Răspunderea materială a primarului. acțiune pentru repararea prejudiciului. prescripție.
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Hotărâre nr. 20/A din data de 18.01.2018
Art. 254Codul muncii. Art. 211 legea nr. 62/2011
Prevederile cuprinse în art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 au caracter special față de reglementarea dată de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că cele dintâi au prioritate de aplicare și sunt incidente în cauza dedusă judecății, urmând ca verificarea respectării termenului de sesizare a instanței să se facă prin prisma normei speciale, dat fiind caracterul obiectiv al datei instituite de Legea nr. 62/2011.
Prin Sentința civilă nr. xxx, Tribunalul Mureș a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamanta Comuna A. , în contradictoriu cu pârâtul P.T. și, în consecință:
- a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.000 lei, reprezentând prejudiciu;
- a dispus că suma mai sus menționată va fi actualizată în funcție de rata inflației, calculată începând cu data 31.10.2013 și până la data plății integrale a debitului.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, moment care în cauză este reprezentat de data comunicării către reclamantă a Raportului de audit întocmit de Camera de Conturi Mureș, respectiv 31.10.2013, astfel că termenul de prescripție nu s-a împlinit, cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 28.10.2016.
Pe fond, instanța a reținut că este incidentă în cauză interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. xxx, potrivit căreia "prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar și unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conțin dispoziții specifice, inclusiv după încetarea mandatelor";.
S-a observat, astfel, că pârâtul a avut calitatea de primar până la data de 27.06.2012, calitate în care a încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L. Contractul de prestări servicii în audit intern nr. 124/A/09.01.2012, având ca beneficiar Comuna A. , contract în privința căruia, urmare a acțiunii de verificare privind auditul financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2012, efectuat de Camera de Conturi Mureș, s-au constatat prin Raportul de audit financiar nr. 2621/31.10.2013 unele abateri de la legalitate care au determinat cauzarea unui prejudiciu în sumă de 8.000 lei, reprezentând prețul contractului de prestări servicii amintit.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 254 din Codul muncii, având în vedere că pârâtul-fost primar a avut calitatea de salariat al reclamantei până la data de 27.06.2012, iar prin faptele ilicite săvârșite în legătură cu munca sa a încălcat prevederile Cap. III pct. 3 din Contractul de prestări servicii în audit intern nr. 124/A/09.01.2012, art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 1, art. 51 alin. 3 și art. 54 alin. 5 și 6 din Legea nr. 273/2006, Anexa 1 pct. 2 și 3 din O.M.F.P. nr. 1792/2002 și art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 119/1999.
S-a mai reținut că raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul constatat de Camera de Conturi rezultă din faptul că pârâtul a încălcat cu bună știință dispozițiile legale anterior amintite, respectiv încheind contractul cu S.C. C.M.E. S.R.L. pe de-o parte, iar pe de altă parte efectuând plăți, cu toate că această societate nu a respectat Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, nedepunând raportul de audit la A.J.F.P.M. - D.G.F.P.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul P.T. , solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Prin intermediul memoriului de apel s-a susținut că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, în principal din perspectiva respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, acțiunea în răspundere patrimonială se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind stabilite momente alternative de la care poate începe prescripția să curgă, respectiv momentul subiectiv - al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea și momentul obiectiv - al datei la care păgubitul trebuia (ori putea) să cunoască aceste elemente, astfel că în cauză termenul de 3 ani poate fi calculat în următoarele variante, însă în oricare dintre acestea acțiunea a fost introdusă peste termenul de 3 ani:
a). - de la data achitării sumei de 8.000 lei, fiind aplicabile dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în vigoare din 13 mai 2011, potrivit cărora "plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate … pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei";;
b). - de la data la care actualul primar a preluat mandatul și a luat cunoștință despre contract și plățile făcute, respectiv iunie 2012;
d). - de la data încetării contractului, respectiv anul 2012.
În subsidiar, apelantul a invocat inadmisibilitatea promovării acțiunii pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale în vederea recuperării de către reclamantă a prejudiciului pretins, fără ca aceasta să fi promovat anterior o acțiune în răspundere contractuală directă față de beneficiara sumei în discuție, S.C. C.M.E. S.R.L., susținând că în speță operează două răspunderi distincte: o răspundere principală, de recuperare a sumelor plătite de la societatea care le-a încasat și o răspundere subsidiară, specifică dreptului muncii și care intervine împotriva celui care a dispus plata, respectiv împotriva fostului primar, însă numai ulterior răspunderii principale și numai dacă aceasta nu a produs efecte.
Relativ la fondul cauzei, apelantul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, întrucât nu a cauzat niciun prejudiciu prin comiterea vreunei fapte ilicite, prima instanță neexaminând argumentele pe care le-a invocat în apărare față de conținutul Deciziei nr. xxx a Camerei de Conturi, în sensul că serviciul contractat a fost executat, lucrarea a fost recepționată și apoi înregistrată la organele financiare, în care situație plata făcută a fost legală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că rezolvarea pe care prima instanță a dat-o excepției prescripției dreptului material la acțiune este legală, în condițiile în care a aflat de existența pagubei și de persoana responsabilă de producerea ei la data de 31.10.2013, data comunicării Raportului de audit și a Procesului-verbal de constatare încheiate de Camera de Conturi Mureș.
Privitor la invocarea de către apelant a inadmisibilității acțiunii, raportat la faptul că nu a fost promovată anterior o acțiune în răspundere contractuală directă față de beneficiarul sumei de 8.000 lei, intimata a precizat că această apărare nu a fost invocată în fața primei instanțe, fiind astfel încălcate prevederile art. 478 din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, intimata a apreciat ca neîntemeiate criticile apelantului, susținând că prima instanță a reținut în mod corect întrunirea cumulativă a condițiilor necesare angajării răspunderii patrimoniale a acestuia.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Pârâtul P.T. a ocupat funcția de primar al Comunei A. până la data de 27.06.2012, iar în această calitate a încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L. Contractul de prestări servicii nr. 124/A/09.01.2012, având ca obiect întocmirea raportului de audit public intern în beneficiul Comunei A. pentru anul 2011. Prețul contractului a fost stabilit la suma de 8.000 lei, pe care furnizorul de servicii a încasat-o la data de 26.03.2012, conform ordinului de plată depus la dosarul cauzei, convenindu-se, totodată, că "semnarea sau achitarea facturii de către Primărie atestă recepția serviciului solicitat"; (filele 4-5, 101 dosar fond).
În urma verificărilor efectuate de Camera de Conturi Mureș cu obiectivul "Acțiunea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară pe anul 2012 la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. ";, s-a întocmit de către auditorii publici externi Procesul-verbal de constatare și Raportul de audit financiar nr. 2621, ambele acte fiind înregistrate sub nr. menționat la Primăria Comunei A. în data de 31.10.2013 (filele 51-91 dosar fond).
Amintitele verificări au avut drept rezultat constatarea mai multor abateri de la legalitate, printre care și nerespectarea prevederilor legale privind planificarea și realizarea misiunilor de audit public intern pentru anul 2011, reținându-se sub acest aspect cauzarea unui prejudiciu prin efectuarea de plăți nelegale din fondurile alocate de la bugetul local, respectiv prin achitarea către S.C. C.M.E. S.R.L. a sumei de 8.000 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de audit neprestate conform prevederilor legale în vigoare.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 28 august 2017, reclamanta Comuna A. a solicitat obligarea pârâtului-fost primar la plata sumei de 8.000 lei, respectiv angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia în condițiile prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, urmărind astfel recuperarea prejudiciului constatat de Camera de Conturi, iar ca faptă ilicită săvârșită cu vinovăție și în legătură cu munca sa, a fost invocată încheierea și executarea contractului de prestări servicii încheiat cu S.C. C.M.E. S.R.L.
Relativ la termenul în care trebuie sesizată instanța de judecată cu o acțiune prin care angajatorul urmărește obligarea salariatului la repararea prejudiciului cauzat din vina și în legătură cu munca sa, Curtea a reținut că legislația muncii cuprinde două reglementări în acest sens.
Astfel, prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (cu modificările și completările ulterioare) dispun că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator";.
Pe de altă, sunt dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social, potrivit cărora "cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din cele anterior evocate rezultă că prevederile cuprinse în art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 au caracter special față de reglementarea dată de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că cele dintâi au prioritate de aplicare și sunt incidente în cauza dedusă judecății, urmând ca verificarea respectării termenului de sesizare a instanței să se facă prin prisma normei speciale, dat fiind caracterul obiectiv al datei instituite de Legea nr. 62/2011.
Din această perspectivă, Curtea a constatat că este eronată rezolvarea dată în primă instanță excepției prescripției dreptului material la acțiune - în sensul în care s-a apreciat că momentul de început al curgerii termenului de prescripție este reprezentat de data înregistrării Raportului de audit financiar și a Procesul-verbal de constatare nr. 2621/31.10.2013 - ca moment subiectiv în care instituția-reclamantă ar fi aflat de existența prejudiciului și de persoana responsabilă de producerea acestuia.
Or, față de prevederile speciale ale art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, verificarea respectării în cauză a termenului de prescripție trebuie să aibă drept moment de referință data producerii pagubei, iar aceasta este data plății sumei de 8.000 lei către prestatorul activității de audit intern angajate prin încheierea Contractului de prestări servicii nr. 124/A/09.01.2012, întrucât modificarea negativă a patrimoniului instituției-reclamante (realizată prin creșterea pasivului) s-a produs tocmai prin efectuarea respectivei plăți, iar nu ulterior acestui moment, cum greșit a apreciat instanța de fond.
Prin urmare, observând că plata sumei în discuție a avut loc la data de 26 martie 2012 - aceasta fiind data producerii pagubei, iar acțiunea de primă instanță a fost înregistrată la data de 28 octombrie 2016, Curtea a constatat că demersul juridic al reclamantei se situează în afara termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis apelul supus examinării și a schimbat integral hotărârea atacată, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii acțiunii reclamantei ca fiind prescrisă, rezolvare în raport de care nu se mai impune verificarea celorlalte critici și apărări invocate în cauză.
← Constatare nulitate absolută a titlului de proprietate. cauze.... | Aplicarea unei sancţiuni administrative în temeiul art. 10 din... → |
---|