Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere a procedurii în formă simplificată
| Comentarii |
|
Starea de insolvenţă trebuie dovedită cu înscrisuri din care să rezulte existenţa unor creditori care pretind creanţe împotriva averii debitoarei, corelativ cu inexistenţa fondurilor băneşti apte să acopere creanţele certe, lichide şi exigibile ale creditorilor faţă de averea debitoarei. Nu sunt suficiente în acest sens singure susţinerile lichidatorului desemnat al societăţii comerciale radiate din registrul comerţului, afirmaţii conform cărora debitoarea ar avea datorii ce rezultă din analiza documentelor contabile, fără a face vreo altă dovadă în acest sens.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3680 din 10 octombrie 2011
Prin sentința comercială nr. 1087/CC din 9.12.2010 a Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea formulată de P.O. IPURL, lichidator desemnat în baza Legii nr. 31/1990 să administreze procedura de lichidare a debitoarei SC A.M. SRL, cerere având ca obiect deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei.
Tribunalul, analizând cererea formulată de debitoare prin lichidatorul desemnat în baza dispozițiilor Legii nr. 31/1990, a reținut faptul că debitoarea a fost dizolvată în baza dispozițiilor art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și prin rezoluția nr.12474/30 iunie 2010 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus în dosar nr. 84090/2010 desemnarea ca lichidator în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 a întreprinderii Profesionale P.O. IPURL.
Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul procedurii astfel cum este prevăzut de legea insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.
Pornind de la definiția pe care însăși legea insolvenței o reglementează în cuprinsul art. 2, judecătorul sindic apreciază că pentru a se dispune deschiderea procedurii este necesar a se face dovada faptului că debitoarea are un pasiv și că procedura colectivă derulată în baza actului normativ are drept scop final acoperirea acestuia.
Potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.
Așadar, singura condiție necesar a fi îndeplinită pentru deschiderea procedurii insolvenței la cererea debitoarei, o constituie starea de insolvență, definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Astfel, starea de insolvență trebuie dovedită cu înscrisuri din care să rezulte existența unor creditori care pretind creanțe împotriva averii debitoarei, corelativ cu inexistența fondurilor bănești apte să acopere creanțele certe, lichide și exigibile ale creditorilor față de averea debitoarei.
în cauză însă, debitoarea prin reprezentantul său legal, nu a fost în măsură să facă dovada stării de insolvență, deși avea obligația să facă dovada stării de insolvență a debitoarei, acesta limitându-se să susțină că debitoarea are datorii, fără a face vreo dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ. coroborat cu art. 129 alin. (1) C.proc.civ.
Ori, în cazul în speță, deși lichidatorul desemnat în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 a susținut că debitoarea are datorii ce se ridică la suma de 102.991 lei, datorii care ar rezulta din analiza documentelor contabile, nu a făcut în nici un fel această dovadă, cum de altfel nu a făcut nici dovada faptului că împotriva debitoarei calitatea de debitor ar deține-o ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA cu o creanță în cuantum de 31.082 lei și PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Direcția Impozite și Taxe cu o datorie totală de 152 lei, mărginindu-se doar la a preciza în cuprinsul cererii introductive aceste aspecte.
înscrisurile depuse la dosar, respectiv raportul privind situația economică a debitoarei, nu relevă decât existența la data de 13 decembrie 2008 a unor venituri și cheltuieli în patrimoniul debitoarei, în condițiile în care din situația financiară anuală întocmită la data de 31 decembrie 2008 totalul elementelor de activ și cel al elementelor de pasiv se ridică la suma de 127.415 lei. Din aceste informații nu a rezultat însă faptul că debitoarea ar avea la data formulării cererii datorii în cuantum de 102.991 lei, titularul cererii de deschidere a procedurii falimentului în forma simplificată nefăcând dovada acestora.
Simpla menționare în bilanțul la care s-a făcut referire a acestui cuantum al datoriilor nu face dovada faptului că acestea există, cu atât mai mult cu cât data formulării cererii de deschidere a procedurii este 2 decembrie 2010, pe parcursul acestei perioade existând posibilitatea ca datoriilor să fi fost achitate.
în plus, însăși titularul cererii de deschidere a procedurii falimentului în cuprinsul considerentelor cererii a arătat că ar exista datorii pe care debitoarea le are față de bugetul de stat, însă doar în cuantum de 31.082 lei către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și 152 lei către PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA - Direcția Impozite și Taxe, fără a depune la dosar vreun înscris doveditor în acest sens.
înscrisul depus nu face dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, întrucât nu întrunește cerințele prevăzute de art. 379 alin. (3) C.proc.civ. Conform acestor dispoziții legale, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însăși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Ca atare, văzând că cererea debitoarei nu îndeplinește condiția existenței stării de insolvență prevăzută de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, având în vedere și dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006 a respins ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC A.M. SRL prin lichidator P.O. IPURL solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în formă simplificată în temeiul dispoz. art. 1 alin. (2) lit. c) coroborat cu prevederile art. 32 alin. (1), teza finală din Legea nr. 85/2006 și numirea în calitate de lichidator judiciar pe P.O. IPURL.
în motivele de recurs se arată că prin rezoluția directorului ORC Cluj nr. 12474 din 30.06.2010, a fost desemnată în calitate de lichidator al SC A.M. SRL în procedura prevăzută de art.260 din Legea 31/1990. în conformitate cu prevederile art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a procedat la întocmirea raportului privind situația economică a societății, acesta fiind înregistrat la ORC Cluj la data de 30.08.2010. Conform concluziilor acestui raport, SC A.M. SRL, îndeplinește condițiile deschiderii procedurii simplificate de insolvență reglementate de art. 1, alin. (2) lit. c) și e) din Legea nr. 85/2006.
Recurenta arată că susținerile instanței de fond în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile existenței stării de insolvență, prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, nu sunt întemeiate.
Precizează că legea nu condiționează admisibilitatea cererilor de deschidere a procedurii insolvenței, formulate de către debitor de existența unor valori-prag, fiind suficient ca debitorul să se afle în imposibilitate de plată.
Astfel, arată că, la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței - 2.12.2010 -, debitoarea avea datorii în sumă totală de 102.991 lei, așa cum reiese din bilanțul aferent anului 2008. Structural, acestea sunt formate din datorii către A.F.P. Cluj, ITM Cluj și către Municipiul Cluj-Napoca precum și din datorii față de alți creditori neidentificați până în momentul de față, deoarece administratorul statutar nu a predat documentele contabile conform prevederilor Legii 85/2006.
Recurenta arată că insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activul patrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. înscrierea datoriilor în bilanț contabil al societății, reprezintă din punct de vedere juridic, o recunoaștere a acestora.
Precizează că A.F.P. Cluj prin adresa nr.30185 din 13.08.2010, declarată că deține o creanță bugetară în cuantum de 27.271 lei la care se adaugă majorări de întârziere, structura sumei sus menționate rezultând din fișa sintetică totală.
De asemenea, din declarația de creanță nr.43580/13.08.2010, depusă de către ITM Cluj, debitul total datorat către această instituție este în sumă de 421 lei.
Totodată, Municipiul Cluj-Napoca, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale, a emis o înștiințare de plată prin care se specifică faptul că deține o creanță în cuantum de 152 lei.
Analizând recursul declarat de către debitoarea SC A.M. SRL prin lichidator P.O. IPURL prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Potrivit art. 379 alin. (3) și (4) C.proc.civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul și este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță (…).
Curtea observă că în speță recurenta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe și exigibile a cărei neplată să justifice susținerea unei insolvențe prezumate sau iminente a debitoarei. După cum corect a reținut judecătorul sindic, lichidatorul debitoarei nu a depus înscrisuri care să confirme existența unor creanțe ce să îndeplinească cerințele art. 379 C.proc.civ. astfel că în mod corect a respins cererea formulată.
Mai mult, afirmarea unor creanțe ale debitoarei al cărui cuantum nu depășesc suma de 200 lei nu pot justifica starea de insolvență a debitoarei astfel cum este ea definită prin art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurentă ca fiind nefondat iar în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.
(Judecător Mihaela Sărăcuț)
| ← Procedura insolvenţei. Răspunderea membrilor organelor de... | Procedura insolvenţei. Adunarea creditorilor. Participarea unui... → |
|---|
