Pentru ca dreptul părinţilor şi al minorilor de a avea legături personale să devină efectiv, în contextul în care părinţii s-au stabilit în alt judeţ, este necesar ca minorii să beneficieze de protecţie specială mai aproape de domiciliul părinţilor.

Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 1121 din data de 22.08.2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați reclamanta DGASPC Galați în contradictoriu cu pârâții G.A., D.M. și DGASPC Dâmbovița, a solicitat încetarea măsurii de plasament la asistent maternal profesionist T.N. și instituirea unei măsuri de protecție de către DGASPC Dîmbovița în ceea ce îi privește pe minorii D.G. și D.M.V.

Prin cerere de modificare a obiectului acțiunii reclamanta a solicitat admiterea cererii de încetare a măsurii plasamentului la asistent maternal profesionist T.N. și instituirea unei măsuri de protecție pe raza teritorială a județului Dîmbovița în ceea ce îi privește pe minori.

Instanța a reținut că minorii provin din relația de concubinaj a pârâților, iar, la data de 23.03.2011, a fost primită o sesizare din partea asistentului social al Primăriei D. în sensul că, în familie, cei doi minori nu au condițiile minime pentru creștere și educare, mama fiind încadrată într-un grad de handicap. Prin dispozițiile nr. 1xxx/2011 și nr. 1xxx/2011, s-a dispus instituirea plasamentului în regim de urgență al minorilor la asistentul maternal profesionist T.N. Prin sentința civilă nr. 1xxx/2011, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a dispus înlocuirea plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist T.N. cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.

Ambii pârâți locuiesc în comuna D., la domiciliul pârâtului D.M., într-un imobil alcătuit din două camere construite din paiantă, cu lumină electrică, mobilate sărăcăcios. S-a apreciat că situația familiei nu face oportună reintegrarea minorilor în familia naturală.

Conform cererilor formulate la data de 1x.0x.2013, pârâții au solicitat transferarea minorilor la DGASPC Dîmbovița, întrucât locuiesc în județul Dîmbovița și nu au posibilitatea de a se deplasa în Galați pentru a-i vizita pe minori.

În drept, potrivit art. 6 alin. 1 lit. a din Legea nr. 272/2004, respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform principiului interesului superior al copilului.

În sensul art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament și are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

Potrivit art. 18 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, relațiile personale se realizează și prin întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul, iar acesta din urmă, dacă a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului său superior.

Pe de altă parte, pentru ca dreptul părinților și al minorilor de a avea legături personale să devină efectiv, în sensul art. 18 și art. 19 din Legea nr. 272/2004, mai ales în împrejurarea în care ambii părinți locuiesc în comuna D., jud. Dîmbovița, este necesar ca minorii să beneficieze de protecție specială mai aproape de domiciliul părinților, măsura fiind de natură a asigura exercitarea efectivă a dreptului părinților și copiilor de a menține legături personale.

În ceea ce privește solicitarea de încetare a măsurii de plasament la asistent maternal profesionist pentru minorii din prezenta cauză, instanța a apreciat că aceasta este justificată doar din momentul în care DGASPC Dîmbovița ar lua măsuri pentru instituirea unei măsuri de protecție specială pe raza județului Dîmbovița, iar nu anterior acestui moment. În acest context, a reținut că interesul superior al copiilor impune care aceștia să se regăsească în orice moment sub protecția părinților sau a instituțiilor specializate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pentru ca dreptul părinţilor şi al minorilor de a avea legături personale să devină efectiv, în contextul în care părinţii s-au stabilit în alt judeţ, este necesar ca minorii să beneficieze de protecţie specială mai aproape de domiciliul părinţilor.