PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ . Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
| Comentarii |
|
Judecătoria MIZIL Sentinţă civilă nr. 677 din data de 09.07.2014
Prin acțiunea înregistrată sub nr. la data de pe rolul Judecătoriei Mizil, aleatoriu repartizată în sistem informatic acestui complet (completul C.... civil ) petentul A.D., în contradictoriu cu intimatul IPJ, a solicitat anularea procesului verbal seria , nr. încheiat în data de de către intimat, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, contestatorul a învederat instanței că agentul constatator a încheiat la data de 15.04.2014, ora 10:30, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria nr., prin care a constatat ca petentul, conducând autoutilitara Dacia cu numărul de înmatriculare pe DJ, în sat, a circulat fără a avea asupra sa polița de răspundere civilă auto (în continuare denumita RCA). Pentru această contravenție, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 510 lei, reprezentând 6 puncte-amendă în cuantum de 85 lei fiecare. A mai arătat că, în momentul controlului, petentul nu a găsit asupra sa polița de asigurare RCA a autoutilitarei cu care circula, rugându-l pe agentul constatator să-i permită să aducă asigurarea în 5 minute, dar acesta nu a acceptat și a sancționat petentul contravențional, după ce a efectuat o verificare prin stația din mașină în vederea stabilirii existenței acestei polițe RCA. A invocat petentul netemeinicia motivelor arătate in procesul-verbal contestat, întrucât agentul constatator a considerat, in mod eronat, ca fapta petentului a constituit o contravenție. Potrivit OUG 195/2002 alin (1) pct 18: Constituie contravenții si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a 111-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: Nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.(2) legea OUG 195/2002 art. 35 alin (2): Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, sa inmaneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevăzute de lege. Conform articolului de lege mai sus menționat conducătorul auto trebuie sa aiba documentele menționate in lege asupra lui. In fapt eu am avut asupra mea aceste documente dar nu si polița de asigurare RCA.Intrucat in art nu se precizează obligația conducătorul auto de a avea asupra sa polița RCA, fapta sa nu constituie contravenție in condițiile legii.
A menționat petentul că autoutilitara avea asigurare de răspundere civila auto RCA valabilă din data de 21-03-2014 având seria si numărul, încheiată la data 19-03-2014 de către firma asigurătoare, deși agentul constatator susține ca a verificat polița de asigurare de răspundere civila auto, deși nu are acces la baza de date a polițelor de răspundere civila pentru ca aceasta baza de date nu exista in prezent. A mai invocat inexistenta unei contravenții in sensul legii, considerând ca trebuie sancționată atitudinea abuziva a agentului constatator, care, cunoscând legea, a sancționat aceasta fapta conform legii 199/2002 art. 98 alin (4) punctul c. Legea nr. 199/2002 se refera la stingerea unor obligații de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizațiilor internaționale acreditate in România, precum si ale personalului acestora si nu conține decât 3 articole. Prin urmare, pentru a avea caracterul unei contravenții, fapta trebuie săvârșita cu vinovăție. In acest caz insa, nu exista vinovăția petentului, întrucât autoutilitara avea asigurare RCA valabila la data încheierii procesului verbal. A mai invocat petentul lipsa mențiunilor prevăzute de art.16 din Legea nr.2/2001, arătând că potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 2/2001: "Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, precum si arătarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea". Astfel, procesul-verbal contestat nu conține nicio prevedere referitoare la ocupația si locul de munca ale petentului, desi aceste prevederi sunt stipulate in conținutul articolului mai-sus menționat ca fiind obligatorii, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a procesului verbal pentru acest motiv.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 101 alin. (1) punctul 18 din OUG nr. 195/2002 si art. 16 alin. (1) din Legea nr. 2/2001.
A solicitat în temeiul art. 154 din Noul Cod de Procedură Civilă, ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la adresa din......., cât și prin telefon la numărul........, deasemenea solicitând judecata în lipsă.
În susținerea acțiunii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie următoarele înscrisuri: procesul -verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, chitanța nr. și polița de asigurare de răspundere civilă auto seria emisă de și cartea de identitate a acestuia.
Conform art. 19 din O.U.G. nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit chitanței nr., ce a fost anulată și depusă la dosar.
Prin rezoluția din data de 25.04.2014, completul căruia i-a fost repartizată cauza a dispus comunicarea către reclamant a unei adrese, cu mențiunea ca în termen de 10 zile de la primirea înștiințării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora, obligație care a fost complinită la data de 06.05.2014, prin indicarea martorei, atașând copia cărții de identitate a acesteia și bonul de măciniș din ..........
Prin rezoluția din data de 06.05.2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate acesteia intimatului, care a primit aceste înscrisuri la data de 08.05.2014, depunând întâmpinare, în două exemplare, în termen legal de 25 de zile, respectiv la 23.05.2014, întâmpinare aflată la dosarul cauzei, prin care a solicitat instanței de judecată să ia în considerare aplicarea sancțiunii avertismentului, deoarece agentul a constatat în mod corect faptele reținute în sarcina petentului și anume că la momentul controlului nu a putut să facă dovada asigurării obligatorii RCA.
În motivare, intimatul a învederat instanței că, la data de 15.04.2014, petentul a fost sancționat contravențional la data de 15.04.2014, în condițiile legii, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de OUG 195/2002 față de aceea că, la data mai sus menționată, a condus auto marca Dacia cu numărul de înmatriculare fără a avea asupra sa polița de asigurare RCA.
A mai arătat că fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatoarei, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Totodată, temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/ sau penală. Menționează că la momentul controlului acesta nu a putut face dovada poliței de asigurare obligatorie RCA, consemnând la rubrica Obiecțiuni din cuprinsul procesului-verbal că "aveam asigurare, dar recunosc că nu o aveam asupra mea".
În susținere, intimatul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: la care a atașat raportul din 19.05.2014 întocmit de a.s.p., raportul din întocmit de a.p.p. și borderou, iar, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 2 C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
La data de 28.05.2014 petentului i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de intimat, acesta nedepunând răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluția din data de 13.06.2014, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 09.07.2014, dispunându-se citarea părților.
La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.Pr.civ la data de 04.04.2014, instanța, din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.Pr.Civ., a procedat la verificarea competenței, constatând că este competentă din punct de vedere general să soluționeze prezenta plângere în temeiul art. 126 alin.1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, material în temeiul art.94 C.pr.civ. și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, ca instanță în raza căreia s-a săvârșit contravenția imputată, iar în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 C.Pr.Civ., după ascultarea petentului, a estimat că durata necesară să soluționeze prezenta cauză este de un termen de judecată față de faptul că prezenta cauză are ca obiect "plângere contravențională";.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat pentru petent și intimat, în temeiul art. 255 rap. la art.258 C.pr.civ., proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, probele fiind administrate la același termen de judecată, luându-se act de renunțarea de către petent, la proba cu martorul solicitat prin plângere.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul- verbal seria..... , nr..... încheiat în data de 15.04.2014 ora 10.30 de către intimatul I.P.J., petentul a fost sancționat contravențional cu 6 puncte amendă în sumă de 510 de lei, pentru că la data menționată, orele 10:23, a condus autoutilitara marca ,,Dacia"; cu nr. de înmatriculare fără a avea asupra sa polița de asigurare RCA.
Potrivit art. 101 alin.1 pct.18 din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, care potrivit art.98 alin.4 lit.c) este de la 6 la 8 puncte, nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.2.
Potrivit art.35 alin.2 din aceeași ordonanță, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Conform art.48 indice 1 teza ultimă din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedește cu polița de asigurare/documentul Carte Verde.
. Procesul-verbal contestat a fost întocmit în prezența petentului, care a semnat procesul verbal și la rubrica " mențiuni";, a precizat că " nu sunt de acord cu sancțiunea, deoarece aveam asigurarea, dar recunosc că nu o aveam asupra mea";.
În soluționarea cauzei de față, instanța a avut în vedere dispozițiile art.34 din O.G. 2/2001 "instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel ce a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării";.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un înscris oficial, autentic și beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege. Această prezumție este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reținute până la proba contrară. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Cauza Telfner c. Austriei, no 33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Cauza Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancțiunea aplicată contestatorului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că persoana care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, modificată, fiind corect întocmit, lipsa elementelor referitoare la ocupația și locul de muncă al petentului, invocate de acesta, nefiind sancționate cu nulitatea absolută a procersului verbal de contravenție.
Instanța, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, faptul că petentul nu a administrat probe pentru a dovedi o stare de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal, precum și faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este prezumat relativ a exprima adevărul, a reținut că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, în cauza de față nerăsturnându-se prezumția relativă de adevăr a acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut următoarele:
Petentului îi revenea sarcina probei, din probele administrate în cauză nerezultând o altă stare de fapt decât cea înscrisă în procesul-verbal, acesta recunoscând starea de fapt reținută în procesul verbal, motiv pentru care instanța constată că acesta este legal și temeinic.
De asemenea, în cauză au fost avute în vedere și dispozițiile art. 249 C.Pr.Civ., potrivit cărora sarcina probei revine celui care face o susținere înaintea instanței de judecată, dispoziții ce sunt aplicabile și în prezenta plângere contravențională.
Instanța a reținut faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție.
Față de solicitarea petentului A. D., cu privire la înlocuirea, în subsidiar, a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertismentului";, instanța a avut în vedere atât dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cât și standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce privește noțiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, "sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal";.
Instanța a reținut că, ulterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenție. De asemenea, interpretarea și aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.
Instanța a reținut că potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Prin urmare statele parte la Convenție au dreptul de a impune sancțiuni pecuniare (amenzi) drept sancțiune pentru încălcarea anumitor dispoziții legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.
Astfel, cum rezultă din jurisprudența Curții, (spre exemplu cauza Chassagnou și alții c. Franței) ingerințele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1 alin. 2, din Protocolul adițional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim și să asigure o proporție echitabilă între scopul urmărit și mijloacele utilizate.
Instanța a constatat că în cauza de față, cu privire la pericolul social al faptei, nu au fost respectate condițiile impuse de jurisprudența CEDO. Astfel, faptele reținute în sarcina contestatorului precum și sancțiunile aplicate acesteia au fost prevăzute de dispoziții legale accesibile și previzibile, dar instanța reține că, față de pericolul social al faptei, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei este disproporționată, asigurarea respectării legii prin asigurarea colectivă a victimelor accidentelor de autovehicule, putând fi asigurată și prin sancțiunea avertismentului.
Astfel, depunerea în instanță a asigurării obligatorii a autoturismului pe care îl conducea, nu poate duce la exonerarea de răspundere a petentului, deoarece legea impune obligația conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), inclusiv asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Cu toate acestea, având în vedere că, la momentul constatării contravenției, respectiv 15.04.2014, petentul deținea pentru acel autovehicul asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin efectul legii, cu valabilitate de la 21.03.2014 la 20.09.2014, potrivit înscrisurilor depuse la dosar chitanța nr. și polița de asigurare de răspundere civilă auto seria nr. emisă de, de scopul urmărit al acesteia, respectiv de a asigura colectiv victimele accidentelor de autovehicule, indiferent de persoana responsabilă și de a asigura persoana asigurată și alte persoane care conduc autovehiculul, împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terții prejudiciați prin fapta ilicită ce atrage răspunderea lor civilă, precum și de împrejurarea că petentul nu a mai fost sancționat contravențional pentru asemenea abateri contravenționale, instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin.1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, cu sancțiunea avertismentului, urmând să mențină restul dispozițiilor procesului verbal.
Potrivit disp.art.7 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a atraa atenția petentului cu privire la pericolul social al faptei săvârșite, precum și asupra respectării dispozițiilor legale.
JUDECĂTOR,
Ion Postelnicu
| ← CERERE DE VALOARE REDUSĂ. Jurisprudență Cereri | ACŢIUNE ÎN CONSTATARE → |
|---|
