Comision de acordare a creditului. verificarea caracterului abuziv. excluderea de la verificarea caracterului abuziv a clauzei privind restituirea împrumutului în moneda în care împrumutul a fost contractat dacă această clauză transpune o dispoziţie leg

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 700 din data de 05.06.2018

1. Clauza care prevede un comision de acordare în sumă fixă ce reprezintă 2% din valoarea totală a creditului plătibil integral la data semnării contractului sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat este formulată clar și inteligibil, indicând cu exactitate atât cuantumul comisionului, precum și modul de calcul și de plată.

Din denumirea comision "de acordare";, rezultă funcționalitatea comisionului, scopul și motivul perceperii acestuia, precum și natura serviciilor oferite, în contraprestație, nefiind necesară menționarea în detaliu a acestora în cuprinsul contractului de credit.

Acest comision de acordare cuprinde serviciile de vânzare și consultanță precontractuală (contactare client, colectare documente, consultanță), cheltuieli administrative (cheltuieli de personal, cheltuieli cu consumabile), verificări efectuate de bancă în ceea ce privește pe împrumutați și bonitatea acestora, a bunurilor aduse în garanție etc. și nu există nicio normă legală care să oblige (instituțiile financiare) furnizorii de servicii de credit să prevadă, explicit, în contractul de credit, în detaliu, natura și numărul tipurilor de activități desfășurate de aceasta pentru încheierea contractului.

2. Cuantumul sumei împrumutate și moneda creditului reprezintă aspecte negociate cu ocazia încheierii unui contract bancar.

Clauza privind restituirea împrumutului în aceeași monedă în care împrumutul a fost contractat care transpune dispoziția legală națională din art. 1578 Codul civil 1864 prin care se consacră principiul nominalismului monetar, este exclusă de la cercetarea caracterului abuziv.

Art. 1 alin. (2) din Directiva nr.93/13 stabilește că nu sunt supuse dispozițiilor acestei directive clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii.

Excluderea prevăzută la art.1 alin (2) din Directiva nr. 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziții din dreptul național care se aplică între părțile contractante independent de alegerea acestora sau cele ale dispozițiilor menționate care sunt aplicabile din oficiu. Sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei clauzele contractuale care reflectă dispoziții din reglementarea națională care guvernează o anumită categorie de contracte, nu doar în cazuri în care contractul încheiat de către părți aparține acestei categorii de contracte, ci și în ceea ce privește alte contracte cărora li se aplică respectiva reglementare în conformitate cu o dispoziție din dreptul național.

Prin sentința nr. 107 din data de 09.10.2017, Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă a respins excepțiile invocate de pârâtele CEIIFNSA și STJ a CEBRSA, respectiv excepția de netimbrare, excepția lipsei coparticipării procesual active, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind conversia creditului, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei CEIIFNSA.

A admis în parte acțiunea reclamantului Văduva Victor Cristian în contradictoriu cu pârâtele CEIIFNSA și STJ a CEBRSA, ambele - B și STJ.

A constatat caracterul abuziv al clauzei de la punctul 5.1 lit.b) din contract, referitoare la comisionul de acordare credit.

A obligat pârâta CEIIFNSA să restituie reclamantului suma achitată cu acest titlu, (1440 CHF) în lei, ce se va indexa cu indicele de inflație, începând cu data introducerii acțiunii până la data plății efective.

A respins cererea cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei de la punctul 5.1 lit.c), privind comisionul de administrare.

A constatat caracterul abuziv al clauzei de la pct 6.1 din contract, potrivit căreia, "rambursarea ratelor de credit se va face în valuta în care a fost acordat creditul";.

A dispus achitarea ratelor de rambursare a creditului în moneda națională, la cursul de schimb valabil la momentul semnării contractului, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia.

A dispus restituirea către reclamant a sumelor reprezentând diferența de curs valutar, raportat la cursul de la data semnării contractului, sens în care a obligat pârâta CEIIFN SA să restituie sumele achitate de reclamant, peste cursul valutar de la data semnării contractului, până la data de 31.03.2009, data cesionării contractului de credit și pe pârâta CEBNV, să restituie către reclamant sumele achitate după data de 31.03.2009, sume ce vor fi actualiza cu indicele de inflație, începând cu data înregistrării acțiunii până la data plății efective.

A obligat pârâtele să plătescă reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat și a reținut următoarele:

Reclamantul Văduva Victor Cristian, în contradictoriu cu pârâtele CEIIFNSA și CEB (R) TJSA, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 5.1 lit. b și c privind comisionul de acordare în cuantum de 1.440 CHF (4.134,18 lei) și comisionul de administrare lunară în cuantum total de 7.880,95 lei CHF (30.670,75 lei), să se dispună eliminarea din convenție a acestor prevederi contractuale și restituirea acestor sume în cuantumul total de 34.804,93 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație anuală de la data introducerii acțiunii și până la data restituirii efective; să se constate nulitatea absolută, caracterul abuziv, al clauzei de risc valutar, inserată la art. 6.1 în contractul de credit încheiat și eliminarea acesteia, precum și stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian din data încheierii convențiilor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamant în cuantum de 34 257,73 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație anuală, începând cu data depunerii acțiunii și până la data restituirii efective, cât și denominarea în moneda națională a plăților, având la bază principiile nominalismului monetar și impreviziunii, consacrate de Cod Civ. din 1864; cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, au fost respinse excepțiile invocate în cauză, după cum urmează: excepția de netimbrare a cererii a fost apreciată ca nefondată în raport de prevederile art.29 OUG nr.80/2013, care dispun scutirea de plata taxei de timbru a acțiunilor și cererilor referitoare la protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamanți împotriva agenților economici care le-au prejudiciat drepturile și interesele lor legitime, iar în speță, indiferent că ne raportăm la data încheierii contractului - anul 2008 sau la data învestirii instanței - anul 2015, legiuitorul nu a prevăzut obligația de plată a taxei de timbru în acțiuni de natura celei pe rol; excepția necompetenței materiale a judecătoriei a fost soluționată de instanța ierarhic superioară prin pronunțarea regulatorului de competență și care a reținut că aflându-ne în al doilea ciclu procesual, competența în primă instanță este câștigată tribunalului; excepția lipsei calității procesuale pasive a Credit Europe Ipotecar a fost considerată ca nefondată și a fost, de asemenea, respinsă cu motivarea că această reclamantă a fost parte în Contractul inițial de credit, încheiat la 10.03.2008 sub nr. 104495, fiind reprezentată la semnarea și parafarea contractului de mandatar CEB(R) SA - STJ, iar cesiunea de care se prevalează pârâta demonstrează că în mod efectiv, contractul de credit a fost încheiat la Sucursala Băncii din Târgu Jiu, la aceeași sucursală s-a ridicat creditul, iar ratele tot aici s-au achitat - întreaga documentație aflată la dosar demonstrând acest lucru.

Deși nu s-a făcut dovada notificării efective a cesiunii de creanță, semnificativ pentru soluționarea excepției și asumarea de către bancă a efectelor contractului cu reclamantul V, este înscrisul de la fila 93 din dosarul de fond, potrivit cu care, CEBNV a semnat o convenție cu instituția (deci, cu CEI) în baza căreia acțiuni precum colectarea creanțelor și informările clienților privitoare la situația bancară sau oricare altă informație legată de contul bancar, pentru cursul firesc al relației client-creditor, vor continua să fie întreprinse de CEIIFN SA - deci, Banca pârâtă are calitate procesuală pasivă și în raport cu aceasta s-a analizat raportul juridic dedus judecății; excepția coparticipării procesuale active a fost respinsă ca nefondată în raport de părțile contractului de credit și de principiul disponibilității, reclamantul având calitatea de persoană împrumutată; excepția inadmisibilității capătului de cerere privind conversia creditului a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată, deoarece dreptul de acces la o instanță este garantat, iar temeiul juridic al acțiunii permite instanței să analizeze clauzele prevăzute în contract prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/200 și să constate sau nu caracterul abuziv al acestora, ceea ce nu echivalează cu o substituire a instanței voinței părților și nici inserarea în contract a altor clauze, astfel încât tocmai prin exercitarea atribuțiilor ce revin puterii judecătorești, instanța a procedat la analiză pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în materie.

Astfel, pe fondul cauzei, instanța a contatat și a reținut că între părți la 10.03.2008, s-a încheiat Contractul de credit și garanție imobiliară nr. 104495 având ca obiect acordarea unui credit pentru investiție imobiliară în cuantum de 72.000 CHF rambursabil în 30 de ani, pentru achiziționarea unui imobil apartament în TJ, str. M, cu două camere și suprafața de 33,74 mp.

Capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la perceperea comisionului de acordare credit - pct.5.1 lit. b) și comisionului de administrare credit - pct.5.1 lit. c) a fost admis în parte, tribunalul constatând prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 că are caracter abuziv clauza prin care se percepe comisionul de acordare credit, deoarece sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de legiuitor, respectiv, comisionul nu a fost negociat efectiv cu consumatorul, prin perceperea lui se creează dezechilibru între drepturile și obligațiile părților - deoarece nu s-a făcut dovada contraprestațiilor băncii în contul acestui comision, suma cu titlu de comision de acordare fiind percepută cu rea credință de către bancă.

În ce privește comisionul de administrare, tribunalul a reținut că acesta nu are caracter abuziv pentru că este calculat la soldul creditului și nu la valoarea întregului credit, astfel că nu se creează un dezechilibru contractual și cuantumul lui lunar este rezonabil, 0,15% din soldul creditului, deci nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din legea nr. 193/2000.

Reclamantul a solicitat și restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare credit și comision de administrare, cerere care a fost admisă în parte și obligată Banca la restituirea sumelor reprezentând comision de acordare de la data perceperii sumelor, deoarece clauza de la art. 5.1 lit. b) fiind abuzivă, obligația de restituire se datorează de la data reținerii sumei, neoperând prescripția ca urmare a nulității absolute ce impune ca accesoriu, repunerea părților în situația anterioară inserării clauzei.

Este de notorietate utilizarea de către bănci, deci și de pârâta din acțiune, a contractelor standard preformulate, care nu permit negocierea efectivă, împrumutatul având posibilitatea semnării convenției în forma și condițiile inserate de bancă sau a necontractării deloc. Consumatorul, parte în contractele de adeziune, nu poate în nici un mod să influențeze clauzele din contract, fiind încălcat principiul egalității părților ce trebuie să caracterizeze contractele civile.

Potrivit art. 4 din Legea 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În speță, din examinarea clauzelor reclamate ca fiind abuzive, cu referire la comisionul de acordare, se constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de legiuitor, deoarece Banca, percepe dobândă, percepe comision de administrare și comision de acordare a creditului - acesta din urmă fiind abuziv, deoarece se constituie într-o dobândă mascată, ceea ce evident constituie o clauză abuzivă

Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern, Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, prin această lege s-a reglementat în favoarea consumatorilor o protecție mai mare decât minimul oferit de directivă (extinderea limitelor directivelor relative la protecția consumatorilor fiind permisă expres de dreptul comunitar). Nu este suficient ca o clauză să fie corectă gramatical și logic atâta timp cât finalitatea inserării ei în contract este perceperea unor sume în plus față de prețul contractului, în lipsa oricărei negocieri, ceea ce creează dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

S-a reținut, Cauza C- 484/08, Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid, în care prin Hotărârea din 03.06.2010, C.E.J. consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul prevăzut de directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracterul adecvat al prețului sau remunerației, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În Cauza Salvat Editores S A v Jose M.Sanchez Alcon Prades, C 241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște judecătorului național, puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, că, "această putere se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele";.

Astfel, a reținut tribunalul că sunt lovite de nulitate absolută clauzele abuzive din contractele încheiate de persoanele fizice cu profesioniștii, că aceasta este sancțiunea care li se aplică, așa cum s-a stabilit constant în practica ÎCCJ și în jurisprudența CJUE, judecătorul național având dreptul de a le constata abuzive din oficiu și de a le îndepărta din contract, chiar dacă poartă asupra obiectului principal al contractului, din moment ce ele creează o discrepanță majoră între contraprestații și chiar dacă sunt exprimate într-un limbaj inteligibil.

Întrucât aceste clauze abuzive sunt lovite de nulitate absolută, tot ceea ce s-a plătit în temeiul lor trebuie să se restituie.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE - C - 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, "dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil";.

Prin adoptarea OUG nr.50/2010, s-a realizat transpunerea și implementarea în legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008, privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, pentru a se evita posibilitatea declansarii procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva Romaniei, ținand cont de faptul ca aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amânată.

În acest sens, prin Hotărârea din data de 03.06.2010, dată în cauza C-484/08, privind cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Suprem din Spania, Curtea (Camera I) a decis că:

"1. Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

2. Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.";

În Hotărârea CJUE in cauza C-26/13 Arpad Kasler si Hajnalka Kaslerne Rabai/OTP Jelzalogbank Zrt, CJUE a arătat că o clauza care definește obiectul principal al contractului nu este exceptată de la examinarea caracterului sau abuziv decât dacă a fost redactată în mod clar și inteligibil. In aceasta privință, Curtea subliniază că cerința respectivă nu se limitează la o claritate și la o inteligibilitate formale și pur gramaticale.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept "abuzivă"; în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13.

În aceeași hotărâre se arată că, "ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii "obiectul principal al contractului";, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează"; și, la punctul 50, ";Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii "obiectul principal al contractului";, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.";

Prin al doilea capăt de cerere, reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 6.1, denumită de reclamant clauză de risc valutar, solicitând eliminarea acesteia, stabilizarea cursului de schimb CHF - LEU, de la momentul încheierii contractului, plata ratelor la valoarea în lei de la momentul încheierii contractului, pe toată perioada de derulare a acestuia precum și restituirea sumelor achitate peste acest curs.

Potrivit art. 2.4, Tragerile se vor face în moneda creditului. Utilizarea sumelor trase se va face în moneda în care împrumutatul este obligat să efectueze plata, fie în temeiul documentului justificativ prezentat, fie în temeiul Regulamentului valutar în vigoare la data efectuării plății. În acest ultim caz, Împrumutatul va face operația de schimb valutar prin contul deschis la CEB(R) SA la data efectuării schimbului.

În ce privește rambursarea ratelor de credit, s-a arătat că aceasta se va face în valuta în care a fost acordat creditul, menționându-se modalitățile de achitare, respectiv direct prin depunere de numerar în valuta creditului, prin ordin de plată, prin debitare directă, din conturile împrumutatului deschise la CEB (R) SA, prin intermediul mandatarului creditorului, respectiv C EB(R SA.

În ceea ce privește clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plăți în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, la momentul încheierii convenției, raportat la circumstanțele economice din acel moment, anul 2008, precum și la posibilitățile de a cunoaște efectele unor astfel de credite și implicațiile clauzelor contractuale pe termen lung, contractarea creditului în franci elvețieni se prefigura a fi mai avantajoasă față de alte oferte de creditare în lei sau în euro, tocmai în considerarea stabilității CHF reclamantul optând pentru această monedă - care nu era efectiv în circulație prin comparație cu EURO care fluctua în permanență ca și curs.

Creditul în franci elvețieni era un produs nou pe piață și în lipsa unor informații corespunzătoare cu privire la moneda în care au contractat împrumuturile, respectiv cu privire la istoricul evoluției francului elvețian și riscurile generate de variațiile cursului de schimb valutar, reclamantul s-a obligat să returneze sumele împrumutate la termenele și în cuantumurile menționate în contract, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF - leu din perioada respectivă (1,9 - 2,1).

Pe parcursul derulării contractului, francul elvețian s-a apreciat într-un mod galopant, astfel că, raportat la moneda națională, valoarea acestuia s-a dublat, cursul de schimb depășind valoarea de 4,00 lei/CHF în luna iulie 2010, cu repercusiuni grave asupra împrumutaților, în ceea ce privește posibilitatea de îndeplinire a obligațiilor de plată a ratelor lunare, cu riscul de a fi puși în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate.

Ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere față de moneda națională, LEUL, prin mecanismul schimbului valutar necesar plății creditului, împrumutatul fiind pus în situația de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mult decât dublu față de data încheierii creditului, o creștere efectivă de peste 200 % a sumelor de bani în lei necesare a achita rata stabilită în CHF, cea ce echivalează cu o schimbare fundamentală a condițiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutaul este obligat la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora s-a manifestat voința de a contracta.

Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale ce prevăd suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant, risc valutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligația de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluția parității acestei monede străine cu moneda națională, ducând la un efort financiar enorm din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai mult decât dublu în prezent, față de data încheierii contractului de credit.

Este evident că nu aceasta a fost situația pe care reclamantul a acceptat-o atunci când a semnat contractul și când s-a format acordul de voință, reclamantul a acceptat să semneze convenția pentru că ea prevedea un curs valutar de aproximativ 2,1, mai ales că în contract nu se prevede nicio clauză care să reglementeze această situație, care să pună în sarcina împrumutatului suportarea integrală și singur a riscului valutar.

Reclamantul nu a fost complet și corect informat de bancă, nu a primit nici un fel de lămuriri cu privire la riscul unui astfel de contract, în condițiile în care acesta nu are cunoștințe în domeniul financiar ori banca, fiind un profesionist în domeniu, avea toate resursele necesare pentru a gestiona o astfel de situație, ea avea obligația de a informa clienții cu privire la eventualele creșteri ale cursului valutar, dincolo de o evoluție normală a pieței valutare.

Cu atât mai mult cu cât banca nu a prevăzut nici în contract clauze referitoare la acest gen de situații, astfel că împrumutatul trebuie să suporte singur toate implicațiile dezastruoase ale situației în care cursul valutar a explodat și nu mai există nici un fel de echilibru contractual. Un minim discernământ obligă consumatorul să nu încheie un contract de credit care să îi afecteze viața prin imposibilitatea restituirii ratelor, ori în speță, în cazul contractelor încheiate în CHF așa s-a întâmplat, banca cu bună știință sau din neglijență încheind un astfel de contract.

Desigur că o astfel de problemă are implicații juridice multiple, una din perspectivele de abordare este reglementată de Legea 193/2000, dar nu exclude nici abordarea din perspectiva Codului civil în vigoare la acea dată, în speță, contractul are clauze cu caracter abuziv, supuse reglementării comunitare și Legii nr. 193/2000, dar găsindu-și aplicabilitate și norme din vechiul cod civil în vigoare la data încheierii contractului.

Reclamantul la încheierea acestui contract de credit a fost indus în eroare de condițiile care au fost prezentate de bancă drept atractive referitor la stabilitatea CHF în raport cu moneda națională fără să i se atragă însă atenția asupra posibilității de schimbare a acestor condiții contractuale într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, precum și a faptului că, dacă aceste condiții se vor schimba în rău, doar împrumutatul va suporta supraaprecierea CHF, fără ca banca să fie atinsă de aceste schimbări de curs valutar.

Dimpotrivă, pentru a avea cât mai mulți clienți, banca a ascuns aceste probleme, prezentând situația împrumutaților în mod denaturat și determinându-i să accepte acest tip de credit deosebit de riscant, fiind evidentă reaua credință a băncii.

Clauzele de efectuare a plăților în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutați nu au fost negociate direct cu consumatorul-reclamant din cauza pe rol, având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatorilor, al contractelor de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influența natura lor. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piață, însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opțiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului.

Banca nu a acționat cu bună credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților, de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a evalua consecințele economice ale contractării creditelor.

Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. l8 din OG 21/1992) și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010.

În cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin, aceste obligații instituite în sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar, sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor intereselor legitime prin contractare unor servicii/produse în lipsa unei informații reale cu privire la acestea și, pe cale de consecință, evitarea unor astfel de situații.

În lipsa informării în mod complet, corect și precis a reclamanților cu privire la aspectele esențiale ale serviciului oferit, aceștia nu au avut posibilitatea de a determina consecințele economice ale clauzelor contractuale în baza unor criterii clare și precise.

Având în vedere obligația de transparență contractuală instituită în sarcina operatorilor economici, care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului, în scopul garantării dreptului acestuia de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă prin contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sancționată în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, ori clauza de risc valutar, care incumbă în mod exclusiv consumatorilor, denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporționat.

De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul și aptitudinea de a îndrepta conținutul contractului în favoarea părții care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.

Suma împrumutată, dobânda și comisioanele percepute pentru credit sunt plătite în franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plății, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, respectiv creșterea nejustificată a beneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiile contractuale.

În Cauza C - 26/13, Kasler și Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE și, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă, C.J.U. E. a statuat că "1) Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii "obiectul principal al contractului"; nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual - că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o "remunerație"; al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca, contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-1 privește.

Curtea stabilește că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului), nu poate fi considerată ca fiind o "remunerație"; pentru serviciile băncii împrumutătoare.

În situația în care, într-un astfel de contract, împrumutatul plătește și diferența de curs valutar, această diferență nu este o remunerație pentru bancă, și o astfel de clauză nu este exclusă unei astfel de aprecieri privind un posibil caracter abuziv.

Astfel, în Cauza C - 26/13, Kasler și Kaslerne Rabai, CJUE stabilește, în interpretarea art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13, că, nu este suficient ca o clauză, precum cea în litigiu, pentru a nu avea un caracter abuziv, să fie redată într-un limbaj clar și inteligibil pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci se impune ca respectivul contract să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, relația cu alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului în așa fel încât clientul să poată să evalueze consecințele în ceea ce îl privește.

Curtea de la Luxemburg a interpretat o directiva europeana din 23 aprilie 2008, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, aceasta pune în sarcina bancii obligatii de informare și de furnizare de explicatii pentru ca împrumutatul să poată decide în cunoștință de cauză dacă ia sau nu creditul, directiva obligă banca sa furnizeze clientilor o fișa de informatii standard la nivel european privind creditul de consum și să verifice bonitatea consumatorului, a mai decis CJUE.

Analizând art. 5, alin 6 din Directiva 2008/48/CE, CJUE arată că, "Statele membre se asigură că creditorii și, unde este cazul, intermediarii de credit oferă consumatorului explicații corespunzatoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale și la situatia sa financiară, unde este cazul, prin explicarea informatiilor precontractuale care trebuie furnizate în conformitate cu alineatul (1), caracteristicile esentiale ale produselor propuse și efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecințele neplății din partea consumatorului.

Statele membre pot adapta modul și masura în care se acordă asistența, precum și identitatea părții care o acordă, la circumstantele speciale ale situației în care este oferit contractul de credit, la persoana careia îi este oferit și la tipul de credit oferit". Făcând aplicarea acestor dispoziții la contractul în litigiu, observăm că nu există o astfel de expunere a funcționării mecanismului de schimb CHF - LEU, în speță, și nicio raportare la alte clauze ce vizează tragerea creditului, de asemenea, nu există în contract nicio clauză care să permită împrumutatului să evalueze consecințele convenției pe termen scurt sau lung, în ceea ce îl privește, ceea ce denotă că are un caracter abuziv clauza referitoare la rambursarea ratelor contractului în moneda creditului fără nicio altă explicație sau legătură cu mecanismul de schimb valutar și cu suportarea riscului contractului.

Obiectul principal al unui contract de împrumut, cel de credit bancar fiind o specie a acestuia, se rezumă la acordarea unei sume de bani pentru care împrumutatul trebuie să plătească o dobândă ca preț al împrumutului, celelalte obligații contractuale fiind adiacente, accesorii, ținând cont și de caracterul derogatoriu al articolului 4 aliniatului 2 din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii "obiectul principal al contractului";, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale al acestui contract și care îl caracterizează, în speță suma împrumutată și prețul ei.

Clauzele care au un caracter accesoriu cum ar fi moneda și modalitatea de plată în raport cu cele care definesc esența raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii "obiect principal al contractului"; în sensul articolului 4 aliniatul 2 din directivă.

Decizia C.E.J. precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile din punct de vedere juridic, respectiv consumatorul trebuie să poată aprecia consecințele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Cu privire la art.5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, C.E.J. a statuat că pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale, și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Consumatorul trebuie să decidă, pe baza acestei informări, dacă dorește să se oblige contractual față de un vânzător sau furnizor prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWE Vertrieb EU:C:2013: 180, pct.44).

Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13/CEE nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de vânzător sau furnizor, cerința privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, se impune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus către reclamanți.

Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți care să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.

Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații, din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil.

Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse se câștig.

Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecința strămutării în întregime asupra împrumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale, valorizarea accelerată a CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorilor întrucât aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, în consecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.

Conform art. 966-970 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului dintre părți, părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă, obligațiile părților trebuie să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conform dispozițiilor art. 968 din Codul Civil.

În noul Cod Civil, teoria impreviziunii este reglementată legal, reglementare care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practica judiciară, în condițiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluțiile date în jurisprudență, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate face aplicarea teoriei impreviziunii și în cauza de față, fără a se putea susține că s-ar putea aplica retroactiv dispozițiile noului Cod Civil.

Astfel, art. 1.271 alin. (2) NCC dispune că, dacă pe parcursul executării obligațiilor executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă, făcând injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate interveni, pentru a dispune fie adaptarea contractului, fie încetarea acestuia, art. 1.271 NCC precizează că nu orice schimbare a consistenței obligației survenită după momentul încheierii contractului conduce la posibilitatea apelării la mecanismul impreviziunii, textul stabilește că schimbarea trebuie să fie "excepțională";, adică ea trebuie să fie de o asemenea anvergură încât obligația să devină "excesiv de oneroasă";.

În vederea înlocuirii clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului încheiat prin înghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractelor, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convențiilor, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanți, întrucât obligațiile contractuale au fost asumate în condițiile economice existente la data încheierii contractelor, când valoarea francului elvețian era la un minim istoric, iar ca urmare a schimbării acestor condiții este necesar ca și contractele să fie adaptate la noile împrejurări economice.

Având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, iar reclamantul nu au avut cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să îi permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian, se poate considera că revizuirea efectelor contractelor corespunde acordului de voință al părților întrucât hipervalorizarea CHF- ului deturnează contractele de la scopul în vederea cărora au fost încheiate, schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a părților.

Efectuarea plăților în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului ocazionate de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecința împovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumate de către aceștia, fapt contrar principiului echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze executarea contractelor.

S-a apreciat că se impune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora, ca efect al constatării nulității clauzelor privind efectuarea plăților în moneda creditelor - CHF, cu suportarea diferențelor de schimb valutar de către împrumutați, că se impune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamant în temeiul acestor clauze abuzive, clauze care sunt lovite de nulitate absolută și că, astfel, se impune restabilirea situației anterioare aplicării acestora.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții CEBNV, SCEBRTJ, CEIIFNSA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel, apelantele pârâte au invocat încălcarea dispozițiilor art. 425 lit. a și b Cod procedură civilă raportat la art. 233 lit..h Cod procedură civilă, arătând că instanța de fond nu a motivat de ce a respins proba cu interogatoriu, probă care din punctul său de vedere era utilă în dovedirea aspectelor ce țin de negocierea clauzelor.

Apelantele pârâte au invocat și nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CEBRSA, precum și faptul că hotărârea instanței de fond se referă la persoane ce nu au calitatea de parte, apelantele subliniind că reclamantul nu a formulat cerere de chemare în judecată a CEBNV.

Tot în motivele de apel apelantele pârâte au invocat excepția puterii de lucru judecat raportat la soluția dată de Tribunalul București în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.26853/3/2015* privind cererea formulată de ANPC referitor la constatarea clauzelor abuzive din contractele de credit încheiate cu CEIIFNSA, soluție definitivă prin respingerea apelului de CABi.

Apelantele pârâte au criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a CEIIFNSA, care nu mai are calitatea de creditoare, în contextul în care drepturile și obligațiile din contractul de credit încheiat cu CEI au fost cesionate către CEBNV.

O altă critică a hotărârii primei instanțe se referă la soluția dată excepției lipsei coparticipării procesuale active, aprecierea instanței că doar reclamantul a avut calitatea de împrumutat fiind făcută cu neobservarea clauzelor contractuale potrivit cărora obligația de rambursare incumbă atât reclamantului, cât și codebitorilor.

Pe fondul cauzei criticile sentinței apelate vizează greșita constatare a nulității clauzei privind comisionul de acordare credit în condițiile în care perceperea comisionului este admisă expres de art. 36 alin.1 din OUG nr. 50/2010, comisionul face parte din prețul contractului și în măsura în care este clar exprimat nu poate face obiectul analizei prevăzute de Legea nr. 193/2000, iar perceperea lui nu reprezintă dobândă mascată așa cum eronat reține instanța de fond, ci reprezintă echivalentul contraprestației băncii constând în operațiuni de verificare premergătoare acordării creditului.

Apelantele pârâte au criticat soluția primei instanțe și sub aspectul înlocuirii, contrar jurisprudenței CJUE, a clauzelor contractului, în sensul că s-a dispus restituirea creditului în altă monedă la cursul de la data acordării. Au precizat apelantele pârâte că din probele administrate nu rezultă încălcarea obligației de informare a clientului de către bancă, deoarece aceasta nu putea anticipa cu certitudine evoluția cursului valutar, precum și că hipervalorizarea CHF față de LEU nu poate constitui o cauză de nulitate a prevederilor art. 6.1 din contract, atât vechiul cod civil, cât și noul cod civil permițând acordarea creditului în valută și rambursarea în moneda în care creditul a fost acordat. Au precizat, de asemenea, că nu există un dezechilibru provocat de această clauză, banca nerealizând un câștig, iar contractarea creditului într-o altă monedă decât moneda națională atrage implicit riscul de curs valutar ce poate fi în favoarea uneia sau alteia din părți. A subliniat că nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind acordarea în fapt a unui credit în lei, deoarece este contrazisă pe operațiunea de schimb valutar depusă la dosar chiar de reclamant.

Totodată apelantele pârâte au arătat că soluția de înghețare a cursului valutar se bazează pe teoria impreviziunii care nu se aplică în cazul convențiilor încheiate anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, exclude o culpă a băncii și, în opinia băncii, nu poate fi incidentă, întrucât fluctuația cursului valutar CHF-LEU nu poate constitui prin sine însăși element al impreviziunii.

A invocat cauzele Kasler, Banco Espanol de Credit/Joaquin Calderon Camino, Barklyes Bank/ Sala Sannchez Garcia, decizia nr. 62/2017 a CCR și dispozițiile art. 1576 și art. 1578 Cod civil 1864, art. 1488 și art.2164 Noul Cod civil.

Nu s-a depus întâmpinare.

Motivele de apel privind nemotivarea hotărârii apelate sub aspectul soluției de respingere a cererii de administrare a probei cu interogatoriu sunt nefondate.

Având în vedere parcursul procesual al cauzei primită de tribunal spre soluționare, urmare a sentinței nr. 29/15.03.2017 pronunțate în conflict negativ de competență cu luarea în considerare a deciziei nr.843/12.10.2016 a CAC prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare, Tribunalul a soluționat cauza la termenul din 25.09.2017 pe baza probatoriilor administrate în primul ciclu procesual.

Cum la termenul din 25.09.2017 reprezentantul pârâtelor a pus concluzii pe fond fără a reitera cererea de încuviințare a probei cu interogatoriu, T nu avea de ce să includă în considerente o motivare a unei cereri din primul ciclu procesual ce nu a fost reiterată în rejudecare și asupra căreia nu s-a pronunțat.

Nici motivele de apel privind nesoluționarea excepției lipsei calității procesuale a CEB nu au fost reținute ca întemeiate.

Contractul de facilitate de credit și de garanție nr. 104495/10.03.2008 a fost încheiat de CEIIFNSA în calitate de împrumutător prin reprezentant CEBR și chiar dacă persoana mandatarului CEBR nu se suprapune cu cea care se solicită a fi obligată în raportul de drept dedus judecății, cauza a fost judecată în contradictoriu și cu mandatarul părții pentru opozabilitate.

Cât privește motivele de apel vizând calitatea de parte a CEBNV și greșita soluționare a excepției lipsei procesuale pasive a CEI, Curtea a constatat că sunt, de asemenea, neîntemeiate.

În condițiile în care drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit nr. nr.104495/10.03.2018 au fost cesionate de împrumutătorul CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN către CREDIT EUROPE BANK NV, atât cedentul, cât și cesionarul trebuie să figureze în calitate de părți, iar aspectele privind lămurirea titularului drepturilor cesionate privesc raportul între cedent și cesionar până la notificarea debitorului.

În plus, prin decizia nr.843/12.10.2016 a Curții de Apel Craiova, obligatorie, s-a constatat că întâmpinarea a fost formulată de CEBNV, CEI, SCEBRTJ și că în mod greșit cauza a fost soluționată fără citarea CEBNV al cărui drept la apărare nu a fost asigurat.

Referitor la motivele de apel vizând greșita soluționarea a excepției lipsei coparticipării procesuale active, Curtea a reținut că și acestea sunt nefondate.

Contractul de credit nr. 104495/10.03.2018 a fost încheiat de reclamantul VVC în calitate de împrumutat, care este și persoana titular al dreptului dedus judecății de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului.

Chiar dacă obligația de rambursare a creditului ce incumbă reclamantului a fost garantată de codebitorii VDC și VM, cererea de chemare în judecată nu se impunea a fi formulată și de aceștia.

Și motivele de apel privind excepția puterii de lucru judecat sunt neîntemeiate, deoarece nu există tripla identitate de părți, obiect ca cerere concretă dedusă judecății și de cauză ca situație calificată juridic.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. 26853/3/2015 calitatea de parte a avut-o și ANPC, cererea concretă dedusă judecății a fost formulată de ANPC și a avut ca obiect constatarea clauzelor abuzive în contracte de credit încheiate cu CREDIT EUROPE IPOTECAR IFN.

Analizând apelul prin prisma motivelor ce se referă la fondul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat că acesta este fondat

Cu privire obligația de transparență și de a nu stipula clauze abuzive, Curtea a reținut:

Potrivit legii, o clauză cuprinsă într-un contract încheiat cu un consumator trebuie să fie clară, fără echivoc astfel încât pentru înțelegerea sa să nu fie necesare cunoștințe de specialitate. Pentru a fi declarate abuzive, se impune ca, de asemenea, clauzele să nu fi fost negociate efectiv cu consumatorii.

În calitate de furnizor de servicii financiare băncii îi revine o obligație pozitivă de transparență și una negativă de a nu stipula clauze abuzive. În conținutul acestor obligații intră și aceea de a stipula clauze clare, precis determinate, care să nu creeze interpretări echivoce și obligații oneroase și fără corespondent în sarcina consumatorilor.

În acord cu Rezoluția Parlamentului European din 18.10.2008, educația financiară trebuie să fie corectă, echidistantă și transparentă. Profesionistul are obligația de a-l informa onest pe consumator, fără însă a se transforma în apărătorul intereselor consumatorului.

Cât privește condiția de negociere, pentru ca o clauză să fie exclusă de la declararea sa ca abuzivă:

Faptul că anterior încheierii contractului cu reclamanții, banca a făcut publică o prezentare a produselor, care conținea condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre produsele oferite de către bancă, nu echivalează cu conceptul de negociere a întregului contract, deci a tuturor clauzelor, și cu îndeplinirea obligației de transparență.

Negocierea unor clauze nu exclude aplicarea prevederilor Legii nr.193/2000 pentru restul contractului (art.4 alin.3). Faptul că de regulă se negociază cuantumul creditului, moneda creditului, perioada de utilizare, perioada de grație și rata dobânzii, diferențiază un client de altul și nu înseamnă că au fost negociate clauzele contractului.

Este de notorietate că în perioada încheierii convenției de credit nr.0129276/12.10.2007, băncile afișau și făceau publică oferta lor pentru anumite credite, ofertă în cadrul căreia prezentau moneda creditului, dobânda (curentă și efectivă) și alte câteva chestiuni esențiale, cum ar fi caracterul dobânzii de a fi fixă sau variabilă, limitele sumelor ce pot fi oferite, garanțiile în raport de tipul de credit, condițiile minime pentru obținerea împrumutului. Clauzele contractului nu erau prezentate, astfel încât consumatorul nu putea lua la cunoștință efectiv de conținutul contractului decât după ce îl semna, clauzele sale fiind predefinite de bancă.

Deși banca susține că au fost negociate clauzele contractului, în realitate, în cazul contractelor încheiate cu persoanele fizice nu există o negociere efectivă, nici chiar în contextul în care prin creditul acordat se refinanțează credite contractate anterior.

Contractul de credit este un contract de adeziune, standard, preformulat de bancă, în care consumatorul nu poate să intervină, având doar opțiunea de a adera sau nu la el.

Potrivit art. 4 alin.3 din Legea nr. 193/2000, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte dovezi în acest sens.

Referitor la condiția ca o clauză să nu se asocieze cu obiectul și caracterul adecvat al prețului/remunerației față de serviciile/bunurile furnizate:

În spiritul Legii nr.193/2000 și al Directivei CEE nr.13/1993 este exclus din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv obiectul contractului și caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport de serviciile sau bunurile furnizate, cu condiția ca acele clauze care definesc obiectul contractului sau privesc caracterul adecvat al prețului sau remunerației să fie exprimate clar, neechivoc, într-un limbaj ușor inteligibil.

Pornind de la imperativul protecției consumatorului, impus de situația de inferioritate a acestuia din punctul de vedere al puterii de negociere și nivelului de informare, interpretarea articolului 4 alin.2 dată de către CJUE este în sensul că obiectul principal al contractului se referă la clauzele care stabilesc prestațiile esențiale ale contractului și care îl caracterizează ca atare, în contrast cu clauzele cu caracter accesoriu.

Cu privire la noțiunea de obiect principal al contractului, CJUE a stabilit că termenii "obiect principal al contractului"; nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căruia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată de către instanța de trimitere, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual, că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract, care, ca atare, îl caracterizează ( cauza Kasler).

CJUE a stabilit, totodată, că "o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine"; nu poate fi considerată ca cuprinzând o remunerație al cărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător, să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art. 4 alin.2 din Directiva CEE nr.13/1993.

Spre deosebire de CJUE, care a evitat să răspundă concret precizând că revine instanței naționale sarcina de a aprecia, Avocatul General Wahl a apreciat că " nu se poate exclude că, în ceea ce privește un contract de împrumut, clauza care determină cursul de schimb aplicabil, întrucât constituie unul din pilonii unui contract exprimat în monedă străină, se înscrie în obiectul principal al contractului";.

Ulterior, în cauza Andriciuc CJUE a statuat că art. 4 alin.2 din Directiva nr. 13/1993 a Consiliului trebuie interpretat în sensul că noțiunea, obiectul principal al contractului, în sensul acestei dispoziții, include o clauză contractuală, precum cea inserată într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale și potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeași monedă străină în care a fost contractat, având în vedere că această clauză stabilește o prestație esențială care caracterizează acest contract.

Curtea a concluzionat că această clauză nu poate fi considerată ca abuzivă în măsura în care este exprimată în mod clar și inteligibil.

În ceea ce privește noțiunea de redactată în mod clar și inteligibil CJUE a stabilit că art.4 alin.2 din Directiva CEE 13/1993 trebuie interpretat în sensul că în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal cerința, potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze pe baza unor criterii clare și inteligibile consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-l privește ( cauza Kasler).

Cu alte cuvinte CJUE a statuat că revine instanței de trimitere sarcina de a stabili, dacă, având în vedere publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii contractului, un consumator mediu normal informat și suficient de atent și de avizat, putea nu numai să cunoască existența diferenței, în general prezentă pe piața valorilor mobiliare dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci și să evalueze consecințele economice potențial semnificative pentru acesta ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi definitiv obligat și, prin urmare costul total al împrumutului său.

În cauza Andriciuc s-a stabilit că o clauză să fie clar și inteligibil exprimată presupune că în contractul de credit instituțiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru ca aceștia să adopte decizii prudente.

În acest scop, în cazul unui contract de împrumut încheiat într-o monedă străină ce trebuie restituit în aceeași monedă, redactarea clară și inteligibilă impune înțelegerea de către consumator a clauzei atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia în sensul ca un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și avizat să poată numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei străine în care a contractat împrumutul, ci să evalueze consecințele economice potențial semnificative ale clauzei asupra obligațiilor sale financiare.

Totodată CJUE stabilește că revine instanței naționale competența de efectuare a verificărilor care trebuie efectuate în raport cu momentul încheierii contractului ținându-se seama de ansamblul împrejurărilor de care profesionistul putea avea cunoștință la momentul respectiv și care erau de natură să influențeze executarea ulterioară a contractului, instanța evaluând cu luarea în considerare a expertizei și cunoștințelor profesionistului, băncii, în ce privește posibilele variații ale cursului de schimb valutar și a riscurilor inerente contractării unui împrumut în monedă străină, existența unui dezechilibru.

Cu referire la condiția bunei credințe, nu s-a reținut o rea credință generală a băncii, legea, de altfel, necerând să existe aceasta, ci doar ca o clauză să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Față de considerentele expuse privind obligația de transparență și de a nu stipula clauze abuzive, condiția de negociere, pentru ca o clauză să fie exclusă de la declararea sa ca abuzivă, condiția ca o clauză să nu se asocieze cu obiectul și caracterul adecvat al prețului/remunerației față de serviciile/bunurile furnizate, noțiunea de clauză redactată în mod clar și inteligibil și condiția bunei credințe Curtea constată că motivele de apel ce privesc soluția referitoare la comisionul de acordare a creditului și înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU sunt întemeiate.

În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere vizând comisionul de acordare a creditului, Curtea a reținut:

Din examinarea cuprinsului clauzei prevăzute de art. 5 pct.1 lit.b " comision de acordare 1440 CHF reprezentând 2% din valoarea totală a creditului plătibil integral la data semnării prezentului contract sau cel mai târziu la data primei trageri din creditul aprobat"; reiese că aceasta este formulată în mod clar și inteligibil, indicând cu exactitate atât cuantumul comisionului, la care intimatul reclamant VVC s-a obligat, precum și modul de calcul și de plată.

În plus, din analiza denumirii acestui comision "de acordare";, rezultă funcționalitatea lui, scopul și motivul perceperii acestuia și natura serviciilor oferite, în contraprestație, nefiind necesară menționarea în detaliu a acestora în cuprinsul contractului de credit.

Ca urmare, Curtea a constatat că în contextul în care acest comision a fost redactat într-un limbaj clar și inteligibil nu se poate reține caracterul abuziv al acestuia, precum și că, chiar în situația analizării echilibrului între prestația împrumutatului și contraprestația băncii, nu există un dezechilibru semnificativ.

Referitor la rezolvarea dată de instanța de fond cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF/LEU, Curtea a reținut următoarele:

Din clauza stipulată în art. 6.1 rezultă că rambursarea ratelor de credit se va face în valuta în care a fost acordat creditul, că rambursările se vor face lunar în rate ce includ principalul, dobânda lunară și comisionul lunar de administrare în conformitate cu graficul de rambursare care este parte integrantă din contract, modalitățile de plată fiind direct prin depunere de numerar, ordin de plată sau debitare directă.

Din analiza clauzelor rezultă că a fost transpus, cu privire la convenția de credit nr.104495/10.03.2008, principiul nominalismului monetar consacrat de art.1578 Cod civil 1864 (incident în speță) potrivit căruia "Obligațiunea ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății.";

Cu alte cuvinte, obligația de restituire derivată dintr-un contract de împrumut în bani se îndeplinește în aceeași unitate monetară prevăzută în contractul de împrumut, fără a avea relevanță eventuala schimbare a valorii acesteia între momentul acordării împrumutului și momentul scadenței ratelor.

Împrumutatul a ales ca monedă a creditului CHF, în vederea achiziționării unui imobil, aspect cu privire la care a negociat (atât cuantumul sumei împrumutate, cât și moneda creditului au făcut obiectul negocierii) și, în aceste condiții, rambursarea creditului nu poate avea loc decât în moneda convenită și acceptată de împrumutat, debitorii fiind obligați la restituire în rate lunare exprimate în CHF.

Ca urmare, clauza privind restituirea împrumutului în aceeași monedă în care împrumutul a fost contractat, transpunând dispoziția legală națională din Codul civil în vigoare la data încheierii contractului, este exclusă de la cercetarea caracterului abuziv.

În argumentarea excluderii, Curtea reține că, în cauza Andriciuc, CJUE a statuat că așa "cum reiese din art. 1 alin. (2) din Directiva nr.93/13, clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii nu sunt supuse dispozițiilor acesteia. Astfel, după cum reiese din al 13-lea considerent al Directivei nr. 93/13, excluderea prevăzută la art.1 alin (2) din Directiva nr. 93/13 cuprinde clauze care reflectă dispoziții din dreptul național care se aplică între părțile contractante independent de alegerea acestora sau cele ale dispozițiilor menționate care sunt aplicabile din oficiu, cu alte cuvinte în lipsa unui aranjament diferit al părților în această privință. Pe de altă parte, sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei directive clauzele contractuale care reflectă dispoziții din reglementarea națională care guvernează o anumită categorie de contracte, nu doar în cazuri în care contractul încheiat de către părți aparține acestei categorii de contracte, ci și în ceea ce privește alte contracte cărora li se aplică respectiva reglementare în conformitate cu o dispoziție din dreptul național (....). Această excludere a aplicării regimului Directivei nr. 93/13 este justificată de faptul că (...) se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților în anumite contracte"; (paragrafele 25-28).

Reclamantul a invocat o hipervalorizare pe piața internă și internațională a monedei creditului CHF în raport de moneda națională LEU și consecințele grave constând în suportarea unor rate din ce în ce mai mari prin raportare la moneda națională.

Nulitatea ca sancțiune ce intervine în situația declarării ca abuzive a clauzelor are cauze anterioare sau concomitente încheierii contractului de credit.

Or, în speță, cauzele invocate privesc hipervalorizarea CHF în raport cu LEUL, intervenită ulterior momentului încheierii convenției de credit, pe parcursul executării contractului.

În plus, constatarea caracterului abuziv presupune înlăturarea acestor clauze din contract ca efect al nulității.

Potrivit jurisprudenței CJUE în cauzele Banco Espanol de Credito C-618/10, Unicaja Banco C 482/13, C 484/13, C 485/13 și C 487/13, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze conform dispoziției naționale cu condiția ca aplicarea dispoziției naționale: să nu prejudece aprecierea de către instanța națională menționată a caracterului abuziv al unei astfel de clauze și să nu împiedice această instanță să înlăture clauza menționată dacă ar trebui să constate caracterul "abuziv"; al acesteia, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată.

Or, modificarea clauzei potrivit dispoziției naționale presupune redarea aceluiași principiu al nominalismului, anume rambursarea împrumutului în aceeași monedă în care s-a contractat, cu excepția cazului în care moneda nu ar mai fi pe piața monetară. În niciun caz nu se poate dispune restituirea în altă monedă decât cea în care s-a contractat sau înlocuirea cursului de la data rambursării cu cel de la data contractării.

Cu privire la impreviziune, Curtea a reținut că dispozițiile art. 1271 din Noul Cod civil, care permit adaptarea unui contract valabil încheiat, ale cărui prestații au devenit prea oneroase, urmare a schimbării împrejurărilor de la momentul încheierii lui pe parcursul executării, nu sunt incidente în cauza de față, având în vedere data încheierii convenției de credit, 10.03.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil 01.10.2011.

În speță sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, cod care nu cuprinde o reglementare expresă a impreviziunii.

Interpretarea contractului prin prisma obligației de executare cu bună credință, a împărțirii riscurilor contractuale, a echității, cu luarea în considerare a jurisprudenței Tribunalului Suprem (decizia nr.1818 din 29.09.1972), Curții Supreme de Justiție (decizia nr.21/1994) și Tribunalului Ilfov - Secția I Comercială (sentința din 11.05.1920 în cauza Lascăr/Catargiu contra Băncii Bercovici) și a situației concrete a împrumutatului nu pot conduce la soluția de înghețare a cursului CHF la momentul contractării împrumutului, această formă de adaptare conducând ea însăși la încălcarea principiilor menționate și la ruperea echilibrului contractual.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul formulat de CEBNV, SCEBRTJ, CEIIFNSA, a schimbat, în parte, sentința nr.107 din data de 09.10.2017 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă în dosarul nr.594/95/2016* în sensul că a respins acțiunea. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepțiilor .

← Motivarea hotărârii prin care se soluţionează contestaţia...		Refuzul organului fiscal de a da curs solicitării întemeiată... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Comision de acordare a creditului. verificarea caracterului abuziv. excluderea de la verificarea caracterului abuziv a clauzei privind restituirea împrumutului în moneda în care împrumutul a fost contractat dacă această clauză transpune o dispoziţie leg