Proces verbal contraventie. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
Comentarii |
|
Judecătoria BALŞ Hotărâre nr. 823 din data de 10.05.2013
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta C E împotriva procesului-verbal de contravenție seria R13 nr. xxxxxxxx din 11.02.2013, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare la care a atașat copii de pe actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, iar petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Verificându-și din oficiu competența în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.proc.civ., instanța a constatat că este competentă să soluționeze cauza atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere teritorial, față de obiectul acesteia și locul și momentul săvârșirii contravenției, în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.
În temeiul art. 258 C.proc.civ. instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei și, constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balș sub nr. 759/184/2013 în data de 05.03.2013, petenta C E a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție seria R13 nr. xxxxxxxx din 11.02.2013.
În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul-verbal contestat este nul absolut, având în vedere că lipsește semnătura agentului constatator, aceasta fiind sancționată cu nulitatea procesului-verbal. A precizat petenta că nu se poate reține că semnătura electronică ar suplini lipsa semnăturii agentului constatator, având în vedere dispozițiile Legii nr. 445/2001 care certifică faptul că înscrisul în formă electronică este destinat a fi citit prin intermediul unui program informatic, astfel că rezultă în mod clar că nu poate înlocui semnătura agentului constatator.
A mai arătat petenta că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, necirculând cu autoturismul menționat în procesul-verbal la data și în locația menționate în procesul-verbal de contravenție contestat.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 17 și ale art. 34 raportate la art. 6 și 7 din OG 2/2001.
În dovedire, petenta a anexat plângerii copia procesului-verbal contestat și plicul în care i-a fost comunicat respectivul act.
Cererea petentei este scutită de taxă de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din OG 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal contestat. A arătat în motivare, în esență, că procesul-verbal de constatare a contravenției contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 și OG 2/2001, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și control al Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
A mai arătat intimata că din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu cele ale art. 19 din OG 2/2001 reiese că procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, acesta conținând și mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator MA, cu certificat calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG 2/2001, ale OG 15/2002, ale Legii nr. 455/2001 și ale Ordinului MTI nr. 769/2010.
Intimata a atașat la întâmpinare, în copie, certificatul calificat al agentului constatator și planșa foto întocmită cu ocazia constatării contravenției.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție seria R13 nr. xxxxxxxx din 11.02.2013 (fila 4), petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 250 lei reținându-se că vehiculul categoria A înmatriculat sub numărul DJ-10-TBE, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă în data de 08.10.2012, ora 14,09 pe DN 65 km 21+400 Balș, faptă prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, sancțiunea prevăzută în procesul-verbal fiind aplicată în mod legal.
Instanța nu poate da relevanță motivului de nulitate absolută a procesului-verbal invocat de petentă, vizând lipsa semnăturii agentului constatator, având în vedere că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede posibilitatea generării electronice a procesului verbal de constatare a contravențiilor, legea specială (în speță O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale) prevede la art. 9 alin. 2 că începând cu data de 1 august 2010 (termen prorogat până la 01 octombrie 2010), constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Același act normativ prevede la art. 1 alin. 1 lit. n faptul că sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei (SIEGMR) permite, între altele, monitorizarea și controlul achitării tarifului de utilizare. Din aceste reglementări rezultă, implicit, posibilitatea emiterii prin intermediului sistemului arătat a actului de constatare și sancționare a abaterilor contravenționale descoperite cu prilejul controlului derulat prin intermediul sistemului respectiv. Or, odată că se permite acest lucru, este normal să se permită și aplicarea semnăturii electronice pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției emis în modul arătat, altfel întreaga procedură fiind lipsită de efectele avute în vedere la momentul reglementării sale.
În același timp, instanța constată că dispozițiile O.G. nr. 15/2002 sunt în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind înscrisul în format electronic, procesului verbal întocmit în cauză atașându-i-se logic o semnătură electronică valabilă.
Din actele depuse la dosar de către intimată instanța reține faptul că agentul constatator este autorizat pentru a constata și sancționa contravenții prevăzute de OG 15/2002, acesta deținând și un certificat calificat care îi dă dreptul de a aplica semnătura electronică (fila 11).
Referitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că situația de fapt reținută de către agentul constatator nu a fost combătută în niciun fel de către petentă, fiind susținută de planșa foto depusă de către intimată la dosar (fila 12).
În ceea ce privește solicitarea subsidiară a petentei, instanța arată că amenda aplicată este proporțională gradului de pericol social al contravenției săvârșite, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege. Instanța reține, totodată, că petenta nu a dovedit existența niciunei împrejurări speciale, de natură a justifica înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, astfel că nu se impune acest lucru.
Pe aceste considerente, reținând că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca și act autentic, nu a fost răsturnată de către petentă, instanța urmează să respingă plângerea acesteia împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria R13 nr. xxxxxxxx din data de 11.02.2013, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta C E, domiciliată în xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria R13 nr. xxxxxxxx din data de 11.02.2013, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, cu sediul în București, B-dul Iuliu Maniu, nr. 401A, sector 6, ca neîntemeiată.
← Partaj bunuri comune parti sociale societate .... | Plângere contravenţională. Jurisprudență Circulaţie rutieră → |
---|