Acţiune civilă în constatare - pretenţii. Jurisprudență Bănci. Operaţiuni bancare. Instituţii (sparte)
| Comentarii |
|
Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 6 din data de 11.07.2018
Cod ECLI ECLI:RO:
Dosar nr. XXXX/222/2015
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI
SENTINȚA CIVILĂ NR. XXX
Ședința publică din data de xx.xx.xxxx
Completul de judecată constituit din:
Președinte:
Grefier:
La ordine judecarea acțiunii civile în constatare-pretenții, formulată de reclamanții xx, ambii cu domiciliul în xx și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat xx, în contradictoriu cu pârâta S.C. xx cu sediul în xx, preluată prin absorbție de xx., cu sediul în xx și cu sediul procesual ales în xx.
Dezbaterile în ședință publică au avut loc la termenul din xx.xx.xxxx, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la termenul de astăzi. Încheierea de ședință în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr.XXXX/222/2015 din data de xx.xx.xxxx, reclamanții xx au solicitat, în contradictoriu cu pârâta xx S.A., să se dispună:
- constatarea nulității absolute, în urma caracterului abuziv al prevederilor art.5 lit.c, privind comisionul de gestiune, din "Condițiile speciale";, precum și al prevederilor art.3.9 din "Condițiile genereale"; ale convenției de credit încheiate între părți sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx;
- obligarea băncii la restituirea sumei de 375 lei, precum și a dobânzii legale aferente, calculate potrivit art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000, respectiv potrivit art.2 din O.G. nr.13/2011, începând cu data achitării acesteia și până la executarea efectivă a hotărârii;
- stabilirea caracterului fix al ratei dobânzii curente la 4,5% (dobânda inițială) pentru toată perioada de creditare aferentă convenției de credit încheiate între părți;
- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată peioada derulării contractului;
- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că au încheiat alături de pârâtă convenția de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, creditul fiind garantat cu imobilul proprietatea lor; că la data de xx.xx.xxxx părțile au semnat un act adițional la convenție, prin care s-a confirmat dobânda fixă de 4,25% pe an și s-a eliminat clauza ce prevedea posibilitatea modificării dobânzii fixe; că în prezent dobânda încasată de bancă este, totuși, variabilă; că în realitate comisionul de gestiune prevăzut de art.5 lit.c din convenție (condiții generale) reprezintă o dobândă mascată; că art.3.9 din condițiile generale permite Băncii să impună reclamanților și alte comisioane decât cele negociate direct; că inițial s-a contractat o dobândă fixă, astfel că nu se justifică varierea acesteia; că reclamanții au avut în vedere la încheierea contractului cursul de schimb valutar CHF-leu de la data respectivă, fără să poată anticipa evoluția în timp a acestuia; că în această manieră obligația reclamanților de plată a ratelor a devenit excesiv de oneroasă; că măsura înghețării cursului valutar ar corespunde cerințelor echității și bunei-credințe; denominarea reprezintă, de fapt, o simplă aplicare a prevederilor legale, precum și al aceluiași principiu al echității.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.5, 966, 968, 973, 992 din Codul civil de la 1864, ale art.4, 6, 14 din Legea nr.193/2000, ale art.9 din O.G. nr.21/1992, ale art.77-81 din Legea nr.296/2004, ale O.U.G. nr.174/2008, ale Legii nr.190/1999, ale Regulamentului nr.4/2005 privind regimul valutar, ale Normei BNR nr.17/2003, precum și pe cele ale Directivei 93/13/CEE.
În dovedire, reclamanții au depus în copie convenția de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, precum și un act adițional la aceasta fără număr și dată.
Pârâta a depus întâmpinare (f.30-40 dosar) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta xx s-a apărat invocând excepția netimbrării capetelor 3 și 4 de cerere din acțiune, excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, precizând că răspunderea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000 este una delictuală. Totodată, a mai arătat, pe fond, că a dat dovadă de bună-credință în relația cu clienții săi; că niciuna dintre condițiile impuse de Legea nr.193/2000 nu este îndeplinită pentru a se constata caracterul abuziv al vreunei clauze contractuale; că prevederea contractuală potrivit căreia reclamanții datorează comision de gestiune este o clauză clară și explicită, ce îndeplinește toate condițiile de transparență; că principiul nominalismului monetar se opune înghețării cursului valutar, solicitată de reclamanți; că între părți s-a încheiat un act adițional prin acord tacit, stabilindu-se, astfel, o nouă dobândă contractuală; că fiind vorba despre prestații succesive, acestea potrivit legii nu se restituie; că plata de dobânzi contravine principiului efectului întreruptiv al cererii de chemare în judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare depus, reclamanții au arătat că excepțiile invocate de pârâtă nu sunt date, iar pe fond au precizat că își susțin acțiunea așa cum au formulat-o inițial.
Prin cererea depusă la data de xx.xx.xxxx (fila 49 dosar), reclamanții și-au completat capătul 3 de cerere din acțiune, în sensul că au solicitat să se constate nulitatea absolută și să se înlăture clauza abuzivă din convenția de credit încheiată între părți sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx menționată la pct.3 lit.d, precum și să se stabilească rata dobânzii curente la 4,25% fixă (dobânda inițială) pe toată perioada de creditare.
La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, reclamanții au precizat că doresc și restituirea sumelor achitate cu titlu de dobânzi peste dobânda contractată. Cererea a fost formulată și în scris (fila 58 dosar), cu precizarea că reclamanții solicită și dobânda legală corespunzătoare, calculată potrivit prevederilor art.3 ali.1 din OG. Nr.9/2000.
La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanța a respins excepția netimbrării capetelor 3 și 4 de cerere, motivând că acțiunea de față este o acțiune formulată de doi consumatori față de un profesionist, în apărarea de către consumatori a drepturilor lor, situație prevăzută expres de art.29 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru printre cele în care reclamantul nu datorează o astfel de taxă. La același termen, excepția prescripției a fost unită cu fondul cauzei.
La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, în urma absorbției pârâtei xx. de către xx., aceasta din urmă a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă.
În vederea soluționării cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți, cu interogatoriul reclamanților, precum și proba cu expertiză contabilă în materia instituțiilor de credit.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamanți xx și s-a încheiat convenția de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, prin care banca oferea cu împrumut reclamanților suma totală de 64.500 CHF, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. și pentru o perioadă de 300 de luni de la data tragerii creditului.
Față de dispozițiile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a analiza cu prioritate excepția invocată în cauză și neanalizată în cursul procesului, și anume excepția excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată cu privire la restituirea sumelor achitate în urmă cu mai mult de 3 ani față de data introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
1. Excepția prescripției.
Prin "excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii";, instanța înțelege, de fapt, că ceea ce invocă pârâta este excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani în urmă față de momentul introducerii acțiunii.
Instanța reține că restituirile de sume solicitate prin acțiunea reclamanților, așa cum a fost aceasta precizată, decurg din afirmarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, caracter ce urmează a fi analizat atunci când instanța va atinge fondul cauzei. Ca atare, excepția prescripției invocată în cauză trebuie privită pornind de la natura drepturilor invocate de reclamanți - natură care trebuie, la rândul său, privită în lumina dispozițiilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Instanța remarcă, așa cum a făcut-o în jurisprudența sa și Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr.686/21.02.2013, Secția a II-a Civilă), că deși Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul, "regimul juridic al acestei sancțiuni este, practic, identic cu cel al nulității absolute";, aspect ce decurge și din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, nu unul individual. Legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
De altfel, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corckovska, în considerentul nr. 50, s-a precizat că "dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică";. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v Jose M. Sânchez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere "se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele".
Față de toate aceste aspecte, reținând că cererea reclamanților vizează, drept capăt principal de cerere, constatarea unor clauze contractuale ca fiind abuzive, ceea ce echivalează, în privința efectelor, cu constatarea unei nulități absolute, instanța observă că restituirea sumelor de bani corespunzătoare nu constituie altceva decât repunerea părților în situația anterioară - drept care nu este efectiv realizabil în justiție decât după constatarea caracterului abuziv, dacă este cazul. Cum părțile nu au mai avut, până în prezent, vreun proces care să vizeze un astfel de caracter, pentru niciuna dintre sumele solicitate a fi restituite pe calea acțiunii de față prescripția nu a intervenit.
Drept urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților cu privire la restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani în urmă față de momentul introducerii acțiunii urmează a fi respinsă.
2. Clauze abuzive
Reclamanții au atacat clauza contractuală privind comisionul de gestiune (art.5 lit.c din condițiile speciale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx), potrivit căreia acesta este în cuantum de 375 lei și se achită cel târziu la data intrării în vigoare a convenției.
S-au arătat, totodată, nemulțumiți de clauza contractuală privind ajustarea dobânzii, susținând că și aceasta este abuzivă. Clauza contractuală corespunzătoare este cuprinsă la pct.3 lit.d) din "Condițiile speciale"; ale convenției, și prevede că "banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.
Totodată, a mai solicitat ca instanța să constate caracterul abuziv al art.3.9 din condițiile generale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx.
2.1. Negocierea directă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
Dispozițiile art.4 alin.(2) din aceeași lege stabilesc că o clauză urmează a fi considerată ca nefiind negociată direct dacă aceasta a fost stabilită "fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respectiv";. Totodată, în alineatul următor se precizează că negocierea directă a anumitor aspecte nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, dacă "o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral"; de către profesionist.
În speță, se observă că întreg contractul (atât partea de condiții generale, cât și cea de condiții speciale) este întocmit de bancă pe formular pre-redactat, iar banca nu neagă în întâmpinare că a omis negocierea cu reclamanții a clauzelor contestate de aceasta și nici nu face proba contrarie prezumției instituite de dispozițiile art.4 alin.(3) teza finală din lege, dispoziții conform cărora contractele pre-redactate se prezumă a nu fi fost negociate cu clienții și astfel sarcina probei este răsturnată.
Pe de altă parte, cunoașterea de către împrumutați a clauzelor contestate la momentul încheierii contractului nu ar fi fost suficientă pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care aceștia, neavând posibilitatea de a influența conținutul respectivelor clauze, puteau doar să refuze încheierea contractului. Or, tocmai această situație de abuz de putere dominantă și de necesitate pentru consumatori de a accepta condițiile impuse de profesionist a determinat adoptarea legislației în materia protecției consumatorului.
Astfel, instanța constată că în speță clauzele enumerate mai sus nu au fost negociate direct cu reclamanții.
2.2. Caracterul ușor inteligibil.
Clauzele contestate de reclamanți privesc dobânda contractuală și comisioanele, care constituie, practic, împreună prețul contractului, adică aspecte legate de o modalitate de încetare a contractului, costurile suplimentare, care de asemenea fac parte din preț. Ca atare, toate aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului.
În conformitate cu dispozițiile art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2007, se poate discuta caracterul abuziv al unei clauze ce face parte din obiectul principal al contractului numai dacă respectiva clauză nu este exprimată "într-un limbaj ușor inteligibil";.
Instanța constată că parte din clauzele analizate nu sunt clare și inteligibile:
- despre comisionul de gestiune nu se oferă, nici la pct.5 lit.c din contract, nici în vreo altă prevedere contractuală, nicio explicație cu privire la rolul acestuia, contraprestația oferită de bancă; în plus, acest comision a fost perceput chiar înainte de semnarea contractului, când în mod evident reclamanții nu aveau nicio idee despre conținutul acestui comision și despre scopul său;
- dobânda poate varia în condițiile unor schimbări semnificative pe piața monetară, nu se cunoaște în ce privință; ba mai mult, ceea ce poate varia este chiar structura dobânzii - adică elementele care o compun și o determină, ceea ce înseamnă că banca nu oferă nicio garanție împrumutaților cu privire la cuantumul dobânzii contractuale - aspect inadmisibil, mai ales în condițiile proclamării la art.3 lit.a din condițiile speciale ale convenției a caracterului fix al dobânzii.
Sintagma "exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" folosită de legiuitorul național și cea utilizată de norma comunitară ("exprimate în mod clar și inteligibil";) nu pot fi reduse la o exprimare clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi de prisos să se fi făcut aceste mențiuni în cuprinsul unui act normativ, ele vizând definirea clauzei astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor care privesc conținutul și efectele sale asupra contractului în ansamblu.
Pârâta, în întâmpinarea sa, menționează cu privire la dobândă că textul contractual arată clar care sunt situațiile în care pot interveni modificări, însă nu precizează și un paragraf în care să fie clarificat acest aspect. Încheierea ulterioară a unui act adițional nu determină corectitudinea clauzei inițial inserate.
Ca atare, raportat la conținutul concret al clauzelor analizate, instanța reține că acestea nu au un caracter ușor inteligibil.
Situația diferă pentru clauza prevăzută la art.3.9. din condițiile generale, articol care prevede că "banca poate percepe alte comisioane; valoarea/modul de calcul al acestora precum și scadența/scadențele se vor menționa expres în Condițiile speciale";.
Altfel spus, deși inițial, prin mențiunea despre "alte comisioane";, clauza ar părea abuzivă, atâta timp cât existența unor astfel de comisioane este condiționată de inserarea lor în condițiile speciale, condiții însușite obligatoriu și de reclamanți, fraza rămâne doar una cu caracter general, fără aplicare concretă în lipsa acordului împrumutaților.
2.3. Dezechilibrul semnificativ.
Instanța reține că prin impunerea clauzelor de la art.5 lit.c din condițiile speciale și de la pct.3 lit.d) din condițiile speciale ale convenției, clauze care nu corespund exigențelor de previzibilitate, s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, deoarece clauzele în dispută permit băncii să modifice elemente contractuale esențiale apreciind după criterii doar de ea știute, precum și să perceapă clienților săi un comision nejustificat.
O astfel de schimbare este cu atât mai nedreaptă cu cât consumatorul nu are posibilitatea să acționeze în sens contrar atunci când apar schimbări pe piața monetară defavorabile lui, cum ar fi și cazul concret și real al devalorizării bruște a leului în comparație cu moneda în care s-a contractat creditul, sau când are el impresia că banca nu îi mai oferă suficientă siguranță.
Prin inserarea acestor clauze, practic pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul reclamanților, sau cel puțin nu s-a opus unui astfel de avantaj, astfel încât echilibrul contractual s-a rupt.
Nu aceeași este situația în raport de clauza prevăzută la pct.3.9 din cadrul condițiilor generale ale convenției de credit încheiate între părți, referitoare la alte comisioane, pentru motivele arătate deja la pct. precedent.
2.4. Buna-credință și afectarea consumatorului.
Exigențele bunei-credințe sunt analizate din perspectiva vătămării intereselor legitime ale reclamanților, prin aplicarea clauzelor vizate.
În mod evident, o modificare în sensul creșterii dobânzii sau a costurilor creditului, cu consecințe negative doar pentru consumator, pe criterii numai de bancă știute, ar afecta grav pe reclamanți și le-ar leza interesele.
Buna-credință este apreciată mult mai sever pentru un profesionist, care are la îndemână mai multe pârghii de informare și de acțiune, decât pentru consumator sau pentru particularii de rând.
Pârâta susține că nu a apelat la practici comerciale înșelătoare, însă buna-credință impune din partea băncii mult mai mult decât evitarea unor astfel de practici: implică o comunicare deschisă cu clientul, prezentarea tuturor aspectelor care pot influența decizia consumatorului-neprofesionist în a accepta o clauză contractuală sau alta.
Aceste lucruri pârâta nu a dovedit că s-ar fi întâmplat în speță, astfel că instanța reține că pârâta nu a acționat cu bună-credință, iar dezechilibrul semnificativ s-a creat în detrimentul evident al consumatorului.
Față de întrunirea tuturor elementelor analizate mai sus, instanța va admite capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art.5 lit.c din condițiile speciale și de la pct.3 lit.d) din condițiile speciale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanți și xx și, în consecință, va constata nulitatea absolută a acestor prevederi contractuale.
Față de faptul neîndeplinirii condiției caracterului neinteligibil, și nici a celei a existenței unui dezechilibru contractual semnificativ, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv al art.3.9 din cadrul condițiilor generale ale convenției de credit amintite.
3. Restituiri de sume.
Tot ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor amintite, mai concret, ca urmare a declarării caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de gestiune și al celei privind caracterul variabil al dobânzii, instanța trebuie să ia în discuție cererea reclamanților de restituire a sumelor achitate cu acest titlu.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert xx (fila 133 dosar) rezultă că reclamanții au achitat la data de xx.xx.xxxx un comision de gestiune în cuantum de 375 lei.
Totodată, expertul a stabilit că în perioada septembrie - decembrie 2008, banca a perceput un procent al dobânzii cuprins între 8,5% și 9%, adică în mod evident superior celui stabilit prin contract. Valoarea totală dobânzii achitate astfel suplimentar de către reclamanți se ridică, potrivit calculului efectuat de expert, la 853,10 CHF.
Fiind percepute fără vreo justificare, pentru sumele indicate mai sus pârâta va fi obligată la restituire, iar în cauză fiind vorba despre răspundere civilă delictuală (aspect recunoscut și de pârâtă în întâmpinarea sa), dobânda legală este datorată de la data achitării fiecărei sume, și nu de la data acționării în judecată de către reclamanți.
4. Dobândă fixă
Cu privire la solicitarea de constatare a caracterului fix al ratei dobânzii corespunzătoare convenției de credit încheiate între părți sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, pe care reclamanții o consideră consecința declarării caracterului abuziv al clauzei privind rata variabilă a dobânzii, instanța se va conforma poziției exprimate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă în decizia de speță nr. 3234 din 23 octombrie 2014, în care a arătat expres că instanța trebuie să se limiteze la a interveni în contractul dintre părți doar prin anularea clauzei abuzive, nu și prin înlocuirea acesteia cu o altă clauză.
Aceeași intepretare a instituit-o prin practica sa și CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanța națională nu poate să modifice conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator.
Drept urmare, instanța nu va adăuga contractului nicio clauză nenegociată, astfel că acest capăt de cerere va fi respins.
5. Înghețarea cursului valutar și denominarea plăților.
În speță se discută despre un împrumut în franci elvețieni, împrumutații primind o sumă în această valută și fiind obligați să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit valutar conține, așadar, un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract cu totul abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578) cât și noul cod civil (art. 2164) consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut.
În realitate, în cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși Legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
De altfel, si Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C280/l, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.";
Pe de altă parte, o soluție de admitere a solicitării reclamanților ar fi și inechitabilă în raport cu ceilalți consumatori, care au contractat credite fie în alte monede decât francii emvețieni, fie în lei.
Practic, ceea ce solicită reclamanții este să achite un credit contractat în franci elvețieni, beneficiind de dobânda preferențială acordată acestei monede, dar fără să-și asume riscul variației monedei, adică exact ca și cum creditul ar fi fost acordat în lei.
Ar putea urma, pe același principiu, cereri similare din partea celor care au contractat, de pildă, în euro, ajungându-se astfel ca băncile să ofere, practic, credite în lei cu dobânda practicată pentru o monedă cu risc, pentru cei care au avut inspirația să solicite credite în monede străine, și credite în lei cu dobândă clasică pentru contractele în lei, de regulă mult mai mare, pentru cei care nu au avut o asemenea inspirație.
Față de cele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în CHF, la cursul de referință al Băncii Naționale a României de la data semnării convenției, a ratelor aferente aceleiași convenții.
Justificarea de mai sus este valabilă și în privința solicitării de denominare a plăților în moneda națională.
Textul legal european invocat de reclamanți nu se referă la credite, ci la vânzare de mărfuri sau servicii, astfel că nu este aplicabil în cauză, iar principiul nominalismului monetar impune și menținerea monedei inițial stabilite în contract.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamanții nu au efectuat cheltuieli de judecată, la dosar nefiind achitată taxă judiciară de timbru, nici onorariu expert, acesta făcând obiectul ajutorului public judiciar acordat în cauză.
Nu s-a depus la dosar nici dovada achitării vreunui onorariu avocat, astfel că instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea către reclamanți a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Cât despre ajutorul public judiciar, potrivit prevederilor art.18 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, acesta trebuie pus în sarcina pârâtului doar atunci când acesta cade în pretenții în tot, ceea ce în speță nu se întâmplă, acțiunea fiind admisă doar în parte.
Drept urmare, cheltuielile judiciare avansate de stat constând în onorariul expertului xx, în cuantum de 4000 lei, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâtă cu privire la solicitarea reclamanților de restituire a sumelor de bani achitate de aceștia în urmă cu mai mult de 3 ani față de data introducerii acțiunii.
Admite în parte acțiunea în constatare formulată de reclamanții xx, CNP- xx și xx, CNP- xx ambii cu domiciliul în xx și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat xx, în contradictoriu cu pârâta xx cu sediul în x înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. xx și cu sediul procesual ales în xx, în calitate de succesoare în drepturi a xx. cu sediul în xx, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. xx.
Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art.5 lit.c, privind comisionul de gestiune, din condițiile speciale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanți și xx. și, în consecință, constată nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale.
Obligă pe pârâtă să achite reclamanților suma de 375 lei cu titlu de comision de gestiune, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de xx.xx.xxxx potrivit dispozițiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.9/2000, iar de la data de xx.xx.xxxx, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011, calculul dobânzii legale urmând a fi efectuat până la data plății efective a sumei asupra căreia poartă această dobândă.
Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct.3 lit.d, privind ajustarea dobânzii, din condițiile speciale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanți și xx. și, în consecință, constată nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale.
Obligă pe pârâtă să achite reclamanților suma de 853,10 CHF cu titlu de dobândă, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată potrivit dispozițiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.9/2000, iar de la data de xx.xx.xxxx, potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011, calculul dobânzii legale urmând a fi efectuat pentru fiecare parte din dobânda achitată începând cu data plății acesteia de către reclamanți și până la data restituirii efective către aceștia.
Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind:
- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.3.9 din condițiile generale ale convenției de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanți și xx.;
- constatarea caracterului fix al dobânzii pe toată perioada contractuală;
- stabilizarea cursului de schimb CHF-leu aplicabil între părți;
- denominarea plăților în moneda națională.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea către reclamanți a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Cheltuielile judiciare avansate de stat constând în onorariul expertului xx în cuantum de 4000 lei, rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.
Pronunțată în ședință publică astăzi, xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Prescriere muncă în folosul comunităţii. Jurisprudență... | Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
