plangere contravenţională, scandal public. Jurisprudență Ultraj
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 3665 din data de 09.10.2015
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 8.08.2014, petentul SD, a solicitat instanței, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție I, anularea procesului verbal seria PA, numărul 2477371, încheiat la data de 11 iulie 2014.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că procesul verbal este nelegal și netemeinic. Astfel, petentul arată că la data de 11 iulie 2014, a fost sancționat cu amendă, în cuantum de 500 lei. In acea zi, în jurul orelor16-17, la domiciliul său din sat S s-a prezentat numitul VM, însoțit de un echipaj de poliție, format din agenți și jandarmi, în vederea luării de către numitul V a fiicei sale minore ( VI) din locuința petentului. Se realizează mențiunea că minora a fost încredințată, în urma procesului de divorț mamei sale ( SE), care este sora petentului.
Cei patru membrii ai echipajului s-au apropiat de locuința petentului, intrând în vorbă cu soția acestuia, iar ulterior cu sora minorei - VDE. Aceasta din urmă a început o discuție în contradictoriu cu tatăl său, reproșându-i lipsa de interes față de ea și de sora ei.
Întorcându-se spre casă, petentul a observat discuția dintre VM și VDE și a perceput că primul s-a apropiat amenințător de fiica sa , grăbindu-se să intervină. Astfel, odată ajuns în fața locuinței s-a postat între cei doi și l-a împins pe VM la o distanță rezonabilă. Ca urmare a acestui gest, petentul a fost înconjurat de membrii echipajului de poliție, " târât"; în mijlocul drumului și "pus la pământ";.
Susține petentul că agentul principal îl ținea lipit cu fața de pământ cu ajutorul genunchiului, lovindu-l cu pumnii și picioarele în cap și în spate, în timp ce un jandarm a început să pulverizeze spray lacrimogen, iar agentul secund îi ține mâinile la spate, pentru a îi încătușa. Mai subliniază petentul că jandarmul din echipaj a golit conținutul tubului de spray, iar în momentul în care nu îl îndrepta în zona feței petentului, îl utiliza pentru a pulveriza în direcția persoanelor adunate la fața locului, printre care se numărau în principal rudele petentului. Samson Dorin subliniază faptul că a fost amenințat de membrii echipajului.
În continuare, se arată că din cauza loviturilor și a spray-ului, petentului i s-a făcut rău și a adresat rugămintea agenților de a fi deplasat la secția de poliție. a fost urcat în mașina poliției și lovit în continuare de jandarmul care stătea lângă el, fiind totodată amenințat cu moartea de agentul principal. La momentul la care a ajuns la postul de poliție P a fost dat jos din mașină, iar șoferul i-a aplicat la rândul său o lovitură cu cotul în regiunea stomacului. Cu toate acestea, petentul a susținut că nu cunoaște identitatea șoferului. Petentul arată că a fost lovit în continuare chiar și până la intrarea în secție, din spate, fără a putea percepe direct cine a fost autorul acestor lovituri, că în urma lor a căzut și a fost luat de mâini și dus în holul secției. După intrarea în secție agentul principal i-ar fi aplicat un pumn în față, în urma loviturii pierzându-și cunoștința și ulterior sângerând abundent. Lucrătorii de poliție i-au aruncat o găleată de apă pe el pentru a îl curăța, folosind totodată, pentru a șterge urmele de sânge un mop utilizat la curățarea holului. În tot acest timp, i-au mai fost aplicate lovituri de baston peste piciorul drept. A fost lăsat pe jos, având aplicate cătușe, pentru un interval de aproximativ 40-50 minute, timp în care VM a stat de vorbă cu agenții de poliție și a dat declarații. Apreciază petentul că numita SV ( cumnata sa) a fost adusă cu forța la secție și obligată să dea o declarație scrisă.
În tot timpul în care petentul a fost ținut în interiorul secției ușa principală de acces a fost încuiată. La un moment dat, în secție a intrat un alt echipaj de poliție, care, observând starea în care se afla petentul l-au ridicat pe un scaun și i-au scos cătușele. Petentul subliniază că a sângerat în continuare abundent și că a refuzat semnarea procesului verbal deoarece nu era în stare să se țină pe picioare. Mai arată că imediat după ce a fost dat afară din secția de poliție a căzut, fiind preluat de serviciul de urgențe. La Neurochirurgie, fișa pacientului a fost pierdută, el fiind trimis acasă și revenind a doua zi din cauza stărilor puternice de amețeală și rău, fiind internat la momentul depunerii plângerii în spital.
Petentul menționează în plângere faptul că din punctul său de vedere prezența echipajului de poliție la locuința sa nu se justifica, deoarece punerea în executare a sentințelor se realizează pe baza unei proceduri distincte. Presupune de asemenea petentul că sancționarea sa nu a fost întâmplătoare, fiind datorată unui presupus conflict între membrii familiei sale și poliția P. Astfel, a fost formulată o plângere penală împotriva agenților de poliție, la data de 11 iulie 2014, iar procesul verbal i-a parvenit ulterior promovării acestei sesizări, existând din punctul său de vedere o legătură de cauzalitate clară.
Cu privire la modul de întocmire a actului contestat, petentul subliniază că nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni, iar procesul verbal trebuia înmânat cel puțin avocatului său, care s-a deplasat la momentul incidentului la sediul organelor de poliție. mai mult martorul semnatar este chiar VM.
În drept, au fost indicate prevederile OG 2/2001 și Legea 61/1991.
Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu 2 martori - LI și VDE.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: copie proces verbal, copie carte de identitate, certificat medico-legal din 17.07.2014, dovada comunicări procesului verbal la data de 22.07.2014, împuternicire avocațială, dovada de achitare a taxei de timbru în copie.
La data de 20 august 2014, petentul a depus dovada de achitare a taxei de timbru în original, precum și înscrisuri probatorii.
La data de 19 septembrie 2014, MAI- IPJ I, Postul de Poliție P a anexat documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal: raport agent constatator, proces verbal de folosire a mijloacelor din dotare și a forței, copii declarații SV, VM, copii proces verbal.
La data de 29.09.2014, IPJ a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, motivat de următoarele aspecte: petentul a fost sancționat pentru reținerea în sarcina sa a următoarei pretinse fapte contravenționale - la data de 11.07.2014, aflându-se în fața locuinței sale din sat S, a adresat injurii și cuvinte jignitoare numitului VM și a refuzat să dea relații privind identitatea sa . Faptele au fost încadrate în prevederile art. 2 pct. 1 și 31 din Legea 61/1991. intimatul a declarat că se opune audierii persoanelor care intră sub imperiul prevederilor din art. 315 NCPC. S-a solicitat proba cu înscrisuri , precum și audierea martorului VM. Întâmpinare a fost însoțită de aceleași înscrisuri anexate și la un termen anterior.
La data de 23.10.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a subliniat că intimata nu a realizat nici un fel de referire cu privire la bătaia la care ar fi fost suspus în data de 11.07.2014. cu privire la raportul agentului constatator, subliniază că deși intimatul a anexat un raport identic, el este semnat de doi agenți diferiți. Mai subliniază petentul că în raportul agentului este denigrat și apărătorul său, care a fost împiedicat să exercite drepturile sale procedurale la data la care a fost închis în sediul poliției Podu Iloaiei.
Primul termen de judecată fixat de instanță a fost la data de 14 ianuarie 2015. în cadrul ședinței publice instanța a audiat petentul prezent, cu respectarea garanțiilor aferente statutului acestuia și a încuviințat proba cu înscrisuri și patru martori, citați c mandate de aducere pentru termenul următor.
La data de 25.02.2015, instanța a procedat la audierea separată și sub prestare de jurământ a martorilor VM, VDE, SV și LI, a acordat cuvântul în susținerea pe fond a cauzei și a reținut-o spre competentă soluționare, amânând pronunțarea pentru un termen de 14 zile ( în mod succesiv pentru data de 4 martie și respectiv 11 martie 2015).
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal seria PA, numărul 2477371, încheiat la data de 11 iulie 2014 și comunicat petentului la data de 22 iulie 2014 ( în interiorul termenului legal de prescripție a dreptului de aplicare sancțiune), , numitul SD a fost sancționat contravențional prin aplicarea unei amenzi globale de 500 lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarelor pretinse fapte contravenționale: la data de 11.07.2014, aflându-se în fața locuinței sale din sat S, a adresat amenințări cu acte de violență la adresa numitului VM și a refuzat să dea relații privind identitatea sa . Faptele au fost încadrate în prevederile art. 2 pct. 1 și 31 din Legea 61/1991. în cuprinsul procesului verbal s-a consemnat refuzul petentului de a semna , precum și refuzul acestuia de a recunoaște faptele săvârșite, martorul asistent care a procedat la semnarea actului fiind numitul VM ( audiat nemijlocit în fața instanței).
Plângerea a fost formulată în interiorul termenului legal de 15 zile de la comunicare, fiind depus prin serviciile poștale la data de 5.08.2014.
Potrivit jurisprudenței mai recente a Curții Europene de Justiție, în ceea ce privește contravențiile ce au ca domeniu de aplicare legea 61/1991, Curtea a subliniat faptul că un obiectiv relativ mai mic nu poate elibera o infracțiune de caracterul ei penal intrinsec (a se vedea, printre altele, Öztürk, citată anterior, pct. 53; Kadubec împotriva Slovaciei, 2 septembrie 1998, pct. 52, Culegere de hotărâri și decizii 1998 VI; Ziliberberg, citată anterior, pct. 34 in fine; Lauko împotriva Slovaciei, 2 septembrie 1998, pct. 58, Culegere de hotărâri și decizii 1998 VI). Ca și instanțele interne, ale căror decizii relevante au fost aduse în atenția Curții de către Guvern (supra, pct. 18), Curtea consideră că natura generală a dispoziției legale încălcate în speță, precum și obiectivul disuasiv și punitiv al sancțiunii aplicate sunt suficiente pentru a demonstra că infracțiunea în litigiu avea caracter penal în sensul art. 6 din convenție, care este prin urmare aplicabil ( cauza Nicoleta Gheorghe contra României).
Rezultă așadar că faptele apreciate drept contravenții în lumina legii 61/1991 nu pot fi excluse ab initio din sfera acuzației în materie penală, noțiune de natură a impune o anumită rigoare și particularitate în privința probatoriului administrat și a modului de funcționare a prezumțiilor de nevinovăție și legalitate.
Plângerea contravențională atrage incidența art.6 CEDO, în latura sa penală, constituind o "acuzație in materie penală";, cu respectarea tuturor garanțiilor oferite de CEDO în materie penală. Așa cum a arătat Curtea "distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penală"; (Hotărârea pronunțată în cauza Ozturk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56).
În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);
Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32);
Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003);
România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională (paragr. 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).
Instanța constată că, în cauza de față, norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată (în cuantum de500 de lei), nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Pe cale de consecință, acuzația adusă petentului, constituie o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, precum și de toate garanțiile oferite de latura penală a art. 6 CEDO, care au fost instituite cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților. Sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
Instanța notează că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și proba cu martori, fiind audiați: persoana în raport de care s-a menționat în procesul verbal că au fost efectuate actele de agresiune verbală, fiica acestuia, cumnata petentului ( martor din lucrări și semnatar al unei declarații în fața organelor de poliție), fiind vorba de o acuzație în materie penală și un alt martor ocular, propus de petent.
Obiectul oricărei plângeri în materie contravenționale este reprezentat de verificarea efectivă de către instanță, pe baza tuturor probelor încuviințate și administrate dacă fapta contravențională există și a fost săvârșită cu vinovăție de către contestator.
Analizând cu prioritate aspectele de legalitate și temeinicie ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise.
Referitor la criticile de legalitate ale procesului verbal, susținute de petent, instanța va reține caracterul nelegal al acestora: astfel, lipsa unor obiecțiuni complexe formulată la momentul încheierii procesului verbal, nu poate atrage nulitatea necondiționată a actului, putând însă constitui un caz de nulitate relativă condiționată pe de o parte de dovedirea vătămării suferite precum și a faptului că unica modalitate de înlăturare a unei asemenea vătămări ar echivala chiar cu anularea procesului verbal. Or, petentul a avut posibilitatea de a-și expune in extenso toate criticile privitoare la procesul verbal, în cuprinsul actului menționându-se expres că petentul nu recunoaște fapta, aspect ce întărește nerenunțarea petentului la prezumția de nevinovăție ce îi este garantată.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de o comunicare necorespunzătoare a procesului verbal. Reprezentantul legal al petentului nu poate fi considerat ca fiind avocatul acestuia, procesul trebuind să fie înmânat personal, iar în caz de refuz comunicat prin scrisoare recomandată chiar petentului. Intimatul a procedat în mod corect la consemnarea refuzului de a semna procesul verbal și la identificarea unui martor asistent, urmând în mod logic procedura de comunicare a actului prin poștă, cu respectarea termenului legal.
Nu există incompatibilitate între persoana care a semnat procesul verbal în calitate de martor asistent și persoana care fie a realizat sesizare, fie este implicată în derularea evenimentelor, modul de implicare și relația dintre părți urmând a fi apreciată de instanță în valorificarea depoziției de martor.
În ceea ce privește modalitatea de aplicare a sancțiunilor, instanța notează că deși nu au fost efectuate critici exprese cu privire la acest aspect, principiul legalității impune analiza completă a modului în care agentul constatator a înțeles să procedeze la încadrarea în drept a faptelor și la individualizarea sancțiunii pentru fiecare dintre cele două fapte reținute. Chiar în situația în care temeiul și limitele de sancționare sunt identice, nu se poate proceda la aplicarea unei sancțiuni globale, fără a fi specificată sancțiunea aferentă fiecărei fapte reținute, per a contrario încălcându-se principiul enunțat, prin generarea unei imposibilități a instanței de a proceda la analiza mecanismului de aplicare a sancțiunii. Or, nici o sancțiune nu poate fi aplicată în afara cadrului legal și a textului de lege care o statuează. Desigur acest aspect conduce la vicierea legalității procesului verbal, însă instanța nu se va rezuma la analiza acestei laturi, procedând și la o verificare a temeiniciei actului contestat.
Instanța va realiza punerea în balanță a prezumției de nevinovăție, garantate oricărei persoane cu prezumția de legalitate a procesului verbal și va proceda la analizarea fiecăreia dintre cele două fapte reținute.
Jurisprudența CEDO nu interzice recunoașterea de către legislațiile naționale a prezumțiilor legale, acestea putând avea valoare probatorie în cadrul procedurii interne, fără însă a avea o valoare absolută. Mai mult, această prezumție nu poate interfera cu prezumția de nevinovăție care trebuie respectată în cadrul procedurii contravenționale.
Astfel, instanța trebuie să asigure justul echilibru între aplicarea principiului legalității procesului verbal și cel al nevinovăției până la proba contrarie a petentului. Justul echilibru nu poate fi atins decât în măsura în care prezumția de legalitate este dublată de un probatoriu care să o susțină, sarcina probei revenind intimatei.
Pentru a forma opinia instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constatările din procesul verbal trebuie să se bazeze pe o serie de probe apte de a demonstra situația de fapt reținută.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanța constată faptele reținute în sarcina petentului vizează două aspecte: refuzul de declinare a identității și adresarea de amenințări cu acte de violență la adresa numitului Vatamanu Marian. Aceasta este descrierea realizată în cuprinsul procesului verbal, fără nici un alt element apt să stabilească împrejurările complete de reținere a faptelor descrise.
Cercetând dispozițiile art. 2 din legea 61/1991, instanța reține că reprezintă contravenție savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice ( punctul 1), precum și refuzul unei persoane de a da relatii pentru stabilirea identitatii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul politiei, la cererea ori la invitatia justificata a organelor de urmarire penala sau de mentinere a ordinii publice, aflate in exercitarea atributiilor de serviciu ( punctul 31).
În ceea ce privește prima faptă notată, se observă că descrierea din cuprinsul procesului verbal nu se regăsește în nici unul dintre cele două rapoarte ale agenților constatatori, aceștia vorbind despre aplicarea "spontană"; a unor lovituri de către petent numitului VM. În cuprinsul depoziției date de VM, la data produceri pretinselor evenimente ( fila 40 verso ultimele paragrafe), nu figurează detaliate nici un fel de amenințări adresate acestuia cu acte de violență, ci din nou aplicarea spontană a unei singure lovituri în zona feței ( spre deosebire de varianta expusă de agenții constatatori a unui număr de două lovituri). Aceeași versiune a atacului brusc, la adresa sa, a fost susținută de VM în cadrul declarației de martor, dată în fața instanței, la termenul din data de 25 februarie 2015.
Desigur amenințarea cu acte de violență poate fi urmată de realizarea actului în sine, în această ipoteză ( cel puțin în materie penală) fapta fiind absorbită în cadrul actului de violență exercitat la o distanță scurtă în timp. Există o serie de necorelări între fapetele descrise de procesul verbal și cele prezentate de materialul probatoriu întocmit chiar de intimat, la data producerii evenimentelor, în cuprinsul actului nerealizând-se nici o mențiune referitoare la aplicarea efectivă a loviturilor sau loviturii numitului VM. Nu este mai puțin adevărat că legea 61/1991 sancționează simplul fapt al amenințării cu acte de violență, iar o eventuală "completare"; a acestor acte de amenințare cu aplicarea unor lovituri intrând într-o sferă diferită. Este însă importantă disocierea acțiunilor și semnificația acestora în sfera ilicitului contravențional și penal.
Instanța va reține ca necontestată existența unui contact fizic spontan între numitul VM și petentul SD, acesta din urmă intervenind direct în discuțiile purtate de V cu fiica sa VD. Dintre cei patru martori audiați, doar doi au perceput direct contactul dintre petent și VM, unul fiind chiar persoana pretins vătămată. Astfel, din depoziția martorului SV a rezultat că aceasta a perceput faptele doar după ce SD se afla deja jos, având aplicate cătușe și fiind înconjurat de un echipaj de poliție, iar martorul LI a perceput faptele de la același moment ( al aplicării spray-ului lacrimogen de echipajul de poliție, în timp ce petentul era înconjurat de membrii acestuia).
Din modul de redare al declarațiilor, din reacțiile martorilor în instanță, din explicațiile oferite, instanța reține că există o corelare mai mare a depoziției persoanei vătămate cu suma împrejurărilor descrise, decât descrierea realizată de martorul VD. Astfel, instanța apreciază că depoziția acesteia pare a fi învățată și repetată, cu o abundență de detalii explicative nesolicitate, cu o justificare amplă a fiecărei reacții a petentului, existând indicii de subiectivism. Instanța va avea în vedere deopotrivă reacția echipajului de poliție, utilizarea mijloacelor din dotare, care impun o serie de condiții suplimentare de urgență sau gravitate a situației, starea de tensiune necontestată descrisă de toți martorii, numărul mare de persoane deplasate la fața locului, precum și riscul unui conflict local spontan pe fondul acestor reacții.
Cu toate acestea, instanța va reține un dubiu rezonabil în ceea ce privește numărul și intensitatea loviturii aplicate, apreciind că depoziția persoanei vătămate este cea care reflectă într-un grad mai ridicat adevărul reacției petentului SD. Din modul de redare al depoziției, din succesiunea logică a prezentării evenimentelor, explicațiile oferite și modul efectiv de redare, instanța apreciază că acest martor a dat dovadă de sinceritate în prezentarea altercației existente la data de 11 iulie 2014.
Deși s-a susținut în cuvântul pe fond faptul că martora VD nu ar avea nici un interes în susținerea unei variante subiective a derulării evenimentelor, instanța reține că aceasta prezintă o vădită stare de nemulțumire față de relația sa și a surorii sale cu tatăl lor VM, aspect necontestat de martoră și chiar detaliat în fața instanței.
Cu privire la legalitatea deplasării echipajului de poliție la domiciliul petentului, precum și pretinsele fapte de natură penală din segmentul temporal imediat subsecvent celui avut în vedere în cuprinsul procesului verbal, instanța reține că acestea nu pot forma obiectul analizei prezentei plângeri, cu atât mai mult cu cât ele sunt pendinte, în cadrul unor proceduri judiciare specifice, de natură civilă și respectiv penală.
Referitor la încheierea abuzivă a procesului verbal, ca reacție la plângerea penală promovată împotriva agenților de poliție din cadrul postului P, instanța reține că aceste aspecte nu se susțin pe bază de probe, fiind simple supoziții.
Instanța va reține că intimatul nu a reușit să probeze existența reală a unor amenințări prealabile cu acte de violență și nici refuzul petentului de a-și declina identitatea, pe baza depozițiilor de martori neputând fi stabilită o solicitare expresă a organelor de poliție de prezentare a actelor de identitate și un refuz corelativ al presoanei sancționate.
În baza argumentelor anterior prezentate, ținând cont de aspectele menționate în procesul verbal, de diferențele acțiunilor reținute față de mențiunile din rapoartele agenților constatatori, de aspectele relevate de depozițiile de martori, precum și de viciul procesului verbal rezultat din nerespectarea principiului legalității și aplicarea directă a unei amenzi globale pentru ambele fapte reținute, instanța urmează a admite plângerea și a dispune în consecință anularea procesului verbal contestat, urmând ca sancțiunile aplicate să devină lipsite de suport legal.
Referitor la solicitarea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 3 NCPC : "După închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă";. Deși reprezentantul convențional al petentului a depus copia chitanței onorariului în cadrul ședinței publice din data de 25 februarie 2015, anexarea acesteia s-a realizat după închiderea dezbaterilor și rămânerea în pronunțare. Pe cale de consecință, instanța nu va ține cont de înscrisurile depuse după rămânerea în pronunțare și va respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare onorariu.
Se va lua act că intimatul nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
| ← constatare nulitate absolută procură acordată în faţa... | contestaţie la executare , acordare de daune morale, executare... → |
|---|
