Limitarea dreptului părintelui care nu locuieşte cu copilul de a avea relaţii personale cu acesta se poate realiza numai in condiţiile art. 17 alin. 3 din legea nr. 272/2004 republicată
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 61/A din data de 04.02.2016
Tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 9073/17.12.2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantul P. C. C. în contradictoriu cu pârâta M. C. B., privind stabilirea programului de vizitare a minorilor P. A., P. C. și P. V., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
A apreciat că din cuprinsul acestui text de lege rezultă că pentru a se dispune o măsură pe cale de ordonanță președințială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) instanța, fără a prejudeca fondul să concluzioneze că aparența dreptului este de partea reclamantului; (ii) măsura să aibă caracter provizoriu, iar (iii) din circumstanțele cauzei să reiasă necesitatea luării măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Sarcina dovedirii condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale revine reclamantului, conform art. 249 Cod procedură civilă.
A reținut prima instanță că în speță reclamantul nu a făcut dovada înregistrării unei acțiuni de drept comun pe rolul acestei instanțe având ca obiect stabilirea unui program de vizită și de menținere a legăturilor personale cu minorii P. A., P. C. și P. V.. Din verificările efectuate în programul Ecris al instanței, nu s-a identificat o asemenea acțiune, după cum rezultă din procesul - verbal aflat la fila 4 din dosar.
Totodată, reclamantul nu a indicat un interval de timp limitat pentru măsurile pe care le solicită.
În consecință, prima instanță a reținut că reclamantul urmărește prin acest demers să se stabilească un program de vizitare cu caracter definitiv, respectiv ca instanța să dispună măsuri definitive care să rezolve litigiul dintre părți, ceea ce contravine caracterului provizoriu al ordonanței președințiale.
De altfel, nici condiția urgenței nu este îndeplinită în speță.
În penultimul paragraf al cererii sale, reclamantul a motivat urgența pe care o implică un astfel de litigiu, însă, în lipsa unor elemente precum indicarea unui interval limitat de timp în care măsurile ce se solicită ar urma să fie executate sau a pagubei iminente și ireversibile pe care dorește să o preîntâmpine, se constată că reclamantul face confuzie între urgența inerentă ordonanței președințiale și celeritatea pe care o presupun, în general, cauzele având ca obiect menținerea legăturilor personale cu minorii.
În realitate, urgența la care se referă art. 998 Cod proc.civ. presupune necesitatea evitării unui pericol vădit și ireparabil în caz de întârziere, după cum reiese din sintagmele utilizate de legiuitor, precum ″în cazuri grabnice″, ″pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara″ și ține de esența ordonanței președințiale. Or, după cum s-a arătat deja, reclamantul nu a făcut dovada urgenței în această accepțiune.
Raportat la argumentele expuse, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale și, ca urmare, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P. C. C., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și să se dispună stabilirea celor solicitate în cererea de chemare în judecata din dosarul nr. 10110/182/2016.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat că instanța a interpretat în mod eronat că speța nu se încadrează în "cazuri grabnice"; și că nu există "un drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara", concluzionând în final că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Justifică urgentarea soluționării acestei spete prin faptul că nu i se mai permite accesul și menținerea relațiilor personale cu fiii săi P. A. L., P. C. și P. V., de către mama lor, pârâta M. C. B. așa cum sunt acestea stabilite prin articolele art. 262 alineatul 2, art. 263, art. 401 si art. 496 alineatul 5 din Noul Cod Civil.
Prin interzicerea dreptului de a menține relații personale cu copiii săi de către mama acestora, pârâta M. C. B., consideră că este păgubit tocmai în acest drept și luând în considerare faptul că, până va fi constrânsă pârâta pe calea unei acțiuni de drept comun să-i permită accesul la copiii, aceștia pot și vor fi îndoctrinați împotriva sa atât de către pârâtă, cât și de către familia restrânsă a acesteia, revenirea la relațiile de acum fiind cu atât mai dificilă cu cât timpul în care interzicerea menținerii relațiilor personale cu aceștia va fi mai lung.
A arătat apelantul că a fost introdusa o cerere de stabilire a programului de vizită pe fond și, luând în considerare timpul îndelungat care ar putea trece până la solicitarea acestei cereri, solicită admiterea ordonanței președințiale, cu caracter provizoriu, până la soluționarea procesului de fond.
Intimata G. (fostă M.) C.-B., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea sentinței civile nr. 9073/17.12.2015 pronunțată în dosar 10110/182/2015 de către Judecătoria Baia Mare, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecata (conform chitanței anexate).
În prealabil a invocat excepția tardivității apelului, în raport de neexercitarea dreptului procedural în termenul prevăzut de lege. Conform dispozițiilor art. 999 din N.C pr. civila, termenul de apel este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, iar apelantul a declarat apel după împlinirea termenului prevăzut de lege, consecința fiind admiterea excepției și respingerea apelului ca tardiv formulat.
Intimata a mai învederat că instanța fondului a constatat în mod corect că reclamantul nu îndeplinește cerința vremelniciei în sensul că nu a făcut dovada existentei unei acțiunii de drept comun aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare având ca obiect stabilirea unui program de vizită și de menținere a legăturilor personale cu minorii P. A., P. C. și P. V. care să pună în discuție aceleași obiective ca si ordonanța președințiale și de a cărei soluționare depinde limita maximă de aplicabilitate a efectelor ordonanței președințiale.
În ceea ce privește aceasta condiție a vremelniciei, această condiție nu este îndeplinită în prezenta cauza, în condițiile în care, efectele hotărâri ce se doresc a se pronunța în cauza dedusă judecății, urmează a avea un caracter definitiv și nu unul temporar, așa cum prevăd dispozițiile legale.
Deși reclamantul-apelant a introdus o cerere de stabilire a programului de vizită după respingerea pe fond a ordonanței președințiale, această acțiune de drept comun trebuia formulată anterior introducerii cererii având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale, fiind o condiție de admisibilitate a acesteia.
Trebuie avut în vedere că stabilirea unui program de vizită nu se poate face pe calea ordonanței președințiale deoarece vizează fondul, iar nu o măsura vremelnică, ceea ce este inadmisibil pe calea ordonanței președințiale.
Relațiile dintre părți cu privire la creșterea, îngrijirea, educarea, supravegherea copilului pot fi lămurite numai în cadrul unei cererii de drept comun unde se poate administra întregul probatoriu necesar soluționării cauzei.
Stabilirea unui astfel de program de vizită nu constituie o măsură cu caracter definitiv, deoarece așa cum arată art. 403 C. Civil, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricărui dintre părinții, instanța va putea modifica măsurile privitoare la minori.
Măsura care se ia are un caracter provizoriu deoarece instanța fără să rezolve fondul dreptului verifică valabilitatea formală a aparentei dreptului prin examinarea sumară, stabilește dacă aparența de drept invocată de reclamant coincide cu starea de fapt anterioară.
Din cuprinsul art. 996 alin. (1) Cod procedură civilă rezultă că o condiție esențială de admisibilitate a cererii de ordonanța președințiale este și urgența în luarea unor măsuri determinate de iminența producerii unei pagube.
Urgența îngăduie instanței de judecată să ordone măsuri vremelnice "în cazuri grabnice", cum ar fii "păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".
Simpla susținere a reclamantului-apelant că nu i se permite de intimata-pârâtă să-i vadă pe cei trei minori A.-L., C. si V. nu demonstrează existența unei urgențe. Această împrejurare nu corespunde realității, deoarece intimata-pârâtă nu îi interzice reclamantului să-și viziteze minorii, iar acesta nu este privat de acest drept de a menținere a relațiilor cu cei trei minori, ci mama minorilor i-a solicitat să își respecte programul stabilit de comun acord și să aducă minorii la domiciliul lor conform înțelegerii. Mai exact, existau discuții legate de modalitatea în care înțelege tatăl minorilor să-și exercite programul de vizită stabilit între părți de comun acord, deoarece acesta profită de faptul că, nu există o hotărâre judecătorească care să impună ore și limite exacte, motiv pentru care poate să-și exercite programul de vizită cum crede de cuviință.
Astfel că, și în ceea ce privește această condiție a urgenței, în mod corect instanța fondului a constatat că nu este îndeplinită, în condițiile în care reclamantul nu a motivat urgența pe care o implică un astfel de litigiu, cu atât mai mult cu cât se pare că acesta face confuzie între urgența inerentă a ordonanței președințiale și celeritatea pe care o presupun cauzele care au ca obiect legăturile personale cu minorii.
Nu este de omis nici împrejurarea că, prin sentința civila nr. 8421/2014, căsătoria părților a fost desfăcută și s-a stabilit domiciliul celor trei minori la mama, ocazie cu care, tatăl minorilor nu și-a manifestat intenția de a formula un program de vizită pentru a-și menține legăturile personale cu cei trei minori.
În ceea ce privește fondul cauzei, cu privire la programul de vizitare a minorilor solicitat de reclamantul-apelant, nu încearcă să interzică dreptul tatălui de a avea legături personale cu copiii săi, având în vedere că, acest părinte are aceeași răspundere ca și mama minorilor în ceea ce privește creșterea și educarea acestui copil, atâta timp cât le exercită cu buna credință și în interesul minorilor.
În stabilirea programului de vizitare a minorului instanța este obligată să țină seama în primul rând de interesul superior al copiilor luând în considerare vârsta copiilor, preocupările lor, timpul liber pe care aceștia îl au la dispoziție în corelare cu obligațiile școlare și activitățile extrașcolare în care aceștia sunt antrenați. Programul solicitat de acesta este exagerat și comportă discuții în maniera în care a fost formulat. Astfel, în ceea ce privește programul de vizită al minorilor în vacanța de vară, deoarece consideră că, o lună și jumătate este o perioadă prea lungă pentru minori, motiv pentru care a optam ca, programul de vizita să se împartă în doua, adică 2 (două) săptămâni din luna iulie și 2 (două) săptămâni din luna august la mama și celelalte 2 (doua) săptămâni din luna iulie și august la tată, având în vedere și vârsta fragedă a minorilor.
În ceea ce privește această perioadă lungă din vacanța de vară, trebuie avut în vedere că minorii sunt la o vârstă fragedă fiind atașați de mama lor, iar o astfel de intervenție bruscă în viata lor, în sensul separării de mama lor pe perioade lungi de timp precum și deplasarea în medii necunoscute și în prezenta anumitor persoane ar putea avea repercusiuni asupra psihicului acestora. Nu pot fi de acord cu o lună și jumătate în vacanța de vară, deoarece nu cunoaște în ce măsura reclamantul-apelant ar fi capabil să asigure îngrijirea acestor trei minori pe un interval așa de lung, în condițiile unor nevoi speciale, specifice unor copii de o vârsta frageda, cu respectarea alimentației și a orelor de somn specifice vârstei copiilor, cu atât mai mult cu cât discutam de un program de vizită care implica trei copii minori, fiecare având nevoile și obiceiurile sale.
În ceea ce privește programul de vizită din timpul săptămânii, adică câte 4 ore în timpul săptămânii, în zilele de marți și joi, apreciază că acest program nu se poate materializa în fapt, atâta timp cât cei trei minori fiind la scoală au de pregătit teme. Minorii au diferite activități extrașcolare pe care le desfășoară, iar în condițiile în care tatăl i-ar lua în programul de vizita aceștia ar fii nevoiți să renunțe la acele activități extrașcolare. Legătura personală a părintelui divorțat cu copilul la care s-a stabilit domiciliul trebuie privită exclusiv prin prisma interesului superior al minorilor.
Apelul introdus de reclamant la data de 04.01.2016, în termen legal, în condițiile art. 181 al. 2 Cod procedură civilă (termenul de 5 zile prevăzut de art. 1000 al. 1 Cod procedură civilă împlinindu-se într-o zi nelucrătoare), este fondat.
Reclamantul apelant este tatăl minorilor P. A. L., născut la data de 15 decembrie 2006, P. C. și P. V., născuți la data de 17 martie 2009.
Prin sentința civilă nr. 8621 din 10.10.2014 a Judecătoriei Baia Mare s-a desfăcut căsătoria părților, iar locuința celor trei copii minori a fost stabilită la mamă.
Conform art. 262 al. 2 cod civil "copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului";, iar potrivit art. 401 al. 1 Cod civil, părintele separat de copilul lui are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în favoarea reclamantului apelant existând, așadar, aparența de drept.
Judecătoria a respins cererea de ordonanță președințială apreciind că, în lipsa unei acțiuni de drept comun și a indicării unui interval de timp limitat pentru măsuri, nu e îndeplinită condiția vremelniciei.
Însă, ca principiu, cererile de ordonanță președințială nu pot fi respinse pe motiv că nu există pe rolul instanțelor o acțiune privind fondul dreptului până la soluționarea cărora să fie dispusă măsura solicitată, soluție ce reiese din interpretarea art. 997 al.4 Cod procedură civilă, care prevede în mod expres că "ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului";.
Tribunalul reține totodată că la data de 21.12.2015 reclamantul apelant a formulat o cerere de stabilire a programului de vizitare a minorilor, dar, pe de altă parte condiția caracterului temporar al măsurii era îndeplinită, căci potrivit art. 997 al. 2 Cod procedură civilă "ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului";. În lumina acestor dispoziții legale, măsurile luate pe calea ordonanței președințiale își păstrează caracterul provizoriu chiar dacă reclamantul, care a obținut câștig de cauză, ori pârâtul, care știe că măsura luată concordă cu dreptul reclamantului, nu mai promovează o acțiune de drept comun.
Urgența luării măsurii relativ la relațiile personale ale tatălui cu minorii a fost dovedită de reclamantul apelant atât cu procesul verbal de mediere din data de 24.11.2015 care atestă că, după stabilirea de comun acord a ședinței de mediere pentru soluționarea diferendului dintre părți relativ la "programul parental";, pârâta G. C. B. nu a mai dat curs participării la ședința de mediere, transmițând că nu e de acord cu nici una din solicitările apelantului, cât și cu înregistrările mesajelor telefonice ale pârâtei, necontestate, care probează refuzul mam ei de a permite tatălui să-și exercite dreptul de a avea legături personale cu cei trei minori.
Limitarea dreptului părintelui care nu locuiește cu copilul de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai in condițiile art. 17 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 republicată, in cazul in care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 35 alin.7 din lege.
Or, în lipsa dovedirii existenței vreunui motiv întemeiat, atitudinea mamei intimate de a restricționa dreptul tatălui apelant de a păstra relațiile personale cu copiii minori apare ca fiind abuzivă, iar pe cale de ordonanță președințială pot fi dispuse măsuri care tind la încetarea unor acte abuzive .
In jurisprudența sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut in mod constant ca părintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, iar autoritățile naționale au obligația sa dispună aceste masuri.
Mai mult, în Cauza Monory vs. România și Ungaria Curtea Europeană a drepturilor omului a menționat că, în probleme care țin de reunirea minorilor cu părinții, adecvarea unei măsuri trebuie judecată și prin promptitudinea implementării ei, astfel de cazuri urmând să fie rezolvate cât mai repede, deoarece trecerea timpului poate avea consecințe ireM.bile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu ei.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și, în consecință, în baza art. 480 al.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelantul P. C. C. împotriva sentinței civile nr. 9073/17.12.2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o va schimba în sensul că va admite în parte cererea de emitere a ordonanței președințiale formulate de reclamantul apelant în contradictoriu cu pârâta M. C. B. cs. G. și, ținând cont de vârsta minorilor, de împrejurarea ca acestia sunt elevi, va stabili în favoarea tatălui, până la soluționarea dosarului nr. 10574/182/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, următoarea modalitate de păstrare a legăturilor personale cu minorii P. A. L., născut la data de 15 decembrie 2006, P. C. și P. V., născuți la data de 17 martie 2009:
În perioada școlară, în săptămânile impare ale lunii, de vineri de la ora 17.00 până duminică la ora 19.00, cu preluarea minorilor de la locuința mamei și înapoierea lor la finalul programului; în săptămânile pare ale lunii, marțea și joia, cu preluarea minorilor de la locuința mamei la ora 17.00 și înapoierea lor la ora 20.00;
- o săptămână în perioada vacanței de iarnă, în anii pari, în prima săptămână, de luni de la ora 10.00 și până duminică la ora 20.00, iar în anii impari în a doua săptămână, de luni de la ora 10.00 și până duminică la ora 20.00, cu preluarea minorilor de la locuința mamei și înapoierea lor la finalul programului;
- sărbătorile de Paște, în anii impari, de vineri de la ora 17.00 și până duminică la ora 20.00, cu preluarea minorilor de la locuința mamei și înapoierea lor la finalul programului;
- în vacanța de vară, în anii pari, in luna iulie, iar în anii impari în luna august, cu preluarea minorilor de la locuința mamei la ora 10.00 în prima zi a lunii și înapoierea lor la ora 20.00 în ultima zi a lunii respective
| ← Prescripţia dreptului material la acţiune.. Jurisprudență... | în analiza pretenţiilor cu a căror soluţionare a fost... → |
|---|
