Potrivit dispoziţiilor art.26 alin.(3) din legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribuna

Comentarii

0

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 65 din data de 02.06.2016

Potrivit dispozițiilor art.26 alin.(3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Pe cale de consecință, doar persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziție, poate ataca în instanță, în condițiile art.26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ipoteză în care competența materială de soluționare revine, în prima instanță, tribunalului.

În schimb, în situația în care o dispoziție emisă în favoarea unei persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalității și valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun și în nici un caz în condițiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001, chiar dacă terța persoană ar susține și emite pretenții proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziției atacate.

Curtea a reținut că normele de competență de excepție sunt de strictă interpretare astfel încât, în lipsa unor dispoziții speciale, derogatorii de la dispozițiile de drept comun în materie de competență, competența de soluționare în prima instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, aparține instanței competente potrivit dreptului comun, în speță, Judecătoriei, potrivit art.1 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.

Secția civilă - Sentința civilă nr. 65/2 iunie 2016

Prin sentința civilă nr…/27.01.2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu-secția I civilă a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Sibiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei civile privind pe reclamanții: C.C., M.C., ambii continuați de moștenitori în contradictoriu cu pârâtul municipiul Sibiu reprezentat de Primar, intervenienta T.E.H., și intervenienții C.D. și C.P., C.C., C.M., C.M., Z.C.D., Z.G.L., Z.G., având ca obiect anularea anulare parțială Dispoziție emisă în temeiul Legii nr.10/2002, în favoarea Judecătoriei Sibiu

S-a reținut în considerentele acestei hotărârii că acțiunea în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001 aparține instanței de drept comun, în cazul de față, judecătoriei.

Reține tribunalul că normele de competență vizate de Legea nr.10/2001 sunt de strictă interpretare, așa încât ele nu se aplică prin asemănare și în cazul acțiunilor introduse de terțe persoane ce se pretind a fi vătămate prin dispoziția emisă în temeiul legii speciale.

Prin sentința civilă nr…/….2016 pronunțată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei civile de față în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a dispune în acest sens judecătoria a reținut că, chiar dacă art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, care prevede competența Tribunalului, se referă expres numai la dispozițiile de respingere a cererilor de restituire, el trebuie aplicat pentru identitate de rațiune și în ceea ce privește dispozițiile de admitere a cererilor, indiferent de persoana care îi contestă legalitatea. În sprijinul acestei interpretări extinctive a textului de lege se invocă Decizia nr. XX/2007 pronunțată de ÎCCJ în soluționare RIL.

S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza acestei instanțe pentru soluționarea conflictului negativ.

CURTEA, în soluționarea potrivit art.22 alin.(2) din Codul de procedură civilă(1865) a prezentului conflict negativ de competență, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.26 alin. (3) din Legea nr.10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Pe cale de consecință, doar persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, în favoarea căreia a fost emisă respectiva decizie sau dispoziție, poate ataca în instanță, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, ipoteză în care competența materială de soluționare revine, în prima instanță, tribunalului.

În schimb, în situația în care o dispoziție emisă în favoarea unei persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalității și valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun și în nici un caz în condițiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001, chiar dacă terța persoană ar susține și emite pretenții proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziției atacate.

Se mai observă că Decizia nr. XX/ 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în RIL, a avut o cu totul altă ipoteză de aplicare a dispozițiilor art.26 alin. (3) Cod procedură civilă, pentru situația refuzului de a emite decizia sau dispoziția de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, ce nu își găsește rațiunea de aplicare în cauza de față și nu justifică o interpretare extinctivă a acestui text de lege.

Ca atare, Curtea a reținut că normele de competență de excepție sunt de strictă interpretare astfel încât, în lipsa unor dispoziții speciale, derogatorii de la dispozițiile de drept comun în materie de competență, competența de soluționare în prima instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza Legii nr.10/2001, aparține instanței competente potrivit dreptului comun, în speță, Judecătoriei, potrivit art.1 alin.2 din vechiul Cod de procedură civilă.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Deciziile nr.1073/2006, 1883/2014.

← Recidivă postcondamnatorie. concurs. revocarea liberării...		Pretentii, obligatia de a a face. Jurisprudență Plăţi →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Inexistența obligației de a plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care dețin o asigurare de sănătate valabilă încheiată pe teritoriul altui stat membru u.e. incidența regulamentului ce nr.883/2004. Potrivit art. 470 alin. 2 şi alin. 3 ncpc, la cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru, sub sancţiunea nulităţii cererii. cum, în cauză, apelanţii nu au depus chitanţa în original, pentru a dovedi că suma achitată reprezintă taxa de Potrivit art. 59 din legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, măsurile de protecţie specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată. art. 133 din legea nr.272/2004 stabi Prestarea de servicii hoteliere (de cazare). neaplicarea procentului legal al taxei hoteliere la tariful de cazare înscris în factură (prin neluarea în calcul  a contravalorii micului dejun). nelegalitate.