Pretentii banesti. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 8 din data de 15.01.2014

Dosar nr. xxx/222/2013 pretenții bănești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI

Sentința civilă

Ședința publică din

Președinte -

Grefier -

La ordine judecarea acțiunii civile, formulată de reclamanta S.C. xx S.A. - societate în faliment cu sediul în Botoșani, Str. /, nr. /, jud. Botoșani, prin lichidator judiciar DC, în contradictoriu cu pârâtul A.C. cu domiciliul în /, str. / nr. /, jud Botoșani având ca obiect pretenții bănești.

La al primul apel nominal făcut în ședință publică, la prima strigare ora 10,38 - nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora "în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale";, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei ora 12,25 - se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată: obiectul cauzei ";pretenții bănești";, cauză se află la al primul termen de judecată.

Instanța arată că a fost verificată competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 1 pct. 1 și art. 5 alin. 1 teza I Cod procedură civilă după care se arătă că reclamanta a solicitat judecarea în lipsă a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Văzând că nu sunt alte probe concludente de administrat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă constată cauza în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare pe excepția prescripției extinctive a penalităților solicitate precum și pe fondul cauzei.

Instanța reține cauza pentru soluționare pe excepție și pe fond.

JUDECATA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. xxx/222 din 31.01.2013, reclamanta S.C. xx S.A. - societate în faliment prin lichidator judiciar D.C. a chemat în judecată pe pârâtul A.C. cu domiciliul în /, str. /, nr. /, jud Botoșani solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 238,37 lei din care suma de 134,98 lei reprezentând c/v facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 28.09.2009 - 30.09.2010; suma de 68,39 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 28.09.2009 - 30.09.2010; 35 lei contravaloare notificare.

În motivarea acțiunii arată că pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare apă furnizate de xx SA, că necontestarea facturilor emise lunar este de natură a dovedi indirect acceptarea de către pârâta a facturilor, că utilizarea serviciilor prestate de SC xx SA este dovedită de inexistența unei solicitări scrise de debranșare din partea pârâtei. Mai arată că a încercat soluționarea litigiului cu pârâtul pe cale amiabilă prin conciliere directă însă fără rezultat.

Cu privire la majorările de întârziere arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 și ale art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, respectiv 0,10 % pentru fiecare zi de întârziere până la data de 30.06.2010, de 0,05 % de la 01.07.2010 și de 0,04% de la 04.04.2011 de la data la care obligațiile au devenit exigibile.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar: Încheierea Tribunalului Botoșani nr. xx/2011 pronunțată în dosarul nr. xxx/140/2010/a1 (file 4-5), contractul de furnizare nr. 93 din 30.06.2004 (file 6-8), actele întocmite pentru efectuarea procedurii concilierii directe (file 9-10, 12), factura fiscală nr. 9702 din 02.04.2012 (fila 11), situația centralizată a datoriilor (fila 13-14), centralizator calcul penalități (fila 15), calcul penalități (file 16-17), facturi fiscale (filele 18-26),.

În drept invocă prevederile art. 1177, 1178, 1270, 1272, 1522, 1531, 1535 Cod civil, art. 43 din Codul comercial, Legea 51/2006, Legea 241/2006, Legea 210/2005, OUG 39/2010, art. 7201 C.pr.civ., art. 77 din Legea 85/2006

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu a solicitat administrarea unor probe.

I. Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește penalitățile de întârziere pentru perioada 30.03.2009 - 31.12.2009, instanța constată următoarele:

În temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 201 din Legea 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului Codul civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege iar potrivit art. 3, alin.1 și art.7, alin.1 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Art. 18 din Decretul nr. 167 din 1958, arată că "Instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris";.

În cauză, termenul de prescripție al dreptului reclamantului de a cere obligarea pârâtului la plata penalitățiilor de întârziere calculate prin facturile fiscale susmenționate și reprezentând daune interese pentru plata cu întârziere a unor facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 a început să curgă de la data scadenței acestor facturi respectiv 30 de zile de la emitere (pct. 7.7 contract).

Instanța observă că prin facturarea serviciilor de livrare apă în perioada 28.09.2009 - 30.09.2010 reclamanta a facturat penalități de întârziere aferente unei perioade cuprinse între 30.03.2009 - 31.12.2009 după cum urmează:

- prin factura fiscală nr. 1623/2009 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 17,32 lei;

- prin factura fiscală nr. 1752/2009 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 26,60 lei;

- prin factura fiscală nr. 2323/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 7,07 lei;

- prin factura fiscală nr. 2380/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 4,17 lei;

- prin factura fiscală nr. 2707/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 1,36 lei;

- prin factura fiscală nr. 3085/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 3,08 lei;

- prin factura fiscală nr. 3476/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 3,08 lei;

- prin factura fiscală nr. 3806/2010 s-au facturat penalități de întârziere raportate la facturi fiscale emise în perioada 30.03.2009 - 31.12.2009 în cuantum de 1,57 lei;

Instanța reține faptul că penalitățile solicitate de către reclamantă sunt calculate asupra unor facturi fiscale scadente înainte de data de 31.01.2013 respectiv ca accesorii a unor facturi fiscale prescrise.

Prezenta cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalitățiilor de întârziere a fost introdusă de reclamantă la data de 31.01.2013 și pe cale de consecință facturile fiscale ale căror scadență este anterioară datei de 31.12.2009 au dreptul material la acțiune prescris.

Întru-cât dreptul la acțiune aferent facturilor fiscale la care s-au calculat penalități este prescris în virtutea principiului "accesorium seqitur principale" și dreptul material la acțiune având ca obiect penalitățile de întârziere este prescris.

Mai mult, revenea reclamantei să facă dovada intervenirii unor cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție, potrivit art. 1169 din C.civ., dovadă ce nu a fost administrată.

În consecință, instanța va admite excepția și va constata ca prescris dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata penalitaților de întârziere în cuantum de 64,25 lei aferente perioadei 30.03.2009 - 31.12.2009.

II. Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește facturile fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009, instanța constată următoarele:

În baza contractului nr. 93 din 30.06.2004 societatea reclamantă a furnizat pârâtului servicii conform Anexei nr. 1 la contract însă aceasta nu a achitat contravaloarea acestora în perioada 28.09.2009 - 31.12.2009, acumulând un debit în sumă de 50,45 lei.

Prin facturile fiscal susmenționate, reclamanta a procedat la facturarea serviciilor prestate în perioada 28.09.2009 - 31.12.2009 după cum urmează:

- prin factura fiscală nr. 1623/28.09.2009 s-au facturat servicii efectuate în valoare de 48,62 din care au rămas de achitat servicii în cuantum de 39,64 lei;

- prin factura fiscală nr. 2009/27.11.2009 s-au facturat servicii efectuate în valoare de 10,81 lei;

Potrivit art. 201 din Legea 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În cauză, termenul de prescripție al dreptului reclamantului de a cere obligarea pârâtului la plata facturile fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009 a început să curgă la 30 zile de la data emiterii facturii inițiale (art. 7.7 contract). Acțiunea de față a fost introdusă la 31.01.2013.

Revenea reclamantei să facă dovada intervenirii unor cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție, potrivit art. 1169 din C.civ., dovadă ce nu a fost administrată.

În consecință, instanța va admite excepția și va constata ca prescris dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtului la plata facturilor fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009.

III. Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește contravaloarea serviciilor de furnizare apă instanța reține următoarele:

Având în vedere faptul că dreptul material la acțiune pentru obligarea pârâtei la plata serviciilor în cuantum de 50,45 lei aferente facturilor fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009 este prescris, instanța va urma a analiza problematica obligarii pârâtei la plata serviciilor facturate și neprescrise.

În baza contractului nr. 93 din 30.09.2004 societatea reclamantă a furnizat pârâtei servicii conform Anexei nr. 1 la contract însă aceasta nu a achitat contravaloarea acestora în perioada 01.01.2010 - 30.09.2010, acumulând un debit în sumă de 84,53 lei.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 7 din contractul mai sus menționat, pârâtul se obliga să plătească reclamantului serviciile prestate în termen de 30 de zile de la emiterea facturilor.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din contractul mai sus menționat este prevăzută obligația pârâtului de a plăti în cazul întârzierii la plată a penalităților la nivelul dobânzii datorate pentru neplata obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată.

Din cuprinsul facturilor depuse la dosarul cauzei instanta retine că pârâta a acumulat un debit în sumă totală de 84,53 lei pentru apă/canal livrate de reclamantă în perioada 01.01.2010 - 30.09.2010.

Conform dispoz. art. 969 Cod civil, contractele legal încheiate sunt obligatorii pentru părți având forță juridică similară unei legi.

Ele trebuie executate cu bună credință având în vedere și dispozițiilor art. 1073 cod civil potrivit căreia creditorul are dreptul la executarea întocmai a obligației de către debitor, iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri.

În cadrul raporturilor juridice obligaționale, creditorului care invocă obligarea debitorului la îndeplinirea unei anume obligații îi revine sarcina de a dovedi existența creanței, respectiv a raportului juridic care a dat naștere dreptului său subiectiv.

Odată făcută această probă, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și în apărare să facă dovada fie a ineficienței raportului juridic obligațional în baza căruia creditorul își întemeiază dreptul său de creanță, fie a executării obligației invocată de către creditor.

În prezenta cauză se constată că reclamanta S.C. xx S.A a făcut dovada prin administrarea probei cu înscrisuri a existenței raportului juridic obligațional având în vedere contract de prestării servicii nr. 93 din 30.06.2004 încheiat de părți și facturile emise în baza acestuia.

Pârâta nu a administrat nici o probă din care să rezulte executarea obligației care îi incumbă, și prin întâmpinare a recunoscut implicit existența creanței solicitând eșalonarea la plată a debitului.

Conform dispozițiilor art. 969 Cod civil vechi și a art. 1270 NCC contractele legal încheiate sunt obligatorii pentru părți având forță juridică similară unei legi.

Ele trebuie executate cu bună credință având în vedere și dispoz. art. 1073 Cod civil și art. 1556 NCC potrivit căreia creditorul are dreptul la executarea întocmai a obligației de către debitor, iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri.

Obligarea pârâtului la plata contravalorii energiei livrate și a contravalorii lucrărilor efectuate corespunde prevederilor art. 969 Cod civil și 1073 Cod civil, care stipulează principiul obligativității actelor juridice legal încheiate și principiul dreptului creditorului la executarea întocmai a obligației de către debitor.

De asemenea, condiția referitoare la necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile este îndeplinită cuantumul creanței fiind de 84,53 lei.

Art. 379 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prevede că o este certă creanța "a cărei existență rezultă din însăși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau însușite de dânsul";. Instanța constată că, în cauză, creanța a cărei valorificare se urmărește rezultă din contractul mai sus-menționat, care atestă convenția încheiată între părți existența sa fiind neîndoielnică.

Cu privire la caracterul lichid al creanței, art. 379 alin. 4 din codul de procedură civilă prevede că o creanță "este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este deteminabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui (...)";.

Instanța constată că, în speță, această condiție este îndeplinită, deoarece câtimea creanței este determinată în cuprinsul facturilor fiscale nr. 2323/2010, 3085/2010, 3476/2010 și 3806/2010.

În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. Astfel, în speță, la art. 7 alin. 7 din contractul mai sus menționat, pârâtul se obliga să plătească reclamantului serviciile prestate în termen de 30 de zile de la emiterea facturilor .

În ceea ce privește ultima condiție ce se urmărește a fi îndeplinită, referitoare la existența unui înscris constatator al creanței, instanța constată că între părți există, așa cum s-a arătat, contractul de livrare nr. 93 din 30.06.2004 în baza căruia au fost emise facturile fiscale nr. 2323/2010, 3085/2010, 3476/2010 și 3806/2010.

Față de această reglementare legală, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru plata serviciilor de livrare apă întru-cât contractul de livrare este semnat și asumat de ambele părți.

IV. Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere instanța reține următoarele:

Instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în baza prevederilor art. 42 alin. 10 din Legea 51/2006 și ale art. 30 alin. 4 din Legea 241/2006, respectiv 0,10 % pentru fiecare zi de întârziere până la data de 30.06.2010, de 0,05 % de la 01.07.2010 și de 0,04% de la 04.04.2011 de la data la care obligațiile au devenit exigibile.

Cuantumul penalitățiilor facturate de către creditoare se ridică la suma de 68,39 lei din care 64,25 lei aferente perioadei 30.03.2009 - 31.12.2009 la care dreptul material la acțiune este prescris și 4,14 lei reprezintă penalități la care dreptul material la acțiune nu este prescris.

Având în vedere faptul că dreptul material la acțiune pentru obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 64,25 lei aferente perioadei 30.03.2009 - 31.12.2009 este prescris, instanța va urma a analiza problematica obligarii pârâtei la plata penalităților de întârziere neprescrise.

Potrivit art. 4 din Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța apreciază că se regăsește în cauză.

Penalitățile calculate de creditoare depășesc cuantumul dobânzii legale însă nu se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței.

Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.

Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.

În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu reclamanta nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de apă curentă pe o piață dominată doar de SC xx SA ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în bloc condițiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

Faptul că nu există monopol pe piață nu este de natură să înlăture caracterul abuziv al clauzei, întrucât art. 4 din Legea nr. 192/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare, nefiind așadar necesar ca clauzele abuzive cuprinse într-un contract prestabilit (de adeziune) să fie întrebuințate de un comerciant care deține un monopol pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în bloc condițiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.

De aceea, luarea la cunoștință a condițiilor generale de prestare a serviciului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

În concluzie, instanța constată că penalitățiile calculate asigură un echilibru just și legal între drepturile și obligațiile părților.

În aceste condiții, debitoarea va fi obligată la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 4,14 lei .

V. În privința cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 274 C.pr.civ. rezulta ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata. La baza obligatiei de restituire stă culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 35 lei reprezentând contravaloarea unei notificări și a depus în probațiune dovezi privind efectuarea acestei cheltuieli judiciare.

Având în vedere culpa procesuală a pârâtului, instanța urmează a admite capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la plata penalitaților de întârziere în cuantum de 64,25 lei aferente perioadei 30.03.2009 - 31.12.2009.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata facturilor fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. xx S.A. - societate în faliment cu sediul în Botoșani, Str. / nr. /, jud. Botoșani, prin lichidator judiciar DC având ca obiect obligarea pârâtului A.C. cu domiciliul în /, str. /, nr. / jud Botoșani cu privire la plata penalităților de întârziere în cuantum de 64,25 lei aferente perioadei 30.03.2009 - 31.12.2009 ca fiind prescris.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta S.C. xx S.A. - societate în faliment cu sediul în Botoșani, Str. /, nr./, jud. Botoșani, prin lichidator judiciar DC ca obiect obligarea pârâtului A.C. cu domiciliul în /, str. /, nr. /, jud. Botoșani cu privire la plata facturilor fiscale nr. 1623/28.09.2009 și 2009/27.11.2009 ca fiind prescris.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. xx S.A. - societate în faliment cu sediul în Botoșani, Str./, nr. /, jud. Botoșani, prin lichidator judiciar DC, în contradictoriu cu pârâtul A.C. cu domiciliul în /, str./, nr. /, jud Botoșani și în consecință:

Obligă pârâtul A.C. să achite reclamantei suma de 123,67 lei din care suma de 84,53 lei reprezentând c/v livrărilor de apă/canal iar suma de 4,14 lei reprezentând penalități de întârziere, suma de 35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică

PREȘEDINTE GREFIER,

Red.

Thred.

Ex. 4

← Constatare nulitate titlu de proprietate. Jurisprudență Fondul...		Cerere valoare redusa. Jurisprudență Cereri →

Pretentii banesti. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii banesti. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)