Plângere contravenţională. Jurisprudență Transport
Comentarii |
|
Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 3 din data de 11.07.2018
Cod ECLI ECLI: Operator date cu caracter personal nr. 2425
Dosar nr. XXX/222/2018 - plângere contravențională -
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI
SENTINȚA NR. XXX
Ședința publică din xx.xx.xxxx
Instanța constituită din :
Președinte :
Grefier :
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră xx.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă, la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care potrivit prevederilor art.121 alin.5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța în temeiul art.131 C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. 32 O.G. nr. 2/2001, art. 94 pct. 2 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina supusă judecății.
Instanța, față de dispozițiile art. 255 C.proc.civ. raportat la art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru intimat și proba cu înregistrarea video apreciind că este admisibilă și utilă soluționării cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art.238 C.proc.civ. instanța apreciază că prezenta pricină poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța pune în discuție excepția nesemnării plângerii contravenționale de către petent.
Având în vedere faptul că plângerea introductivă care se și regăsește la dosarul cauzei cuprinde semnătura petentului, respinge excepția astfel invocată.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., se socotește lămurită asupra procesului și declară încheiată faza cercetării procesului. Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, constată încheiată cercetarea procesului, închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de xx.xx.xxxx sub numărul XXX/222/2018, petentul xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră xx, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx nr. xx întocmit la data de xx.xx.xxxx, încheiat de intimat, cu consecința exonerării de la plata amenzii în cuantum de 720 lei, și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, pe raza localității Pomârla, jud. Botoșani, a transportat o cabalină cu autoturismul înmatriculat sub numărul xx, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
A susținut petentul că la momentul constatării contravenției, cabalina nu se mai afla în autoturism întrucât fusese predată persoanei care o achiziționase.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție, petentul a arătat că agentul constatator nu a indicat, în mod concret, în cuprinsul procesului-verbal ce documente nu avea asupra sa, reținându-se doar faptul că nu avea documentele prevăzute de lege. Or, omisiunea acestui aspect esențial este de natură să împiedice verificarea încadrării juridice dată de către agentul constatator și atrage nulitatea procesului-verbal.
Petentul a mai invocat faptul că polițistul de frontieră nu era abilitat să sancționeze astfel de contravenții, nefiind specializat în acest domeniu, aspect ce rezultă chiar din modul în care a înțeles să completeze procesul-verbal, fără a indica, în mod concret, documentele a căror lipsă o constatase.
Sub aspectul temeiniciei, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului având în vedere gradul de pericol social al contravenției reținute, precum și cuantumul ridicat al amenzii aplicate de 720 lei, pe care nu își permite să o achite.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001, art.194 Cod procedură civilă și dispozițiile H.G. 984/2005.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, înscrisuri (fila 7).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013. (fila 13)
La data de xx.xx.xxxx, intimatul a depus întâmpinare (filele17-18) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal de contravenție contestat și implicit a sancțiunilor aplicate.
În fapt, intimatul a arătat că la data de xx.xx.xxxx, petentul a fost sancționat cu amendă pentru "deținerea sau transportul de animale neidentificate sau neînregistrate, fără documente sanitar-veterinare";, faptă prevăzută de art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. 984/25.08.2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Pe cale de excepție, intimatul a invocat excepția nesemnării cererii de chemare în judecată cu consecința anulării cererii introductive, în temeiul art. 196 alin. 1 C.proc.civ..
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, petentul a fost surprins pe raza localității Pomârla din județul Botoșani, în timp ce transporta cu autoturismul marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, o cabalină, fără a prezenta, la solicitarea agentului, documentele sanitar-veterinare.
În referire la susținerea petentului în sensul că la momentul la care a fost depistat, petentul nu mai deținea cabalina întrucât fusese predată persoanei care o achiziționase, intimatul a arătat că aspectele invocate sunt nefondate.
În continuare, intimatul a precizat faptul că procesul-verbal încheiat conține toate elementele prevăzute de O.G. nr. 2/2001, a căror lipsă este sancționată cu nulitatea. S-a mai arătat că, potrivit art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, se sancționează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice: 9. Deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare."; Totodată, s-a indicat că, potrivit art. 11 din același act normativ: "Contravențiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct.2, lit. b) pct. 1, 2 și 9 și la lit. c) pct. 3, se pot constata și sancționa și de către polițiști.";
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, intimatul a arătat că fapta contravențională este pe deplin probată, iar în ceea ce privește amenda aplicată, aceasta este justificată și corect individualizată, cuantumul aplicat fiind chiar minimul prevăzut de legiuitor.
În ceea ce privește fapta comisă, intimatul a arătat că la momentul depistării, petentul nu deținea asupra sa niciun document sanitar veterinar sau de mișcare.
S-au învederat și dispozițiile O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și ecvideelor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Potrivit art. 1 din actul normativ indicat: "Suinele, ovinele, caprinele și ecvideele existente pe teritoriul României sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare și înregistrare a animalelor."; Conform art. 13 din același act normativ: "Circulația pe teritoriul României a suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor neidentificate în sensul prezentei ordonanțe de urgență și /sau fără a fi însoțite de documentele prevăzute de normele sanitar-veterinare este interzisă.";
De asemenea, s-au mai invocat și prevederile Ordinului nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și a produselor procesate, care stabilește următoarele: "Art. 3 Se supun înregistrării sanitar-veterinare de către Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, unitățile și mijloacele de transport animale vii pentru distanțe de până al 65 km, prevăzute în anexa nr. 2."; În capitolul III, pct. 1 din Ordinul 114 din 2013 pentru aprobarea cerințelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a ecvideelor existente pe teritoriul României sunt cuprinse cerințele tehnice care trebuie îndeplinite de actul de identificare a ecvideelor, respectiv pașaportul pentru ecvideu, care este actul de identificare a ecvideului, emis de ANZ și care se eliberează la solicitarea proprietarului sau deținătorului ecvideului.
S-a mai arătat faptul că petentul, la momentul efectuării transportului, nu deținea certificat de înregistrare sanitar-veterinară, certificat care, potrivit art. 1 lit. c) din Ordinul nr. 16/2010 este documentul emis de Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentară județeană, respectiv a municipiului București, conform modelului prevăzut la anexa nr. 7, în baza căruia este permisă desfășurarea activității unităților și a mijloacelor de transport care efectuează transportul de animale vii pe o distanță de până la 65 km, prevăzute în Anexa nr. 2 și fără a fi notificat și obținut, în prealabil, de la medicul veterinar documentele de mișcare, respectiv pașaportul pentru cabalină, în care trebuia menționată schimbarea proprietarului.
În referire la individualizarea sancțiunii contravenționale, intimatul a arătat că agentul a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii, ținând seama de dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentului fiindu-i aplicată sancțiunea minimă prevăzută de H.G. nr. 984/2005.
În dovedire, intimatul a depus la dosar înscrisuri (filele 19-21).
În temeiul dispozițiilor art. 223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului unității.
Petentul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx, nr. xx, din data de xx.xx.xxxx, s-a reținut în sarcina petentului faptul că, la data de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 13:50, a transportat autoturismul marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, pe raza localității Pomârla, județul Botoșani, o cabalină, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare.
Petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. nr. 984/2005 și sancționată de art. art. 3 lit. b) din același act normativ.
Procesul-verbal a fost semnat de petent, fără mențiuni.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent, în sensul că polițistul care a aplicat sancțiunea nu era abilitat să aplice sancțiuni în acest domeniu, nefiind un organ specializat, instanța apreciază că aceste susțineri nu pot fi primite pentru argumentele pe care urmează să le expună.
Astfel, instanța reține că potrivit art.3 lit. b) pct.9 din H.G. 984/2005 constituie contravenție la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice: "9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare."; Totodată, potrivit art. 11 alin. 4 din H.G. 984/2005: "(4) Contravențiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 2, lit. b) pct. 1, 2 și 9 și la lit. c) pct. 3 se pot constata și sancționa și de către polițiști.";
De asemenea, conform art. 21 din Codul de etică și deontologie profesională al polițistului de frontieră: "(1) Polițistul este funcționarul public civil cu statut special, care exercită atribuțiile stabilite de lege pentru poliția română și celelalte structuri polițienești din Ministerului Administrației și Internelor.";
Or, din coroborarea textelor de lege mai sus indicate, rezultă că agentul de poliție din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are prerogativa de a constata contravenții și aplica sancțiuni în domeniul sanitar-veterinar.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că intimata nu a indicat în cuprinsul procesului-verbal actele a căror omisiune a constatat-o, instanța reține că această susținere se referă la descrierea necorespunzătoare a faptei contravenționale, ce reprezintă un caz de nulitate virtuală. În această situație, instanța constată că pentru a se obține anularea procesului-verbal, petentul trebuie să facă dovada vătămării produse prin omisiunea invocată, vătămare care privește lezarea dreptului la apărare al contravenientului. Or, instanța reține că petentul nu a făcut o astfel de dovada, iar din conținutul procesului-verbal, precum și din cuprinsul raportului de constatare întocmit de polițist, rezultă în mod clar faptul că petentul nu deținea asupra sa niciunul dintre documentele prevăzute de legislația în materie. Văzând acestea, instanța apreciază că nu se poate susține că dreptul la apărare al petentului a fost atins câtă vreme nu există un dubiu cu privire la deținerea sau nu a unui anumit act de către petent, la data efectuării controlului, din moment ce petentul nu deținea asupra sa niciun document. O astfel de concluzie s-ar fi impus numai în ipoteza în care apărările petentului nu ar fi putut fi probate din cauza deficienței procesului-verbal, respectiv în situația în care, spre exemplu, orice acte ar susține petentul că ar fi fost dispus să le prezinte organului constatator la momentul comiterii contravenției, autoritatea intimată, ar putea susține că, în realitate, era vorba despre alte acte. Concluzia reținută se impune cu atât mai mult cu cât însuși petentul, în susținerile sale, nu indică faptul că la momentul constatării avea sau a prezentat organului de constatare vreun act dintre cele cerute pentru cabalina pe care o transporta.
De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.
Instanța constată că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art .3 lit. b) pct. 9 din H.G. 984/2005 din cuprinsul cărora rezultă că reprezintă contravenție la normele sanitare veterinare privind circulația animalelor, produselor de origine animală, furajelor sau a produselor medicinale și a altor produse de uz veterinar și se sancționează cu amendă de la 720 lei la 1.500 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de persoanele juridice: "9. deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitare veterinare."; Totodată, potrivit art. 11 alin. 4 din H.G. 984/2005: "(4) Contravențiile prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 2, lit. b) pct. 1, 2 și 9 și la lit. c) pct. 3 se pot constata și sancționa și de către polițiști.";
De asemenea, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și ecvideelor: "Suinele, ovinele, caprinele și ecvideele existente pe teritoriul României sunt supuse în mod obligatoriu procesului integrat de identificare și înregistrare a animalelor."; Conform art. 13 din același act normativ: "Circulația pe teritoriul României a suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor neidentificate în sensul prezentei ordonanțe de urgență și /sau fără a fi însoțite de documentele prevăzute de normele sanitar-veterinare este interzisă.";
Totodată, potrivit art. 3 din Ordinului nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și a produselor procesate: "Se supun înregistrării sanitar-veterinare de către Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, unitățile și mijloacele de transport animale vii pentru distanțe de până al 65 km, prevăzute în anexa nr. 2.";
Conform art. 4 și 5 capitolul nr. II, din ORDIN Nr. 248/79/2017 din 20 iulie 2017 pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a ecvideelor pentru aprobarea cerințelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a ecvideelor existente pe teritoriul României sunt cuprinse cerințele tehnice care trebuie îndeplinite de actul de identificare a ecvideelor, respectiv pașaportul pentru ecvideu, care este actul de identificare a ecvideului, emis de ANZ și care se eliberează la solicitarea proprietarului sau deținătorului ecvideului.
De asemenea, conform art. 2 lit. c) din Ordinul nr. 16/2010, certificatul de înregistrare sanitar-veterinară este documentul emis de Direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentară județeană, respectiv a municipiului București, potrivit modelului prevăzut la Anexa nr. 7, în baza căruia este permisă desfășurarea activității unităților și a mijloacelor de transport care efectuează transportul de animale vii pe o distanță de până la 65 km, prevăzute în Anexa nr. 2 și fără a fi notificat și obținut, în prealabil, de la medicul veterinar documentele de mișcare, respectiv pașaportul pentru cabalină, în care trebuie menționată schimbarea proprietarului.
Astfel, potrivit dispozițiilor mai sus arătate, petentul trebuia să dețină asupra sa, la momentul transportării cabalinei pe drumurile publice, cu autoutilitara marca xx, cu nr. de înmatriculare xx, dovada înregistrării cabalinei, precum și a mijlocului transportator, respectiv pașaportul pentru ecvideu, certificatul de înregistrare sanitar-veterinară.
Prin plângerea formulată, petentul a contestat fapta reținută în sarcina sa, susținând că aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu corespund adevărului, întrucât la momentul la care a fost oprit de agentul de poliție cabalina nu se mai găsea în autoturism, ci fusese predată persoanei care a achiziționat-o. Instanța, raportat la susținerile petentului, constată că din probatoriul administrat nu rezultă dovada unei situații contrare celei reținute de agentul constatator.
Fiind legal citat, petentul nu s-a prezentat în instanță.
Cu privire la probațiune, instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ";acuzație în materie penală";, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ";acuzație în materie penală"; are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba fapta reținută în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 720 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul sanitar-veterinar nu este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze că față de petent a fost formulată o "acuzație în materie penală"; în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de către agentul constatator, instanța apreciază că fapta menționată în cuprinsul actului contestat este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Astfel, simpla negare a petentului în sensul că fapta nu corespunde adevărului nu este suficientă, atât timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, iar probatoriul administrat confirmă faptul că petentul la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 13:50, pe raza localității Pomârla, jud. Botoșani, a transportat o cabalină cu autoturismul înmatriculat sub numărul xx, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.
Situația descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este confirmată și de cele menționate de agentul constatator în raportul din data de 09.03.2018 (f.19-20).
Referitor la susținerea petentului, în sensul că la momentul depistării de către organul constatator acesta nu transporta cabalina întrucât fusese anterior predată celui care o achiziționase, instanța reține că aceasta susținere nu a fost probată în niciun fel de către petent cu toate că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, sarcina probei îi incumbă.
Față de cele expuse, instanța apreciază că nu a fost făcută nicio dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși petentului îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța consideră că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În consecință, întrucât contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situație în care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie și cum acesta, prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx, nr. xx din data de xx.xx.xxxx a fost încheiat cu respectarea condiției temeiniciei, petentul neputându-și invoca propria culpă pentru a obține anularea procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 34 din OG nr.2/2001, după verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța constată că sancțiunea aplicată constând în amendă contravențională în cuantum de 720 lei pentru fapta prevăzută de art. 3 lit. b) pct. 9 din H.G. 984/2005 nu este corect individualizată, deși este orientată spre minimul prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina sa. Pentru a concluzia în acest mod, instanța are în vedere faptul că pericolul social al faptei săvârșite de contravenient este unul scăzut, neaducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind respectarea normelor sanitar-veterinare.
Totodată, raportat la circumstanțele personale ale contravenientului, instanța reține că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că petentul a mai fost anterior sancționat contravențional pentru o faptă similară, precum și că acesta este o persoană tânără ce prezintă garanții în ceea ce privește corecta înțelegere și asumare a consecințelor faptei sale, considerente pentru care instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a-l determina pe acesta să își corecteze conduita.
Pentru motivele mai sus arătate,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul xx, C.N.P.: xx, cu domiciliul în xx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial al poliției de Frontieră xx, cu sediul în xx cu sediul procesual ales la xx.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție seria xx nr.xx din data de xx.xx.xxxx, emis de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.
Pronunțată în ședință publică astăzi, xx.xx.xxxx.
Președinte Grefier
← înlocuirea amenzii contravenţionale. Jurisprudență Amenzi | Plăngere contravenţională. Jurisprudență Amenzi → |
---|