Partaj judiciar. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri

Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă civilă nr. 573 din data de 25.06.2013

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2013 numitul … în calitate de mediator, autorizat prin autorizația nr.0228/30.03.2011 eliberată de Consiliul de Mediere România, a solicitat să se pronunțe o hotărâre de expedient prin care să se ia act de voința părților exprimată prin acordul de mediere încheiat prin Acordul de mediere încheiat la data de 19.02.2013 având ca obiect ieșirea din indiviziune.

În dovedirea cererii, depune la dosarul cauzei Acordul de mediere în original,, procură, plan cadastral titlul de proprietate nr. 3791 declarație de renunțare la moștenire a lui …., certificate de deces …., copii ale actelor de identitate.

În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile legii 192/2006.

Instanța, având în vedere disp. Legii 192/2006, precum și prevederile art. 438 Cod procedură civilă, potrivit cărora părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor, urmează a admite cererea părților și va pronunța o hotărâre de expedient care să consfințească această învoială reprezentând Acord de Mediere.

Părțile ….,sunt titularele drepturilor și obligațiilor consfințite prin acordul de mediere și au hotărât ieșirea din indiviziune asupra terenurilor cuprinse în Titlul de proprietate nr. 3791/ cod 177754 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Galați, după cum urmează:

1. …, v-a primi tarlaua numerotată cu nr. 72 pe harta cadastrală a comunei Vlădești în suprafață de 8200 m.p. situată în partea de est, în imediata vecinătate a comunei, suprafață la care se mai adaugă 1400 m.p. din tarlaua 36/2; 700 m.p. din tarlaua 29/2; 675 m.p. din tarlaua 41 - vie în total suprafața de 10975 m.p.

2. … va primi tarlaua în suprafață de 5700 m.p.; tarlaua 29/1+2 în suprafață de 4600 m.p. din suprafața totală de 5300 m.p., 700 m.p. i-a revenit lui …………; 675 m.p. din tarlaua 41 vie în total suprafața de 10975 m.p.

3. … prin moștenitorii … soție supraviețuitoare, …și … în calitate de descendenți va primi tarlaua 15/2 în suprafață de 9200 m.p.; 1100 m.p. din tarlaua 36/2; 675 m.p. din tarlaua 41 -vie, în total suprafața de 10975 m.p.

4. … va primi Tarlaua 36/1+2 în suprafață de 10300 m.p. din suprafața totală de 12800 m.p.; 1400 m.p. a revenit lui … iar 1100 m.p. a revenit lui …( prin moștenitori); 675 m.p. din tarlaua 41 vie în total suprafața de 10975 m.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea înregistrată la data de 1093/316/2013 la data de 14.05.2013, având ca obiect partaj judiciar - ieșire din indiviziune - formulată de petenții ….., domiciliat în …, Județ PRAHOVA, … domiciliat în …, Județ GALAȚI, …, domiciliat în Brăila, …., Județ BRĂILA, …, domiciliat în … Județ BRĂILA, …, domiciliat în …, Județ BRĂILA.

Ia act de Acordul de Mediere încheiat la data de 19.02.2013, care are următorul cuprins:

Părțile ….,sunt titularele drepturilor și obligațiilor consfințite prin acordul de mediere și au hotărât ieșirea din indiviziune asupra terenurilor cuprinse în Titlul de proprietate nr. 3791/ cod 177754 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Galați, după cum urmează:

5. …, v-a primi tarlaua numerotată cu nr. 72 pe harta cadastrală a comunei Vlădești în suprafață de 8200 m.p. situată în partea de est, în imediata vecinătate a comunei, suprafață la care se mai adaugă 1400 m.p. din tarlaua 36/2; 700 m.p. din tarlaua 29/2; 675 m.p. din tarlaua 41 - vie în total suprafața de 10975 m.p.

6. …. va primi tarlaua în suprafață de 5700 m.p.; tarlaua 29/1+2 în suprafață de 4600 m.p. din suprafața totală de 5300 m.p., 700 m.p. i-a revenit lui XXXXXXXXX; 675 m.p. din tarlaua 41 vie în total suprafața de 10975 m.p.

7. … prin moștenitorii XXXXXXXX soție supraviețuitoare, XXXXX și XXXXXXXXX în calitate de descendenți va primi tarlaua 15/2 în suprafață de 9200 m.p.; 1100 m.p. din tarlaua 36/2; 675 m.p. din tarlaua 41 -vie, în total suprafața de 10975 m.p.

8. … va primi Tarlaua 36/1+2 în suprafață de 10300 m.p. din suprafața totală de 12800 m.p.; 1400 m.p. a revenit lui XXXXXXX iar 1100 m.p. a revenit lui XXXXX ( prin moștenitori); 675 m.p. din tarlaua 41 vie în total suprafața de 10975 m.p.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunica, la Judecătoria Tg.Bujor.

Pronunțată în ședință publică la data de 25.06.2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri