plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 5348/2013 din data de 22.04.2013

JUDECĂTORIA ……………..

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. …………

Ședința publică de la …………

Completul compus din:

PREȘEDINTE …….

Grefier …………

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent ………. și pe intimat ……….. având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al 2-lea termen de judecată, după care :

Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de părți, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în conformitate cu prevederile art.167 alin.1 Cod procedură civilă.

Considerând cauza lămurită închide faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de ………. sub nr. de dosar ………, petenta SC ……… SRL în contradictoriu cu intimatul ……….., a solicitat instanței anularea procesului-verbal seria …………….

În motivarea în fapt, petenta a arătat că în procesul-verbal au fost consemnate mai multe fapte: produsul ciuperci Champinignon ambalate în caserole și înfoliate sunt etichetate necorespunzător, respectiv lipsește data durabilității minimale, fleica vânătorească cu chimen prezintă următoarele abateri privind etichetarea: denumirea inscripționată pe etichetă conduce la ideea că produsul are în compoziție carne de vânat, însă conform listei de ingrediente are doar carne de porc și pui, produsele salam pikok și salam medieval se găsesc la comercializare, oferite la promoție, încălcându-se prevederile legale. Pentru primele două fapte a fost aplicată o singură amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei, iar pentru cea de-a treia a fost aplicată sancțiunea avertismentului.

Procesul-verbal este nelegal, întrucât pentru primele două fapte s-a aplicat o singură sancțiune, iar pedeapsa trebuia individualizată pentru fiecare dintre ele.

Pentru ciuperci nu există obligația de a fi trecută data durabilității minimale pe eticheta de comercializare, fiind vorba de legume proaspete, care nu au fost supuse vreunui tratament termic și/sau chimic. Inserarea pe etichetă a datei limită de consum este obligatorie doar pentru alimentele care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, acesta nefiind cazul în speță.

În ceea ce privește a doua fapta, produsul poate să poarte denumirea din țara producătoare, petenta traducând denumirea acesteia.

În ceea ce privește a treia faptă, sunt indicate două produse pentru care se afirmă că au fost încălcate dispozițiile art 33 din OG nr 99/2000, fără a se arăta modalitatea concretă de încălcare a legii.

În drept au fost invocate prevederile OG nr 21/1992, OG nr 2/2001, HG nr 106/2002

În probațiune, s-a anexat procesul-verbal atacat.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că în urma controlului efectuat, s-a constatat că petenta avea spre comercializare următoarele produse cu deficiențe: ciuperci Champinignon ambalate în caserole și infoliate și fleică vânătorească cu chimen, ambele produse cu deficiențe de etichetare, încălcând în acest sens prevederile art 9 din OG nr 21/1992, iar produsele salam Pikok și salam Medieval se aflau spre comercializare la reducere, încălcând în acest sens prevederile art 33 din OG nr 99/2000.

Referitor la modul de întocmire a procesului-verbal, s-au respectat prevederile art 16 și 17 din OG nr 2/2001, fiind sancționate neregulile în etichetare, în ceea ce privește prima faptă. În virtutea dreptului consumatorului de a fi protejat împotriva riscului de a achiziționa un produs care ar putea să îi prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să îi afecteze drepturile și interesele legitime, produsele alimentare se pot comercializa numai în cadrul datei durabilității minimale, respectiv al datei limite de consum, astfel cum aceasta este stabilită de producător. Referitor la fleica vânătorească cu chimen, eticheta nu cuprinde natura, genul, sortimentul sau proprietățile alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.

În drept au fost invocate prevederile OG 21/1992.

În probațiune s-a depus adresa ………. Piața referitor la tematica de control.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr ……. din data de ………., s-au identificat următoarele produse neconforme (rubrica H): ciuperci champignion, fleică vânătorească cu chimen, salam pătrat Pikok, salam medieval.

Pentru ciupercile ambalate și înfoliate, s-a constatat că eticheta nu cuprinde durata durabilității minimale.

Pentru fleica vânătorească cu chimen- produs din spațiul comunitar- denumirea inscripționată pe etichetă sugerează o parte anatomică "fleică";, iar cuvântul "vânătoresc";- că ar aparține unui vânat, însă în realitate produsul conține carne de porc, de pui și carne separată mecanic. Denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului sau materiilor prime utilizate.

Pentru aceste etichetări necorespunzătoare s-a aplicat amendă în cuantum de 10.000 lei, conform art 9 și 50 (1) lit c din OG nr 21/1992.

Produsele salam pikok și salam medieval se găseau la comercializare oferite la reducere, cu încălcarea prevederilor art 33 lit a) din OG nr 99/2000.

Pentru această faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului, conform art 33 lit a) din OG nr 99/2000 și 5 alin 2 lit a) din OG nr 2/2001.

Verificând plângerea din perspectiva art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă cu respectarea termenului legal de 15 zile de la înmânare.

Instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța nu va reține susținerea petentei conform căreia procesul-verbal este lovit de nulitate, întrucât pentru primele două fapte s-ar fi aplicat o singură sancțiune, pentru următoarele considerente:

Fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei este neîndeplinirea obligației de a pune pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate (art 9 din OG nr 21/1992). Nu este vorba despre două fapte, ci despre una singură, constatată cu ocazia verificării a două categorii de produse (ciuperci și fleica vânătorească), prin urmare nu trebuiau aplicate două sancțiuni. Faptul că s-au găsit două categorii de produse cu deficiențe a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului amenzii, deci la individualizarea sancțiunii. Dacă agentul constatator ar fi aplicat două sancțiuni, pentru fiecare categorie de produse etichetate necorespunzător, aceasta ar fi fost evident, în defavoarea petentei, care ar fi susținut că pentru aceeași faptă- etichetarea necorepunzătoare- este sancționată de două ori. La fel de evident este și faptul că agentul constatator nu ar fi aplicat 10 sancțiuni dacă ar fi identificat, la control, 10 categorii de produse cu deficiențe de etichetare.

În ceea ce privește produsele aflate la comercializare la reducere (cele două tipuri de salam) se constată că pentru deficiențele constatate, agentul constatator a făcut trimitere la dispozițiile art 33 lit a din OG nr 99/2000, care stabilește că reducerea de preț trebuie raportată la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse sau servicii identice, iar prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință.

Nu se poate reține, față de acestea, că nu ar fi indicată fapta și astfel nu este incidentă sancțiunea nulității, necondiționată de nicio vătămare, prevăzută de art 17 din OG nr 2/2001.

S-ar putea susține, cel mult, ideea unei nulități condiționată de vătămarea adusă drepturilor și intereselor petentei, însă, față de faptul că pentru această faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului, instanța constată că o astfel de vătămare nu există, deci nu este incidentă nici sancțiunea nulității, conform art 105 alin 2 Cod proc civ.

Față de acestea, instanța constată că nu există motive de nulitate sau de anulare a procesului-verbal menționat.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:

Conform art 5 lit e din HG nr 106/2002 Etichetele alimentelor trebuie sa cuprindă în mod obligatoriu: e) data durabilității minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limita de consum;

Art 14 prevede că pentru alimentele preambalate toate elementele prevăzute de art 5 sunt obligatorii și se înscriu pe ambalaj sau pe o etichetă atașată de acesta

Petenta a susținut că pentru ciupercile ambalate și înfoliate nu ar exista obligația de a indica pe etichetă durata durabilității minimale, întrucât este vorba despre legume proaspete, exceptate de la această obligație, conform listei din anexa 1b la HG nr 106/2002.

Instanța nu poate reține o astfel de afirmație, întrucât la pct 1 din această amenxă sunt prevăzute";fructele și legumele proaspete, incluzând cartofii, care nu au făcut obiectul unei curățări, tăieri sau altor tratamente similare";.

Or, ciupercile ambalate și înfoliate nu se încadrează în această categorie și nici nu se poate susține că nu sunt alimente perisabile, având în vedere evoluția bilogică a acestora.

Regumentul (CE) nr 1863/2004, invocat de petentă nu are în vedere modul de etichetare a ciupercilor în vedere comercializării către consumatori, ci doar stabilirea standardului de comercializare pentru ciupercile de cultură și cuprinde dispoziții privind calitatea, calibrarea, toleranțe, prezentare, marcaj.

Față de acestea, instanța reține că produsul constând în ciuperci ambalate și înfoliate nu a fost etichetat corespunzător.

Referitoare la fleica vânătorească, este evidentă etichetarea necorespunzătoare, prin faptul că denumirea produsului conduce la ideea existenței unor alte ingrediente decât cele utilizate în realitate. Astfel, în timp ce orice consumator ar avea imaginea (eronată) că fleica vânătorească ar conține vânat, aceasta conține în realitate doar carne de porc, pui și carne separată mecanic.

Petenta a susținut că nu a făcut altceva decât să traducă denumirea produsului, care nu este fabricat în România, invocând în acest sens art 6 lit d din HG nr 106/2002. Acest text legal prevede însă expres că, "dacă această denumire nu permite consumatorului cunoașterea naturii reale a alimentului și distingerea acestuia de alimente cu care s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoțită de o altă informație descriptivă care să apară în vecinătatea acesteia";. Toate acestea tocmai pentru a evita inducerea în eroare a consumatorului, care este garantată în condițiile în care produsul este prezentat ca fleică vânătorească și totuși nu conține nici un element de vânat.

Referitor la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentei, se reține că petenta nu a contestat temeinicia acesteia, nici nu a indicat vreun element din care să rezulte că ar fi respectat prevederile art 33 lit a din OG nr 99/2000, nici nu a propus sau administrat vreo probă în acest sens.

Pentru toate considerentele de mai sus, instanța va respinge plângerea și va menține procesul-verbal atacat.

Instanța va lua act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. ………… S.R.L. cu sediul în ……….., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria A…………. în contradictoriu cu intimatul ………, cu sediul în ………, județul B……...

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, ………….

Președinte, Grefier,

…………….

…………….

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională