Prescriere muncă în folosul comunităţii. Jurisprudență Prescripţii
Comentarii |
|
Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 5 din data de 11.07.2018
document finalizat
Cod ECLI ECLI:
Dosar nr. XXXX/222/2018 -prescriere muncă în folosul comunității-
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI
Sentința civilă nr. XXX
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
Completul de judecată constituit din:
Președinte -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea sesizării formulate de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi în contradictoriu cu Primăria comunei xx, jud. Botoșani și xx x, C.N.P.-xxx, cu domiciliul în xx, având ca obiect - constatare prescriere muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reprezentantul Primăriei comunei xx și intimatul xx.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei, precum și faptul că dosarul se află la primul termen de judecată.
Instanța arată că a fost verificată competenta generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu prevederile art. 94 Cod de procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Văzând că nu sunt alte probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
I N S T A N Ț A
Asupra sesizării de față, instanța constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. XXXX/222/2018 din data de xx.xx.xxxx, Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi a solicitat să se constate prescripția executării sancțiunii prestării a 5 ore de muncă în folosul comunității la care a fost obligat intimatul xx prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2014.
În motivare arată că până la data formulării sesizării nu s-a primit de la Primăria comunei xx confirmarea executării sancțiunii orelor de muncă în folosul comunității la care a fost obligat intimatul xx prin sentința menționată.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului nr. XXXX/222/2014 al Judecătoriei Dorohoi, jud. Botoșani.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2014, s-a admis sesizarea formulată de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 40 lei aplicată contravenientului xxx prin procesul verbal de contravenție seria xx nr. xx din xx.xx.xxxx, cu sancțiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria comunei xx, jud. Botoșani.
Ca urmare a rămânerii definitive a acestei sentințe, s-a emis pe numele intimatului xx mandatul de executare a sancțiunii contravenționale nr. XXX din xx.xx.xxxx.
Potrivit dispozițiilor art. 211 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, executarea acestei sancțiuni se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În speță, termenul de prescripție pentru executarea sancțiunii s-a împlinit la data de xx.xx.xxxx.
Față de cele arătate instanța constată sesizarea întemeiată drept pentru care o va admite și va constata prescrisă sancțiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunității la care a fost obligat intimatul xx prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2014.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de către Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Dorohoi în contradictoriu cu intimații Primăria comunei xx, jud. Botoșani și xx, C.N.P.-xx, cu domiciliul în xx și în consecință:
Constată prescrisă sancțiunea prestării a 5 ore de muncă în folosul comunității la Primăria comunei xx jud. Botoșani la care a fost obligat intimatul xx prin sentința civilă nr. XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. XXXX/222/2014.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi.
Pronunțată în ședință publică astăzi xx.xx.xxxx.
Președinte, Grefier,
← Plăngere contravenţională. Jurisprudență Amenzi | Acţiune civilă în constatare - pretenţii. Jurisprudență... → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Prescriere muncă în folosul comunităţii. Jurisprudență Prescripţii
