Partaj bunuri comune. Lichidarea regimului matrimonial. Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi. Strămutarea pricinii
| Comentarii |
|
Cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se determină în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, însă aceasta trebuie înţeleasă nu în sensul de contribuţie la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuţie a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar în lipsa probei că unul dintre soţi a avut o contribuţie mai mare decât celălalt la dobândirea universalităţii de bunuri comune, se presupune că ambii au avut aceeaşi contribuţie, situaţie în care împărţirea bunurilor se face în părţi egale.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1 din 5 ianuarie 2012
Prin sentința civilă nr. 9704/26.11.2010, Judecătoria Pitești a admis în principiu acțiunea principală formulată de reclamanta M.G.G. în contradictoriu cu pârâtul M.N., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât și în consecință:
- a omologat raportul de expertiză tehnică în varianta 1 (expert M.M., fila 177 dosar), după cum urmează:
„Lotul nr. 1 - M.G. primește bunuri în valoare de 112.335 lei și cuprinde următoarele: șifonier cu patru uși = 600 lei; pat suprapus = 160 lei; apartament = 111.575 lei.
Lotul nr. 2 - M.N. primește bunuri în valoare de 20.475 lei și cuprinde următoarele: șifonier cu șapte uși = 700 lei; mobilă de bucătărie 900 lei; aragaz cu 4 ochiuri = 280 lei; mașină de spălat =195 lei; autoturism 18.400 lei.
în această variantă, M.G. îl va despăgubi pe M.N. cu o sultă în sumă de 45.930 lei (112.335 - 66.405), iar M.N. primește sultă în sumă de 45.930 lei (66.405 - 20.475)”;
- a compensat cheltuielile de judecată.
în adoptarea acestei soluții, judecătoria a reținut că reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât pentru a se dispune partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei în cote egale: apartament situat în Pitești; un autoturism; șifonier colț cu 4 uși; un pat suprapus; un șifonier cu 7 uși; o mobilă de bucătărie; un aragaz; o mașină de spălat automată.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate că are o contribuție de 80% la dobândirea apartamentului și a autoturismului, însă instanța a apreciat că probele administrate în cauză - respectiv acte, martori și interogatoriu - relevă că părțile au cote egale la dobândirea tuturor bunurilor comune, în sensul prevederilor art. 30 C.fam., astfel că a admis în parte cererea reconvențională.
Prin urmare, în baza art. 6735-67310 C.proc.civ., raportat la art. 36 C.fam. și având în vedere expertiza tehnică efectuată și cele trei variante de lotizare propuse, judecătoria a omologat raportul de expertiză în varianta nr. 1, considerând că aceasta răspunde cerinței unei repartizări judicioase a bunurilor care formează obiectul împărțelii.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 276 C.proc.civ., a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.
împotriva soluției anterior descrise a declarat apel pârâtul, cale de atac admisă de Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr. 110/27.04.2011, în sensul schimbării în parte a sentinței atacate și omologării variantei nr. 1 a raportului de expertiză tehnică aflat la fila 190 din dosarul primei instanțe, după cum urmează:
„Lotul nr. 1 - M.G. primește bunuri în valoare de 112.335 lei și cuprinde următoarele: șifonier cu patru uși = 600 lei; pat suprapus = 160 lei, apartament = 143.820 lei.
Lotul nr. 2 - M.N. primește bunuri în valoare de 20.475 lei și cuprinde următoarele: șifonier cu șapte uși = 700 lei; mobilă de bucătărie = 900 lei; aragaz cu 4 ochiuri = 280 lei; mașină de spălat = 195 lei, autoturism 18.400 lei.
în această variantă, M.G. îl va despăgubi pe M.N., cu o sultă în sumă de 62.052 lei (144.580 - 82.528), iar M.N. primește sultă în sumă de 62.052 lei (82.528 - 20.475)”.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide în sensul arătat, instanța de apel a apreciat că este fondată doar critica referitoare la modalitatea în care instanța de fond a dispus omologarea raportului de expertiză, deoarece lucrarea întocmită de către expertul C.O. nu calculează din punct de vedere tehnic coeficientul de uzură, deși îl indică în cuprinsul lucrării, iar expertul G.G. îl calculează ca și coeficient distinct în raport de normativul P 135/95 - 99, perioadă 46 ani, față de care valoarea imobilului-apartament este de 143.820 lei.
Prin urmare, tribunalul a dispus ca la omologarea raportului de expertiză să se aibă în vedere varianta nr. 1 întocmită de expert M.M., aflată la fila 190 dosar fond, situație în care suma datorată de către reclamantă cu titlu de sultă este de 62.052 lei.
în ceea ce privește criticile aduse de pârât încheierii de admitere în principiu, tribunalul a reținut că acestea sunt nefondate, având în vedere că instanța de fond a reținut în mod corect contribuția egală a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune, contribuție care nu poate fi apreciată cu privire la fiecare bun în parte.
Cu privire la același aspect, s-a reținut că la stabilirea masei bunurilor partajabile, precum și la determinarea cotelor fiecărei părți, s-au avut în vedere răspunsurile la interogatoriu ale părților, coroborate cu declarațiile martorilor propuși și înscrisurile administrate, pârâtul recunoscând că reclamanta a obținut permanent venituri în timpul căsătoriei.
De asemenea, s-a apreciat că este nefondată critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece s-a stabilit și s-a avut în vedere o contribuție de 50% din partea fiecărei părți la masa bunurilor de împărțit, iar față de cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de acestea, instanța a aplicat în mod corect dispozițiile art. 276 C.proc.civ.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul omologării variantei nr. 1 din raportul de expertiză aflat la dosarul de fond, menținând în rest sentința.
Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei soluții, criticând-o pentru nelegalitate prin invocarea motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., sub următoarele aspecte:
1. Tribunalul nu a analizat primul motiv de apel, care se referea la faptul că, deși prin încheierea de admitere în principiu i-a fost admisă în parte acțiunea reconvențională, aceasta a fost în realitate respinsă, deoarece a solicitat să se constate că are o contribuție proprie de 80% la dobândirea apartamentului și a autoturismului, ceea ce nu a fost admis, astfel că există o contradicție flagrantă între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, instanța de apel nerăspunzând în niciun fel acestei critici.
2. în mod nelegal nu a fost reținută contribuția proprie majoritară la dobândirea bunurilor menționate, în contextul în care prin probele administrate a dovedit că acestea au fost achiziționate din veniturile realizate prin munca depusă în Germania ani de zile, anterior căsătoriei.
3. Față de soluția admiterii apelului, în mod greșit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată efectuate și dovedite prin chitanțele depuse la dosar.
4. Tribunalul a soluționat greșit și critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată în primă instanță, neobservând că el a efectuat cheltuieli mai mari decât reclamanta.
5. Soluția este greșită și sub aspectul omologării raportului de expertiză în varianta nr. 1, prin care i-au fost atribuite aproape toate bunurile mobile (obiecte esențiale de uz casnic), deși copiii au fost încredințați reclamantei, astfel că solicită omologarea variantei nr. 2.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea recursului, susținând că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la acțiunea reconvențională, în sensul în care a reținut că aprecierea contribuției soților se raportează la totalitatea bunurilor comune, iar pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada unei contribuții mai mari a pârâtului la dobândirea acestora.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamanta a susținut că în mod corect s-a procedat la compensarea acestora în primă instanță, deoarece pârâtul a achitat o taxă de timbru mai mare pentru contribuția de 80% solicitată prin acțiunea reconvențională, însă această pretenție nu i-a fost admisă.
Cu referire la modalitatea de partajare a bunurilor comune, reclamanta a arătat că interesul de a-i fi atribuite ei toate bunurile mobile nu poate fi apreciat de către pârât, mai ales că acestea nu-i sunt strict și obligatoriu necesare pentru creșterea și îngrijirea copiilor.
La solicitarea pârâtului, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus - prin încheierea nr. 6356/22.09.2011 - strămutarea pricinii de la Curtea de Apel Pitești la Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță care, procedând la examinarea recursului prin raportare la motivele invocate, a reținut următoarele:
Prevederile art. 30 alin. (1) și (3) C.fam. dispun în sensul că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar această calitate nu trebuie să fie dovedită.
în ceea ce privește stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soți cu privire la bunurile comune, literatura și practica judiciară în materie au stabilit în mod constant că, în lipsa unei învoieli a soților în acest sens, cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se determină în raport cu contribuția sa la dobândirea și conservarea bunurilor comune, însă aceasta trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar în lipsa probei că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare decât celălalt la dobândirea universalității de bunuri comune, se presupune că ambii au avut aceeași contribuție, situație în care împărțirea bunurilor se face în părți egale (Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All, București, 1993, p. 256-258).
în speță, însă, astfel cum în mod corect au observat și primele două instanțe, pârâtul a solicitat să se constate că are o contribuție de 80% la dobândirea a două dintre bunurile comune, respectiv apartament și autoturism, susținând că acestea ar fi fost achiziționate în mare parte din banii obținuți de el înainte de încheierea căsătoriei, când a lucrat mai mulți ani în Germania, precum și cu ajutorul financiar al fratelui său, care i-a dăruit suma de 3.000 euro la cumpărarea autoturismului (al cărui preț total a fost de 8.000 euro).
Prin urmare, Curtea a constatat că sub aspectul menționat, critica de nelegalitate invocată de către pârât este nefondată, acesta putând solicita, eventual, valorificarea unui drept de creanță reprezentând o contribuție proprie la dobândirea respectivelor bunuri - în sensul prevederilor art. 31 lit. b) și f) C.fam., ceea ce nu formează, însă, obiectul prezentei judecăți.
în ceea ce privește susținerea conform căreia ar exista o contradicție între dispozitivul și considerentele hotărârii primei instanțe - cu referire la modalitatea de soluționare a acțiunii reconvenționale, critică a cărei examinare ar fi fost omisă de către instanța de apel, Curtea a apreciat că argumentele invocate de către pârât nu sunt întemeiate, deoarece prin acțiunea reconvențională a solicitat și partajarea în cote egale a celorlalte bunuri comune (pe lângă constatarea contribuției de 80% la dobândirea apartamentului și a autoturismului), astfel că în mod corect s-a dispus admiterea acesteia în parte, iar instanța de apel și-a argumentat soluția reținerii contribuției egale a soților la dobândirea masei bunurilor supuse împărțelii.
De asemenea, Curtea a constatat că nu este justificată nici critica referitoare la omologarea variantei nr. 1 din expertiza tehnică prin care s-a propus componența loturilor formate în vederea realizării împărțelii judiciare, observându-se că sub acest aspect au fost respectate prevederile art. 6735și 6739 C.proc.civ., în sensul apropierii valorice a celor două loturi - dată fiind atribuirea în favoarea reclamantei a apartamentului în valoare de 143.820 lei. Prin urmare, în mod corect nu a fost agreată varianta de lotizare nr. 2, care presupunea atribuirea în favoarea reclamantei, pe lângă apartament, a mai multor bunuri mobile decât în varianta nr. 1, împrejurare care ar fi condus la creșterea valorică a lotului atribuit acesteia și, implicit, a sultei datorate pârâtului.
Sunt apreciate, însă, ca întemeiate criticile invocate de către pârât cu privire la soluția compensării cheltuielilor de judecată în primă instanță, deoarece acesta a suportat în plus față de reclamantă onorariul avocațial în sumă de 1.000 lei și contravaloarea expertizei tehnice de reevaluare a apartamentului din litigiu - în sumă de 702,10 lei, lucrare efectuată de expert tehnic G.G. și avută în vedere de către instanța de apel la adoptarea deciziei atacate cu recursul supus examinării.
în schimb, s-a constatat ca fiind corectă nereținerea contribuției suplimentare a pârâtului sub aspectul taxei de timbru achitate în primă instanță, deoarece aceasta a fost stabilită pentru pretenția având ca obiect constatarea contribuției sale de 80% la dobândirea apartamentului și a autoturismului, iar în contextul în care o atare solicitare a fost respinsă, reclamanta nu a căzut sub acest aspect în pretenții, în sensul prevederilor art. 274 alin. (1) C.proc.civ.
De asemenea, raportat la soluția admiterii apelului declarat de pârât, Curtea a constatat că este întemeiată și critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată suportate în calea de atac - reprezentând 20,15 lei taxă de timbru (parțial, fără suma aferentă contribuției de 80%) și 1.000 lei onorariu avocațial, sub acest aspect fiind încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) C.proc.civ.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a reținut incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel că a admis recursul dedus judecății și a modificat în parte decizia atacată, în sensul că, făcând compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în primă instanță, în temeiul dispozițiilor art. 276 C.proc.civ., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 851 lei cu acest titlu (jumătate din cheltuielile de judecată efectuate în plus față de reclamantă, dată fiind reținerea contribuției egale a părților la dobândirea bunurilor comune supuse împărțelii).
De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate, iar în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C.proc.civ., reclamanta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către pârât în apel, deoarece față de soluția admiterii căii de atac, aceasta a căzut în pretenții.
| ← Restituiri imobile. Finalizarea procedurii de retrocedare... | Contestarea planului de distribuire a creanţelor. Cheltuieli de... → |
|---|
