Cerere de acordare drepturi băneşti de natură salarială. Proceduri legale modificate succesiv prin ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale. Legalitatea cererii

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 923 din data de 09.07.2014

 

Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2014 reclamanta IE în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național AL. D Ghica a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu data de 13 mai 2011 și până la pronunțarea sentinței, actualizate în funcție de coeficientul de inflație și dobânda legală, la data efectivă a plății.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, a fost salariata pârâtului în perioada 01.09.2008-2014 și a beneficiat în urma acțiunilor judecătorești de calculul și plata diferențelor drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009, actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective.

Astfel, a precizat reclamanta, prin Legea nr. 221/2008 , s-a aprobat ca,începând cu data de 01 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru salariile personalului didactic să fie 400.00 lei. Legea nr. 221/2008 a fost declarată constituțională în cadrul controlului anterior de constituționalitate: la sesizarea Guvernului, Legea nr. 221/2008 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, iar prin Decizia nr. 1093/15.10.2008, Curtea Constituțională a constatat că această lege este constituțională.

Prin Decizia nr. 3/04.04.2011 (dosar nr. 2/2011) a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dispunând în consecință următoarele: "Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr.151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 si până la data de 31 decembrie 2009." Decizia respectivă este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art.330" alin.4 din Codul de procedură civilă.

Astfel, salariile personalului didactic trebuiau calculate prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2009 inclusiv până la data de 31 decembrie 2009 raportat la dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, același sistem de calcul trebuia aplicat si ulterior datei de 01.01.2010, astfel încât salariile din anul 2010 să fie la același nivel cu cele din decembrie 2009.

În acest sens, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat, prin Decizia RIL 11/08.10.2012 (dosar nr. 10/2012), că: "în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 1/2010 (...) si ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 (...), personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009. stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008".

Prin decizia invocată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734/31.10.2012, depusă la termenul din 12.11.2012), înalta Curte a reținut că: "Potrivit art., 30 alin. (5) din noul act normativ (Legea nr. 330/2009), în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, (...). Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă." (...) "Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.", obligatorie pentru instanță , potrivit art. 330 induce 7 CPC.

Pentru a fi aplicată legea, se impunea acordarea drepturilor nu doar până la data de 31.12.2010, ci și ulterior, mai ales în condițiile în care au fost în vigoare prevederi legale similare celor cuprinse în Legea nr. 330/2009 - art. 3 lit. c) si art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 si art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Acest din urmă text de lege prevede: "(1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%."

Rezultă deci, fără putință de tăgadă, faptul că salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public. în baza actelor normative constituționale si a hotărârilor judecătorești. în luna decembrie 2009. diminuat conform dispozițiilor Legii nr. 118/2010 si majorat cu 15%, potrivit Legii nr. 285/2010.

În opinia reclamantei, salariile trebuiau calculate în raport de o valoare a coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei (conform Legii nr. 221/2008) și ulterior datei de 12 mai 2011, întrucât acest coeficientul de multiplicare, ca bază de calcul nu a fost modificat până în prezent.

Susține că la data de 13.05.2011, a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care în Anexa 5, Capitolul I, art. 11 alin. (2), prevede că, "la stabilirea salariilor personalului didactic potrivit noii legi, compensațiile tranzitorii se pot acorda doar persoanelor care la data de 31.12.2010 beneficiau de sporurile pentru care se acordă aceste compensații, fapt pentru care, drepturile salariate astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamanții beneficiau până la intrarea în vigoare a noii legi.

În ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare In domeniul bugetar, care, la art. unic, pct. 2 II, prevede:

"Art. II. Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

1. Art. 1 (1) în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

(3) în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Astfel, a precizat reclamanta, este evident că trebuie să beneficieze și în anul 2012 de calculul salariilor prin aplicarea Legii nr. 221/2008, în raport de prevederile citate din Legea nr. 283/2011.

Referitor la anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul, bugetar arată că este aplicabilă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013,prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele măsuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845/13.12.2012), care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la pct. 2:

"Art. 2. Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011. se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Astfel,apreciază că pentru argumentele prezentate anterior , trebuia să beneficieze și în anul 2013 de calculul salariilor prin aplicarea Legii nr. 221/2008, cu coeficientul de multiplicare de 1 la 400 lei.

Mai susține că pentru 2014, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar este aplicabilă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, care, la art. 1 alin. (4), prevede: "(4) în anul 2014. în ceea ce privește salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ se aplică prevederile Legii nr. 63/2011", astfel că trebuie să beneficieze și în anul 2014 de calculul salariilor prin aplicarea Legii nr. 221/2008, cu coeficientul de multiplicare de 1 la 400 lei.

S-a invocat de reclamantă practica Tribunalului Arges, care a admis cererile formulate de organizațiile sindicale și a acordat până la zi drepturile salariale cuvenite membrilor de sindicat în baza Legii nr.221/2008.

Referitor la acordarea dobânzii legale, apreciază că această dobândă se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, reclamanta fiind privată de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse conform art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, și al art. 1530 și urm. Cod civil.

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

Daunele interese ce sunt debite, cuprind în general, pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.

Astfel, consideră reclamanta că, are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar , dreptul la dezdăunare.

Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor salariale solicitate, alături de actualizarea cu indicele de inflație, asigură o reparare integrală a prejudiciului cauzat prin neplata acestor drepturi, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2 din 17.02.2014, a stabilit că potrivit dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin (1), alin (2) teza I și art.1535 alin(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 si urm. si art. 194 Cod procedură civilă, ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, ale art. unic pct. 2 II. din Legea nr. 283/2011, ale art. 2 din OUG nr. 84/2012 și ale art. 1 alin. (4) din OUG nr. 103/2013.

În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.În dovedirea celor arătate reclamanta a depus la dosar act de identitate și adeverință din care rezultă faptul că, nu au beneficiat de plata salariului calculat potrivit Legii nr. 221/2008.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând acțiunea prin prisma actelor normative incidente în cauză, instanța o apreciază neîntemeiată și urmează să o respingă,pentru cele ce vor succede:

Reclamanta a fost salariata unității de învățământ pârâte în perioada 01.09.2008-2014 în funcția didactică de predare.

Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 s-a făcut în temeiul Legii nr. 84/1995 și Legii nr. 128/1997, iar începând cu data de 01.01.2008 s-au aplicat dispozițiile O.G. nr. 15/2008 privind creșterea salariilor ce se vor acorda în perioada 2008-2009 personalului din învățământ.

Potrivit dispoz. art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de 400,00 lei, reprezintă valoarea de referință pentru crește salariale ulterioare.

Aceste prevederi au fost aplicabile în intervalul 1.10.2008 - 31.12.2009, în urma declarării ca neconstituționale a actelor normative ce au avut ca obiect modificarea Legii nr. 221/2008, în acest sens fiind chiar Decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Începând cu data de 1.01.2010, O.G. nr. 15/2008 a fost abrogată, iar salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010. Potrivit dispoz. art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 330/2009, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.

Prin Decizia nr. 11 din 8.10.2012, pronunțată în interesul legii, obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 și ale art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009, că personalul didactic din învățământ aflat în funcție Ia data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale acordate în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Așa cum a reținut și Înalta Curte, din prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 rezultă intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale al personalului bugetar.

Prin art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că "Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."

Față de aceste dispoziții legale este evident că, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care acesta ar fi fost îndreptățit la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.

Ca atare, s-a arătat că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuia calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 41/2009, la care se referă O.U.G. nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de deciziile succesive ale Curții Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea actelor normative ce au adus modificări Ordonanței de Guvern nr. 15/2008 modificată prin Legea nr. 221/2008.

Astfel, Înalta Curte a considerat că Ordonanța de Guvern nr. 41/2009 este lipsită de efecte, iar singurele prevederi legale ce produc efecte cu privire la salarizarea personalului didactic sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgentă afectate de vicii de neconstituționalitate.

În consecință,cadrele didactice au fost îndreptățite la plata unui salariu în raport de prevederile Ordonanței de Guvern nr. 15/2008 aprobată modificări prin Legea nr. 221/2008 și în perioada 26.06.2010 - 31.12.2010, după cum și în perioada 1.01.2011-12.05.2011, dată la care a intrat vigoare Legea nr. 63/2011, în raport de dispozițiile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, drepturile salariale ale personalului din învățământ trebuiau calculate pornind de la cuantumul avut în anul 2010, în lipsa unui alt mod de stabilire a drepturilor salariale prevăzut de acest act normativ, la care s-a adăugat și majorarea prevăzută de lege.

Însă, pentru personalul din învățământ Legea nr. 284/2010 a fost aplicabilă doar în perioada 01.01.2011 - 12.05.2011, întrucât începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin care s-a reglementat, în mod unitar, salarizarea personalului didactic, act normativ ce cuprinde prevederi vizând încadrarea, promovarea și componența drepturilor salariale și modul de calcul al acestora.

Astfel, potrivit art. 1, alin. 1 din Legea nr. 63/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la lege, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, indemnizațiile de conducere specifice, sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora, fiind prevăzute în anexele1, 2, 3a și 3b, după caz, anexa nr. 4 și anexa nr. 5, așa cum rezultă din alineatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol.

Cât privește cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, în alin. 5 s-a menționat că acestea se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul, alin. 6 cuprinzând interdicția ca prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă să fie negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor legii.

De asemenea, prin același articol, s-a prevăzut că dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art. 22, 25 - 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor legii.

În art. 2 alin. 1 se prevede că încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi, iar alin. 2 din aceluiași articol prevede că persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă și maximă a tranșei de vechime pentru funcțiile didactice din învățământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcțiile didactice auxiliare își păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege, obligația angajatorilor de a stabili salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale cuvenite personalului didactic în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 63/2011, fiind prevăzută în art. 4 alin. 2 din lege.

Așadar, în perioada 13 mai - 31 decembrie 2011, față de împrejurarea că art. 6 din Legea nr. 63/2011 conține prevederea conform căreia "Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă";,reclamanta, având calitatea de personal didactic din învățământul preuniversitar, beneficiază de salariile de încadrare prevăzute în anexa 2 la lege care cuprind sporul neuropsihic și majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011, sporul de stabilitate fiind cuprins la tranșele de peste 10 ani vechime, astfel cum rezultă din "nota"; la această anexă, metodologia de calcul a drepturilor salariale, ca și componența acestora, fiind prevăzută în anexa 5 la lege.

Astfel, conform art. 2 din anexa menționată, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege, salariul de bază fiind format din salariul de încadrare al funcției didactice prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la lege, în care este inclus sporul de stabilitate numai pentru tranșele de vechime în învățământ de peste 10 ani, precum și sporul de suprasolicitare neuropsihică existent la toate tranșele de vechime în învățământ; indemnizația de conducere, astfel cum este reglementată în anexa nr. 4 la lege; indemnizația pentru învățământ special; gradația de merit, astfel cum este reglementată prin art. 92, 264 și 311 din Legea educației naționale nr. 1/2011; indemnizația pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământul preșcolar și primar.

Cât privește salarizarea personalului didactic în anul 2012, Tribunalul reține că aceasta se va face în conformitate cu dispozițiile art. II referitoare la art. 1 alin. (3) - (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, potrivit cărora, "în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții";, iar începând cu data de 01.06.2012, în conformitate cu O.U.G. nr. 19/2012 care, prin art. 1 alin. 1, a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

De asemenea, din alin. 3 al aceluiași articol potrivit căruia cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care se stabilește în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, rezultă că de majorarea prevăzută la alin. (1), beneficiază și personalul didactic, în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Cu privire la salarizarea personalului didactic în anul 2013 - 2014 se constată că și în această perioadă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 63/2011, atât O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, cât și O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, făcând trimitere expresă la prevederile Legii nr. 63/2011.

În raport de cele expuse, susținerile reclamantei în sensul că, începând cu data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și până în prezent ar fi avut dreptul la un salariu lunar calculat în raport de un salariu de bază stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, respectiv în raport de valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1.000 sunt neîntemeiate, atâta timp cât prevederile O.G. nr. 15/2008 nu mai sunt în vigoare și câtă vreme prevederile art. 11 alin. 2 din anexa 5 la lege, invocat de reclamantă, nu pot justifica legal pretențiile solicitate.

În plus, la data apariției Legii nr. 63/2011, angajatorul avea obligația să respecte prevederile acesteia și să le aplice, chiar dacă, urmare aplicării pentru viitor, s-ar fi adus atingere cuantumului drepturilor bănești, așa încât este evident că, în cauză, personalul didactic, în lipsa unui temei legal de natură a fundamenta această plată, nu este îndreptățit la stabilirea salariilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008.

Față de considerentele mai sus expuse, Tribunalul constată că soluția ce se impune în cauză este aceea de respingere a acțiunii reclamantei ca nefondată

 

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de acordare drepturi băneşti de natură salarială. Proceduri legale modificate succesiv prin ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale. Legalitatea cererii