Plângere în baza Legii nr. 10/2001. Compensarea despăgubirilor primite de fostul proprietar în temeiul Legii nr. 112/1995, cu despăgubirile la care este îndreptăţit acelaşi fost proprietar, pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 1512 din 28 martie 2012
Prin acţiunea civilă înregistrată la 30 noiembrie 2011 la Tribunalul Cluj, reclamantele M.M.G. şi A.E.M. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea în parte a dispoziţiei nr. 3841 din 19.07.2011 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca sub aspectul condiţionării restituirii în natură a imobilelor cuprinse în dispoziţia de restituire a despăgubirilor primite de reclamanta A.E.M. în baza Legii nr.112/1995; obligarea Statului Român la plata directă a despăgubirilor băneşti aferente preluării abuzive a următoarelor apartamente din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P. nr. 40, jud. Cluj: ap. nr.4 înscris în CF nr. 125888 Cluj, nr. top 5039/1IV; ap. nr.5 înscris în CF nr. 129887 Cluj, nr. top 5039/1/V; ap. nr. 6 înscris în CF nr. 135087 Cluj, nr. top 5039/1/VI; compensarea obligaţiei reclamantei A.E.M. de a restitui obligaţia Statului Român de a-i plăti despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, până la concurenţa valorii mai mici; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 11 ianuarie 2012 a Tribunalului Cluj, s-a admis
plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantele M.M.G. şi A.E.M. în
contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă, s-a dispus anularea în parte a dispoziţiei nr. 3841/2011
emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Cluj-Napoca cu privire la
condiţionarea restituirii în natură, a apartamentelor nr. 1,2,3 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P. nr. 40, precum şi a terenului aferent de 410 mp de restituirea despăgubirilor achitate în baza Legii nr. 112/1995, actualizate.
S-a compensat judiciar creanţa Statului Român de restituire de către reclamante a despăgubirilor încasate în baza Legii nr.112/1995 şi creanţa reclamantelor constând în despăgubiri stabilite în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 4,5,6 plus terenul aferent ce nu pot fi restituite în natură până la concurenţa sumei de 74.227 lei.
S-a înlăturat condiţionarea restituirii în natură a apartamentelor nr. 1,2,3 plus terenul aferent, de plata despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, ca urmare a compensării judiciare.
S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor.
Au fost obligaţi pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 3841 din 19 iulie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca, reclamantelor M.M.G. şi A.E.M., li s-a restituit în natură apartamentele nr. 1,2,3 şi terenul în suprafaţă de 14 mp din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P., nr. 40, condiţionat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995. Totodată, li s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 4,5,6 din acelaşi imobil, care nu au putut fi restituite în natură.
Dispoziţia atacată a fost emisă în baza sentinţei civile nr. 65/D/2009 a Tribunalului Cluj, care deşi nu face referire la restituirea în natură condiţionat de restituirea despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, această condiţionare provine direct din art. 20 al Legii nr. 10/2001.
Această condiţionare poate fi înlăturată în urma compensării judiciare a obligaţiilor reciproce a celor două părţi, de plată a despăgubirilor actualizate ce au fost încasate de reclamanta A.E.M. în baza Legii nr.112/1995 şi de plată a despăgubirilor în baza Legii nr. 247/2005 Titlul VII de către Statul Român.
Prin dispoziţia atacată, s-a dispus restituirea în natură a unui număr de 3 apartamente din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. P., nr.40, condiţionat de plata despăgubirilor încasate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv stabilirea de despăgubiri în temeiul Titlului VII tot pentru un număr de 3 apartamente din acelaşi imobil.
Reclamantei A.E.M. i s-a achitat despăgubirea de 92.089.699 lei pentru cota de V2 parte din imobil corespunzătoare unui număr de 3 apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995. Aceste despăgubiri actualizate vor trebui returnate Statului Român, având în vedere că reclamanta urmează să primească în natură un număr de 3 apartamente din imobilul în litigiu. În acelaşi timp, pentru cota de V2 parte a reclamantei M.M.G. nu există obligaţia de restituire a vreunei sume de bani către Statul Român. Totodată, reclamantele au de încasat de la Statul Român în temeiul Titlului VII despăgubiri pentru cele trei apartamente din imobil care nu au putut fi restituire în natură.
O condiţionare a restituirii în natură de plata despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizate, nu se mai impune în cauză, atât timp cât reclamantele au la rândul lor de încasat despăgubiri, iar procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi modalitatea efectivă de despăgubire este o procedură aflată în mod exclusiv la latitudinea Statului Român, neputând fi previzibil un termen cert de stabilire şi de plată a despăgubirilor.
O compensare judecătorească poate fi aplicabilă în cauză, acest tip de compensare operând exclusiv în voinţa instanţei de judecată, atunci când nu poate opera compensaţia legală.
Instanţa a apreciat că se impune compensarea faţă de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, deoarece potrivit art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedura de despăgubire presupune eliberarea unor titluri de despăgubire care se emit în numele şi pe seama Statului Român şi încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate, tot Statul Român fiind şi titularul creanţei de restituire a despăgubirilor plătite în baza Legii nr. 112/1995.
La termenul din 2 noiembrie 2012, instanţa a disjuns capetele de cerere întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, de capătul de cerere vizând solicitarea plăţii directe a despăgubirilor întemeiat pe dreptul comun, cu privire la care s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Întrucât la termenul din 2 septembrie 2011 reclamantele au renunţat la judecată faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la termenul din 2
noiembrie 2011, în baza art. 246 C.pr.civ., s-a luat act de renunţare la judecată a reclamantelor faţă de această pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
În recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, s-a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul exonerării obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată către reclamante.
În motivarea recursului său, Primarul municipiului Cluj-Napoca a susţinut că a emis dispoziţia nr. 3841/19.07.2011, în temeiul sentinţei civile nr. 65/D/2009, astfel că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 274 C.pr.civ., deoarece pârâtul nu s-a aflat în culpă procesuală.
La emiterea dispoziţiei nr. 3841/2011, primarul a ţinut seama de aspectele legale, cât şi de cele procedurale necesare notificării formulate în baza Legii nr. 10/2011, însuşi legiuitorul stabilind condiţia restituirii despăgubirilor primite la preluarea apartamentului.
Prima instanţă a recunoscut legalitatea dispoziţiei primarului, situaţie în care respectarea dispoziţiilor imperative instituite prin Legea nr. 10/2001 la emiterea dispoziţiei şi susţinerea acestor aspecte prin poziţia procesuală formulată la fond, nu echivalează cu vinovăţia declanşării activităţii judiciare, respectiv o culpă procesuală în baza căreia să fie stabilite cheltuielile de judecată.
În subsidiar, pârâtul a solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată, invocând dispoziţiile deciziei nr. 492/2006 a Curţii Constituţionale, prin care s-a recunoscut prerogativa instanţei de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată.
În recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acţiunii faţă de acest pârât.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că soluţia primei instanţe are un profund caracter nelegal, fiind pronunţată în dezacord cu ansamblul dispoziţiilor legale incidente în cauză la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, dar la care tribunalul nu a făcut nicio referire.
În procedura de plată a despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Statul Român este reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu de Ministerul Finanţelor Publice.
Cu toate acestea, tribunalul a compensat creanţa statului, cu obligaţia de restituire a despăgubirilor încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu o autoritate care nu are calitatea de a reprezenta Statul Român.
Intimatele nu pot înlătura prevederile unui act normativ cu caracter special, fără a efectua demersurile legale prevăzute în cuprinsul acesteia.
Or Statul Român nu are calitate procesuală, întrucât legiuitorul a stabilit în mod expres atât procedura cât şi organele competente să analizeze solicitările de restituire care în mod evident se aplică prioritar, potrivit principiului specialia generalibus derogant, Legea nr.10/2001 prevăzând în art. 46 alin. (4) că persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege. După intrarea acesteia în vigoare, prevederile acestei legi se aplică cu prioritate.
Potrivit art. 25 din Decretul nr.32/1954 şi art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007, Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa instanţelor, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop alte organe abilitate.
În cuprinsul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu există nicio prevedere legală concretă care să justifice soluţia pronunţată de instanţa de fond şi din contră, în art. 13 se prevede că organul abilitat să analizeze şi să stabilească cuantumul final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor acestei legi, este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dacă în recurs în interesul legii, s-a stabilit că acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv imposibil de destituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din Convenţie, sunt inadmisibile.
Compensarea judiciară dispusă de prima instanţă în raport cu Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român echivalează cu stabilirea unei obligaţii directe în sarcina acestuia.
O jurisprudenţă creată înafara legii, ar încălca şi exigenţele de previzibilitate impuse de Convenţia Europeană.
Intimatele M.M.G. şi A.E.M. prin întâmpinare au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a aflat în culpă procesuală evidentă.
Compensarea dispusă de prima instanţă este legală, deoarece titularul creanţei reclamantelor de a primi despăgubirile stabilite pentru apartamentele 4,5,6 şi terenul aferent în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este Statul Român, chiar dacă în procedurile administrative de restituire a proprietăţilor sau de plată a despăgubirilor este reprezentat de alte autorităţi, spre exemplu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea de la Strasbourg a afirmat în mod tranşant că sistemul de despăgubire în baza Legii nr. 10/2001 este ineficient, astfel că Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor conform dreptului comun.
Instanţa naţională poate şi trebuie să facă aplicarea directă a Convenţiei şi să dispună obligarea Statului Român la plata de despăgubiri directe în favoarea reclamantelor în baza art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie şi a art. 20 din Constituţia României.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3841 din 19 iulie 2011 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, reclamantelor M.M.G. şi A.E.M. li s-au restituit în natură apartamentele nr. 1, 2 şi 3 din Cluj-Napoca, str. P. nr. 40, condiţionat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, iar pentru apartamentele nr. 4, 5 şi 6 situate la aceeaşi adresă, s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
După ce la termenul din 2 noiembrie 2011, tribunalul a disjuns capătul de cerere din acţiunea reclamantelor privind obligarea Statului Român la plata directă a despăgubirilor băneşti aferente preluării abuzive a apartamentelor nr. 4, 5 şi 6, prima instanţă a rămas învestită cu două capete de cerere : 1) anularea dispoziţiei primarului nr. 3841/2011 sub aspectul condiţionării restituirii în natură a imobilelor cuprinse în dispoziţie, de restituirea despăgubirilor primite de reclamanta A.E.M. în baza Legii nr. 112/1995 şi 2) compensarea obligaţiei reclamantei A.E.M. de a restitui despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995, cu obligaţia Statului Român de a-i plăti despăgubirile aferente imobilelor preluate abuziv, până la concurenţa valorii celei mai mici.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, în situaţia imobilelor deţinute de stat, de o organizaţie cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (4), dacă persoana îndreptăţită a pricinuit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit.
Cum reclamanta A.E.M. a primit despăgubirile în sumă de 92.089.699 lei ROL în temeiul Hotărârii nr. 407/22.09.1997 a Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, dispoziţia sentinţei recurate prin care s-a anulat în parte dispoziţia primarului cu privire la condiţionarea restituirii apartamentelor nr. 1, 2 şi 3 inclusiv a terenului aferent în suprafaţă de 410 mp, de restituirea despăgubirilor actualizate achitate în baza Legii nr. 112/1995, este nelegală, deoarece se nesocotesc dispoziţiile imperative ale art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată, care nu sunt susceptibile de o astfel de interpretare.
Nelegală este şi dispoziţia primei instanţe de compensare judiciară a creanţei Statului Român de restituire de către reclamante a despăgubirilor încasate în baza Legii nr.112/1995 cu creanţa reclamantelor constând în despăgubiri stabilite în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru apartamentele nr. 4, 5, 6 plus terenul aferent ce nu pot fi restituite în natură,până la creanţa sumei de 74.227 lei.
În situaţia imobilelor preluate abuziv ce nu pot fi restituite în natură, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, în speţă sub formă de despăgubiri ce se acordă în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente
imobilelor preluate abuziv, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, procedura administrativă obligatorie de urmat, după care facultativ poate fi urmată sau nu calea judecătorească, a fost scindată în două:
1) Astfel, în prima etapă, se formulează notificarea şi se emite dispoziţia de către unitatea deţinătoare, prin care persoana îndreptăţită „propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv” art. 26 alin. (1).
După epuizarea procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate ataca decizia/dispoziţia emisă de entitatea învestită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În faza administrativă (şi eventual judecătorească) reglementată de Legea nr. 10/2001, persoanei îndreptăţite i se face doar propunere de acordare a despăgubirilor, fără a se stabili cuantumul lor, ci doar provizoriu.
Dacă faza administrativă este obligatorie de urmat, faza judecătorească este facultativă; în cazul însă în care persoana îndreptăţită înţelege să atace decizia sau dispoziţia, se va judeca în contradictoriu cu emitentul dispoziţiei respective.
Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea procesuală pasivă în plângerea (acţiunea, contestaţia) împotriva deciziei sau dispoziţiei emise în temeiul legii nr. 10/2001, republicată, aşa cum s-a dispus şi prin pct. 1 al deciziei nr. 27/2011 dată de completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2) Cea de-a doua etapă administrativă, de asemenea obligatorie de urmat în cazul în care persoanei îndreptăţite i s-au acordat despăgubiri, este reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în care „analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi se face de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelarului Primului-ministru” art. 13 alin.(1), evaluarea făcându-se conform art. 16, după care se emite o decizie prin care se dispune emiterea titlurilor de despăgubire art. 17, decizie ce poate fi atacată cu contestaţie în anulare în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în contradictoriu cu statul reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor art. 19, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul art. 20 alin. (1).
Şi în această etapă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este obligatorie a fi urmată faza administrativă, în timp ce faza judecătorească este facultativă.
În ceea ce priveşte compensarea judecătorească, prima instanţă a apreciat că pot compensa cele două creanţe reciproce ale părţilor, respectiv ale reclamantelor şi ale Statului Român, chiar dacă acestea nu sunt deopotrivă certe, lichide şi exigibile, despăgubirile ce trebuie acordate în temeiul Titlului VII urmând a fi stabilite abia ulterior în baza procedurii speciale, fără să motiveze în drept această apreciere.
Văzând dispoziţiile art. 1143-1153 din vechiul cod civil (dispoziţiile art. 1616-1623 din noul Cod civil nefiind aplicabile în speţă faţă de prevederile art. 6 alin. (5) din acelaşi cod), curtea constată că pentru a opera compensaţia judecătorească, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
i.)creanţele să fie reciproce. Despăgubirile în sumă de 92.089.699 lei ROL s-au acordat reclamantei A.E.M. prin Hotărârea nr. 407/1997 a Comisiei judeţene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, potrivit art. 13 alin. (4) din această lege, de către Ministerul Finanţelor Publice prin serviciile publice descentralizate ale acestuia de la nivelul judeţelor, în timp ce despăgubirile pentru apartamentele nerestituite în natură se acordă prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nici măcar nu a fost chemată în judecată.
Aşadar, nu este prezentă condiţia reciprocităţii creanţelor prevăzută de art. 1143 Cod civil, deoarece reclamanta A.E.M. trebuie să restituie suma de 92.089.699 lei ROL actualizată Ministerului Finanţelor Publice, în timp ce despăgubirile pentru apartamentele nerestituite
celor două reclamante urmează să fie acordate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce înseamnă că reclamanta A.E.M. este debitoare faţă de Ministerul Finanţelor Publice, iar ambele reclamante urmează să fie creditoare în raport cu Comisia Centrală;
2.)creanţele ce urmează a se compensa să fie certe. Dacă creanţa reclamantei A.E.M. de 92.089.699 ROL a fost evaluată la suma de 74.227 RON prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat, creanţa pe care reclamantele urmează să o aibă faţă de Comisia Centrală nu este certă, deoarece aşa cum am arătat, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 nu se stabileşte cuantumul exact al despăgubirilor la care au dreptul persoanele îndreptăţite, ci doar dreptul lor la despăgubirile provizorii, neevaluate încă.
Evaluarea despăgubirilor pe baza standardelor internaţionale urmează să se facă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pe care reclamanta încă nu au urmat-o.
Prin urmare, nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, deşi neîndeplinirea primei condiţii este suficientă în speţă, pentru a nu putea opera compensaţia judecătorească.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 alin. (1) C.pr.civ. coroborat cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) şi (2) C.pr.civ., se va admite în parte recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei tribunalului care va fi modificată în parte, în sensul că se va respinge ca nefondată plângerea formulată de reclamante în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei privind luarea actului de renunţarea reclamantelor la judecată faţă de pârâta Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor. (Judecător Traian Dârjan)
| ← Partajarea imobilelor restituite în temeiul Legii nr. 10/2001,... | Legea nr. 10/2001. Acţiune împotriva Statului Român prin... → |
|---|
