Proces echitabil. Drept la apărare. Respectarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi oralităţii. Consecinţe.
| Comentarii |
|
Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului date în cursul procesului penal, fără a se proceda la administrarea unor alte probe, nu pot conduce singure la pronunţarea unei soluţii în cauză deoarece, procedându-se în acest mod, inculpatul a fost lipsit de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art.6 paragraf 3 lit. d din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care îi dă dreptul la administrarea probelor incriminatorii în prezenţa sa, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.
Prin sentinţa penală nr. 82 din 13 aprilie 2007 s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. la pedepsele de : câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit g,i Cod penal (în dauna părţilor vătămate N.V. şi P.I.) şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1,4 Cod penal.
În baza art. 34 lit b Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate, stabilindu-se executarea pedepsei mai severe, adică de 3 ( trei) ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a şi b Cod penal.
În baza art. 88 alin 1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 17 februarie 2007 şi până la zi, iar în temeiul art. 350 C.proc.pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv.
S-a luat act de renunţarea la pretenţiile civile în ceea ce o priveşte pe partea civilă N.V.
În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 C.civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile P.I. suma de 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 275 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în seara de 10 februarie 2007, inculpatul, după ce consumase băuturi alcoolice într-un local din satul Bologa, s-a îndreptat către locuinţa sa. În drum spre casă, trecând pe lângă gospodăria părţii vătămate N.V. şi cunoscând faptul că partea vătămată nu se află la domiciliu, s-a hotărât să pătrundă în locuinţă pentru a sustrage bunuri.
În acest scop a forţat poarta, a intrat în curte şi a împins puternic un ochi de la fereastră, acesta spărgându-se . Inculpatul a deschis fereastra şi a intrat în locuinţă, de unde a sustras un televizor marca „Grundig”, o maşină din inox pentru tăiţei, mai multe tacâmuri, o pungă de fasole, 2 pături şi 5 cuverturi, obiecte pe care le-a lăsat în curtea părţii vătămate, moment în care a forţat lacătul de la beci şi a luat din acesta 5 cununi de ceapă, un borcan cu untură şi mai multe borcane de murături, aşezând alimentele lângă lucrurile pe care le luase din casă, după care inculpatul a desfăcut sticla de la geamul bucătăriei de vară, a intrat şi a luat un radiocasetofon, fasole, orez şi făină. Inculpatul a transportat bunurile sustrase la locuinţa sa.
Cea mai mare parte din lucruri pe care inculpatul şi le-a însuşit, respectiv televizorul, maşina de tăiţei, borcanul cu untură, un borcan de 5 l şi 4 cuverturi au fost recuperate şi restituite fiicei părţii vătămate.
La data de 16 februarie 2007, după lăsarea întunericului, inculpatul, care consumase băuturi alcoolice, s-a hotărât să sustragă bunuri din gospodăria părţii
16
vătămate P.I., cu care se învecinează. A sărit gardul şi a intrat în grădina părţii vătămate, după care a intrat în cele două beciuri ale locuinţei, care nu aveau uşile încuiate şi a luat un motofierăstrău marca Husqvarna, un radiocasetofon auto, mai multe flacoane de 2 l care conţineau vin şi o oală cu untură. Apoi a luat din afumătoarea aflată în curte 6 table de slănină afumată, iar din coteţul de păsări a mai sustras două găini.
Valoarea prejudiciului, potrivit estimării părţii vătămate, necontestată de inculpat, a fost de 3000 lei.
Inculpatul a transportat lucrurile sustrase trecând gardul din grădina sa, după care s-a întors şi după ce a intrat în unul din beciuri a turnat benzină pe o canapea pe care se aflau diverse bunuri - aspirator, bidoane de plastic, cabluri electrice - şi i-a dat foc. După aceea, inculpatul a mers la uşa de acces a locuinţei părţii vătămate, pe care de asemenea, a turnat benzină şi a aprins-o. Susţinerile inculpatului, potrivit cărora incendiul ar fi izbucnit accidental, nu pot fi luate în considerare. Astfel, dacă inculpatul nu ar fi avut intenţia de a incendia locuinţa părţii vătămate, nu ar fi avut de ce să poarte cu el recipientul în care se afla benzina. Totodată, focul a izbucnit în două locuri aflate la distanţă unul de altul - în beci şi la uşa locuinţei - ceea ce exclude posibilitatea unui accident. Nu în ultimul rând, în cursul urmăririi penale, martora V.M. a declarat că inculpatul şi-a manifestat intenţia de a da foc casei părţii vătămate şi a făcut acte pregătitoare în acest scop.
Valoarea bunurilor distruse prin incendiere, potrivit estimării părţii vătămate, necontestată de inculpat, a fost de 3000 lei, iar bunurile sustrase au fost descoperite la locuinţa inculpatului şi au fost restituite părţii vătămate.
Împotriva sentinţei penale nr. 82/13 aprilie 2007 a declarat apel inculpatul
D.G., învederând faptul că motivele de apel le va expune oral în faţa instanţei.
La termenul de judecată din data de 10 septembrie 2007, inculpatul prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat instanţei în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b C.proc.pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 82/2007 a Judecătoriei Huedin şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, cu motivarea că, prima instanţă a încălcat principiile esenţiale constând în principiul rolului activ şi, respectiv, prevederile art. 289 C.proc.pen. privind oralitatea, nemijlocirea şi contradictorialitatea prin neadministrarea nici unei probe, cu atât mai mult cu cât martorii nici nu au fost audiaţi.
Prin decizia penală nr.239 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei Judecătoriei Huedin, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestului preventiv şi s-a menţinut starea de arest, fiind obligat inculpatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de apel a constatat că Judecătoria Huedin a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, pe baza unui vast probatoriu, stabilindu-se cu certitudine vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
De asemenea, s-au aplicat pedepse corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, s-a soluţionat corect şi latura civilă a cauzei.
Totodată, Tribunalul a arătat că în procedura apelului nu mai este posibilă trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, instanţa de control judiciar fiind cea care trebuie să rejudece cauza dacă se impune acest lucru, însă în speţă, s-a apreciat că nu este necesar acest lucru, deoarece instanţa de fond a administrat probatoriul necesar aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.
Împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul, pe care nu l-a motivat în scris , dar în susţinerea orală a acestuia, prin
17
apărătorul din oficiu a solicitat casarea hotărârilor pronunţate anterior şi rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate, ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, precum şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, considerând că pedeapsa de executat este mult prea aspră faţă de gravitatea concretă a faptelor comise.
Recursul în cauză este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C.proc.pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Rezultă deci, din interpretarea acestui text, că probele strânse în această fază servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând constitui temei de condamnare.
În faza procesuală a judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 289 Cod procedură penală, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanţă, prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti şi exercitând un rol activ, conform art.287 Cod procedură penală, instanţa trebuie să ajungă, motivat, la o soluţie temeinică şi legală, ca rezultat care să exprime adevărul impus de probele administrate în mod legal.
În speţă, prima instanţă s-a limitat doar la audierea inculpatului, şi aceasta foarte sumară, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie - art. 71-72 şi, respectiv art. 323 Cod procedură penală , în contextul în care, nu rezultă din datele dosarului că inculpatul ar fi refuzat să dea declaraţii, procedural, cu privire la toate faptele concrete reţinute în sarcina sa, la modalitatea şi condiţiile în care au fot comise.
Este adevărat că, în mare, inculpatul a recunoscut învinuirile aduse, însă instanţa a considerat fără temei acest aspect ca suficient pentru a pronunţa o soluţie de condamnare, în condiţiile în care se ştie că, declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză - art.69 Cod procedură penală.
Procedându-se în acest mod, inculpatul a fost lipsit de beneficiile unui proces echitabil, în sensul art.6 paragraf 3 lit. d din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care îi dă dreptul la „ administrarea probelor incriminatorii în prezenţa sa, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate”.
Toate aceste limitări aduse drepturilor procesuale ale inculpatului, nu au fost înlăturate nici de instanţa de apel, care s-a mărginit la a aprecia probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate, incomplet, în cursul cercetării judecătoreşti. Deşi s-a solicitat în mod expres prin motivele de apel, a se constata încălcarea principiilor mai sus arătate, nefiind completă cercetarea judecătorească, Tribunalul a apreciat în mod greşit că, „ vastul „ probatoriu administrat de prima instanţă este suficient, cu atât mai mult cu cât instanţa de apel, potrivit reglementărilor actuale nu mai poate trimite cauza spre rejudecare, omiţând a menţiona că instanţa de apel poate ea însăşi să suplinească aceste lipsuri - potrivit art.378 alin.1 Cod procedură penală.
Contrar aprecierilor instanţei de apel, în sensul că s-au respectat dispoziţiile art.289 Cod procedură penală, în speţă s-au încălcat principiile nemijlocirii, publicităţii, oralităţii şi contradictorialităţii şi, prin aceasta, dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult cu cât, în privinţa acţiunii de incendiere există contradicţii între susţinerile şi ale martorilor.
18
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca fiind fondat recursul declarat în cauză, fiind admis în temeiul art. 38515 pct.2 lit.c Cod procedură penală, iar decizia tribunalului a fost casată împreună cu sentinţa judecătoriei, cu consecinţa rejudecării cauzei de către instanţa de fond.
Decizia penală nr.621/R/2007
| ← Declararea şedinţei secrete. Condiţii. Caz de casare... | Contestaţie în anulare. Titular al acţiunii. Consecinţe. → |
|---|
