Răspunderea materială a angajatorului. prescripție. cauze de întrerupere a termenului de prescripție.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 32/A din data de 23.01.2018

Art. 2537 Cod civil

Conform art. 2.537 pct. 1 din Codul civil, prescripția se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.

Recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică și fără nicio rezervă din partea autorului ei.

În speță pârâtul a recunoscut expres doar o parte din prejudiciul invocat de reclamantă, respectiv o parte a datoriei pretinsă de aceasta, pe care a și achitat-o nu se poate susține că această plată are valoarea unei recunoașteri integrale a debitului stabilit în urma inventarului, respectiv că plata făcută are efect întreruptiv de prescripție.

Prin sentința civilă nr. 502 din 20 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția civilă, în dosarul nr. 93/102/2017, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.N.T.G.N. "T."; S.A., cu sediul în Mediaș în contradictoriu cu pârâtul M.F.A. , pârâtul fiind obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4894,70 lei, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 ianuarie 2017, reclamanta S.N.T.G.N.T.S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.F.A. , ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat acesta la plata sumei de 4.894,70 lei, reprezentând diferență contravaloare țeavă de dimensiunea de DN 600 mm în lungime de aproximativ 40,74 ml.

Cercetând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. 1 cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată în cauză, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

În acest sens, s-a constatat că data de 02.12.2014 (data înregistrării procesului-verbal nr. 45846/02.12.2014), este data la care se cunoaște persoana răspunzătoare de prejudiciul creat.

Pe de altă parte s-a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt, conform art. 2537 pct. 1 din Codul civil, prin acte voluntare de executare și de recunoaștere ale pârâtului. Astfel acesta a recunoscut săvârșirea faptei ilicite și producerea prejudiciului prin declarația nr. 925/17.11.2014, respectiv a efectuat acte voluntare de executare, prin achitarea unei părți din prejudiciul stabilit în sarcina sa, ultimul act de executare (ultima plată), fiind efectuat în data de 25.11.2015, potrivit chitanței seria SBSD nr. 20150030/25.11.2015.

Având în vedere prevederile art. 2541 alin. 1 - 2 din Codul civil, conform cărora efectele întreruperii prescripției constau în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere și curgerea unei noi prescripții de la data întreruperii, în realitate noua prescripție a dreptului material la acțiune a început să curgă la data de 25.11.2015 și pentru aceste motive, s-a apreciat că se impune respingerea excepției menționate.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că pârâtul este angajatul SNTGN T. SA, în funcția de inginer, conform contractului individual de muncă nr. 3844/13.09.2007, încheiat pe durată nedeterminată și că acesta a ocupat funcția de Șef Sector Târnăveni până la data de 22.12.2014, data eliberării din funcție, conform deciziei nr. 994/22.12.2014, emisă de către Directorul General al SNTGN T. SA Mediaș, atribuțiile de serviciu fiind-i stabilite prin fișa postului.

Instanța de fond a mai reținut că în cauză sunt întrunite toate condițiile legale impuse de art. 254 alin. 1 din Codul muncii coroborate cu art. 1 și art. 23 - 24 și art. 25 din Legea nr. 22/1969 pentru angajarea răspunderii salariatului - pârât.

Astfel instanța a reținut că la data de 29.10.2014, echipa de control din cadrul S.C.F. de Gestiune al SNTGN T. SA, a efectuat inventarierea inopinată a gestiunii de materiale din cadrul Sectorului Târnăveni, în urma căreia s-a întocmit "Raportul nr. 40614/31.10.2014, privind inventarierea inopinată a gestiunii de materiale din cadrul Sectorului Târnăveni";, în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că au fost găsite lipsă din gestiune bunuri materiale și anume țeavă de DN 610 mm, în cantitate de 101,34 ml, din care cantitatea de 18,9 ml, în valoare de 1831,41 lei a fost recuperată de la alți angajați, rămânând astfel o diferență cantitativă de 82,44 ml, pârâtul recunoscând că a luat o cantitate de 24 ml, conform declarației nr. 925/17.11.2014.

Aceste date rezultă din Situația materialelor constatate lipsă la Sectorul Târnăveni, conform Raportului CFG nr. 40614 din 31.10.2014, întocmit de către personalul de specialitate din cadrul SNTGN T. SA în vederea recuperării restului de cantitate de țeavă, în cantitate de 58,44 ml. Conform legislației în vigoare, această cantitate a fost împărțită între angajata în funcția de gestionar, d-na C.L. și pârât, în mod egal.

Reclamanta a încercat să recupereze acest prejudiciu prin acordul părților, întocmindu-se astfel, gestionarului: factura seria SB nr. 2014/0015/30.12.2014 - pentru cantitatea de 29.22 ml, în valoare de 3.510,96 lei, sumă pe care aceasta a achitat-o, (conform chitanței seria SBSD nr. 20150012/18.05.2015 și a chitanței seria SBSD nr. 20150028/18.11. 2015) și pârâtului: factura seria SB nr. 20140016 din data de 30.12.2014 pentru cantitatea de 29.22 ml + 24 ml = 53.22 ml, în valoare de 6.394,70 lei.

În acest context s-a reținut că pârâtul și-a însușit debitul, a recunoscut suma pe care o avea de plătit, iar începând cu data de 14.01.2015 până la data de 25.11.2015, a achitat suma de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea a 12,48 ml de țeavă, după cum rezultă din înscrisurile întocmite de personalul de specialitate din cadrul SNTGN T. S.A.

Începând cu data de 26.11.2015 pârâtul a refuzat să plătească diferența de 4.894,70 lei, care reprezintă contravaloarea cantității rămase de 40,74 ml țeavă, deși această cantitate a fost recunoscută, prin actele precedente, implicit prin faptul ca a achitat o parte din debit.

Prin adresa nr. 3710/14.06.2016, unitatea reclamantă a somat pârâtul să achite diferența de 4.894,70 lei, însă acesta nu s-a conformat.

Instanța de fond a reținut că faptele ilicite au fost săvârșite în timp ce pârâtul era angajatul societății reclamante și constau în încălcarea art. 39 alin. 2 lit. a din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 84 pct. 1 din Regulamentul Intern pentru salariații SNTGN T. SA Mediaș, art. 157 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul SNTGN T. SA Mediaș, în vigoare la acea dată, a prevederilor de la lit. M, pct. 2, lit. a, b și f din Contractul Individual de Muncă nr. 3844/13.09.2007 și a prevederilor Capitolului 5 - "Atribuții, lucrări, sarcini"; și Capitolului 7-"Responsabilități"; din fișa postului, anexă la Contractul Individual de muncă nr. 3844/13.09.2007.

Totodată s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 22/1969, coroborate cu prevederile art. 254, alin. 1 din Codul muncii.

În baza art. 27 din Legea nr. 22/1969, cuantumul prejudiciului calculat a fost împărțit în mod egal între pârât și gestionar, acest mod de calcul fiind însușit de către pârât, care a achitat o parte din suma facturată, rămânând în sarcina pârâtului plata sumei de 4.894,70 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului neachitat.

Raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite imputate pârâtului și prejudiciul invocat de reclamantă rezultă din declarația dată de pârât și situația denumită "Materiale constatate lipsă l Sectorul T-veni conform Raport CFG nr. 40614/31.10.2014";, din care reiese că pârâtul recunoaște starea de fapt.

Vinovăția pârâtului rezultă din faptul că acesta și-a însușit cantitatea de 40,74 ml de țeavă cu dimensiunea de DN 600 MM, fără să-i achite reclamantei contravaloarea acesteia.

De asemenea, instanța de fond a constatat că potrivit deciziei nr. 931/02.12.1014, pârâtul a fost sancționat și în urma finalizării cercetării disciplinare a fost întocmit procesul-verbal nr. 45846/02.12.2014, potrivit căruia pentru lipsa bunurilor materiale din gestiune s-a propus atât sancționarea pârâtului cu reducerea salariului de bază pe o durată de 1 lună cu 5%, cât și inițierea demersurilor privind recuperarea prezentului prejudiciu, iar această decizie nu a fost contestată de către pârât.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că prejudiciul a fost recunoscut și însușit de către pârât, iar acesta a și achitat o parte din el și ca atare a apreciat că sunt întrunite toate condițiile legale impuse de art. 254 alin. 1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii salariatului - pârât.

În consecință, în temeiul art. 1, art. 23-24 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 22/1969 coroborat cu art. 254 alin. 1 din Codul muncii, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata în favoarea acesteia reclamantei a sumei de 4894,70 lei, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M.F.A. și a solicitat desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca prescrisă.

În motivarea apelului pârâtul a invocat în primul rând faptul că acțiunea promovată de reclamantă este prescrisă, apreciind că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost nelegal respinsă.

Pârâtul a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011, care a modificat implicit art. 268 alin. 1 litera c din Codul Muncii, conform cărora termenul de prescripție de 3 ani curge "de la dala producerii pagubei";. Pârâtul a susținut că în acest termen legal, angajatorul reclamant era obligat să identifice autorii pagubei și să introducă acțiunea în justiție împotriva acestora, sub sancțiunea prescripției extinctive.

De asemenea, s-a susținut incidența în cauză a prevederilor art. 2523 și art. 2524 din Codul civil.

Pârâtul a mai arătat că răspunderea patrimonială a salariatului, reglementată prin art. 254 Codul muncii, are ca izvor contractul individual de muncă, fiind o răspundere contractuală, căreia trebuie să îi fie aplicate dispozițiile privind prescripția extinctivă invocate. Pârâtul a solicitat însă a se constata faptul că prin sentința atacată a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune fundamentată pe dispozițiile art. 2528 alin. 1 din Codul civil, care reglementează "Dreptul Ia acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită";, și ca atare fiind vorba de un "delict civil";, pârâtul a susținut că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză.

Totodată pârâtul a arătat că prin aceste dispoziții se prevede că prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În opinia pârâtului distincția dintre cele două ipoteze este esențială, deoarece numai în cazul răspunderii delictuale persoana prejudiciată trebuie să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, momentul la care începe să curgă termenul fiind stabilit în favoarea acestuia. În cazul răspunderii contractuale, se prezumă că angajatorul în calitatea sa de persoană prejudiciată, trebuia să cunoască prejudiciul la momentul în care s-a înregistrat rezultatul inventarierii anuale, având informații privind persoana responsabilă în cuprinsul fișei postului.

În ceea ce privește momentul la care angajatorul a avut cunoștință despre lipsa în gestiune s-a invocat faptul că acesta este data înregistrării procesului-verbal de inventariere a patrimoniului nr. 699/27.11.2013, în care se consemnează în mod expres lipsa din inventarul SRM B. a 101,43 m țeavă de 600 mm, provenită din reabilitarea conductei Corunca - Tătârlaua din iulie 2012, această lipsă reieșind și din procesul-verbal de inventariere nr. ETMED 7908/28.11.2013, care consemnează același minus în inventar. Pârâtul a relevat că instanța de judecată nu a analizat conținutul acestui proces-verbal de inventariere și nu a motivat de ce procesul-verbal respectiv nu a fost luat în considerare ca moment de la care începe cursul prescripției.

Pârâtul a mai arătat că în motivarea sentinței pronunțate de instanța de fond nu s-a explicat de ce după "inventarierea anuală"; a mai fost necesară o "inventariere inopinată";, ale cărei concluzii au fost înregistrate la data de 02.12.2014 (procesul-verbal nr. 45846). Fiind două documente contabile cu același conținut, în opinia pârâtului trebuie luat în considerare primul document înregistrat, nicidecum cel înregistrat ulterior.

Totodată s-a invocat faptul că instanța de judecată nu a avut în vedere declarațiile directorului P.Z. și a gestionarei C.L., care consolidează afirmația potrivit căreia minusul în inventar a fost constatat de către aceste organe încă în luna noiembrie 2013.

Ca atare, societatea reclamantă a cunoscut paguba și pe cei vinovați (gestionara C.L. și șeful ierarhic superior al acesteia, salariatul pârât), încă din luna noiembrie 2013.

S-a mai susținut că în mod nelegal instanța de judecată a reținut faptul că ar fi fost întrerupt termenul de prescripție, deși pârâtul nu a încheiat un acord bilateral cu angajatorul, potrivit art. 254 alin. 3 din Codul muncii, prin care acesta să fi recunoscut minusul în inventar de 40,74 m țeavă. Dimpotrivă, prin declarație scrisă, pârâtul a arătat faptul că a luat în folosul său propriu doar 3x4 m țeavă, al cărei preț de cumpărare (1.500 lei) a fost de acord să îl plătească și l-a și achitat, pârâtul nefiind însă de acord să contribuie la acoperirea lipsei în gestiunea numitei C.L. . Prin urmare nu există absolut niciun act de recunoaștere integrală a datoriei aferente minusului în inventar de 40,74 m țeavă, iar plata contravalorii țevii cumpărate nu poate echivala cu recuperarea unei lipse în gestiune.

În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției, prevăzută de art. 2537 pct. 1 din Codul civil, s-a arătat că pentru a fi întrerupt cursul prescripției, plata făcută de debitor trebuie să reprezinte o tranșă din datorie, pentru că numai în aceste condiții ar echivala cu o recunoaștere de natură a întrerupe cursul prescripției.

Pârâtul a precizat că reclamanta a recunoscut că pentru țeava cumpărată a achitat prețul stabilit, astfel că suma plătită de el nu poate reprezenta "plata parțială a sumei imputate";, fiind greșită "adăugarea"; la pretinsa cotă de ½ din lipsa în gestiunea Sectorului Târnăveni, de 29,22 m țeavă, a celor 24 m țeavă pe care i-a cumpărat.

Pe fondul cauzei, s-a invocat faptul că pârâtul nu a avut atribuții efective de gestiune a conductelor recuperate, în accepțiunea dispozițiilor Legii nr. 22/1969, astfel că nu i-a cauzat angajatorului un prejudiciu din vina și în legătură cu munca sa, întreaga responsabilitate pentru gestionarea conductelor recuperate revenind persoanei angajate pe postul de gestionar - C.L. .

Cu privire la atribuțiile de serviciu invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii pârâtul a arătat faptul că acestea au fost introduse ulterior derulării acțiunilor privind recuperarea conductelor, abia la 03.02.2014, când i s-a cerut să semneze fișa postului, el neparticipând la preluarea în gestiune a acestor conducte și nesemnând documentele întocmite cu acest prilej.

Referitor la pretinsul prejudiciu invocat în acțiune s-a relevat că materialul tubular de 610 mm a fost recuperat cu prilejul unei lucrări de reabilitate și înlocuire a conductei de transport gaz metan efectuată în localitatea Tătârlaua, începută în anul 2011 și terminată în anul 2012. Din cantitatea recuperată numai o parte a fost depozitată la S.R.M. B. , restul fiind lăsat în custodie la constructor - S.C. C. S.R.L, iar diferența, din dispoziția conducerii societății, respectiv a directorului Z.P. , în prezent decedat, a fost transferată la Sectoarele din Mediaș, Sibiu, Brașov pentru efectuarea unor diverse lucrări de mentenanță. De asemenea, au fost predate cantități de conducte pentru construcția de poduri și podețe la Primăria comunei Axente Sever și la Primăria comunei Hoghilag, tot din dispoziția directorului Z.P. , aspect cunoscut de martorul Rațiu, cel care a efectuat transportul.

La 07.01.2015 pârâtului i s-a comunicat factura cu seria SB nr. 20140016 din 30.12.2014 privind cantitate de 53,320 m țeavă de 600 mm, conform procesului-verbal de constatare nr. 45846 din 02 decembrie 2014, cu indicarea valorii de 6.394 lei. Din această sumă pârâtul a achitat 1.500 lei, contravaloarea conductei pe care a ridicat-o, cu aprobarea directorului. Pârâtul a considerat că nu există niciun temei legal pentru facturarea diferenței de cantitate care nu i-a fost vândută.

În ceea ce privește modalitatea "constatării"; pretinsului prejudiciu, pârâtul a arătat faptul că înțelege să conteste în integralitate constatările controlului, în condițiile în care, personal, el nu a participat la această inventariere, fiind suspendat din funcție în intervalul 22.10 - 22.12.2014 și nici nu a delegat o altă persoană să participe. Au fost încălcate regulile privind inventarierea patrimoniului, astfel cum sunt reglementate în Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată și actualizată prin Legea nr. 121/2015 si prin O.U.G. nr. 57/2015.

La data de 29.10.2014 a fost efectuat un control al gestiunii Sectorului Târnăveni, iar rezultatele au fost consemnate în Raportul nr. CFG 4061/31.10.2014, conform căruia s-a constatat o diferență în minus de 101,34 m țeavă conductă recuperată de 610 mm în valoare de 9.809,71 lei, la prețul de 96,9 lei/m și, de asemenea, s-a constatat un plus în gestiune.

Pârâtul a invocat faptul că nu a participat la inventariere, la momentul respectiv fiind suspendat din funcție, astfel că nu îi sunt opozabile constatările făcute. Pe de altă parte, raportul privind inventarierea inopinată de gestiunii de materiale din cadrul Sectorului Târnăveni, anexat acțiunii nu cuprinde și anexele privind lista cu produsele găsite în plus cu indicarea valorii acestora și nu se cunoaște motivul pentru care corpul de control nu a procedat la compensarea valorilor lipsă cu plusul în gestiune și nici de ce a fost calculat și T.V.A., fiind inclusă în lipsa în gestiune.

De asemenea, pârâtul a contestat modul de stabilire a pretinsului prejudiciu, în condițiile în care nu i s-a adus la cunoștință modul în care aceste conducte au fost evaluate la suma de 96,9 lei/m, deși starea tehnică în care se aflau recomandau predarea lor ca "fier vechi"; sau folosirea la lucrări de consolidare construcții.

Pârâtul a invocat și faptul că nu cunoaște documentele în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate aceste bunuri, fiind în discuție țevi uzate, care nu mai puteau fi folosite conform destinației lor, iar nu ca "mijloace fixe";.

Reclamanta S.N.T.G.N. T. S.A. Mediaș a formulat întâmpinare față de apelul declarat de pârâtul M.F.A. și a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune reiterată de către apelantul pârât s-a solicit respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată, reclamanta susținând că instanța de fond în mod judicios a constatat întreruperea prescripției prin acte voluntare de executare și recunoaștere ale pârâtului.

Reclamanta a relevat, că în opinia sa, chiar și în ipoteza admiterii raționamentului pârâtului privind curgerea prescripției de la momentul producerii pagubei, în speță data de 27.11.2013, care este data înregistrării procesului-verbal nr. 699/2013, încheiat cu ocazia inventarierii patrimoniului Sectorului Târnăveni pentru anul 2013, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi admisă, deoarece a fost întreruptă prin acte voluntare de executare, ultimul act de executare, după cum a constatat în mod temeinic instanța de fond, fiind efectuat în data de 25.11.2015, potrivit chitanței seria SBSD nr. 20150030/25.11.2015, depusă în probațiune.

Referitor la "cumpărarea"; materialului tubular în cauză, s-a invocat faptul că atât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și prin declarațiile martorilor, nu s-a dovedit existența vreunui contract de vânzare încheiat între reclamantă și pârât.

În consecință, în opinia reclamantei, plățile voluntare efectuate de către pârât, reprezintă în fapt achitarea de bună-voie a unei părți din prejudiciul stabilit în sarcina acestuia cu ocazia cercetării disciplinare efectuate în anul 2014, iar prin aceste acte voluntare de executare prescripția a fost întreruptă.

S-a mai relevat că pârâtul, pentru prima dată prin cererea de apel, a motivat lipsa recunoașterii întregului prejudiciu stabilit în sarcina sa și prin urmare neachitarea voluntară a unei părți din acesta, invocând lipsa încheierii unui acord bilateral cu reclamanta potrivit art. 254, alin. 3 din Codul muncii, însă normele cuprinse în conținutul acestui articol sunt norme dispozitive permisive, prin care nu se impune, ci se permite ca subiectele de drept sa aibă o anumită conduită, care depinde de voința lor.

Motivul principal pentru care reclamanta nu a intentat acțiunea în termen de 3 ani de la data producerii pagubei a fost tocmai achitarea benevolă de către pârât a unei părți din prejudiciu la intervale diferite de timp, după cum rezultă din conținutul chitanțelor seria SBSD nr. 10150003/14.01.2015, seria SBSD nr. 20150013/15.05.2015, seria SBSD nr. 20150023/16.09.2015, seria SBSD nr. 20150030/25.11.2015, admise în probațiune în fața instanței de fond.

Având în vedere prevederile art. 2537 pct. 1 din Codul civil, reclamanta a susținut că legiuitorul nu condiționează actul voluntar de executare de natură a întrerupe prescripția, respectiv recunoașterea dreptului de încheierea unui acord bilateral potrivit art. 254 alin. 3 din Codul muncii, deși conferă și această posibilitate părților implicate.

Totodată reclamanta a apreciat că pârâtul, pe lângă acte de executare voluntare, constând în achitarea unei părți din prejudiciul stabilit în sarcina sa, a avut și o conduită din care a rezultat fără echivoc recunoașterea tacită atât a prejudiciului, cât și a dreptului reclamantei de a obține repararea acestuia.

Reclamanta a mai arătat că pârâtul și-a însușit fără rezerve, în calitate de "responsabil mijloace fixe";, procesul-verbal nr. 699/27.11.2013, încheiat cu ocazia inventarierii patrimoniului Sectorului Târnăveni pentru anul 2013, prin care se constată lipsa unei cantității de 101,43 ml de țeava. Reclamanta a reiterat faptul că această lipsă a fost menționată atât în procesul - verbal privind rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului SNTGN T. S.A. Exploatarea Teritorială Mediaș nr. ETMED 7908/28.11.2013, cât și în Raportul CFG nr. 40614/31.10.2014, privind inventarierea inopinată a gestiunii de materiale din cadrul Sectorului Târnăveni, întocmit de către personalul de specialitate din cadrul SNTGN T. SA.

S-a invocat și faptul că în urma constatării prejudiciului de către reclamantă, pârâtul a fost sancționat disciplinar potrivit deciziei nr. 931/02.12.2014, efectuându-se și inițierea demersurilor pentru recuperarea prejudiciului stabilit în sarcina sa, însă acesta nu a contestat decizia de sancționare și nici nu a manifestat vreo opoziție demersurilor privind recuperarea prejudiciului, acceptând imputația fără rezerve, după cum rezultă din conținutul facturii fiscale seria SB nr. 20140016/30.12.2014, comunicată acestuia și din conținutul chitanțelor eliberate de subscrisa în urma plăților parțiale efectuate.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește susținerile pârâtului privind lipsa unor atribuții efective de gestiune a conductelor recuperate, reclamanta a precizat că susține argumentele expuse în fața instanței de fond.

Astfel, reclamanta a învederat că pârâtul, din data de 01.02.2012 și până în prezent a avut ca și atribuție de serviciu urmărirea recuperării și recondiționarea materialelor provenite de la lucrări și dezmembrări de mijloace fixe. În vederea îndeplinirii în mod diligent a atribuțiilor de serviciu, pârâtul ar fi trebuit să supervizeze activitatea numitei C.L. , încadrată în funcția de gestionar și totodată să colaboreze cu ea în vederea ținerii unei evidențe corespunzătoarea cu realitatea. Pârâtul a semnat în mod obișnuit procese - verbale de predare primire materiale, efectuând în mod concret acte privind gestionarea materialelor, atât alături de C.L. , cât și în lipsa ei.

S-a susținut că instanța de fond în mod temeinic a constatat încălcarea de către pârât prevederilor menționate expres în considerentele sentinței atacate, precum și a atribuțiilor relevante din fișa postului.

Referitor la susținerile pârâtului privind contestarea cuantumului prejudiciului și modalitatea stabilirii acestuia, s-au reiterat cele expuse în fața instanței de fond și totodată s-a subliniat că inventarierea și gestiunea bunurilor s-a realizat cu respectarea tuturor prevederilor legale, întocmindu-se documente justificative pentru fiecare operațiune de intrare-ieșire în gestiune.

Cu privire la modalitatea stabilirii prejudiciului în sarcina pârâtului s-a arătat că cuantumul prejudiciului calculat a fost împărțit în mod egal între pârât și gestionar, acest mod de calcul fiind însușit de către pârât, care a și achitat o parte din suma facturată.

Examinând apelul dedus judecății prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamanta S.N.T.G.N. "T. "; S.A., cu sediul în Mediaș a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.F.A. obligarea acestuia la plata sumei de 4.894,70 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând diferență contravaloare țeavă de dimensiunea de DN 600 mm în lungime de aproximativ 40,74 ml.

Reclamanta a invocat faptul că în urma efectuării la data de 29.10.2014 a inventarierii inopinate a gestiunii de materiale din cadrul Sectorului Târnăveni a fost găsită lipsă din gestiune țeavă de DN 610 mm, în cantitate de 101,34 ml, din care o parte a fost recuperată, la data introducerii acțiunii, rămânând nerecuperată cantitatea de țeavă sus-menționată.

Cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că acțiunea promovată de reclamantă este prescrisă în condițiile în care angajatorul a cunoscut lipsa în gestiune pretinsă de reclamantă încă din anul 2013, când s-a efectuat inventarierea patrimoniului, iar acțiunea a fost introdusă în luna ianuarie 2017.

Reclamanta, la rândul său, a susținut că deși lipsa în gestiune a fost constatată în anul 2013, conducerea societății a luat cunoștință de constatările comisiei de inventariere doar la data de 02.12.2014, când s-a înregistrat raportul privind inventarierea inopinată a gestiunii de materiale de la Sectorul Târnăveni. Pe de altă parte, reclamanta a invocat faptul că ulterior datei de 02.01.2014 pârâtul a recunoscut debitul pretins și a achitat o parte din acesta și ca atare termenul de prescripție a fost întrerupt.

Având în vedere că pârâtul a reiterat în apel excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar reclamanta și-a menținut aceeași poziție cu cea exprimată în fața instanței de fond, ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată de reclamantă împotriva pârâtului.

Conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul răspunderii patrimoniale a angajaților față de angajator.

De asemenea, prin art. 211 lit. c din Legea dialogului social nr. 62/2011 cererile pentru plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Din actele dosarului rezultă că prin procesul-verbal nr. 699 din 27.11.2013, încheiat cu ocazia inventarierii patrimoniului Sector Târnăveni, s-a consemnat în mod expres lipsa din inventarul SRM B. a 101,43 ml țeavă de 600 mm, provenită din reabilitarea conductei Corunca - Tătârlaua din iulie 2012. De asemenea, în procesul-verbal privind rezultatele inventarierii anuale a patrimoniului reclamantei pe anul 2013, înregistrat sub nr. ETMED 7908/28.11.2013, s-a consemnat aceeași lipsă la inventar de 101,43 ml țeavă.

În contextul în care prin cele două procese-verbale de inventariere încheiate în anul 2013 s-a consemnat existența unor lipsuri la inventar, cu referire expresă la lipsa cantității de țeavă care a determinat formularea acțiunii introductive, susținerile reclamantei în sensul că doar la data de 02.12.2014, când s-a efectuat inventarierea inopinată, conducerea societății a luat cunoștință de constatările comisiei de inventariere nu pot fi primite. Sub acest aspect trebuie avut în vedere și faptul că în ambele procese-verbale menționate anterior s-a consemnat că situația lipsei cantității de 101,43 m țeavă de la Sectorul Târnăveni este în cercetare la SNTGN - Serviciul Control Intern.

Prin urmare, față de prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 211 lit. c din Legea nr. 62/2011, Curtea apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond că în speță momentul la care începe să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială promovată împotriva reclamantului trebuie raportat la data încheierii procesului-verbal de inventariere din anul 2014 și nu la data încheierii proceselor-verbale de inventariere a patrimoniului din anul 2013.

Având în vedere că paguba invocată de reclamantă a fost cunoscută încă din luna noiembrie 2013, iar acțiunea introductivă a fost promovată în luna ianuarie 2017, instanța de apel reține că la momentul înregistrării acestei acțiuni termenul de prescripție de 3 ani era împlinit și ca atare excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât este fondată.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune instanța de fond a mai reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt prin acte voluntare de executare și de recunoaștere ale pârâtului.

Din actele dosarului reiese că prin declarația dată de pârât, înregistrată sub nr. 925 din 17.11.2014, la care s-a făcut referire în sentința atacată, acesta a recunoscut expres că a luat, cu acordul conducerii, doar cantitatea de 3x4 ml țeavă, fiind de acord cu plata doar a contravalorii cantității respective, plată care a și fost efectuată ulterior.

Contrar susținerilor reclamantei, pârâtul nu a recunoscut că se face vinovat și pentru lipsa cantității de țeavă de 40,74 ml, invocată prin acțiunea introductivă și nici nu a achitat vreo sumă de bani din valoarea acesteia.

În sensul prevederilor legale sus-menționate recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică și fără nicio rezervă din partea autorului ei.

Având în vedere că în speță pârâtul a recunoscut expres doar o parte din prejudiciul invocat de reclamantă, respectiv o parte a datoriei pretinsă de aceasta, pe care a și achitat-o nu se poate susține că această plată are valoarea unei recunoașteri integrale a debitului stabilit în urma inventarului, respectiv că plata făcută are efect întreruptiv de prescripție.

În consecință, atâta timp cât manifestarea de voință a pârâtului a fost doar în sensul recunoașterii neechivoce doar a unei părți din paguba susținută de reclamantă, respectiv a unui debit determinat, instanța de apel apreciază că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că termenul de prescripție a fost întrerupt.

În acest context, pentru considerentele sus-menționate, Curtea a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât este fondată și ca atare acțiunea introductivă se impune a fi respinsă ca prescrisă. În atare situație, ca urmare a admiterii excepției prescripției, celelalte motive de apel invocate de pârât și care privesc fondul cauzei nu se mai impun a fi analizate.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a dispus admiterea apelului dedus judecății și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și în consecință a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtului.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtului suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, achitat cu ocazia judecării cauzei în primă instanță.

← încălcarea principiului disponibilității. schimbarea...		Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate. cauze.... →

Răspunderea materială a angajatorului. prescripție. cauze de întrerupere a termenului de prescripție.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Răspunderea materială a angajatorului. prescripție. cauze de întrerupere a termenului de prescripție.