Pensia de întreținere. cuantumul salariului minim avut în vedere.valoare brută/valoarenetă.

Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 133/A din data de 07.03.2018

Problema pe care o ridică prezenta cauză este aceea de a ști dacă venitul minim garantat în plată avut în vedere este cel brut sau cel net. Relativ la această chestiune, este de semnalat că un salariat are la dispoziție numai suma rămasă după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitelor din cuantumul venitului brut, respectiv venitul net. În mod real, salariatul beneficiază doar de această sumă, diferența făcându-se venit la bugetul asigurărilor sociale și de sănătate ori la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, creditorii chirografari, printre care se numără și creditorul obligației de întreținere, pot să-și îndestuleze dreptul numai prin urmărire venitului net, iar nu a venitului brut. Totodată ,,mijloacele debitorului"; sunt cele ce rezultă din veniturile nete ale acestuia, după cum rezultă în mod expres și categoric inclusiv din cuprinsul art. 529 alin. 2 și 3 C. civ.. Așa fiind, limita avută în vedere de către instanța de judecată atunci când analizează posibilitățile de plată ale debitorului o reprezintă veniturile sale nete, iar nu cele brute. Or, atunci când debitorul nu realizează venituri, raportarea fiind făcută la venitul minim garantat în plată, suma avută în vedere nu poate fi decât tot cea netă, întrucât de aceasta ar dispune minimal debitorul dacă s-ar angaja în muncă. ";

S-a constatat că prin sentința civilă nr. 1402/2017 din 14.09.2017 a Judecătoriei Vișeu de Sus s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta D M, în calitate de reprezentant legal al minorei C C, , în contradictoriu cu pârâtul C G și, în consecință, s-a dispus majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă nr.2953/29.11.2010 din dos.nr.1867/336/2010 al Judecătoriei Vișeu de Sus, în favoarea minorei C C, de la suma de 100 lei/lună la suma de 350 lei/lună, de la data de 20.04.2017, data introducerii acțiunii, și până la majoratul minorei sau noi dispoziții.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la instanță la data de 20.04.2017 în dosar cu nr. de mai sus, reclamanta D M, în calitate de reprezentant legal al minorei C C , a chemat în judecată pe pârâtul C G, solicitând instanței majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința civilă din data de 29.11.2010, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus , în dosar nr. 1867/336/2010, de la data introducerii acțiunii și până la majorat sau noi dispozițiuni.

În motivare, reclamanta arată că, prin hotărârea mai sus menționată, pârâtul a fost obligat să plătească pe seama minorei C C suma de câte 100 lei/lună , cu titlu de pensie de întreținere. La stabilirea acestei pensii s-au avut în vedere nevoile minorei de la acea dată precum și posibilitățile materiale ale pârâtului. De la data pronunțării sentinței și până în prezent nevoile acesteia au crescut , la această vârstă are nevoie de hrană adecvată , îmbrăcăminte, produse de igienă corporală , încălțăminte , acestea având costuri tot mai ridicate.

Având în vedere această situație, și faptul că legea impune obligația de întreținere în sarcina părinților pentru copiii lor minori, dar și principiul interesul superior al minorului , solicită ca instanța să admită prezenta cerere și să dispună majorarea pensiei de întreținere calculată în funcție de venitul actual al pârâtului.

Prin întâmpinarea depusă, pârâtul C G solicită respingerea cererii reclamantei și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Prin Sentința civilă nr. 2953/2010 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 1867/336/2010 s-a desfăcut căsătoria părților iar minorele au fost încredințate reclamantei, fiind stabilită în sarcina pârâtului obligația de a achita pensie de întreținere în favoarea ambelor minore, în sumă de 100 lei lunar.

Reclamanta, cu rea credință, ascunde faptul că ulterior acestei sentințe , pârâtul a demarat procedura de tăgadă a paternității, soldată cu pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești cu privire la copiii rezultați din căsătorie .

Astfel, s-a pronunțat Sentința civilă 2852/28.11.2011 în dosarul nr. 3109/336/2010 iar în dosarul nr. 732/336/2013 s-a pronunțat Sentința civilă 1081/14.04.2013 , prin care s-a dispus sistarea pensiei de întreținere stabilită prin Sentința civilă 2953/29.11.2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus, începând cu data de 28.11.2011 .

Față de aceasta se impune respingerea cererii întrucât nu are mijloacele necesare pentru plata obligației de întreținere și cu greu își poate asigura propria întreținere.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta solicită instanței să admită cererea așa cum a fost formulată , să dispună majorarea pensiei de întreținere pe seama minorei C C , susținând că întâmpinarea depusă de pârât prin avocat lasă impresia unei atitudini neprofesionale, deoarece s-a stabilit printr-o sentință definitivă că minora este fiica pârâtului, iar un copil nu poate crește cu 100 lei/lună.

Având în vedere această situație și faptul că legea impune obligația de întreținere în sarcina părinților pentru copiii lor minori , dar și principiul interesul superior al minorului , este de neînțeles cum poate motiva pârâtul că nu are mijloace necesare pentru plata obligației de întreținere și că își poate asigura cu greu propria întreținere solicitând cu rea-credintă respingerea acțiunii.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, s-a considerat susținerilor reclamantului și reprezentantei acestuia și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2953/29.11.2010 pronunțată de către Judecătoria Vișeu de Sus în dos. nr. 1876/336/2010 s-a dispus, printre altele, desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât, încredințarea mamei, spre creștere și educare, a minorelor C G, născută la data de 07.07.2006 și C C, născută la data de 11.05.2009, pârâtul fiind obligat să plătească în favoarea minorelor o pensie de întreținere în cuantum de 100 lei/lună, pentru fiecare minoră.

Prin Sentința civilă nr. 2852/28.11.2011 pronunțată de către Judecătoria Vișeu de Sus în dos. nr. 3109/336/2010 al acestei instanțe, s-a constatat că pârâtul este cu neputință să fie tatăl minorei C G, născută la data de 07.07.2006, fiind respinsă acțiunea în tăgada paternității față de minora C C, născută la data de 11.05.2009, iar prin Sentința civilă nr.1081/14.05.2013 din dos.nr.732/336/2013 al Judecătoriei Vișeu de Sus s-a dispus sistarea plății pensiei de întreținere pentru minora C G, nu și pentru minora C C, cum susține pârâtul prin întâmpinarea depusă.

Se constată astfel că pârâtul a rămas obligat la plata pensiei de întreținere față de minora C C, născută la data de 11.05.2009, față de care tăgada paternității a fost respinsă.

În prezenta cauză, arătând că nevoile minorei au crescut, reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat în favoarea minorei C C, născută la data de 11.05.2009.

Raportat la această cerere, prima instanță a reținut că obligația de întreținere a copilului de către părinții săi este o obligație legală și personală, iar potrivit art.499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Art. 531 C. Civ. statuează că atunci când se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

De la data pronunțării Sentinței civile nr. 253/2010 minora a crescut, crescând și necesitățile sale privind întreținerea, creșterea și educarea sa, de asemenea crescând și venitul minim pe economia națională, avut în vedere la stabilirea pensiei de întreținere.

La stabilirea cuantumului se vor aplica disp. art. 529 cod civil care arată că întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, întreținerea datorată de părinte fiind stabilită până la o pătrime din venitul său lunar net pentru 1 copil.

Nu s-a făcut dovada că pârâtul are și alte persoane în întreținere, că ar fi angajat și că ar realiza venituri de natură salarială sau alte venituri cu caracter periodic, astfel că, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se va avea în vedere salariul minim pe economia națională, operând prezumția că pârâtul, fiind o persoană tânără și aptă de muncă, are capacitatea de a munci și de a obține venituri cel puțin la acest nivel.

S-a avut în vedere salariul minim brut pe economia națională, la acest moment în cuantum de 1450 lei/lună , în acest sens fiind și Decizia nr.459/A/06.09.2016 a Tribunalului Maramureș, din dos. 112/336/2016.

Față de cele expuse anterior, în temeiul art. 531 C.civ., prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă și a majorat pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului, în favoarea minorei C C, născută la data de 11.05.2009, de la suma de 100 lei/lună la suma de 350 lei/lună, de la data de 20.04.2017, data introducerii acțiunii, și până la majoratul minorei sau noi dispoziții.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C G, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul modificării cuantumului pensiei de întreținere stabilit de către instanța de fond în mod nelegal la suma de 350 lei prin raportare la venitul minim net pe economie, raportat la art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 529 alin. 2 Cod civil.

În motivarea apelului, apelantul a învederat că în opinia sa sentința este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale și se impune cenzurarea ei.

Instanța de fond a majorat pensia de întreținere și a stabilit-o la nivelul sumei de 350 lei/lună, această sumă rezultând ca urmare a aplicării procentului de ¼ parte din salariul minim brut pe economie care în acest moment este de 1450 lei/lună.

Conform dispozițiilor art. 529 alin. 2 Cod civil "Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…";.

Întrucât s-a dovedit că pârâtul nu lucrează și nu realizează venituri, calculul pensiei de întreținere la care să fie obligat pârâtul trebuie să se facă prin raportare la venitul minim net pe economie care este de 1065 lei/lună, întrucât este greșit a se stabili în sarcina pârâtului o obligație imposibil de executat.

Analizând cererea de apel s-a reținut că la data de 20 aprilie 2017 intimata a sesizat Judecătoria Vișeu de Sus cu o cerere având ca obiect majorare pensie de întreținere. Prin sentința civilă nr. 1402/14 septembrie 2017 instanța a admis cererea și a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensie de întreținere majorate în cuantum de 350 lei. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere faptul că pârâtul nu este angajat și că acesta nu realizează venituri din muncă, motiv pentru care, la terminarea întinderii obligației raportarea s-a făcut la venitul minim brut pe economie, care la data pronunțării soluției era de 1.450 lei.

În esență, prin apelul formulat, apelantul a invocat faptul că instanța s-a raportat în mod eronat la venitul minim brut pe economie, iar nu la venitul minim net.

Apelul este întemeiat pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Conform art. 513 C. civ. ,,Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege";. În completare, cu privire la obligația de întreținere a părintelui, art. 516 C. civ. prevede că ,,Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege";. De asemenea, art. 499 alin. 1 C. civ. statuează că ,,Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională";. Din conținutul normelor citate rezultă că între părinți și copii se naște, din relația de filiație, un raport juridic obligațional în conținutul căruia intră obligația părintelui de a presta întreținere pentru copilul său minor. De principiu, obligația legală de întreținere este una de valoare, ceea ce înseamnă că aceasta nu are un cuantum fix, determinat, ci presupune o raportare constantă la întinderea nevoilor creditorului și la mijloacele necesare pentru acoperirea acestor nevoi. Cu toate acestea, atunci când între descendentul creditor și părintele debitor există neînțelegeri cu privire la modul de îndeplinirea a obligației, instanța este chemată să stabilească modalitățile de executare și întinderea obligației, conform art. 499, alineat ultim, C. civ.

Din cuprinsul art. 529 alin. 1 C. civ. rezultă că, în determinarea întinderii obligației de întreținere, analiza instanței este jalonată de două limite, respectiv nevoile creditorului și mijloacele debitorului, astfel încât obligația odată stabilită să nu exceadă sau să fie inferioară nevoilor creditorului și nici să nu se transforme într-o sarcină exorbitantă pentru debitor. Relativ la cel din urmă, art. 529 alin. 2 C. civ. prevede că atunci ,,când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii";. Totodată, complementar, art. 527 C. civ. prevede că ,,(1) Poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. (2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale.";

Din ansamblul normelor citate, rezultă că un element determinat în stabilirea întinderii obligației de întreținere îl constituie posibilitățile efective ale debitorului, altfel spus mijloacele pe care acesta le are la îndemână sau le-ar putea avea pentru a-și îndeplini obligația. Sub acest aspect, doctrina și practica noastră rețin, aproape unanim, că debitorul obligației de întreținere nu se poate sustrage de la îndeplinirea acesteia invocând faptul că nu realizează venituri și că, în cazul în care debitorul nu este angajat și nici nu are venituri din alte surse, raportarea se va face la venitul minim garantat în plată.

Problema pe care o ridică prezenta cauză este aceea de a ști dacă venitul minim garantat în plată avut în vedere este cel brut sau cel net. Relativ la această chestiune, este de semnalat că un salariat are la dispoziție numai suma rămasă după deducerea contribuțiilor sociale și a impozitelor din cuantumul venitului brut, respectiv venitul net. În mod real, salariatul beneficiază doar de această sumă, diferența făcându-se venit la bugetul asigurărilor sociale și de sănătate ori la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, creditorii chirografari, printre care se numără și creditorul obligației de întreținere, pot să-și îndestuleze dreptul numai prin urmărire venitului net, iar nu a venitului brut. Totodată ,,mijloacele debitorului"; sunt cele ce rezultă din veniturile nete ale acestuia, după cum rezultă în mod expres și categoric inclusiv din cuprinsul art. 529 alin. 2 și 3 C. civ.. Așa fiind, limita avută în vedere de către instanța de judecată atunci când analizează posibilitățile de plată ale debitorului o reprezintă veniturile sale nete, iar nu cele brute. Or, atunci când debitorul nu realizează venituri, raportarea fiind făcută la venitul minim garantat în plată, suma avută în vedere nu poate fi decât tot cea netă, întrucât de aceasta ar dispune minimal debitorul dacă s-ar angaja în muncă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pensia de întreținere. cuantumul salariului minim avut în vedere.valoare brută/valoarenetă.