partaj judiciar. Jurisprudență Partaj
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 8546/2014 din data de 29.09.2014
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8546/2014
Ședința publică de la 29 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ……, reclamant ……., reclamant …… și pe pârât ……, pârât ….., pârât …………, ……, pârât …., pârât ……., pârât ……, având ca obiect partaj judiciar.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 29.09.2014, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată sub numărul de dosar de mai sus și ulterior precizată reclamanții …….. au formulat în contradictoriu cu pârâții ……. să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF colectiv 19038 Oradea, nr. topo ….. și ……. și CF individual ……. topografic ……. și să se dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt proprietarii apartamentului 3 din curtea comună, iar în această curte s-a făcut o împărțire de facto și nu sunt probleme cu vecinii. Mai arată că statul român deține o încăpere aflată într-o stare avansată de degradare.
În drept, art. 728 cod civil.
În probațiune depune înscrisuri.
Pârâta ……….., prin întâmpinarea depusă solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta …… depune întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român.
Pârâtele ………., prin cererea reconvențională depusă la dosar solicită la rândul lor ieșirea din indiviziune conform cotelor de proprietate deținute de acestea.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Conform art. 728 vechiul Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Instanța reține că particularitatea proprietății comune din acest dosar este dată de faptul că părțile deține apartamentele în proprietate și cote din teren ca și proprietate comună. Cu alte cuvinte, în prezentul dosar se solicită partajarea terenului curte comună. Cum terenul bun comun este aferent și construcțiilor (apartamente la casă), este evident că se exclude din start partajarea în sensul atribuirii întregului teren unei singure persoane cu obligația de sultă, fiecare parte care solicită ieșirea din indiviziune solicitând constituirea unei suprafețe de teren în curtea comună alături de suprafața de teren aferentă construcțiilor deținute în proprietate exclusivă.
Din analiza situației de CF actualizată, instanța reține că între timp reclamanții ……. au devenit proprietari tabulari pentru cota de teren de 184,54 mp. De asemenea, se reține că pârâta-reclamantă reconvențional ……… deține cota de 93,82 mp din teren, pârâta-reclamantă reconvențional ……. deține cota de 70,27 mp teren aferent apartamentului VI/U1 și 128,26 mp aferent ap. V, iar pârâții ……….. dețin cota de 185,60 mp teren.
În urma mai multor discuții între părțile ce solicită ieșirea din indiviziune, precum și în urma completărilor la expertiza topografică de formare a loturilor, instanța reține că în final s-au propus două moduri de partajare și formare a loturilor conform completării la raportul de expertiză depus la dosar la data de 02.06.2014 de expert ……….
Poziția reclamanților …….. și a pârâtelor - reclamante reconvențional ……… este ireconciliabilă, primele părți solicitând partajul conform variantei 2 din completare iar celelalte părți confrom variantei 1.
Având în vedere și cercetarea la fața locului, instanța constată că partajarea terenului proprietate comună nu poate fi posibilă în absența unei înțelegeri între coproprietarii ce solicită acest lucru, fiind incidente în acest caz textele legale ce reglementează coproprietatea forțată. Astfel în lipsa unui acord între coproprietari (sau cel puțin între cei care solicită ieșirea din indiviziune) instanța nu poate alege un criteriu obiectiv pentru care să opteze pentru una din cele două variante prezentate de expertul topograf, terenul curte comună fiind considerat de instanță ca și dotare comună pentru toate apartamentele la casă din respectivul imobil.
Pentru acest motiv, constatând că partajul nu se poate realiza, în baza art. 673ind.14 C. pr. Civilă va respinge ambele cereri precizate de partaj, conform dispozitivului.
Având în vedere că urmează a respinge ambele cereri de partaj, instanța nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată și precizată de reclamanții ……… ambii cu domiciliul în ……. și ………, în contradictoriu cu pârâții …. ambele cu domiciliul în …….
Respinge cerea reconvențională formulată și precizată de pârâtele - reclamante reconvenționale ………. în contradictoriu cu reclamanții - pârâți reconvenționali …...
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← pretentii. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi | contestaţie la executare. Jurisprudență Popriri → |
---|