PARTAJ BUNURI COMUNE. Jurisprudență Partaj
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 230 din data de 18.07.2014
Prin decizia civilă nr. 230/18.07.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă GGM.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A la data de 15.05.2012 sub numărul 4046/740/2012, reclamantul PFI a chemat în judecată pe pârâta GGM solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajul bunului comun deținut de părți în cote de ½, constând în imobilul apartament situat în A, str. D, bl. 591, sc. C, et. 1, ap. 46, județul T.
În motivare, reclamantul a arătat că în perioada 1991 - 1995 a fost căsătorit cu pârâta, iar în anul 1993 a dobândit împreună cu aceasta apartamentul indicat mai sus cu cote de contribuție de ½ , dar până în prezent nu s-a realizat partajul întrucât a așteptat finalizarea studiilor copiilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 673 ind. 1-14 C. proc. civ. .
În susținere, au fost atașate cererii înscrisuri, în copie.
La data de 21.02.2013, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat ca instanța să stabilească că în masa bunurilor comune realizate de ea și reclamant, alături de apartamentul din A, sunt cuprinse și bunurile imobile și mobile, rămase în posesia reclamantului și primite de acesta prin tranzacția încheiată de părți în cadrul dosarului civil nr. 1359/1995 al Judecătoriei A; totodată, s-a solicitat să fie împărțite bunurile comune prin atribuirea în natură, în concordanță cu aceeași înțelegere făcută de părți.
În fapt, pârâta-reclamantă și-a motivat cererea arătând că în anul 1994 s-a separat definitiv de pârâtul-reclamant, iar în anul 1994 s-a pronunțat divorțul. Din căsătorie au rezultat două fete, care, fiind minore la acea vreme, i-au fost încredințate, tatăl lor (sn. reclamantul-pârât) fiind obligat la plata unei pensii de întreținere.
Pârâta-reclamantă a precizat că inițial, a mai existat o acțiune de partaj bunuri comune, finalizată cu o tranzacție în urma căreia reclamantului-pârât i-au revenit un imobil, un autoturism și toate bunurile mobile, însă prima hotărâre de partaj fost desființată. În fapt, situația dintre părți a rămas oricum aceeași, respectiv pârâta-reclamantă a rămas cu apartamentul, mașina de spălat "Automatica";, aragaz cu butelie, boiler, iar reclamantul-pârât cu toate celelalte bunuri comune, inclusiv casa din comuna M, județul T.
Bunurile pe care pârâta a solicitat să fie introduse în masa de împărțit alături de imobilul apartament și care au rămas în posesia reclamantului sunt o casă de locuit compusă din două camere și dependințe, la care au fost aduse multiple îmbunătățiri, situată în comuna M, județul T și curtea aferentă acesteia în suprafață de 1000 mp având ca vecini la R - FR, la A - Drum comunal, la MN - fost teren CAP; această casă a fost refăcută aproape complet în timpul căsătoriei, s-a edificat gard, săpat fântână, amenajat grădină (s-au plantat 4000-500 fire trandafiri și 50-60 de pomi), covor persan grena cu negru, congelator; două butelii (din care una rusească), 2 galerii, masă bucătărie și 6 scaune, tv color "Prafex";, aparat video, 3 oale Kukta, 3 lustre, aspirator "Rino";, un candelabru, lambriuri din lemn, autoturism marca "Wartburg";.
Pârâta-reclamantă a solicitat ca bunurile să fie împărțite în cote de ½ fiecare, iar în ceea ce privește lotizarea, a considerat că tranzacția încheiată în dosarul nr. 1359/1995 își păstrează valabilitatea, fiind un acord de voință încheiat în fața instanței, pe care reclamantul-pârât nu l-a contestat niciodată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 119 și următ. C. proc. civ. anterior. În susținere, a pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 2799 din 05.08.1997 a Judecătoriei A, Încheierea nr. 235 din 29.01.1998 și decizia civilă nr. 235/13.02.1998 a Tribunalului Teleorman.
La data de 04.04.2013, pârâta-reclamantă a depus o cerere precizatoare, arătând că nu este de acord cu valoarea de 90000 ei pe care reclamantul a dat-o apartamentului din A. A mai arătat că valoarea îmbunătățirilor aduse de ea apartamentului este de 12000 lei, însă cuantumul real urmează a fi stabilit prin expertiză și evaluat bunurile comune mobile rămase în posesia reclamantului la suma totală de 10000 lei.
Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea ca nefondată, menționând că tranzacția din 1996 a fost făcută în frauda creditorului BS prin sentința nr. 2799/1997 tranzacția fiind anulată, soluție menținută prin decizia 235/1998, astfel că orice susțineri privind legalitatea tranzacției încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior menționate. În condițiile în care pârâta dorește și împărțirea altor bunuri, urmează să dovedească existența acestora în patrimoniul comun, dar aceste bunuri nu mai există în prezent; aspectul că sunt indicate în practicaua sentinței nr. 1748/1999 este irelevant în prezenta cauză, întrucât prin această sentință s-a respins cererea de partaj, așa încât, în perioada 1999 - 2013 ele au rămas într-o prezumată posesie comună, în realitate inexistentă și nedovedită.
A mai afirmat reclamantul-pârât că toate bunurile mobile au rămas în apartamentul ce face obiectul partajului și nu cunoaște câte din aceste bunuri mai există fizic sau ce valoare ar avea ele în prezent.
În privința casei situate în comuna M și terenului aferent, s-a susținut că nu au fost și nu sunt bunuri comune.
La data de 08.04.2013, prin serviciul registratură, reclamantul pârât a mai depus și întâmpinare la cererea completatoare a cererii reconvenționale, solicitând respingerea acesteia ca prescrisă, în principal, și ca nefondată în subsidiar, cu motivarea că îmbunătățirile de care amintește pârâta nu conferă acesteia decât un drept de creanță asupra contravalorii acestora, drept pe care îl putea exercita în termen de 3 ani de la data realizării acestor lucrări, așa încât dreptul la acțiune s-a prescris. Se susține că nu există nicio îmbunătățire adusă apartamentului în ultimii 3 ani, pârâta justificându-și necesitatea acestor reparații prin degradările produse de reclamant, situând astfel temporal aceste lucrări undeva după anul 1996.
În cursul cercetării judecătoreșto a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială, precum și proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții - raportul de expertiză tehnică întocmit de expert DT.
Reclamantul-pârât a renunțat la susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al pârâtei-reclamante în solicitarea contravalorii îmbunătățirilor aduse apartamentului.
Prin senrința civilă nr. 1226/03.04.2014, Judecătoria A a admis în parte acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune formulate de reclamantul PFI în contradictoriu cu pârâta GGM, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă GGM în contradictoriu cu reclamantul-pârât PFI, a dispus ieșirea din indiviziune a părților atribuind pârâtei-reclamante imobilul-apartamentul cu nr. 46, identificat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de către notariatul de Stat județean T, situat în mun. A, str. D, bl. 591, sc. C, et. 1, jud. T, imobil evaluat conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert judiciar DT, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata sumei de 21 362 lei către reclamantul-pârât, cu titlu de sultă, a obligat pe reclamantul-pârât la plata sumei de 1808,8 lei către pârâta-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pe reclamantul-pârât la restituirea ajutorului public judiciar acordat sub forma scutirii taxei judiciare de timbru datorate, în valoare de 1551 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin încheierea din data de 19.12.2013-filele 133-136, pronunțată în conformitate cu disp. art. 673 ind. 6 C. proc. civ., s-a admis în parte acțiunea introductivă formulată de reclamantul-pârât și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, respectiv a constatat că părțile se află în indiviziune cu cote egale de contribuție, asupra apartamentului cu nr. 46, identificat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de către Notariatul de Stat județean T, situat în mun. A, str. D, bl. 591, sc. C, et. 1, jud. T. Totodată, instanța a constatat că îmbunătățirile aduse imobilului apartament nr. 46, identificat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de către Notariatul de Stat județean T, situat în mun. A, str. D, bl. 591, sc. C, et. 1, jud. T, constând în înlocuire ferestre din lemn cu tâmplărie tip termopan, înlocuire ușă intrare cu ușă metalică, înlocuire instalație sanitară și de scurgere, inclusiv montat gresie, faianță, cadă, w.c., bideu, montat gresie, faianță în bucătărie, înlocuire instalație electrică, renovare balcon, lucrări de zugrăvit, precum și orice altă îmbunătățire adusă imobilului în ultimii 8-10 ani, reprezintă dreptul propriu al pârâtei-reclamante, valoarea acestora constituind dreptul său de creanță împotriva reclamantului-pârât.
În condițiile în care căsătoria reclamantului-pârât cu pârâta-reclamantă, încheiată la data de 09.02.1991, a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 1456 din data de 25.04.1995-filele 3, 4, pronunțată de Judecătoria A, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil (s.n. 01.10.2011), regimul comunității bunurilor dobândite în timpul căsătoriei este guvernat de legea în vigoare la momentul dobândirii bunurilor, respectiv art. 30 Codul familiei, o astfel de soluție fiind în acord cu Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, care la art. 33 prevede că disp. art. 340 (ref. la bunurile proprii) și ale art. 341 din Codul Civil (2011) sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului Civil, ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.
Având în vedere cota egală de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, precum și solicitările ambelor părți care s-au înfățișat la judecată personal și/sau prin apărători, instanța, în considerarea probei cu înscrisuri, coroborat cu declarațiile martorilor propuși de pârâta-reclamantă și, reținând că au fost formulate propuneri de lotizare a apartamentului cu nr. 46, identificat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de către Notariatul de Stat județean T, situat în mun. A, str. D, bl. 591, sc. C, et. 1, jud. T, în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză (filele 149-155) care să confirme modalitatea concretă în care a fost utilizat și întreținut până în prezent acest bun imobil ce reprezintă masa partajabilă, instanța a apreciat toate aceste aspecte drept criterii pentru ieșirea părților din indiviziune și atribuirea bunurilor, în temeiul art. 673 ind. 9 C. proc. civ. .
Instanța a reținut raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții întocmit în cauză de expert DT, prin care a fost evaluat imobilul - apartament, expertul realizând evaluarea în două etape: 5.1. evaluarea bunurilor fără îmbunătățiri și 5.2. îmbunătățiri făcute de pârâta-reclamantă PGM la apartament, fiind respectate dispozițiile instanței din încheierea de admitere în principiu (filele 133-136).
Îmbunătățirile aduse apartamentului de pârâta-reclamantă, constând în înlocuire ferestre din lemn cu tâmplărie tip termopan, înlocuire ușă intrare cu ușă metalică, înlocuire instalație sanitară și de scurgere, inclusiv montat gresie, faianță, cadă, w.c., bideu, montat gresie, faianță în bucătărie, înlocuire instalație electrică, renovare balcon, lucrări de zugrăvit, sunt mai degrabă lucrări necesare și utile unei normale folosințe a unui imobil, pentru evitarea degradării acestuia și, implicit, a deprecierii valorii sale de circulație. Instanța a reținut că odată evaluat imobilul identificat mai sus, potrivit cotei egale de contribuție a părților la dobândirea lui, și în contextul preocupării pârâtei-reclamante în a asigura o folosire normală acestuia prin efectuarea de îmbunătățiri simple, nerezultând că imobilul ar fi comod partajabil în natură, va fi atribuit pârâtei-reclamantei, care urmează a plăti sultă reclamantului-pârât, în valoare de 21 362 lei, cuantum rezultat prin aplicarea cotei de ½ la valoarea apartamentului, de 42724 lei, în urma deducerii creanței pârâtei-reclamante.
Prin atribuirea bunului din masa partajabilă, instanța a făcut aplicarea art. 740 și următoarele cod civil (1864), precum și a art. 673 ind. 5 C. proc. civ. (1865), aplicabil cauzei conform art. 3 Legea nr. 76/2012. Reținând cota egală de contribuție a părților la dobândirea apartamentului-bun comun, dar și dreptul de creanță propriu al pârâtei-reclamante, a stabilit că aceasta din urmă are un drept valoric de 30 338 lei (21 362 +8 976) și primind bunul imobil în valoare de 51 700 lei, datorează sultă către reclamantul-pârât în sumă de 21 362 lei.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța a valorificat principiul disponibilității ce stă la baza procesului civil, raportat la disp. art. 274 și art. 276 C. proc. civ., așa încât a obligat pârâtul la plata sumei de 1 808,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit cotei sale de contribuție, reținând că onorariul expertizei judiciare încuviințate și administrate a fost achitat de fiecare parte (filele 140, 142), însă deși soluționarea litigiului profită ambelor părți deopotrivă, se impune o distincție în privința admiterii parțiale a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă, referitor la reținerea dreptului de creanță a acesteia, iar asupra acestui capăt de cerere, reclamantul-pârât a căzut în pretenți și urmează a suporta contravaloarea taxei judiciare datorate și achitate (fila 59) și, parțial, onorariu avocațial.
Întrucât reclamantul-pârât urmează a dobândi un drept de creanță a cărui valoare depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public judiciar acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 1551 lei (conform evaluării masei partajabile-51 700 lei-, realizate de expertul tehnic-fila 152), instanța l-a obligat pe reclamantul-pârât la restituirea către stat a ajutorului public judiciar acordat, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, astfel cum statuează disp. art. 50 ind. 2 O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta-reclamantă GGM criticând soluția pentru nelegalitate și netemenicie solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate cu reținerea în masa partajabilă și a celorlalte bunuri solicitate prin cererea reconvențională, respectiv imobilul casă de locuit situat în com. M, jud. T cu toate îmbunătățirile, covor persan, congelator, două butelii aragaz, două galerii, masă de bucătărie cu 6 scaune, tv color Prafex, aparat video, trei oale Kukta, trei lustre, aspirator Rino, candelabru, lambriuri din lemn, autoturism marca Wartburg.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a stabilit instanța masa bunurilor de împărțit, întrucât în cauză au fost depuse actele doveditoare, respectiv hotărâri judecătorești, tranzacție. Susține recurenta că instanța de fond trebuia să analizeze foarte atent hotărârile judecătorești depuse care trebuiau coroborate cu celelalte probe. Susține recurenta că tranzacția ce a făcut obiectul dosarului nr. 1350/1995 al Judecătoriei A și de care instanța de fond nu a ținut cont este rezultatul voinței ambelor părți din prezentul dosar, nefiind niciodată atacată de vreunul dintre ei, ci de un terț presupus creditor personal al intimatului.
Dovada imobilului din com. M și a calității acestuia de bun comun a fost făcută în cauză, această casă fiind situată lângă cea a părinților recurentei prezumându-se astfel natura sa . susține recurenta că tranzacția semnată de ambele părți și care a fost depusă în dosarul inițial de partaj este o dovadă solidă a naturii și existenței bunurilor invocate prin cererea reconvențională.
În drept au fost invocate disp. art. 299, 304/1, 312 C. proc. civ.
În dovedire a fost propusă proba cu încrisuri, expertiză, martori.
Intimatul PFI a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
În motivare s-a arătat că imobilul casă de locuit situat în com. M și terenul aferent nu au fost niciodată bunuri comune, ci au fost dobândite de intimat anterior căsătoriei, prețul fiind achitat în totalitate de el, nefăcându-se nici o dovadă nici în sensul naturii de bun comun a sumei de bani plătită cu titlul de preț. Martorul B a relatat faptul că nu cunoaște cu ce bani a fost achiziționat acel imobil neștiind dacă părinții recurentei, oameni nevoiași au contribuit cu ceva. Casa a fost înstrăinată de intimat în data de 21.03.1996 ulterior desfacerii căsătoriei celor doi soți, părți în dosar.
Susține intimatul că cererea de introducere la masa de împărțit a acestui bun care aparținea la momentul cererii reconvenționale unui terț este inadmisibilă, în condițiile în care recurenta nu a solicitat și introducerea terțului în proces.
Tranzacția din anul 1996 a fost expresia unei fraude la lege aspect reținut cu putere de lucru judecat de către instanța de judecată care a arătat că tranzacția a fost încheiată cu intenția de se crea stare de insolvabilitate. Aceasta este lipsită de valoare probatorie atâta timp cât a fost întemeiată pe intenție frauduloasă. Mai arată intimatul că la momentul 30.08.1996 când a fost încheiată tranzacția, imobilul în discuție fusese înstrăinat încă din 21.03.1996.
În privința bunurilor mobile se arată că existența acestora la un moment dat în patrimoniu devălmaș nu a fost dovedită prin nici un titlu. De asemenea, recurenta nu a făcut dovada că acestea ar mai exista în prezent în natură. Martorul B nu a putut specifica cu certitudine bunurile a căror existență o susține recurenta.
Martorul M nu cunoaște detalii ale relației dintre părți decât începând cu perioada 2005 până în 2013; martorul B are relații indirecte auzite.
Nu au fost invocate dispozițiile legale incidente.
Nu au fost propuse probe noi.
În cursul cercetării judecătorești a recursului nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art. 304 C. proc. civ., instanța apreciază că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea și corecta interpretare a dispozițiilor legale incidente pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Văzând argumentele de susținere a criticilor afirmate în contra hotărârii instanței de fond, instanța le încadrează din punct de vedere legal în limitele disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciind hotărârea ca fiind lipsită de temei legal prin greșita apreciere a probatoriilor administrate în cauză.
Conform disp. art. 129 teza finală coroborate cu disp. art. 167 C. proc. civ., partea are obligația să-și probeze pretențiile și apărările prin mijloace de probă legale, pertinente, concludente și utile cauzei și în condițiile de admisibilitate prevăzute de textele în vigoare.
Față de obiectul prezentei cauzei - partaj judiciar, părțile erau ținute de a face dovada existenței bunurilor atât la momentul introducerii acțiunii, cât și anterior în patrimoniul devălmaș, obiectul partajului putând să-l formeze numai bunuri care au fost dobândite de soți, prin contribuție comună, în timpul căsătoriei.
Se constată, în raport de criticile afirmate de recurentă, că aceasta își fundamentează pretențiile pe un mijloc de probă apreciat ca esențial și anume o tranzacție încheiată între părțile prezentului dosar în anul 1996 când, incluzând în masa partajabilă și un imobil casă de locuit din com. M, părțile ar fi recunoscut natura de bun devălmaș al acestuia. Însă instanța apreciază că acea tranzacție nefiind validată de o instanță de judecată, nu poate fi reținută ca o dovadă pertinentă și concludentă în susținerea pretențiilor recurentei.
Prin sentința civilă nr. 2799/05.08.1997 pronunțată de Judecătoria A în dosarul nr. 3640/1996 și menținută de Tribunalul T prin decizia civilă nr. 235/13.02.1998 pronunțată în dosarul nr. 3168/1997 - f. 96-105 dosar de fond , instanța de judecată a admis acțiunea revocatorie formulată de un terț creditor și a anulat sentința judecătorească prin care se luase act de tranzacție apreciindu-se asupra caracterului fraudulos al tranzacției, dedus din acțiunea de partaj desfășurată în lipsa creditorului și în disprețul drepturilor acestuia.
În acest context, instanța apreciază că nu se poate vorbi nici măcar de puterea de început de dovadă a acestei tranzacții, întrucât deși aceasta emană de la partea căreia îi este opusă, intenția de fraudare stabilită în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi neglijată; un înscris se poate bucura de o anumită valoare probatorie dacă a fost întocmit în limitele legii. Or în cauză intenția ambelor părți a fost aceea de a încălca legea, așa încât unul dintre părtașii la fraudă, în speță recurenta nu poate invoca propria atitudine nelegală pentru a obține în prezentul dosar protecția juridică a legii. Intenția frauduloasă poate fi reținută și de prezenta instanță dedusă din faptul că tranzacția intervenită la data de 30.08.1996 a vizat imobilul casă de locuit din com. M care fusese înstrăinat prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1428/21.03.1996 - f. 82 dosar fond.
De altfel, chiar de ar fi reținută valoarea probatorie a tranzacție ca început de dovadă scrisă, aceasta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât imobilul casă de locuit din com. M a intrat în patrimoniul intimatului anterior încheierii căsătoriei cu recurenta. În ciuda susținerilor recurentei de comunitate asupra acestui bun, instanța constată că imobilul în discuție a fost achiziționat în anul 1990 - f. 67 contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4883/15.08.1990, căsătoria părților intervenind abia la data de 09.02.1991 astfel cum atestă hotărârea de divorț - f. 3 dosar fond, în cauză recurenta nefăcând nici o dovadă a contribuție comune la achiziționarea imobilului în vederea încheierii căsătoriei.
În ceea ce privește bunurile mobile de care face vorbire, de asemenea nu se poate susține critica recurentei în sensul că a făcut dovada acestora. Fiind vorba de o acțiune de partaj, se impune cu necesitate ca existența acestora să fie cert atestată, atât anterior acțiunii, în patrimoniul comun, cât și la momentul introducerii acțiunii. Nici unul dintre martori nu a putut furniza informații de individualizare a bunurilor invocate de recurentă, și nici recurenta nu a putut prezenta înscrisuri în acest sens. Fundamentarea unei soluții de reținere în masa partajabilă a unor bunuri nu poate fi exclusiv rezultatul unor prezumții simple cu atât mai mult cu cât nu se face în cauză dovada nici măcar a faptului vecin și conex celui ce se dorește a fi dovedit.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins, ca nefondat, recursul declarat.
| ← AUTORIZAREA EXECUTĂRII OBLIGAŢIEI DE A FACE. Jurisprudență | Acţiune în anulare act administrativ fiscal. Decizie pentru... → |
|---|
