: pretenţii, daune morale solicitate de descendenţii majori pentru decesul autorului lor comun, într-un accident auto
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 7509 din data de 09.10.2015
Situația de fapt:
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5.12.2014, pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții ME, fostă M, MEc, fostă M, MC, MC, în contradictoriu cu pârâta S.C. A S.A., precum și cu participarea intervenientului forțat MS, au solicitat obligarea asiguratorului la plata daunelor materiale și morale rezultate în urma decesului tatălui lor , în cuantum de 40000 lei daune materiale ( cate 10000 lei pentru fiecare reclamant) și 600000 lei daune morale ( câte 150000 lei pentru fiecare reclamant în parte), suma actualizate la data plății efective, precum și acordarea dobânzii legale de la data producerii evenimentului ( 15 octombrie 2013) și până la data efectuării plății și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 15.10.2013, pe raza satului O, comuna C, pe DN 28 , județ Iași, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime umane, respectiv tatăl reclamanților , MG, în vârstă de 94 ani. Acesta a fost accidentat de autoturismul marca M, cu numărul de înmatriculare….., condus de intervenientul forțat MS, aflat sub influența băuturilor alcoolice, deși circula regulamentar pe partea stângă a carosabilului, din direcția de deplasare a autoturismului.
Împotriva intervenientului s-au efectuat cercetări penale, finalizate cu trimiterea în judecată a acestuia, în cadrul dosarului penal….., aflat pe rolul Judecătoriei R , instanță ce a admis acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de parchet și a lăsat nesoluționată latura civilă. În aceste condiții persoana vătămată are posibilitatea de a introduce acțiune civilă separat, la instanța civilă, hotărârea judecătorească pronunțată în penal având autoritate de lucru judecat în civil, în privința existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o. la data producerii accidentului autoturismul intervenientului forțat era asigurat la societatea pârâtă, astfel încât devin incidente dispozițiile legii 136/1995 și ordinul CSA 14/2011. Asiguratorul are obligația de a acorda despăgubiri persoanei prejudiciate , pentru daunele fără caracter patrimonial, cât și cele materiale.
Daunele materiale solicitate prin prezenta acțiune rezultă din necesitatea acoperirii cheltuielilor efectuate cu ritualurile de înmormântare și pomenire, cu precizarea că nu toate costurile suportate au putut avea la bază documente justificative. În acest sens, se solicită încuviințarea probei cu un martor, pentru dovedirea tuturor cheltuielilor materiale ocazionate.
Daunele morale reprezintă o compensație a dispariției intempestive a tatălui reclamanților, care nu avea probleme de sănătate, se deplasa zilnic la cumpărături și lucra în gradină, se îngrijea singur; dispariția sa a fost determinată de un accident rutier, fapt ce amplifică suferința reclamanților. În ceea ce privește sumele pretinse cu titlul de daune morale și materiale se solicită actualizarea lor cu indicele de inflație, de la momentul producerii accidentului, la momentul plății efective.
În drept, au fost invocate prevederile art. 25-28 Ncpp, 1381 și urm. Cod civil, art. 3,9.49,50 din legea 136/1995, art. 24, 26, 49 din Ordinul CSA 2011, decizia pronunțată în recursul în interesul legii 1/2005.
Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și proba cu martori, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă și subliniat faptul că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La data de 9 ianuarie 2015, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere diferența de nume ce figurează pe de o parte în actele lor de stare civilă și cel ce figurează în sentința penală și certificatul de deces MG. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale, având în vedere că nu există nici un fel de înscrisuri care să probeze realizarea unor atare cheltuieli , precum și admiterea în parte a cererii de acordare daune morale, motivat de următoarele argumente: la stabilirea prețului durerii încercate prin moartea victimei, instanța trebuie să se orienteze spre respectarea unor principii fundamentale și a proporționalității, evitând încercarea de îmbogățire fără justă cauză. Pârâta invocă un studiu întocmit de CSA, UNSAR și FPVS ( ‚ Ghid pentru soluționarea daunelor morale";), arătând că pentru descendenții de gradul I, valoarea medie a despăgubirilor este de 9750 euro , fără a fi realizată o statistică și după vârsta descendenților. În considerarea acestui din urmă aspect, a fost adusă în discuție practica instanțelor naționale, fiind oferite cu titlul de exemplu sentința 475/2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care au fost acordate despăgubiri de 7000 lei, vârsta victimei fiind de 81 ani, sentința nr. 36/2014 a Judecătoriei Craiova, în care valoarea despăgubirilor a fost de 2222 euro, vârsta victimei fiind de 85 ani, decizia 941/2014 a Curții de Apel Craiova, în care valoarea daunelor morale acordate a fost de 6666 euro, vârsta victimei fiind de 74 ani. Astfel, pârâta apreciază că suma de 2000 euro ar reprezenta o sumă rezonabilă și proporțională, pentru acordarea daunelor morale.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale , pârâta solicită respingerea acestei cereri, în considerarea dispozițiilor art. 36 alin. 5 din ordinul CSA 14/2011, conform cărora, despăgubirea se plătește în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar sau de la data la care asigurătorul primește hotărârea judecătorească definitivă. De asemenea, asigurătorul , susține că indexarea sumei cu rata inflației este o cerere lipsită de orice fundament legal.
În concluziile întâmpinării, asigurătorul subliniază că instanța trebuie să aibă în vedere faptul că toate sumele plătite de societatea, urmează a fi recuperate de la intervenient.
Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, au mai fost indicate și prevederile art. 255, 309 NCPC, 1489 C.civ, întâmpinarea fiind însoțită de copii ale sentințelor citate cu titlul de practică judiciară.
La data de 9 ianuarie 2015, reclamanții au depus numele și datele de identificare ale martorului propus în vederea audierii.
La data de 13 ianuarie 2015, intervenientul a depus, la rândul său întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate. A subliniat că în cursul procesului penal a solicitat administrarea mai multor probe și că, în urma intervenirii acordului de vinovăție cauza civilă a fost lăsată nesoluționată. De asemenea, poziția procesuală a pârâților MC și MăE s-a modificat, aceștia declarând în cursul acțiunii penale că nu mai au nici un fel de pretenție de la intervenient ( la data de 29.10.2013). Mai subliniază intervenientul că accidentul este în mare parte vina victimei, care se deplasa pe partea carosabilă, fără a fi deloc atent la trafic, iar suma solicitată cu titlul de despăgubiri este vădit excesivă. Astfel, cheltuielile materiale nu pot depăși în nici un caz suma de 4000 lei, parte din acestea fiind suportate direct de el, iar sumele pretinse cu titlul de daune morale sunt nejustificate în raport de circumstanțele concrete ( făcându-se referire la vârsta persoanei accidentate ). Intervenientul a solicitat la rândul său audierea unui martor.
Au fost anexate întâmpinării cheltuielile onorariu avocat efectuate de intervenient, împuternicire avocațială, certificat de căsătorie , declarații pârâți din cursul urmăririi penale.
La data de 27 ianuarie 2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinarea anexată de pârâtă , subliniind că identitatea de persoane între MG1 și MG2 ( numele corect al autorului lor) poate fi stabilită chiar și pe baza codului numeric personal, care este unic. Pe fond, au fost reiterate criticile din cererea inițială, iar răspunsul la întâmpinare a fost însoțit de chitanțe doveditoare ale cheltuielilor materiale pretinse.
La data de 4 februarie 2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinarea intervenientului , subliniind că deși se încearcă o culpabilizare a victimei, în realitate, astfel cum rezultă și din sentința penală, vinovăția aparține în totalitate intervenientului. Mai mult, poziția procesuală a celor doi reclamanți care ar fi susținut că nu mai doresc să solicite daune nu poate fi opusă societății de asigurare.
Prin sentința civilă nr. 111/4 martie 2015, Tribunalul Iași a declinat competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 9 aprilie 2015 și primind direct prim termen de judecată, la data de 20 mai 2015.
În cadrul ședinței publice din data de 20 mai 2015, instanța a pus în discuție și a procedat la respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, a încuviințat proba cu înscrisuri și martori, a procedat la audierea separată a celor doi martori prezenți, depozițiile lor fiind consemnate și anexate dosarului cauzei, a constatat administrat întreg materialul probatoriu și a reținut cererea spre competentă soluționare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, prin prisma criticilor enunțate de societatea de asigurare pârâtă, potrivit cărora nu există coincidență de nume între persoana care figurează în cadrul procesului penal și a certificatului de naștere ( MG) și persoana ce figurează ca fiind tatăl reclamanților, în certificatele de naștere ale acestora, anexate la dosarul cauzei, instanța reține caracterul neîntemeiat al acestora. Se poate observa că este vorba de o vădită eroare materială în consemnarea corectă a numelui tatălui reclamanților, fiind însă în afara oricărui dubiu faptul că aceștia sunt cunoscuți chiar de intervenient ca fiind rudele de gradul I ale persoanei decedate în urma accidentului, în acest sens fiind și mențiunile din anexa 24, eliberată de Primăria C, coroborată cu certificatul de deces ( filele 19 și 35 dosar declinat). Pe cale de consecință, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată excepția astfel invocată și va proceda la analiza fondului cauzei.
Se poate observa că mecanismul de angajare răspundere , invocat de reclamanți, în calitate de descendenți supraviețuitori ai autorului lor, victimă a unui accident de circulație, se întemeiază pe existența unui contract de asigurare răspundere, în vigoare la data producerii accidentului ( 15.10.2013), contract semnat între societatea de asigurare pârâtă, în calitate de asigurator și intervenientul MS, în calitate de asigurat, beneficiar al acestei polițe. Mai mult, existența unui atare contract și necesitatea angajării răspunderii civile a asiguratorului, direct față de persoana prejudiciată, în temeiul art. 49 din legea 136/1995, nu au fost contestate sub nici un aspect nici de asigurator și nici de asigurat.
Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu: legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare; legislația românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
Rezultă așadar că izvorul de drept pe care se întemeiază răspunderea asiguratorului este contractul de asigurare, cu amendamentul că toate clauzele acestuia sunt activate doar dacă se poate vorbi de existența unui caz de răspundere civilă delictuală, fapta ilicită fiind săvârșită de propriul asigurat. Dacă părțile nu ajung la o înțelegere cu privire la stabilirea și acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă, terțul păgubit are la îndemână acțiunea în justiție, fie împotriva autorului faptei, pe temeiul dreptului comun, fie împotriva societății de asigurare de răspundere civilă în temeiul poliței de asigurare a asiguratului ce a produs accidentul. Nimic nu se opune ca prin aceeași acțiune, dar pe temeiuri diferite, să fie acționați atât asiguratul producător al pagubei cât și asigurătorul de răspundere civilă. Se poate observa că reclamanții au optat pentru chemare în judecată a societății de asigurare, solicitând doar participarea persoanei pe care o apreciază responsabilă de producerea accidentului , în calitate de intervenient forțat.
În situația în care fapta asiguratului îndeplinește condițiile de antrenare a răspunderii penale ( cum este cazul în prezenta acțiune), reclamanții au avut posibilitatea de a valorifica cererea de acordare despăgubiri doar în cadrul unei acțiuni civile separate, datorită particularităților pe care le presupune acordul de recunoaștere a vinovăției.
Analizând susținerile intervenientului referitoare la renunțarea relaizată de doi dintre cei patru pârâți, se poate observa că declarațiile olografe, date în cadrul dosarului de urmărire penală nu pot avea semnificația unei renunțări irevocabile sau împăcări cu persoana responsabilă, care ar exclude posibilitatea promovării ulterioare a unei acțiuni civile. Astfel, cererea de renunțare nu este relaizată în formă autentică și nici nu este validată de o autoritate jurisdicțională, neputând fi opusă în prezenta cauză.
Acordul de recunoastere a vinovatiei are ca obiect recunoasterea comiterii faptei si acceptarea incadrarii juridice pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si priveste felul si cuantumul pedepsei, precum si forma de executare a acesteia ( art. 479 NCPP). Mai mult conform art. 480 NCPP, acordul de recunoastere a vinovatiei se incheie atunci cand, din probele administrate, rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului. Rezultă așadar că solicitarea intervenientului de răsturnare a vinovăției stabilite în cadrul procedurii penale nu mai poate fi analizată în cadrul prezentei acțiuni civile ca o condiție de inexistență a faptei ilicite. Instanța va da efect plenar autorității hotărârii instanței penale , reglementate de art. 28 NCPP , în privința existenței faptei și a identității făptuitorului. Se poate observa că prin sentința penală nr. 11/2014, intervenientul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, precum și conducere pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, în dispozitivul sentinței penale s-a statuat expres că, în temeiul art. 486 alin. 2, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de aceeași reclamanți ca cei ce au promovat prezenta acțiune. Împotriva acestei sentințe penale nu a fost exercitată cale de atac.
Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
Instanța va reține așadar existența faptei ilicite ce stă la baza antrenării răspunderii civile a asiguratorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a analiza existența unor cauze de exonerare de răspundere , precum și întinderea prejudiciilor pretins a fi fost ocazionate.
Ab intio, se va nota faptul că reclamanții pretind atât acordarea daunelor materiale, cât și a daunelor morale, probele administrate în acest sens fiind chitanțele depuse odată cu răspunsul la întâmpinare din 9 ianuarie 2015 și depoziția martorului propus AS.
Mai mult, societatea pârâtă achiesează în parte la pretențiile deduse judecații, în privința daunelor morale , susținând doar că este necesară analiza și cenzurarea acestora, pentru a nu constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Studiind chitanțele depuse la dosarul cauzei ( atât prin răspunsul la întâmpinare, cât și la termenul din data de 20 mai 2015), precum și analizând depoziția martorului audiat sub aspectul stabilirii cheltuielilor materiale efectuate de reclamanți, instanța reține că achiziționarea de produse alimentare, de piese vestimentare, precum și obiecte specifice îndeplinirii ritualurilor de înmormântare și pomenire s-a realizat în perioada 16.10.2013 , imediat după decesul autorului reclamanților și 2.05.2014. din adunarea sumelor inserate pe facturile fiscale și bonurile prezentate se poate observa că suma rezultată este de 4841,49 lei, la care se adaugă suma de 2565 lei decont serviciu funerar complet ( fila 106 dosar).
Bonurile și chitanțele depuse atestă achiziționarea de produse alimentare specifice pomenirilor și ritualurilor de înmormântare, piese vestimentare utilizate în îndeplinirea acestor ritualuri, fără a evidenția produse distincte, pentru uzul personal sau profesional al reclamanților, apte a fi excluse din lista cheltuielilor materiale solicitate. Mai mult, data ce figurează pe bonurile și chitanțele depuse la dosar este apropiată înmormântării și slujbelor de pomenire organizate, actele nefiind contestate sub nici un aspect de către pârâtă.
Contabilizând sumele înscrise în toate documentele de plată exhibate instanței, se poate observa că totalizând contravaloarea produselor achiziționate se obține o sumă de 7406,49 lei pentru care reclamanții au prezentat dovada achitării, în contul îndeplinirii corespunzătoare a ritualului de înmormântare și ulterior pomenire efectuat pentru tatăl lor. Martorul audiat a declarat în fața instanței faptul că a participat atât la slujba oficiată la data înmormântării, cât și la pomenirile ulterioare, observând eforturile financiare ale reclamanților, pachetele pregătite, mesele oferite în amintirea tatălui lor.
Referitor la aprecierile realizate de martorul AS cu privire la cheltuielile materiale ocazionate de organizarea slujbelor în amintirea autorului reclamanților, instanța nu va avea în vedere acestea aspecte în aprecierea cuantumului real al cheltuielilor materiale. Simplele supoziții ale martorului nu pot fi apreciate ca reprezentând o probă a sumelor de bani utilizate de reclamanți pentru ritualurile creștine organizate. De asemenea, instanța nu va reține susținerea reclamanților referitoare la imposibilitatea de preconstituire a tuturor înscrisurilor referitoare la cheltuieli, cu atât mai mult cu cât se poate observa că facturile și bonurile sunt păstrate încă din zilele imediat următoare decesului, fiind contemporane cu înmormântarea și celelalte slujbe de pomenire.
Referitor la susținerile martorului AA, cu privire la suportarea unor sume de bani ( din totalul celor solicitate de reclamanți) de către intervenient, instanța va reține că aceste susțineri nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Astfel, toate documentele de plată sunt în posesia reclamanților, fiind prezentate de către aceștia. Deși martorul susține că i-a împrumutat bani intervenientului pentru acoperirea unor cheltuieli imediate realizate cu înmormântarea tatălui reclamanților ( sicriu, examen IML , transport cimitir, gropari), aceste aspecte nu au fost susținute de nici un fel de alte indicii sau probe, apte a confirma varianta expusă.
Instanța va admite doar în parte cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor materiale efectuate, reținând că acestea au fost determinate direct de decesul ( provocat în cadrul unui accident de autoturism) tatălui reclamanților, existând astfel o legătură de cauzalitate probată între fapta ilicită și infracțională a intervenientului și sumele achitate de reclamanți. În baza asigurării valabile la momentul producerii accidentului, societatea de asigurare urmează a răspunde contractual pentru aceste "pagube indirecte";, rezultate din fapta ilicită a asiguratului. Admiterea în parte se raportează la suma solicitată prin cererea introductivă și cea care reiese din adunarea tuturor sumelor înscrise pe documentele justificative, depuse de reclamanți. Societatea de asigurare va fi obligată la plata sumei de 7406,49 lei cu titlul de daune materiale, în contul reclamanților, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, având în vedere necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului și deprecierii sumei de bani. Plata sumei către reclamanți se va realiza în cote egale, de câte 1851,62 lei.
Analizând capătul de cerere privitor la daune morale, instanța va reține că daunele morale sunt prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, constituie acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate în bani , deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si încalcarile drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecinte pot fi durerile fizice si psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnitatii, prestigiului sau reputatiei unei persoane etc.
Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicarii criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, etc. Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs. Repararea Integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimei, pe cât posibil, în situația anterioară (restitutio in integrum). Instanța Supremă a decis că "despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului";; și, de asemenea, că "este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit"; iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparației integrale a prejudiciului";. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogatire fara justa cauza, ci ele trebuie sa aiba caracter compensatoriu pentru o suferinta certa, rezultata din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrina si jurisprudenta in cuantificarea despagubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despagubiri implica fara indoiala si o doza de aproximare, insa instanta trebuie sa stabileasca un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi inlaturat in totalitate, si despagubirile acordate, in masura sa permita celui prejudiciat anumite avantaje care sa atenueze suferintele morale, fara a se ajunge insa in situatia imbogatirii fara just temei. ( decizia 6330/2011 secția civilă a ICCJ).
Pentru acordarea daunelor morale este de asemenea necesară dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, ca bază pentru antrenarea răspunderii civile a asiguratorului, în temeiul contractului de asigurare.
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pârâtului.
Prejudiciul moral invocat de reclamanți este pierderea suferită de pierderea tatălui, într-un accident de mașină, printr-un deces violent.
Este incontestabil faptul că pierderea unui părinte, indiferent de vârstă constituie un prejudiciu moral semnificativ, modificând trăirile și concepțiile descendenților, mai ales în cazul probării unor relații apropiate ( astfel cum este cazul în prezenta acțiune, raporturi de rezultă din depoziția martorului audiat). Suferința cauzată prin decesul părintelui este cu atât mai puternică în contextul în care ea vine în mod neașteptat, printr-o moarte violentă, care nu a fost precedată de o problemă de sănătate sau de o suferință. Este foarte adevărat că vârsta autorului reclamanților era una înaintată, iar speranțele de viață obiective, medii, în rândul persoanelor din același areal geografic fuseseră depășite, însă acest lucru nu poate fi avut singur, în vedere, la stabilirea durerii ocazionate de moartea numitului MG. Nu este mai puțin adevărat faptul că tatăl reclamanților nu era cunoscut în comunitate ca având probleme de sănătate, făcea zilnic deplasări într-un perimetru de aproximativ 2 km, locuia singur, fiind deseori vizitat de copii săi ( fapt atestat de depoziția martorului A), toate aceste elemente susținând caracterul neașteptat al intervenirii decesului.
În mod incontestabil decesul unei persoane apropiate ( în cazul de față al unui părinte), constituie o emoție violentă, care modifică personalitatea individului, sensibilizându-l la alte emoții de același fel și generându-i o tulburare sufletească. Acest eveniment trebuie însă corelat cu gradul de previzibilitate al decesului, posibilitatea descendenților de a se descurca în continuare singuri, dependența de autorul lor, materială și emoțională, tipul și cauza decesului, gardul de apropiere al persoanelor, structura personalității subiecților în cauză, toate acestea putând influența readaptarea moștenitorilor persoanei , prin depășirea șocului emoțional traversat. Se poate observa că prezenta cauză prezintă o serie de particularități, în sensul că victima accidentului rutier era o persoană în vârstă, care nu mai reprezenta sursa principală de venit ( negenerând o relație de interdependență a descendenților săi), apropiată de copii săi, care nu prezenta probleme de sănătate, și a cărui existență s-a încheiat în urma unui accident de mașină violent, în care moartea a survenit în aceeași zi.
Instanța nu va avea în vedere ghidul despre care a făcut mențiune societatea pârâtă în apărările evidențiate în cuprinsul întâmpinării , el neconstituind decât un reper informativ și într-o oarecare măsură statistic al daunelor deja acordate , fără a avea o putere legislativă și fără a putea oferi soluții în cazul acțiunilor având ca obiect daune morale.
Astfel, având în vedere împrejurările decesului, relația interpersonală dintre victimă și reclamanți, vârsta victimei în strânsă corelație cu gradul de previzibilitate al decesului, reacțiile emoționale similare ale oricărei alte persoane care și-a pierdut unul dintre părinți, instanța apreciază că acordarea sumei de 60000 lei ( câte 15.000 lei pentru fiecare reclamant, adică a unei sume de aproximativ 3000 euro), este proporțională cu gradul de suferință trăit de fiecare dintre descendenți, fără a constitui, în același timp o îmbogățire fără justă cauză a acestora.
Instanța va admite în parte și această cerere și va obliga societatea pârâtă la achitarea sumei de 60000 lei ( câte 15.000 lei pentru fiecare reclamant), cu titlul de daune morale, sumă de asemenea actualizată cu indicele de inflație la data plății, ca formă de acoperire integrală a prejudiciului.
Referitor la solicitarea de acordare a dobânzii legale aferente sumelor pretinse, de la momentul producerii accidentului la data plății efective, instanța va reține prevederile art. 36 alin. 5 din Ordinul CSA 14/2011, potrivit cărora despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maxim 10 zile de la data depunerii ultimului document sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma stabilită cu titlul de despăgubiri, pe care urmează să o plătească. Rezultă așadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în cazul unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite, motiv pentru care instanța urmează a admite doar în parte această solicitare și a obliga societatea pârâtă exclusiv la plata dobânzii legale aferente sumei totale de 67406,49 lei, după expirarea termenului de 11 zile de la comunicarea prezentei hotărâri definitive, până la data plății efective a sumei.
Referitor la solicitarea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată, se poate observa că reclamanții nu sunt în culpă procesuală, citarea intervenientului fiind impusă chiar de lege, fără ca acesta să poată fi obligat direct în cadrul acțiunii promovate de persoana pretins a fi prejudiciată împotriva asiguratorului persoanei responsabile. Astfel poziția procesuală a acestuia, în absența unor cereri de regres realizate de asigurator este una de participant, fără ca reclamanții să poată fi considerați responsabili de promovarea culpabilă a acțiunii în analiză. Mai mult, chitanța anexată întâmpinării intervenientului nu individualizează dosarul în care au fost efectuate cheltuielile, iar seria menționată în chitanță nu corespunde celei menționate în împuternicirea avocațială atașată. Instanța urmează a respinge ca neîntemeiată solicitarea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată.
De asemenea, instanța va lua act că societatea de asigurare nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu privire la solicitarea reclamanților de acordare a cheltuielilor, instanța va reține prevederile art. 451-453 NCPC, culpa procesuală a societății pârâte în promovarea acțiunii și va admite solicitarea de obligare a acesteia la plata sumei de 4000 lei, cu titlul de onorariu avocat, apreciind că în raport de valoarea litigiului, noutatea problemelor de drept, apărările efectuate, prezența la termene, concluziile depuse, suma solicitată este proporțională cu activitatea efectiv prestată.
| ← ordonanţa preşedinţială sistare lucrări de reabilitare... | constatare nulitate absolută procură acordată în faţa... → |
|---|
