Poprire asigurătorie. Cauţiune
| Comentarii |
|
C.proc.civ., art. 592-595, art. 597, art. 723, art. 312
în cazul măsurilor asigurătorii, termenul de plată şi cuantumul cauţiunii este lăsat de legiuitor la aprecierea judecătorului investit cu soluţionarea cererii; cauţiunea are rolul de a asigura pe debitor şi terţul poprit că vor putea fi îndestulaţi pentru eventualele pagube suferite ca urmare a înfiinţării măsurii, fiind o garanţie conferită de legiuitor acestora; prin admiterea cererii şi înfiinţarea măsurii asigurătorii creditorul cererii are câştig deplin în cauză motiv pentru care acesta nu are posibilitatea recurării hotărârii pentru cuantumul şi termenul de plată al cauţiunii fixate, legiuitorul sancţionând nedepunerea ei cu desfiinţarea de drept a măsurii asigurătorii instituite.
C.A. Oradea, decizia nr. 24/C din 10 mai 2006
Prin încheierea nr. 14/COM din 15 martie 2006, Tribunalul Bihor a admis cererea introdusă de creditoarea SC T. S.R.L., a dispus înfiinţarea popririi asigurătorii asupra echivalentului în lei a sumei de 327.542,95 Euro, datorată debitorului SC E.R. S.R.L. de către terţii popriţi A.F.M. S.R.L. şi SC W.B.SA.
A obligat creditoarea la plata unei cauţiuni reprezentând echivalentul în lei a sumei de 30.000 Euro care trebuia depusă în termen de 10 zile sub sancţiunea desfiinţării de drept a popririi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat în urma analizei actelor depuse la dosar că, cererea creditoarei este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de articolului 591 alin. (1) C.proc.civ. privind existenţa unei creanţe constatată prin act scris şi exigibilă, creditoarea făcând şi dovada că a intentat acţiune.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea SC T. S.R.L. solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul stabilirii valorii unei cauţiuni mai mici şi cu fixarea unui alt termen de depunere a acesteia.
în motivarea recursului a arătat că cuantumul cauţiunii fixat de instanţa de fond este exagerat de mare în condiţiile în care societatea recurentă trebuia să încaseze 327.542,95 Euro reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate, iar furnizorii de la care au cumpărat materialele au acţionat-o în instanţă pentru obligarea ei la plata acestora. O mare parte a datoriilor către furnizori au fost achitate din alte fonduri, ceea ce face imposibilă depunerea cauţiunii în sumă de aproximativ 1 miliard lei.
Legiuitorul prin instituirea depunerii cauţiunii nu a urmărit ca reclamantului să i impună o sumă de bani care nu este în măsură să o depună.
Instanţa trebuia să aibă în vedere şi posibilitatea achitării procentului stabilit pentru cauţiune, în caz contrar hotărârea de admitere a popririi asigurătorii nu putea fi valorificată, ceea ce însemnă că actul de justiţie ar rămâne fară efecte juridice, ceea ce este inadmisibil.
împotriva aceleiaşi încheieri a declarat recurs şi debitoarea SC E.R. S.R.L., solicitând modificarea în întregime a încheierii atacate şi respingerea cererii creditoarei.
în motivarea recursului a arătat că creditoarea nu deţinea o creanţă certă şi exigibilă faţă de debitoarea SC E.R. S.R.L. şi nici faţă de terţul poprit SC A.F.M. S.R.L. şi nici terţul poprit nu datora debitoarei sumele pentru care s-a înfiinţat poprirea asiguratorie.
împotriva încheierii a declarat recurs şi terţul poprit SC A.F.M. S.R.L., solicitând modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de înfiinţare a sechestrului asigurator.
în motivarea recursului a invocat lipsa calităţii de terţ poprit, arătând că nu este debitorul firmei SC E.R. S.R.L. deoarece a achitat toate datoriile pe care le-a avut faţă de antreprenorul general SC E.R. S.R.L. pe care le-a avut în baza raporturilor comerciale încheiate cu SC E.R. S.R.L..
A mai invocat faptul că, creditoarea nu deţinea o creanţă certă şi exigibilă nici faţă de debitoare şi nici faţă de terţul poprit.
Anterior pronunţării acestei încheieri curtea de apel a anulat în întregime hotărârea arbitrală nr. 17/15.12.2005 prin care, de asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator.
Recurentul a invocat actele în baza cărora a achitat toată suma pe care o datora debitoarei.
Verificând dacă obiectul recursului, şi anume: încheierea
nr. 14/COM/2006, este în vigoare sub aspectul problemelor juridice puse în discuţia părţilor în şedinţă publică, s-a constatat că recursurile nu au obiect, încheierea recurată a fost desfiinţată de drept prin efectul legii prin neconsemnarea cauţiunii în termenul fixat de instanţă.
Poprirea asiguratorie este reglementată de art. 597 C.proc.civ. care face trimitere la aplicarea articolului 592-595 C.proc.civ.
în acest sens, asupra popririi asigurătorii instanţa decide de urgenţă în camera de consiliu fără citare părţilor prin încheiere executorie, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauţiunii şi termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă.
încheierea este supusă numai recursului în termen de 5 zile de la comunicare.
Alineatul (4) al art. 592 C.proc.civ. prevede că nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului. Aceasta se constată prin încheiere irevocabilă dată fără citarea părţilor.
Prin încheierea recurată, reclamantei i s-a admis cererea aşa cum a fost formulată, dar cum nu a achitat cauţiunea în termenul stabilit, încheierea recurată a fost desfiinţată de drept.
Poziţia creditoarei recurente în sensul că prin declararea recursului de către ea, sancţiunea prevăzută în art. 592 alin. (4) nu se mai aplică, nu pot fi acceptate, dispoziţiile acestui text de procedură fiind imperative.
în prezenta cauză se ridică problema juridică, dacă legiuitorul a înţeles sau nu să lase posibilitatea în favoarea reclamantei de a recura cuantumul cauţiunii şi termenul de depunere, ce face obiectul prezentului recurs.
Analizând instituţia cauţiunii reglementată de Codul de procedură civilă, s-a constatat că această instituţie are două forme de reglementare legală şi judecătorească.
în anumite situaţii, legiuitorul prevede obligaţia de a consemna cauţiunea stabilind şi cuantumul cauţiunii, chiar şi termenul de plată. Astfel, în cazul suspendării executării silite şi a executării hotărârii recurate de către preşedintele instanţei - art.. 403 alin. (4) C.proc.civ. stabileşte o cauţiune
de 10% din valoarea obiectului cererii sau 5.000.000 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Termenul de depunere a cauţiunii este stabilit ca fiind data depunerii cererii de suspendare.
în această situaţie este vorba de cauţiunea legală, care nu este nici la aprecierea părţilor şi nici a instanţei, pentru care cuantumul cauţiunii şi termenul de plată nu poate fi recurat de niciuna dintre părţile litigante.
în cazul suspendării executării silite şi a executării hotărârii judecătoreşti de către completul de judecată, legiuitorul stabileşte doar termenul de plată ca fiind anterior soluţionării cererii de suspendare. Cuantumul cauţiunii este lăsat la aprecierea instanţei.
în cazul măsurilor asigurătorii, atât stabilirea termenului de plată, cât şi a cuantumului cauţiunii este lăsat la aprecierea judecătorului. Limitele aprecierii sunt stabilite în articolului 723 alin. (2) C.proc.civ., şi anume dacă legea nu prevede altfel cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor a căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de 20.000.000 lei.
Analizând scopul şi rolul cauţiunii, s-a constatat că aceasta nu se stabileşte în nici o situaţie în raport de posibilităţile de plată sau interesul celui obligat la plată.
Potrivit articolului 7231 alin. (3) C.proc.civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
în atare situaţie, cauţiunea are rolul de a asigura pe debitor şi terţ poprit că vor putea fi îndestulaţi pentru eventualele pagube suferite prin înfiinţarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor urmăribile, pentru care cauţiunea este o garanţie în favoarea debitorului şi a terţului poprit, şi nu în favoarea creditorului.
Creditorul nu poate să invoce lipsa posibilităţilor materiale şi nici un interes propriu, atâta timp cât cauţiunea nu se stabileşte în favoarea lui, ci în favoarea debitorului şi a terţului poprit şi în raport de eventualele prejudicii ce s-ar produce în patrimoniul acestora.
Instituţia cauţiunii este reglementată prin dispoziţiile Codului de procedură civilă, stabilind şi limitele în care se stabileşte, pentru care cel care solicită instituirea măsurilor asigurătorii trebuie să ştie anterior introducerii cererii că va putea fi obligat la o cauţiune în cuantum de până la 20%
din valoarea sumei pentru care solicită măsura asiguratorie şi se prezumă că, atâta timp cât introduce o asemenea cerere este pregătit pentru consemnarea cauţiunii.
Termenul de plată se stabileşte într-un termen util pentru efectuarea operaţiunii de consemnare şi numai în favoarea debitorului şi terţului poprit, ca o siguranţă că în caz de prejudiciu vor fi îndestulaţi din cuantumul cauţiunii.
Potrivit art. 594 C.proc.civ., măsura asiguratorie se poate ridica dacă debitorul dă o garanţie îndestulătoare. Numai această garanţie pe care debitorul consemnează se analizează în raport de interesele creditorului.
Pe de altă parte, prin admiterea cererii creditorului şi înfiinţarea măsurii asigurătorii cu stabilirea cauţiunii şi a termenului de plată pe baza aprecierii judecătorul şi în limitele legii, creditorul are câştig deplin în cauză, pentru care legiuitorul a înţeles să nu lase posibilitatea recurării soluţiei câştigate de către partea care a avut câştig de cauză.
Pentru aceste considerente, legiuitorul a sancţionat atitudinea creditorului care a avut câştig de cauză, dar nu a consemnat cauţiunea în termenul stabilit cu desfiinţarea de drept a sentinţei.
Văzând că prin nedepunerea cauţiunii, încheierea a fost desfiinţată de drept la data de 26.03.2006, obiectul recursului nu mai este în fiinţă, în baza art. 312 pct. 1 C.proc.civ. au fost respinse toate recursurile formulate în prezenta cauză.
| ← Sechestru asigurător. Cale de atac | Contestaţie. Poprire asigurătorie → |
|---|
