condiția ca lucrările de săpătură să se realizeze în regim de supraveghere arheologică. Mai mult, în proiectul prezentat și avizat, nu au fost prevăzute intervenții asupra imobilului monument istoric "Hotel Traian";, direcția precizând în finalul adresei că " în urma intervențiilor prin lucrări de decapare, săpătură asupra carosabilului și trotuarelor era necesară luarea măsurilor de protecție a fundației monumentului istoric de către constructor, cu soluțiile de intervenție avizate de Comisia Zonală";, fără a preciza de unde are cunoștință de "intervențiile"; efectiv realizate asupra monumentului în cauză.
Este de reținut că reclamanta a depus dovada existenței unui drept de proprietate cu privire la cele două construcții, în raport de care a formulat prezenta cerere, anexând extrase informative eliberate de OCPI ( a se vedea în acest sens filele 67 și următoarele dosar). Pe de altă parte , în ceea ce privește zona din jurul acestor construcții ( strada pietonală A. L din Iași), reclamanta nu a dovedit existența unui drept de proprietate privată, apt a ridica problema efectuării unor construcții pe terenul aparținând societății reclamante.
Referitor la aparența în drept, pe care instanța are posibilitatea de a o cerceta în cadrul ordonanței președințiale, se va reține dovada dreptului de proprietate asupra celor două construcții , realizată de reclamantă, precum și necontestarea efectuării unor lucrări de decopertare carosabil și refacere a zonei pietonale cunoscută drept str. A. L din Iași. Instanța va reține de asemenea că, în ceea ce privește cadrele foto depuse la dosar, acestea surprind elemente tip detaliu și cadre extinse, înfățișând porțiunea din imediata apropiere a bazei construcțiilor, spoturi iluminatoare ( fila 13 cadrul foto numărul 2), zona de acces Hotel A ( fila 17), privire de ansamblu latura hotelului situată în prima parte a străzii Lăpușneanu și stadiul lucrărilor de înlocuire asfalt cu dale, montare efectivă parte carosabilă, modalitatea de amenajare a șantierului de lucru al pârâtului, precum și aspecte interioare neidentificate ca zonă de amplasare.
Criticile reclamantei s-au axat pe efectuarea unor intervenții neautorizate asupra Hotelului T și A și pe necesitatea de a efectua lucrările de hidroizolație verticală perete subteran și subsol, anterior finalizării proiectului de "Regenerare urbană zona …. -Piața…..";.
Prin nota de constatare nr. 22934/17.07.2015, întocmită de un inspector în construcții al IJC Iași, în baza atribuțiilor de serviciu ( verificare petiții adresate de reclamant cu privire la autorizația de construcție a pârâtului), s-a subliniat faptul că, începutul proiectului de Regenerare urbanistică a fost anunțat la data de 20.08.2014, fiind executat, la data controlului în proporție de 80%. La capitolul degradări ale construcțiilor aparținând reclamantei, s-au reținut: " infiltrații de apă la nivelul fundațiilor, soclului și subsolului datorate lipsei hidroizolației și intervențiilor anterioare defectuoase la nivelul trotuarelor ( fără a fi specificată data acestor intervenții); tencuieli interioare la pereți și tavane subsol degradate cu zone de mucegai; după desfacerea trotuarului și decopertarea luminatoarelor orizontale, existente până la o anumită dată (probabil anterior anului 1997) infiltrațiile sunt mai pronunțate , punând în pericol infrasctructura clădirii";. Concluziile inspectorului au fost în sensul necesității obținerii autorizației de construire în regim de urgență, pentru lucrări de hidroizolație și reparație.
Astfel, se poate observa că nota de constatare nu poate constitui o probă a cauzei infiltațiilor despre care face vorbire reclamanta și nici o modalitate de datare certă a acestora, însuși inspectorul de stat descriind cauze variate și extinse pe un segment temporal semnificativ.
Este de reținut că în timp ce lucrările de regenerare urbanistică a zonei …… -Piața…., demarate în 2014, se desfășoară în baza unei autorizații ( a cărei legalitate nu a fost desființată sau atacată în justiție), lucrările de hidroizolație verticală recomandate reclamantei sunt în stadiul de obținere autorizație, solicitarea de emitere certificat de urbanism fiind adresată abia în iunie 2015, autorităților competente.
Mai mult, instanța constată că, anterior momentului promovării prezentei acțiuni, dar și adresării sesizărilor către Direcția de Cultură și Inspectoratul de stat, pentru verificarea respectării proiectului pârâtului, între părți au existat discuții referitoare la derularea unor potențiale lucrări de reparație construcții de către societatea reclamantă, față de care pârâtul a manifestat disponibilitate, în sensul întreruperii temporare a proiectului. Totuși, acesta a subliniat că perioada de întrerupere nu poate fi foarte extinsă, deoarece graficul de execuție al proiectului finanțat trebuie să fie respectat ( a se vedea răspunsul oficial al Municipiului Ide la fila 47 dosar).
Reclamanta nu a realizat dovada unor intervenții propriu-zise ale pârâtului asupra construcțiilor proprietatea sa privată ( doar una dintre acestea fiind declarată monument istoric). De asemenea, deși a susținut că poate exista o cauzalitate directă între decopertarea stratului carosabil din imediata apropiere a hotelurilor și infiltrațiile de apă la nivelul infrastructurii, din nota de constatare anexată la dosar nu au rezultat indicii clare, de plasare a cauzelor, cel puțin temporal exclusiv sau cel puțin principal, în timpul derulării lucrărilor de șantier din imediata apropiere.
Mai mult, reclamanta nu a oferit nici un fel de explicații cu privire la informarea sa anterioară asupra demarării proiectului și nici asupra pasivității manifestate în perioada de timp de la momentul debutului acestui proiect și până la primele demersuri în vederea obținerii autorizației sale proprii de construcție.
Cadrele foto prezentate nu pot constitui dovada intervențiilor neautorizate asupra construcțiilor, o atare concluzie putând fi emisă doar în baza unui probatoriu extrem de complex , incompatibil cu specificul procedurii în discuție.
În cadrul aparenței în drept, instanța are de comparat de asemenea raportul dintre cele două tipuri de interese publice incidente: cel al conservării unui monument istoric, deținut de un particular și cel al reabilitării urbanistice, prin refacerea unei zone pietonale proprietate publică. Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, se poate observa că în lista monumentelor istorice 2004, alcătuită de Ministerul Culturii și Cultelor, figurează doar "Hotel T";, cu adresa Piața…., nu și Hotel A, astfel încât situația celor două construcții este diferită.
În conflict sunt așadar, două interese de ordine publică, dintre care ar trebui să prevaleze necesitatea conservării unui monument istoric al orașului, datat aproximativ 1900, față de necesitatea îmbunătățirii și reamenajării zonei Piața… - str. L, proiectul de "regenerare urbanistică";, având implicații preponderent estetice.
Desigur prevalarea unui atare interes trebuie raportată la probele efectiv administrate și aspectele ce pot fi analizate, în cadrul unei proceduri a ordonanței președințiale. Or, reclamanta nu a probat iminența sau existența unor daune concrete ale construcțiilor, legate de derularea proiectului de regenerare urbanistică, acest din urmă aspect fiind indisolubil legal de urgența procedurii, ce va fi analizată în paragrafele subsecvente.
Justificarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau a unei pagube iminente care nu ar mai putea fi ulterior restabilită ( condiția urgenței)
Urgența despre care face vorbire reclamanta și pericolul iminent la care este supus monumentul istoric și construcția alipită acestuia, ar fi reclamant măsuri de asigurare a dovezilor sau cel puțin intenția de a efectua, din luna mai 2015, de când au sesizat problemele către pârât și alte autorități a unei expertize extrajudiciare. Or, nici unul dintre aceste demersuri nu a fost efectuat de către societatea reclamantă. Reclamanta motivează paguba iminentă și prin imposibilitatea de a proceda, în mod ulterior refacerii părții carosabile, la executarea lucrărilor de hidroizolație verticală pentru perete subteran și subsol, invocând îngreunarea deplasării utilajelor și transportului materialelor. Cu toate acestea, nu sunt oferite nici un fel de explicații cu privire la implicațiile activității pentru care se realizează, în prezent demersuri pentru obținerea autorizației și nici nu sunt prezentate aspecte care să conducă la ideea împiedicării accesului pe zona utilizată drept "șantier";, în vederea realizării intervențiilor necesare ( în momentul în care vor fi autorizate).
Urgența este atenuată de lipsa demersurilor reclamantei , imediat după demararea proiectului ( septembrie 2014) și anticiparea implicațiilor acestuia ( etapa decopertării zonei carosabile din imediata apropiere a construcțiilor fiind mai mult decât previzibilă pentru orice observator neautorizat în efectele proiectelor urbanistice). De asemenea, astfel cum s-a subliniat și anterior, reclamanta nu a oferit nici un fel de explicații cu privire la lipsa de acțiune manifestată în perioada mai -15 iunie 2015, de la sesizarea inițială a pârâtului în vederea sistării lucrărilor sale și până la eliberarea certificatului de urbanism. De altfel, adresa din 28 mai 2015, subliniază faptul că "reclamanta și-a propus refacerea hidroizolației soclurilor, contururilor, fundației și a pereților de subsol, având în vedere infiltrațiile de apă și a faptului că pavimentul final din dale de granit nu va asigura o protecție corespunzătoare și pentru subsolurile celor două clădiri, profitând de faptul că zona este decopertată";. Abia la acest moment s-a solicitat un prim punct de vedere cu privire la necesitatea unei autorizații pentru intervenție.
Cu privire la caracterul provizoriu al măsurilor ce se cer a fi luate prin intermediul prezentei ordonanțe , instanța reține că sistarea lucrărilor și permiterea accesului în incinta șantierului pentru efectuarea lucrărilor necesare până la soluționarea dosarului de fond, apar ca fiind măsuri temporare, prin însăți natura lor.
Condiția neprejudecării fondului
Din studierea cererii de chemare în judecată promovată pe calea acțiunii de drept comun, se poate observa că obiectul este identic. Cu toate acestea, analiza pe care o realizează instanța pe calea ordonanței președințiale vizează alte condiții și constituie doar o antamare a fondului, fără a putea beneficia de autoritate de lucru judecat în dreptul comun. Instanța va aprecia că această condiție este îndeplinită în cauză.
Observând argumentele de fapt și drept anterior expuse, apreciind că pretențiile emise de reclamantă pe calea ordonanței președințiale au un caracter neîntemeiat, că nu a fost probată iminența sau intervenția propriu-zisă asupra construcțiilor ( una dintre acestea declarată monument istoric), ori degradarea lor prin acțiunile pendinte ale pârâtei, că actele depuse la dosar susțin o atenuare a urgenței prin manifestarea unei atitudini pasive din partea reclamantei, față de efecte previzibile ale demarării proiectului autorizat al pârâtei, instanța va respinge în consecință cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale și, luând act de această soluție promovată, urmează a lua act de susținerea expresă, realizată cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, potrivit căreia reclamanta nu mai înțelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată.
← pretentii. comunitate de bunuri. Jurisprudență Minori | : pretenţii, daune morale solicitate de descendenţii majori... → |
---|