PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ . Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria MIZIL Sentinţă civilă nr. 529 din data de 20.05.2013

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 16.10.2012 pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr.8672/314/2012, petentul F.C.A.,în contradictoriu cu intimata I.P.J. PRAHOVA - Poliția Orașului Mizil, a solicitat instanței de judecată ca, în baza probelor ce se vor administra, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP, nr.2390112, încheiat la data de 02.10.2012, întocmit de către agentul constatator A.s.p. V. S., angajat al I.P.J. Prahova, Poliția orașului Mizil, Biroul Rutier, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, petentul a arătat că prin procesul-verbal seria CP nr. 2390112, întocmit la data de 02.10.2012, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei (echivalentul a 4 puncte - amendă), precum și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii contravenției prev. de art. 100 alin. 3, lit. b) din O.U.G. 195/2002, precizând că, în timp ce se deplasa în localitatea Mizil pe un drum cu sens dublu, de pe sensul de deplasare opus petentului, în urma trecerii unui camion pe acel sens, doi pietoni au pășit pe marcajul pietonal, însă fără a ajunge la axul drumului în momentul la care a parcurs zona de marcaj pietonal, încât nu a stânjenit sub nici o formă pietonii aflați în traversare.

Acesta a menționat că se impune anularea procesului-verbal, pentru neîndeplinirea elementelor răspunderii contravenționale, atât la nivelul laturii obiective, cât și la nivelul laturii subiective, precizând că potrivit art. 100 alin.3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, constituie contravenție neacordarea priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

A arătat că, în primul rând, nu sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale, la nivelul laturii obiective întrucât pietonii aflați pe sensul opus al deplasării autovehiculului condus de petent s-au antrenat în traversarea trecerii de pietoni, însă aceștia au făcut doar câțiva pași fără a ajunge la mijlocul drumului, încât petentul a trecut regulamentar peste trecerea de pietoni de pe sensul lui de mers, fără a stânjeni în vreun mod pietonii angajați în traversare.

Mai mult decât atât, menționează că în direcția de mers opusă, lângă trecerea de pietoni s-a deplasat un camion care oricum bloca vizibilitatea participanților la trafic, formând un "punct mort vizual", situație ce nu a permis semnalarea în timp real a pietonilor care intenționau să traverseze strada, aspect ce este de natură a întări concluzia că măsurile aplicate de agentul constatator sunt abuzive și contrare legii.

Așadar, nici nu putea să prevadă că se va angaja un pieton în traversare, lipsa vinovăției rezultând din această limitare a câmpului vizual.

Arată că, cu atât mai mult este dată reaua-credință a agentului constatator, cu cât în procesul-verbal pe care l-a contestat nu se consemnează un element esențial, în descrierea faptei, pentru atragerea răspunderii contravenționale instituită prin art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, text care reprezintă legea de incriminare, respectiv pietonii să se fi angajat în traversare pe sensul de mers al contravenientului.

Sub un al doilea aspect, apreciază petentul că procesul - verbal este nul absolut pentru încălcarea disp. art. 16 alin. 1 O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare și în raport de împrejurarea că nu se indică locul săvârșirii contravenției imputate, context în care devin incidente disp. art. 17 din OG 2/2001 care prevăd că lipsa mențiunilor referitoare la descrierea faptei se sancționează cu nulitatea, nulitate ce se constată și din oficiu.

Potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 aprobată și modificată prin Legea 180/2002, procesul - verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, a orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, fiind relevantă această descriere a faptei pentru a putea fi analizată încălcarea sau nu a dispozițiilor legale invocate de către agentul constatator.

Rațiunea instituirii acestei obligații de a descrie cât mai amănunțit posibil fapta săvârșită rezidă în posibilitatea conferită instanței de a verifica legalitatea individualizării și de a aprecia că, în anumite situații, s-a adus o atingere redusă valorii ocrotite de legea contravențională.

A mai arătat petentul că, din interpretarea logico - gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr.2/2001, rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau a inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional, cerința fiind imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.

Din punctul de vedere al petentului, nu răspunde acestei exigențe procesul-verbal contestat, în care agentul constatator a consemnat că a "condus autoturismul Renault Espace pe DN1B-ES17 pe direcția Buzău-Ploiești, ajungând la trecerea pentru pietoni din punctul "Dealu Mare" nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni Mănos Adriana și Olteanu Ioana, aflați în trecere pe marcajul pietonal ce este semnalizat prin indicatoare, marcaj și lămpi intermitente".

A indica sensul de mers ca fiind dinspre Buzău spre Ploiești, iar trecerea de pietoni ca fiind în punctul "Dealu Mare" (cât timp nu poate exista o singură trecere de pietoni în orașul Mizil), este insuficient. Prin neindicarea locului exact în care a fost săvârșită contravenția, este pusă instanța de judecată în imposibilitatea evidentă de a verifica dacă acel punct se află în localitatea Mizil sau în altă parte, dacă există acolo o trecere de pietoni sau nu.

Deosebit de aceasta, în practică s-a considerat, pe bună dreptate, că reproducerea textului legal care sancționează presupusa faptă ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale, întrucât acesta reprezintă doar temeiul legal al stabilirii faptelor contravenționale (S.C. nr. 5461/1970, S.C. nr. 5462/1970 ale Judecătoriei sectorului 4 București, S.C. nr. 467/1970, S.C. nr. 359/1970 ale Judecătoriei Tulcea), invocând și Decizia nr. 412/R/CA/2005 a Tribunalului Bihor care stabilește că "descrierea concretă a faptei contravenționale prin reproducerea textului ce o incriminează nu echivalează cu descrierea ei efectivă (...) întrucât, în absența descrierii modalității concrete, a acțiunii or omisiunii ce înfrânge legea, nu se pot determina circumstanțele săvârșirii, urmările ei, gradul real de pericol social, gradul culpei și în consecință nici individualiza sancțiunea.

S-a mai invocat de către petent sentința civilă nr. 4341/2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a statuat că fapta este insuficient descrisă, în situația în care agentul constatator nu a precizat dacă pietonul căruia nu i s-a acordat prioritate se afla angajat în traversare regulamentar și pe sensul de mers al contravenientului, astfel cum se precizează în art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, text care reprezintă legea de incriminare, și, în plus, martorul propus de petent confirmând faptul că la acel moment nici un pieton nu se angajase în traversare. Ori, în procesul-verbal pe care l-a contestat nu se consemnează un element esențial, în descrierea faptei, pentru atragerea răspunderii contravenționale instituită prin art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, text care reprezintă legea de incriminare, respectiv pietonul să se fi angajat în traversare pe sensul de mers al contravenientului.

Altă cerință relevată de către petent privește indicarea locului exact al săvârșirii faptei, tot pentru verificarea elementelor constitutive ale contravenției, nefiind suficientă o exprimare generică, ci sunt necesare mențiunile cu privire la indicarea eventualilor martori oculari sau a altor mijloace de probă; această cerință se impune în special în cazul contravențiilor constatate direct, cu importante consecințe, cum ar fi suspendarea dreptului de a conduce.

Incompleta descriere a faptei contravențională atrage nelegalitatea actului în raport de disp. art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001, pe de o parte, și naște un dubiu rezonabil, aplicându-se principiul in dubio pro reo în favoarea persoanei sancționate cu privire la temeinicia sancțiunii aplicate, pe de altă parte. I

În subsidiar, în ipoteza în care instanța nu va îmbrățișa aceste apărări, petentul a solicitat să se dea eficiență sporită criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și înlocuirea atât a sancțiunii principale, cât și a sancțiunii complementare instituite prin procesul-verbal contestat cu avertisment, arătând că instanța poate examina legalitatea și proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea avertismentului chiar și atunci când actul normativ sancționator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001.

Criteriile de individualizare calificate prin disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că la individualizarea sancțiunii este necesar să se aibă în vedere circumstanțele reale (pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurarea în care a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă) și circumstanțele personale ale contravenientului (ocupație, loc de muncă, familie, conduita anterioară și ulterioară, atitudine de regret).

Aceste dispoziții sunt aplicabile și atât sancțiunii principale, cât și celei complementare motivat de următoarele:

- disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2002 nu fac distincție după cum ar fi vorba despre sancțiuni principale și sancțiuni complementare, ci se I precizează că "sancțiunea trebuie să fie proporțională (...)";

- disp. art. 100 alin. 3 prevăd că "constituie contravenției și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a Il-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei

prevăzute la lit. b, respectiv neacordarea de prioritate de trecere pietonilor; din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, din punct de vedere logico-juridico, cum aceste sancțiuni sunt prevăzute cumulativ și nu alternativ, rezultă că nici la reindividualizarea sancțiunii nu s-ar putea înlocui doar sancțiunea amenzii cu avertisment, ci în mod cumulativ și sancțiunea complementară.

A arătat petentul că, în practica judiciară s-a stabilit că, individualizarea sancțiunii nefiind un atribut exclusiv al organelor constatatoare, și sancțiunile complementare trebuie supuse controlului judecătoresc conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, conform art. 6 și 7 din Convenția europeană a dreptului omului și conform disp. art. 53 alin. 2 din Constituția României, care consacră principiul nediscriminării (nu pot fi puse în situații de egalitate două persoane, dintre care una nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului, iar alta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton la un marcaj pietonal nesemaforizat).

A mai arătat petentul că în cauza Malige c. Franței, Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare care poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și 7 din Convenție, atâta timp cât poate să ducă, la acumularea unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a conduce.

Ori, dreptul de a conduce este util atât în viața de zi cu zi cât și în cea profesională, astfel încât, deși aplicarea punctelor are un caracter preventiv, are și un caracter punitiv, similar unei sancțiuni penale.

În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cum i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, cu atât mai mult această sancțiune are un caracter "penal" în sensul Convenției, încât aplicarea acesteia nu se poate dispune automat fără a putea fi supus controlului instanței, iar instanța are dreptul în condițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 să verifice și modul de individualizare al acestei sancțiuni.

De asemenea, art. 20 alin. 2 din Constituția României statuează preeminența dreptului european față de dreptul sau practica internă.

În acest context, petentul a considerat că a sustrage competenței instanței posibilitatea cenzurării unei sancțiuni dispuse de un organ administrativ ar însemna, în esență, dincolo de garanțiile specifice materiei penale, să i nege chiar liberul acces Ia justiție, deoarece acest acces ar fi doar unul "teoretic și iluzoriu" atâta timp cât nu s-ar putea finaliza cu o înlăturare a măsurii dispuse.

Petentul a apreciat că, în situația lui, aplicarea mecanică a sancțiunii complementare este în mod evident disproporționată față de circumstanțele concrete, atât reale (pericol social redus, lipsa urmărilor concrete, împrejurările săvârșirii faptei - se afla doar în trecere în localitatea Mizil, nu cunoaște acest oraș -); lipsa de vizibilitate care l-a împiedicat să surprindă intenția pietonilor de pe sensul opus celui în care se deplasa, existența camionului pe sensul opus de deplasare care îi obstrucționa câmpul vizual), cât și cele personale (lipsa antecedentelor contravenționale, conduita anterioară și ulterioară), în care s-a comis contravenția.

Cum nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii

contravenționale, cum procesul-verbal de contravenție este afectat de vicii de formă, cum orice dubiu trebuie interpretat în favoarea contravenientului, cum circumstanțele concrete în care s-a comis contravenția califică conduita petentului ca fiind lipsită de periculozitate socială, cum sancțiunea complementară îmbracă un caracter atât represiv, cât și punitiv, cum dreptul de a conduce este de o mare însemnătate pentru viața oricărei persoane, solicită admiterea plângerii.

În drept au fost invocate disp. art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 31. art. 21 alin. 3, art. 34 din O.G. nr. 2/2001, art. 6, art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Petentul a solicitat în dovedirea susținerilor sale, proba cu înscrisuri și martori, solicitând ca instanța să pună în vedere intimatei să depună la dosar: procesul verbal seria CP 2390112, un exemplar lizibil, documentația care a stat la baza emiterii procesului - verbal, fotografii care surprind săvârșirea contravenție, înregistrarea video a săvârșirii contravenției cu mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic aparat Radar; dovada că aparatul Radar cu care s-a surprins momentul era omologat și verificat metrologic,valabilitatea buletinului de verificare metrologică, autorizația agentului constatator de operator calificat, instruit potrivit reglementărilor legale, numărul și seria aparatului radar/autoturismului pe care este montat aparatul radar, condițiile meteo în care a fost efectuată înregistrarea, ordinul de deplasare al agentului constatator.

În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., petentul a solicitat judecata și în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie: procesul verbal seria CP, nr.2390112, cartea de identitate, dovada seria CD, nr.0370851 eliberată de către intimat.

Conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Intimatul I.P.J. Prahova a formulat întâmpinare, fiind depusă la dosarul cauzei la data de 27.11.2012, prin care a solicitat instanței de judecată să se pronunțe cu privire la următoarele aspecte:

1. Excepția necompetenței teritoriale, în susținerea căreia a arătat faptul că, potrivit art. 118 alin (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului - verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Din actul sancționator a rezultat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost comisă/constatată pe DN 1B - E 577, raza localității Mizil, județul Prahova.

Conform prevederilor H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, rezultă că localitatea Mizil este în circumscripția Judecătoriei Sinaia.

Din coroborarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, cu prevederile din H.G. nr.337/1993, rezultă cu certitudine că în această situație competentă a soluționa plângerea contravențională formulată de către petentul F. C. A. este Judecătoria Mizil, solicitând admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava și declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Mizil.

2. Pe fondul cauzei, s-a arătat de către intimată că, la data de 02.10.2012, în mod temeinic și legal, petentul a fost

sancționat cu amendă conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, deoarece, la data mai sus menționată, ora 17.00, a condus

autoturismul marca Renault Espace cu nr. MH - BM92, pe D.N. 1B - E 577 -KM.42+200m, pe raza localității Mizil, din direcția Buzău către Ploiești, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni din punctul

"DEALU MARE", nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni M. A. L. și Olteanu Ioana, angajați în traversare pe marcajul pietonal semnalizat prin indicatoare, marcaj și lumină intermitentă.

Totodată, ca măsură tehnico-administrativă s-a procedat la reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat.

Intimata a învederat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 109 alin (1) din O.U.G. nr. 195/2002, abaterea contravențională a fost constatată cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către polițistul rutier și chiar dacă petentul nu recunoaște săvârșirea contravenției, acest lucru nu este de natură a afecta legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, întrucât polițistul rutier a consemnat în cuprinsul acestuia realitatea.

În acest context, intimata precizează faptul că agentul de poliție este învestit cu exercițiul autorității de stat, motiv pentru care actele întocmite sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea, reprezentată în acest caz de agentul constatator, consemnează exact faptele pe care le constată fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală.

Intimata solicită instanței să constate, așa cum rezultă din raportul agentului constatator și din declarațiile olografe ale celor doi pietoni, că petentul nu a oprit pentru a acorda prioritate de trecere, deși acestea erau deja angajate în traversarea străzii și deși la acel moment ajunseseră la axul drumului, nu și-au putut continua traversarea, fiind obligate să se oprească pentru a nu fi acroșate de autovehiculul condus de petent, de unde rezultă și gradul de pericol social al abaterii contravenționale.

Contrar celor precizate de către petent în plângere, referitor la faptul că nu s-a indicat locul săvârșirii contravenției imputate, arătăm faptul că, așa cum se poate constata prin simpla vizualizare a procesului-verbal, acesta a fost menționat, respectiv orașul Mizil, D.N.1B - E 577, km. 42+200m, trecerea pentru pietoni amplasată în dreptul "Dealu Mare".

În ceea ce privește solicitarea petentului de a se înlocui sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, intimata a învederat faptul că, agentul constatator, cu ocazia aplicării sancțiunii, a avut în vedere criteriile prevăzute la art.21 alin (3) coroborat cu art.5 alin (5) din OG nr.2/2001, și a apreciat că sancțiunea contravențională a amenzii este proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, motiv pentru care consideră că nu se impune aplicarea sancțiunii cu avertisment, apreciind că agentul constatator a dat dovadă de clemență, întrucât, cu ocazia aplicării sancțiunii principale a amenzii, a stabilit minimul, respectiv 280 lei.

Cu privire la lipsa antecedentelor contravenționale menționate de către petent în cuprinsul plângerii, a precizat faptul că, din cazierul contravențional al petentului a rezultat că acesta nu este la prima abatere contravențională.

În ceea ce privește "ordinul de deplasare ", s-a precizat de către intimată faptul că, din coroborarea prevederilor art. 44 alin (1) din Legea nr.360/2002 privind Statutul Polițistului cu dispozițiile art.26 alin (1) pct. 10 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu și polițiștii au ca atribuție constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale. Prin urmare agentul principal de poliție V. S. are atât dreptul cât și obligația de a constata astfel de fapte contravenționale, lucru pe care de altfel l-a și făcut.

Astfel, polițistul care este un funcționar public civil, cu statut special, nu acționează în baza unui ordin de deplasare, ci, așa cum a mai precizat, în baza dispozițiilor actelor normative mai sus menționate.

Totodată, intimata a solicitat instanței să analizeze cu foarte mare atenție eventualele depoziții ale martorilor care vor fi propuși de reclamant, prin prisma subiectivismului de care pot da dovadă aceștia, iar în situația în care sunt incidente prevederile art. 189 alin. 1 pct. 1 și 2 din C.pr.civ., înțelege să se opună acestor solicitări.

În susținerea celor arătate mai sus, intimata a anexat:

- Raportul agentului constatator (2 ex); originalul procesului-verbal contestat; declarațiile olografe ale numitelor M. A. L. și O.I. (2ex.); cazierul contravențional al petentului, solicitând instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A fost depusă întâmpinarea în două exemplare, din care unul pentru comunicare, solicitând și judecarea în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Prin sentința civilă nr.5651/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.8267/314/2012, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava, invocată de intimat și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Mizil.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Mizil la data de 18.01.2013 sub nr.117/259/2013, repartizată în mod aleatoriu prezentului complet (civil C6).

La termenul de judecată din 15.02.2013, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și cu un martor B. D. P., iar din oficiu s-a dispus admiterea probei cu martorul asistent, numita Olteanu Ioana și a martorului din acte, numita M. A. L.

La termenul de judecată din data de 14.03.2013, a fost administrată proba cu martorul B.P. D., a cărui declarație luată sub prestare de jurământ se află la filele 19-20 din dosar, iar la termenul de judecată din data de 22.04.2013, a fost administrată proba cu martorii M. A. L. și O. I., ale căror declarații luate sub prestare de jurământ s-au atașat la filele 30-33 din dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal seria CP, nr.2390112, încheiat la data de 02.10.2013 încheiat de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei (4 puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.b) din O.U.G. nr.195/2002. Fapta reținută în sarcina contravenientului a constat în faptul că în data de 02.10.2012 ora 17.00 a condus autoturismul marca ,,Renault Espace"; cu nr. MH-BM 92, pe DN1B-E577-km 42+200 m. pe raza localității Mizil, din direcția Buzău către Ploiești, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni din punctul ,,Dealul Mare";, nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni M. A. L. și O. I, angajați în traversare pe marcajul pietonal semnalizat prin indicatoare, marcaj și lumină intermitentă, luându-se față de petent, ca măsură tehnico- administrativă, reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat.

De asemenea, instanța a reținut că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art.100 alin.3 lit.b) din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni, respectiv 4 sau 5 puncte amendă, potrivit art.98 alin.4 lit.b) din același act (un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului), neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că persoana care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr.2/2001, modificată, fiind corect întocmit. Totodată, din coroborarea prevederilor art. 44 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 cu disp. art. 26 alin. 1 pct. 10 din Legea nr. 218/2002 , serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu, iar polițiștii au ca atribuție constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, nefiind necesar un ordin de deplasare al agentului constatator, solicitat intimatului de către petent. Cu privire la solicitarea petentului ca intimata să depună la dosarul cauzei fotografii care surprind săvârșirea contravenției, înregistrarea video a săvârșirii contravenției cu mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic aparat Radar, dovada că aparatul Radar cu care s-a surprins momentul era omologat și verificat metrologic, valabilitatea buletinului de verificare metrologică, autorizația agentului constatator de operator calificat, instruit potrivit reglementărilor legale, numărul și seria aparatului radar/autoturismului pe care este montat aparatul radar, condițiile meteo în care a fost efectuată înregistrarea, instanța reține că potrivit art.109 alin.1 din O.U.G. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, legea neimpunând, în cazul constatării contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.b) din O.U.G. nr.195/2002, ca și condiție suplimentară obligatorie, înregistrarea acesteia cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, fapta fiind constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, aspect necontestat de către pârât și confirmat de către martorii audiați în cauză.

În ceea ce privește apărarea petentului, în sensul că procesul-verbal de contravenție este nul, deoarece din mențiunile procesului-verbal nu rezulta în mod clar locul săvârșirii contravenției prin indicarea sensului de mers dinspre Buzău spre Ploiești, iar trecerea de pietoni ca fiind punctul ,,Dealu Mare";, cât timp nu poate exista o singură trecere de pietoni în orașul Mizil, instanța o va respinge, fapta fiind descrisă sub aspectul locului săvârșirii acesteia, acesta fiind, pe de o parte « DN1B-E577 km.42+200 m », iar pe de altă parte «trecerea de pietoni amplasată în dreptul Dealu Mare».

Sub aspectul temeiniciei, este unanim acceptat că procesul verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de ,,stabilire legală a vinovăției";.

În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este în niciun fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că folosirea prezumțiilor nu este contrară jurisprudenței sale. Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr.28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, paragr.113).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din O.G. nr.2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, formulând obiecțiuni în sensul că nu a avut vizibilitate, susținere care este contrazisă de martorii M. A.-L. și O. I. care, cu ocazia audierii în fața instanței au declarat că, după ce au ajuns în dreptul trecerii de pietoni, s-au asigurat că din partea stângă (nota instanței dinspre Ploiești, respectiv sensul opus de mers celui în care se deplasa petentul) nu circula nicio mașină, contrazicând susținerile petentului, conform cărora în direcția de mers opusă, lângă trecerea de pietoni s-a deplasat un camion care bloca vizibilitatea participanților la trafic, formând un ,,punct mort vizual";, situație care nu i-a permis semnalarea în timp real a pietonilor care intenționau să traverseze strada, martorul O.I., susținând că petentul avea vizibilitate (fila 33 dosar). Instanța a înlăturat depoziția martorului, B. P.D., propus de către petent ca fiind nesinceră, în condițiile în care, după ce petentul a fost oprit de către agentul constatator, a coborât din autoturism fiind de față la discuția purtată între agent și petent, nu mai reține dacă petentul a semnat procesul verbal de contravenție, participarea la discuțiile dintre agent și petent nefiind confirmate de către petent și mai mult, fiind infirmate de către martorul O. I., care a declarat că în autoturismul petentului mai era o persoană care nu a coborât din autoturism (fila 33 dosar). Pe aceeași linie a nesincerității se situează declarația martorului propus de petent cu privire la distanța parcursă de cele două femei angajate pe trecerea de pietoni care, potrivit susținerii sale, au făcut doi-trei pași, susținere care este contrazisă de martorii audiați în cauză, aceștia susținând că ajunseseră aproape de linia ce desparte cele două sensuri de mers. Susținerea petentului, în sensul că pietonii aflați pe sensul opus al deplasării autovehiculului pe care-l conducea, au făcut doar câțiva pași, fără a ajunge la mijlocul drumului, petentul trecând regulamentar peste trecerea de pietoni de pe sensul său de mers, fără a stânjeni în vreun mod pietonii angajați în traversare, este contrazisă de declarațiile martorului O.I. care a declarat că au ajuns (nota instanței-împreună cu martorul M. A.L.) aproape de linia ce desparte cele două sensuri de mers, au observat că din partea dreaptă venea o mașină și până să ajungă la axul drumului, s-au oprit de frică ca nu cumva autoturismul care venea din partea dreaptă a lor, să le lovească, deoarece venea cu viteză (fila 33 dosar) și de declarația martorului M. A.-L. care a observat la o distanță mai mare un autoturism care îi asigura traversarea, iar când a văzut că autoturismul condus de petent nu încetinește, s-au oprit (fila 31).

În ce privește solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii principale a amenzii cu avertisment, instanța a reținut că sancțiunea aplicată petentului, al cărei cuantum de 4 puncte amendă, respectiv 280 lei a fost aplicat la minimul prevăzut de art.98 alin.4 lit b) din OUG 195/2002, este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, așa cum se impune prin art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform căruia la stabilirea sancțiunilor trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Instanța a avut în vedere riscul potențial pe care îl prezintă petentul, prin încălcarea regulilor de circulație rutieră pentru siguranța și integritatea celor două persoane angajate regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, precum și comportamentul anterior avut de petent, care, potrivit fișei de evidență auto aflată la filele 32-33 din dosar, nu a înțeles semnificația faptelor sale contravenționale, anterior comiterii acestei abateri, fiind sancționat de mai multe ori pentru nerespectarea regimului privind circulația rutieră, respectiv depășirea vitezei legale, circulația pe un drum cu acces interzis, nefolosirea centurii de siguranță, nefolosirea luminilor de întâlnire.

De asemenea, în analiza principiului proporționalității, instanța a reținut că dispozițiile O.U.G. nr.195/002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritatea al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli de importanță capitală.

Cu privire la solicitarea petentului de înlocuire atât a sancțiunii principale cât și a sancțiunii complementare instituite prin procesul verbal contestat cu avertisment, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunile contravenționale principale sunt: avertismentul, amenda contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității, iar potrivit art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, iar în conformitate cu alin. 2 lit. b, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat este una dintre sancțiunile contravenționale complementare.

În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă limitată, instanța are în vedere că nu poate înlocui o sancțiune complementară (suspendarea dreptului de a conduce) cu una din sancțiunile principale, respectiv avertismentul, reglementată ca atare potrivit art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 și de legea specială (O.U.G. nr. 195/2002).

Înlocuirea măsurii complementare cu avertismentul este nelegală, deoarece această măsură operează de drept, chiar în eventualitatea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment. Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce nu poate fi înlăturată pentru aceea că sancțiunea principală stabilită de instanță în urma reindividualizării acesteia este cea a avertismentului, întrucât la art. 95 si 96 din O.U.G. nr. 195/2002 se prevede expres că aceasta se aplică obligatoriu și în cazul stabilirii sancțiunii principale a avertismentului.

Instanța a avut în vedere și faptul că măsura tehnico - administrativă a restituirii permisului de conducere se poate face decât în condițiile art. 219 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, respectiv ,,Restituirea permisului de conducere se dispune de către șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluției sau, după caz, a ordonanței procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătorești rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenției a fost anulat sau ca urmare a încetării măsurii de siguranță prevăzute la art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificările și completările ulterioare;";.

Totodată, instanța, analizând oportunitatea aplicării măsurii tehnico- administrative a reținerii permisului de conducere în temeiul art.97 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, efectuată în scopul executării sancțiunii complementare a dreptului de a conduce pe drumurile publice, pe timp limitat, va reține că, avându-se în vedere scopul instituirii măsurilor complementare, respectiv menținerea unei siguranțe în traficul rutier, protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră pentru participanții la trafic, dar și antecedentele contravenționale ale petentului, care, potrivit fișei de evidență auto aflată la filele 32-33 din dosar, anterior a fost sancționat contravențional de mai multe ori pentru nerespectarea regulilor privind circulația rutieră, măsura nu este una disproporționată față și de circumstanțele concrete în care s-a comis contravenția, cei doi martori audiați în fața instanței declarând că s-au oprit de frică ca nu cumva autoturismul condus de petent să le lovească, deoarece venea cu viteză și nu încetinește, apreciind că nu se impune reevaluarea acestei măsuri.

În aceste condiții, având în vedere că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator, decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, petentului îi incumba sarcina acestei probe, și întrucât, în speță, nu se poate reține existența unei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal atacat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Având în vedere considerentele arătate, instanța a constatat că procesul verbal contestat este legal și temeinic iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, motiv pentru care în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, să respingă plângerea contravențională formulată de petentul F.C.A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, ca neîntemeiată, va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. 2390112/08.10.2012 încheiat de intimat, ca fiind legal și temeinic.

← PUNERE  SUB  INTERDICŢIE. Jurisprudență Cereri  UZUCAPIUNE – ADMITE CEREREA. Jurisprudență Uzucapiune... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ . Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională