Creanţă stabilită printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în Austria. Cerere de înfiinţare a unui sechestru asigurator. Competenţă
| Comentarii |
|
Divergenţa între cele două instanţe a fost determinată de interpretarea dată naturii juridice a cererii promovată de reclamantă, deţinătoarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă din Austria, prin care L.S., fostul soţ, a fost obligat să-i plătească o întreţinere lunară.
Prevalându-se de dispoziţiile art. 591 şi 592 Cod proc.civ., şi arătând că încă nu deţine un titlu executoriu recunoscut în România, L.A. a solicitat înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra apartamentului proprietatea pârâtului, în scopul recuperării creanţei sale. A învederat că procesul intentat în ţară pentru validarea hotărârii judecătoreşti obţinute în străinătate se judecă într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
În timp ce tribunalul a statuat că, în realitate, cererea reclamantei se circumscrie categoriei de măsuri ce pot fi dispuse în cursul executării silite, deoarece are deja un titlu executoriu, iar competenţa aparţine instanţei de executare, judecătoria a decis că trebuie să se ţină seama de temeiul de drept expres invocat de către reclamantă, care leagă instanţa, urmând ca, în subsidiar, să se analizeze condiţiile de admisibilitate a cererii sale.
L.A. a introdus cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător în baza prevederilor art.591 şi art.592 Cod proc.civ., care determină instanţa competentă material ca fiind aceea care judecă procesul, adică cea pe rolul căreia se află acţiunea creditorului a cărui creanţă este constatată prin act scris, şi este exigibilă, dar încă nu deţine titlu executoriu. În speţă, reclamanta a precizat că acţiunea prin care tinde la obţinerea titlului executoriu este înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, ceea ce înseamnă, respectând principiul disponibilităţii, în concordanţă cu disp. art. 129 alin.6 Cod proc.civ., că aceasta este şi instanţa care trebuie să rezolve solicitarea de înfiinţare a măsurii asigurătorii.
S-a lămurit că nu s-a pornit executarea silită împotriva debitorului, iar cererea reclamantei nu poate fi considerată ca fiind una specifică acestei faze a procesului civil, de competenţa instanţei de executare(de fapt, în ceea ce priveşte imobilele urmărite silit, art.501 Cod proc.civ. stipulează că executorul judecătoresc este cel care poate numi un administrator-sechestru). De altfel, recunoaşterea şi executarea
8
hotărârilor în materie civilă, între statele membre U.E., sunt supuse regimului juridic instituit prin Regulamentul CE nr.44/2001 al Consiliului Uniunii Europene, prin prisma OUG nr.119/2006, aprobată prin Legea nr. 191/2007.
Una este calificarea juridică a cererii deduse judecăţii, care se face în contextul obligatoriu al încadrării în drept dată de reclamant, şi alta verificarea condiţiilor de admisibilitate impuse de textul legal evocat, acest din urmă demers stând la baza concluziei la care a ajuns tribunalul( atunci când a stabilit că reclamanta este în posesia unui titlu executoriu, iar cererea ei nu întruneşte prevederile art. 591 alin.1 Cod proc.civ.).
În consecinţă, se reţine că, raportat la dispoziţiile legale expuse în cererea reclamantei, care reglementează posibilitatea înfiinţării sechestrului asigurător, competenţa materială în cauză aparţine Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 37/DC/2007
| ← Dreptul creditorului de a opta pentru oricare dintre formele de... | Acţiune în nulitatea dispoziţiei de restituire în natură... → |
|---|
