Procedura insolvenţei. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului. Nepredarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar. Prezumţii
| Comentarii |
|
În sarcina pârâtului poate fi reţinută fapta de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în condiţiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile şi nu a înregistrat nici situaţiile financiare anuale la registrul comerţului în mai mulţi ani consecutivi. Pârâtul în calitate de administrator avea obligaţia de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredinţat în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ţinută evidenţa contabilă. În condiţiile neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 4268 din 1 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 8398 din 09.12.2010, a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.F.P. CLUJ NAPOCA prin D.G.F.P. CLUJ în contradictoriu cu pârâtul G.V.M..
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic analizând incidența dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 în prezenta cauză, a reținut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor sau a creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei persoane, d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, e) au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
în susținerea cererii sale, reclamanta nu a înțeles să depună nici un fel de înscrisuri care să facă dovada susținerilor sale, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 129 alin. (5) C.proc.civ., judecătorul sindic a solicitat reclamantei să depună la dosar toate înscrisurile de care înțelege să se folosească în dovedirea cererii sale.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut și faptul că deși reclamanta a invocat săvârșirea de către pârât a mai multor fapte dintre cele enumerate de dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu a arătat și nici nu a dovedit în ce manieră ar fi fost săvârșite acestea, respectiv care sunt bunurile pe care pârâtul le-ar fi folosit în interes propriu sau în interesul altor persoane și nici modalitatea în care ar fi fost deturnat sau ascuns activul persoanei juridice sau maniera în care s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, limitându-se doar să descrie demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar pentru predarea documentelor contabile, fără însă să depună vreo dovadă a susținerilor sale.
în consecință, judecătorul sindic nu poate reține o eventuală nepredare voită de către pârâtul administrator statutar a documentelor contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar, pentru a putea prezuma o eventuală neconducere a contabilității în conformitate cu legea.
Pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 nu este suficientă, însă, o simplă neîntocmire a actelor contabile ale debitoarei, ci se impune demonstrarea unei legături de cauzalitate între neținerea contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență și în egală măsură se impune și indicarea și dovedirea unor fapte de natura celor reglementate de art. 138 alin. (1) și a) și e). Or, în speță, cauzele ajungerii debitoarei în insolvență nu au putut fi identificate. în aceste condiții, nu se poate stabili nicio legătură de cauzalitate între modul în care a fost ținută contabilitatea debitoarei și starea de insolvență a debitoarei.
Subsecvent, orice analiză suplimentară a susținerilor creditoarei D.G.F.P. a jud. Cluj în sensul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 este inutilă, deoarece, pe de o parte, în afară de eventual o pretinsă neconducere a contabilității, reclamanta nu a indicat concret care sunt faptele pârâtului care s-ar circumscrie dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) și e), pe de altă parte, nu este întrunită nici condiția existenței unei legături cauzale între pretinsele fapte ale administratorului debitoarei și ajungerea acesteia în stare de insolvență.
S-a menționat că susținerile creditoarei referitoare la prezumarea raportului de cauzalitate sunt, conceptual, eronate, deoarece prezumția este un procedeu logic prin care se ajunge la o concluzie referitoare la un fapt necunoscut pornind de la o situația de fapt cunoscută. Raportul de cauzalitate dintre o faptă și o urmare - prejudiciu este o legătură logică de tip cauză - efect, care nu poate fi prezumată, deoarece nu este o concluzie referitoare la un fapt necunoscut. Dimpotrivă, în cazul raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, ambele situații de fapt sunt cunoscute, fiind necesară identificarea existenței unei legături necesare și suficiente dintre cele două fapte. în alți termeni, în cazul prezumției ne aflăm în prezența unui fapt cunoscut și a unui procedeu inductiv sau deductiv, de asemenea cunoscut și, respectiv, a unui fapt necunoscut, care trebuie identificat, pe când în cazul raportului de cauzalitate ne aflăm în prezența a două fapte cunoscute și a unui mecanism logic de corelare a celor două fapte, care nu este cunoscut și care trebuie identificat și probat.
în consecință, în temeiul art. 1169 C.civ., coroborat cu art. 129 alin. (1) C.proc.civ., judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D.G.F.P. CLUJ.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a mun., Cluj-Napoca prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a jud. Cluj solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societății debitoare SC V.L.C. SRL conform tabelului definitiv al creanțelor în sumă de 526.448,65 lei.
în motivarea recursului a arătat prin sentința comercială nr. 5276/29.11.2007, la solicitarea creditoarei SC S.L. IFN SA, Tribunalul Comercial Cluj a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva societății debitoare SC V.L. SRL. La data deschiderii procedurii de insolvență, conform informațiilor furnizate de Registrul comerțului Cluj, dl. G.V.M. deținea calitatea de administrator statutar al societății debitoare.
Urmare a notificării privind predarea actelor prevăzute la art. 28 din Legea 85/2006, transmisă de fostul administrator judiciar, dl. G.V.M. a predat o parte din documentele contabile ale debitoarei.
Pentru a intra în posesia celorlalte documente ale societății necesare completării raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a societății debitoare și identificării bunurilor din patrimoniul debitoarei, prin adresa nr. 2012/10.09.2008 lichidatorul judiciar a solicitat predarea actelor contabile. Aceasta a fost transmisa administratorului statutar al debitoarei, dl. G.V.M., care a ridicat corespondenta însă nu a prezentat lichidatorului judiciar documentele solicitate. Ulterior acestor demersuri, la data de 17.11.2008, lichidatorul judiciar a transmis domnului G.V.M. o adresă prin care solicita punerea la dispoziție a bunurilor debitoarei pentru a realiza inventarierea.
Până în prezent lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile necesare completării raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență a societății debitoare, nici bunurile sau documente referitoare la bunurile evidențiate în contabilitatea societății debitoare. Acest fapt ne conduce la prezumția că administratorul statutar al debitoarei refuza să pună la dispoziția lichidatorului judiciar bunurile SC V.L.C.
Bunuri evidențiate în patrimoniul debitoarei la data de 31.12.2006, conform datelor înscrise în bilanțul prescurtat, sunt în valoare de 263.355 lei și sunt detaliate în anexa formularul 40 astfel: - alte instalații, utilaje și mobilier 139.073 lei avansuri și imobilizări corporale în curs 124.282 lei.
Lichidatorul judiciar a solicitat documente privind bunurile și predarea bunurilor pentru a analiza posibilitatea valorificării acestora în vederea obținerii lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori.
Imposibilitatea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei, cu toate demersurile întreprinse de lichidatorul judiciar în acest sens, conduce la prezumția că evidența contabilă a debitoarei nu a fost condusă în conformitate cu dispozițiile legale și ca bunurile evidențiate în patrimoniul debitoarei au fost folosite în interes personal sau ca acestea au fost deturnate sau ascunse, motiv pentru care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. a), d) și e) din Legea 85/2006.
Calitatea de administrator al unei societăți comerciale impune gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, iar încălcarea din culpă sau intenție a acestor norme de drept, care au determinat prejudicierea creditorilor, atrag răspunderea administratorului.
Analizând recursul promovat în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente Curtea reține următoarele:
Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost criticată de către recurentă sub două aspecte: în primul rând, s-a susținut că aceasta cuprinde motive contradictorii, iar în al doilea rând, că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Prima critică adusă hotărârii recurate se impune a fi înlăturată întrucât judecătorul sindic a procedat la analizarea succintă a condițiilor răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari ai debitoarei, fiind prezentate argumentele de fapt și de drept care l-au condus la soluția pronunțată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că demersul judiciar al creditoarei recurente A.F.P. Cluj-Napoca vizează obligarea pârâtului G.V.M. la plata pasivului societății în cuantum de 526.448,65 lei, susținându-se în esență că nepredarea documentelor financiar-contabile ale debitoarei către lichidatorul judiciar creează prezumția că pârâtul, în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea debitoarei fapt ce a condus la falimentul persoanei juridice și pune creditorii în imposibilitatea de a verifica modul în care a fost gestionată activitatea debitoarei înainte de deschiderea procedurii insolvenței.
în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei sunt înscrise creanțe în cuantum de 526.448,65 lei.
Judecătorul sindic a respins cererea creditoarei de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada nepredării intenționate a documentelor contabile, iar cauzele insolvenței nu au fost identificate, astfel că nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate între neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea și ajungerea acesteia în insolvență.
Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut în mod greșit starea de fapt, întrucât nu a dat relevanța cuvenită înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a dus la concluzia greșită a nedovedirii faptei prevăzute de art. 138 lit. d) în Legea nr. 85/2006
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptul că au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea.
în speță, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute în art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și nu a înregistrat nici situațiile financiare anuale la registrul comerțului în mai mulți ani consecutivi. Pârâtul în calitate de administrator avea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorii fiind solidar răspunzători pentru modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile lor reieșind cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c) și alin. (2) ale Legii nr. 31/1990.
Astfel, administratorii sunt răspunzători față de societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
în condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006.
Faptul că pârâtul nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar creează prezumția că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Așa fiind, Curtea apreciază că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Chiar dacă s-a invocat și incidența prevederilor art. 138 lit. a) și e), acestea nu mai urmează a fi analizate, din perspectiva faptului că în speță așa cum s-a arătat pârâtul se face vinovat de neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, Curtea va admite recursul declarat împotriva sentinței comerciale 795 din 28 februarie 2011, pe care o va modifica în tot în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata sumei de 526.448,65 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei SC V.L.C. SRL.
(Judecător Claudia Idriceanu)
| ← Procedura insolvenţei. Creanţă pretins garantată. Garanţie... | Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere a procedurii în... → |
|---|
