Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
| Comentarii |
|
Judecătoria ARAD Sentinţă civilă nr. 3414 din data de 16.05.2013
Formularea unei apărări, bazată pe o stare de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi comiterea faptei de către petent. ( Sentința Civilă nr. 3414/2013)
Prin plângerea înregistrată la această instanță petenta RDR a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție a Județului Arad, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună, anularea a procesului verbal de contravenție și a măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere.
În motivarea plângerii petenta a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționat pentru neacordarea priorității unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, nepurtarea centurii de siguranță și pentru lipsa din dotarea autoturismului a triunghiului reflectorizant.
Petenta contestă starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție arătând că aceasta nu corespunde realității, în sensul că nu era nici un pieton angajat în traversare, purta centura de siguranță și avea triunghiul reflectorizant în portbagajului autoturismului.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept, iar în probațiune, petenta a depus la dosar, în copii certificate cu originalele: procesul verbal de contravenție, carte de identitate și dovada de reținere a permisului de conducere.
Intimatul formulează întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică, apreciind că petenta a săvârșit contravențiile cu vinovăție, arătând că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, că faptele descrise în cuprinsul acestuia corespund realității, iar cuantumul amenzii stabilite se încadrează în limitele prevăzute de lege. Prin urmare, solicită menținerea actului de sancționare în totalitate.
În probațiune, intimatul a depus la dosar referatul de verificare a plângerii, planșă cu patru foto, adresa IGPR nr. 2953601/27.09.2012, buletin de verificare a plângerii.
Petenta a depus la dosar înscris intitulat "întâmpinare"; prin care a arătat că din planșele foto depuse la dosar de către intimat se constată că circulația autovehiculelor se desfășura pe două sensuri de mers, fără să fie angajați pietoni în traversare, precizând, totodată că, și de ar fi fost angajați pietoni în traversarea străzii, aceștia trebuiau să se afle pe sensul ei de mers pentru a fi obligată a le acorda prioritate, invocând în acest sens dispozițiile art. 135 lit. h din HG. 1391/2006.
De asemenea, petenta a invocat expirarea valabilității verificării aparatului radar, ultima verificare fiind efectuată la data de 02.02.2012.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 2908905 întocmit de IPJ Arad, la data de 19.02.2013, s-a reținut că la aceeași dată, în jurul orelor 11:53, petenta a condus autoturismul marca ..... cu numărul de înmatriculare .... dinspre Piața Spitalului spre str. Andrei Șaguna și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaje rutiere, nu a purtat centura de siguranță în timpul mersului și nu avea în dotarea autoturismului trusa medicală, stingător și două triunghiuri reflectorizante.
S-a reținut că faptele petentei constituie contravențiile prevăzute de art. 36 alin.1 din OUG nr. 195/2002, sancționată de art. 99 alin. 2 din același act normativ, art. 8 din OUG 195/2002 sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG. 195/2002, respectiv cea prevăzută de art. 135 lit. h din HG 1391/2006 din OUG nr. 195/2002, sancționată de art. alin. 3 lit. b din OUG. 195/2002.
S-a aplicat acesteia amenda contravențională în cuantum de 600 lei - câte 300 lei pentru prima și cea de-a treia contravenție și avertisment pentru cea de-a doua contravenție și s-a luat măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru 30 de zile.
Petenta a semnat procesul verbal de contravenție, la rubrica obiecțiuni ale contravenientului, consemnându-se dezacordul său cu privire la cele consemnate în legătură cu filmarea.
Potrivit art. 135 lit h din HG nr. 1391/2006, conducătorul auto este obligat să acorde prioritate "pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.";
Potrivit art. 6 pct.6 din OUG nr. 195/2002, prioritate de trecere înseamnă dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice.
Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător.
În situația de față, din imaginile prezentate de intimată rezultă clar că pietonii erau angajat în traversarea străzii printr-un loc marcat și semnalizat special pentru trecerea pietonilor, pe sensul de mers al autovehiculului condus de petentă, aflându-se pe carosabil, îndreptându-se înspre axul drumului, în timp ce autovehiculul circula în direcția ce intersecta marcajul amintit, tăindu-le calea. Așadar, direcțiile de mers ale acestora - pietoni și autoturism, s-au intersectat, situație în care, prioritate de trecere are pietonul angajat în traversarea străzii.
Prioritatea de trecere în asemenea situații este clar reglementată de legiuitor și nu poate fi interpretată de la caz la caz.
Instanța apreciază că nu există nici un motiv care să excludă obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în trecerea străzii prin loc special marcat și semnalizat, iar prin nerespectarea acestei obligații, se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește celelalte două contravenții, deși contestă săvârșirea acestora petenta nu face dovada faptului pozitiv contrar celor reținute, anume că purta centura de siguranță în timpul mersului și că avea în dotarea autovehiculului trusa medicală, stingător și două triunghiuri reflectorizante.
Potrivit art. 109 alin. 1 din OUG nr. 192/2003, "constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier";, iar alin. 2 al aceluiași articol prescrie posibilitatea constatării contravenției și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, condiționat de consemnarea acestui fapt în procesul-verbal de constatare a contravenției.
De aici rezultă puterea doveditoare a procesului verbal de contravenție care se bucură de prezumția de adevăr, în condițiile în care fapta a fost constatată direct de agentul constatator.
Prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art.6 paragraful 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanța urmând a analiza de la caz la caz, dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce privește dreptul la apărare al petentului.
Este adevărat că petenta se bucură de prezumția de nevinovăție, iar intimatul nu a adus dovezi în susținerea stării de fapt descrisă în procesul verbal contestat, însă fapta a fost constatată direct de agentul de poliție, iar petenta nu a susținut ferm cu ocazia întocmirii procesului verbal faptul că purta centura de siguranță și avea în autovehicul bunurile prevăzute de art. 8 din OUG nr. 195/2002, deși a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni și cu privire la aceste contravenții, rezumându-se doar la a-și declara dezacordul, în mod generic .
Principiul in dubio pro reo nu trebuie înțeles în sensul că există dubiu ori de câte ori se contestă starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, în caz contrar, s-ar înlătura definitiv și discreționar prezumția de legalitate a acestuia.
Formularea unei apărări, bazată pe o stare de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator, nu poate conduce automat la obligarea intimatului de a dovedi comiterea faptei de către petent, dimpotrivă, petentului îi revine sarcina probei faptului contrar afirmat.
În cauza Ioan Pop c. României, din 28.06.2011, Curtea EDO a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (Anghel, par. 58 și 59). Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel, par. 60).
Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Prin urmare, Curtea a constat că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator, reclamantului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, recent Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate de o serie de reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a unor procese-verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală.
Astfel, prin hotărârea din 13 martie 2012 pronunțată în cauza Haiducu și alții c. României, Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Așadar, cum nu s-a dovedit contrariul celor reținute de agentul constatator, prezumția de legalitate și adevăr a procesului verbal nefiind înfrântă, instanța urmează a reține ca fiind conformă realității starea de fapt reținută în cuprinsul acestuia și în ceea ce privește celelalte două contravenții, prevăzute și sancționate de art. 99 alin. 2 și, respectiv art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.
Referitor la sancțiunile aplicate, instanța constată că acestea au fost corect individiualizate de agentul constatator, amenda fiind îndreptată înspre minimul prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară fiind de drept aplicabilă la constatarea faptei. Înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul nu se justifică, atâta timp cât petenta nu a lăsat să se înțeleagă că a conștientizat pericolul social al faptei sale și nu s-a angajat ca pe viitor să respecte normele de circulație rutieră.
Așa fiind, reținând legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța respinge plângerea ca nefondată.
...
| ← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Divorţ. Jurisprudență Iresponsabilitatea → |
|---|
