Obiectul judecăţii şi schimbarea încadrării juridice

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 82/A din data de 13.02.2018

Art. 371, 386 Cod procedură penală

În conformitate cu art. 371 Cod procedură penală, judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței. Astfel prin fapte arătate în actul de sesizare a instanței sub nicio formă nu se înțelege simpla referire la anumite fapte în partea descriptivă a rechizitoriului, expuse cu prilejul prezentării activităților inculpatului, ci este vorba de acele fapte care sunt descrise într-o manieră susceptibilă să producă consecințe juridice, mai exact să învestească instanța, condiție care este îndeplinită doar dacă faptele arătate în rechizitoriu sunt însoțite de precizarea încadrării lor juridice și de dispoziția de trimitere în judecată.

În ipoteza în care, din probele administrate, rezultă că inculpatul a săvârșit o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, instanța nu va putea să recurgă la remediul prevăzut de art. 386 Cod procedură penală, ci este ținută de limitele judecății prevăzute de art. 371 Cod procedură penală, urmând să dispună soluțiile prescrise de art. 396 Cod procedură penală exclusiv cu privire la fapta cu care a fost sesizată în mod originar.

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. xxx, inculpatul M.I. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. xxx pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. xxx.

În motivarea căii de atac, inculpatul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Harghita.

Din perspectiva legalității, inculpatul critică:

-operațiunea de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății din tentativă la infracțiunea de violență în familie în această infracțiune și cea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu consecința condamnării sale și pentru infracțiunea incriminată de ar.t 205 alin. 1 C. pen., cu toate că instanța nu a fost sesizată și cu această faptă;

-durata pedepsei principale aplicate pentru tentativa la infracțiunea de violență în familie, subliniind că pedeapsa de 10 ani închisoare fixată în prim grad depășește limita maximă legală, care este de 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile în care prima instanță nu a motivat și nu este clar că s-a orientat spre pedeapsa detențiunii pe viață;

-modalitatea de soluționare a acțiunilor civile promovate de părțile civile M.M. și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, precizând că, în cazul ambelor persoane vătămate, constituirea de parte civilă a avut loc tardiv, după începerea cercetării judecătorești.

Din perspectiva temeiniciei, inculpatul consideră că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru tentativa la infracțiunea de violență în familie este prea grea, solicită instanței să țină seama de persoana sa care se află la prima confruntare cu legea penală, este bine integrat în societate, a recunoscut comiterea faptei și o regretă și, în raport cu aceste date, să reducă durata pedepsei și să dispună suspendarea sub supraveghere a executării ei.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. xxx al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelantului, părții civile și reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. xxx, Tribunalul Harghita:

-în baza art. 386 Cod procedură penală, a admis cererea persoanei vătămate M.M. , prin apărător din oficiu, și a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii sesizate în cauză, din tentativă la infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), în aceeași faptă penală de tentativă la infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat) în concurs real cu infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

-în baza art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de deține, purta și folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de deține, purta și folosi orice categorie de arme), executabilă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

-în baza art. 205 alin. 1 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de deține, purta și folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b) și art. 45 alin. 3, lit. a) Cod penal, a contopit pedepsele principale și complementare stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare, urmând ca inculpatul M.I. să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), executabilă conform art. 68 alin. 1, lit. c) Cod penal.

-în baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa accesorie pedepsei rezultante, a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) și h) Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), executabilă de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

-în baza art. 404 alin. 4, lit. a) Cod procedură penală, a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii reținerii și a arestării preventive, luate în cauză față de inculpatul M.I. , începând cu data de 28.06.2017 la zi.

-în baza art. 399 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive dispusă în cauză față de inculpatul M.I. .

-în baza art. 112, alin. 1, lit. b) Cod penal, a confiscat corpul delict - bucată de scândură prevăzută în capăt cu două cuie și cablu prelungitor de curent electric, ridicate în cursul urmăririi penale conform procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 28.06.2017.

-în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), cu modificările și completările ulterioare, a dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., privind pe inculpatul M.I. .

-în baza art. 397 Cod procedură penală, art. 19 și urm. Cod procedură penală și art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M.M. și, în consecință, l-a obligat pe inculpatul M.I. să plătească acestei părți civile suma de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale.

-în baza art. 397 Cod procedură penală, art. 19 și urm. Cod procedură penală și art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc și, în consecință, l-a obligat pe inculpatul M.I. să plătească acestei părți civile suma de 4.661,27 lei, reprezentând sumă datorată cu titlu de despăgubiri civile.

-în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpatul M.I. la plata sumei de 379 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și judecată.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că la data de 12.iunie 2017, aflându-se în propria locuință din satul Satu Mare, nr. 145, jud. Harghita, împreună cu soția sa persoană vătămată M.M. , pe fondul geloziei și după ce în prealabil a confecționat un obiect artizanal conductor electric (o scândură de lemn cu două cuie bătute în capete la care a conectat un prelungitor de curent electric), a electrocutat-o pe aceasta, la o tensiune de 220 de volți, în repetate rânduri (de aproximativ nouă ori), în zona gâtului și a pieptului, provocându-i leziuni corporale care au necesitat 18-20 de zile de îngrijiri medicale, cu pierderea cunoștinței victimei și împiedicarea părăsirii încăperii și a locuinței.

Intenția de a suprima viața victimei a reieșit din mobilul faptei (gelozia) și amenințările directe cu moartea ale inculpatului, corpul delict apt de a produce moartea (conductor electric artizanal conectat la 220 V), caracterul vital al zonelor vizate (zona gâtului și a pieptului), multitudinea actelor de violență, consecințele imediate constând în pierderea cunoștinței victimei și repetarea ulterioară a acțiunilor violente, condiții în care concluzia medico-legală privind lipsa punerii în primejdie a vieții victimei apare în acest caz distinctă de caracterul juridic privind elementul constitutiv subiectiv al infracțiunii de omor, motiv pentru care este lipsită de relevanță juridică sub acest din urmă aspect.

Caracterul calificat al omorului prev. de art. 189 alin. 1 lit. a) Cod penal, respectiv săvârșirea faptei cu premeditare reiese din pregătirea anterioară a corpului delict pe fondul unei situații de conflict continue cunoscute din timp de inculpat, în timp ce calificarea faptei ca fiind comisă prin cruzimi, prev. de art. 189 alin. 1 lit. h) Cod penal, rezultă din îndeplinirea condițiilor de ferocitate și oroare, prelungite în timp și depășind suferințele inerente ale acțiunii vătămătoare, prin modul de concepere și comitere al faptei, anume prin producerea unui obiect vătămător artizanal specific cu risc vital și aplicarea violentă asupra corpului victimei, în mod repetat și pe timp îndelungat, cauzând suferințe fizice abominabile, dincolo de cele inerente acțiunii specifice de omor și trezind sentimente de oroare celor care iau cunoștință de o astfel de faptă.

În ceea ce privește cererea persoanei vătămate M.M. , prin apărător din oficiu, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii sesizate în cauză, prin reținerea, în concurs real, și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, instanța a reținut, în acord cu susținerile formulate, că ceea ce deosebește cele două infracțiuni este tocmai circumstanța îngrădirii libertății de mișcare a victimei peste durata inerentă acțiunii vătămătoare specifice omorului, caz confirmat în speță prin încuierea ușii încăperii și a locuinței de către inculpat, cu consecința împiedicării persoanei vătămată să le părăsească în momentele de luciditate, așa cum s-a arătat și în rechizitoriu ("…a încuiat ușa de la intrare… persoana vătămată a intenționat să fugă, dar nu a reușit întrucât era închisă… a încercat să sară pe geam…";), motiv pentru care instanța a admis cererea, astfel cum aceasta a fost formulată.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativa la infracțiunea de violență în familie, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 189 alin. 1, lit. a), h) Cod penal (omor calificat), este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, maxim majorat cu o pătrime, iar în cazul orientării pentru cea dintâi categorie de pedeapsă principală, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, în timp ce pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal, este închisoarea de la unu la 7 ani.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, în concret, instanța a avut în vedere modul de concepere a faptei de către inculpat, acționând cu efort sporit și denotând cruzime și indiferență la suferințele victimei și urmările asupra acesteia, puterea de ignorare a specificului acțiunii vătămătoare de ardere a corpului uman dezumanizând practic persoana inculpatului, lipsa sentimentelor de afecțiune și respect ce ar trebui să dăinuie indiferent de situația conjugală, inclusiv sub aspectul răsfrângerii acesteia asupra propriilor copii - aspecte care ar orienta instanța către pedeapsa detențiunii pe viață în cazul formei consumate a faptei, însă, rămânând în faza tentativei, instanța va avea în vedere și urmăririle efectiv produse, poziția procesuală de recunoaștere a faptei, inclusiv sub aspect civil, precum și lipsa antecedentelor penale și caracterizarea pozitivă a inculpatului din evaluarea specifică efectuată în cauză, aspecte care au determinat instanța să stabilească pedeapsa la limita minimă prevăzute de lege în cazul infracțiunii de violență în familie, respectiv 10 ani închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate, instanța a avut în vedere durata deloc neglijabilă a îngrădirii libertății de mișcare, sub acțiunea continuă de amenințare a victimei și chiar împiedicarea premeditată și activă a acesteia de părăsire a locului în care era supusă violențelor repetate ale inculpatului, motiv pentru care instanța a stabilit o pedeapsă sporită către media celei prevăzute de lege, respectiv închisoarea de 3 ani.

În latura civilă, instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut pretențiile civile ale persoanelor vătămate constituite părți civile.

3. Considerentele instanței de apel.

3.1. Cu privire la apelul pendinte, constată, pentru început, că este la adăpost de orice critică hotărârea primei instanțe, în ceea ce privește expunerea stării de fapt, analiza probelor, constatarea existenței tentativei la infracțiunea de violență în familie deduse judecății, a săvârșirii acesteia de către inculpatul M.I. și a împrejurării că aceasta constituie infracțiunea de violență în familie în formă de tentativă; încadrarea juridică dată faptei; natura și durata pedepselor principală, complementară și accesorie aplicate pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de violență în familie; computarea din pedeapsa principală a perioadei reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 28 iunie 2017 la zi; menținerea măsurii arestării preventive; confiscarea specială a corpului delict; aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008; modalitatea de soluționare a acțiunilor civile promovate de părțile civile M.M. și Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli.

Cu toate acestea, apelul promovat în cauză de către inculpatul M.I. împotriva sentinței nr. xxx este fondat și considerentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. Pen., admiterea căii de atac, cu consecințele desființării în parte a hotărârii penale apelate și rejudecării în al doilea grad a pricinii, în următoarele limite:

a) Textul art. 371 C. pr. pen. fixează în mod categoric obiectul judecății, pe care îl mărginește la "faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței";, însemnând faptele și persoanele față de care procurorul a dispus expres trimiterea în judecată și pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Prin fapte arătate în actul de sesizare a instanței sub nicio formă nu se înțelege simpla referire la anumite fapte în partea descriptivă a rechizitoriului, expuse cu prilejul prezentării activităților inculpatului, ci este vorba de acele fapte care sunt descrise într-o manieră susceptibilă să producă consecințe juridice, mai exact să învestească instanța, condiție care este îndeplinită doar dacă faptele arătate în rechizitoriu sunt însoțite de precizarea încadrării lor juridice și de dispoziția de trimitere în judecată [a se vedea, în acest sens: G. Bodoroncea, în M. Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 1509].

În același timp, schimbarea încadrării juridice în faza de judecată este operațiunea prin intermediul căreia instanța competentă modifică formula legală atașată la un moment dat pe durata procedurilor faptei concret săvârșite, cu care a fost sesizată. Schimbarea încadrării juridice obligatoriu se circumscrie faptei materiale descrise în partea expozitivă și menționată în dispozitivul rechizitoriului, astfel că procedeul schimbării încadrării juridice va fi incident numai dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii cu care a fost sesizată instanța, sub aspectul acțiunii sau inacțiunii infracționale, rămâne același, chiar dacă se vor stabili în cursul judecății urmări și împrejurări ale comiterii infracțiunii, diferite de cele reținute prin actul de sesizare.

În ipoteza în care, din probele administrate, rezultă că inculpatul a săvârșit o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, instanța nu va putea să recurgă la remediul prevăzut de art. 386 C. pr. pen., ci este ținută de limitele judecății prevăzute de art. 371 C. pr. pen., urmând să dispună soluțiile prescrise de art. 396 C. pr. pen. exclusiv cu privire la fapta cu care a fost sesizată în mod originar.

În prezenta cauză, deși inițial urmărirea penală începuse in rem și față de infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 C. pen., a fost continuată in personam față de M.I. și pentru această faptă, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare și pentru lipsire de libertate în mod ilegal, prin ordonanța din 10 iulie 2017, procurorul a schimbat încadrarea juridică a faptelor din tentativă la violența în familie și lipsire de libertate în mod ilegal doar în tentativă la violența în familie. Prin rechizitoriul din 12 iulie 2017, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a încadrat juridic fapta descrisă la pagina 2 din actul de sesizare doar în tentativă la infracțiunea de violență în familie, prevăzută de art. 32 raportat la art. 199 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 189 alin. 1 lit. a și h C. pen., aceasta fiind singura faptă pentru care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.I. . Totuși, trecând peste limitele judecății stabilite prin rechizitoriul din 12 iulie 2017 și fără să fi administrat vreo probă în cursul cercetării judecătorești sau să fi indicat care sunt dovezile care duc la concluzia că lipsirea de libertate a părții civile M.M. a fost pe o durată mai îndelungată decât cea inerentă comiterii actelor specifice tentativei la violența în familie, prima instanță prin hotărârea atacată, admițând cererea părții civile, a schimbat încadrarea juridică din tentativa la infracțiunea de violență în familie prevăzută de art. 32 raportat la art. 199 alin. 1 C. pen. cu referire la art. 189 alin. 1 lit. a și h C. pen. în aceeași faptă alături de care a reținut și lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 C. pen., dispunând condamnarea inculpatului M.I. pentru cele două infracțiuni în concurs real.

Prin operațiunile de schimbare a încadrării juridice și condamnare a inculpatului și pentru o altă infracțiune decât cea față de care s-a dispus trimiterea în judecată, tribunalul a depășit limitele judecății, astfel cum sunt ele impuse de art. 371 C. pr. pen., a efectuat practic o extindere mascată a obiectului judecății, nepermisă de legislația procesual penală, și a adus atingere dreptului la apărare a inculpatului, acesta fiind luat prin surprindere cu o condamnare pentru o faptă în privința căreia nu a fost trimis în judecată și nu a avut nicio ocazie rezonabilă să cunoască și să combată probele care îl incriminează. Pentru restabilirea legalității, în al doilea grad, în rejudecare, cererea părții civile M.M. de schimbare a încadrării juridice va fi respinsă ca nefondată și vor fi înlăturate din hotărârea apelată dispozițiile privind: admiterea cererii părții civile și schimbarea încadrării juridice a faptei care formează obiectul judecății; condamnarea inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 205 alin. 1 C. pen.; aplicarea pedepselor principale, complementare și accesorii pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal; precum și aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 lit. b și art. 45 alin. 3 lit. a și alin. 5 C. pen.

b) În raport cu natura infracțiunii deduse judecății, circumstanțele în care aceasta s-a petrecut, gravitatea ridicată a faptei și periculozitatea sporită a inculpatului, la care se adaugă relațiile tensionate dintre inculpat și partea civilă, tensiuni care s-au amplificat în urma activității infracționale din 12 iunie 2017, pentru protejarea integrității fizice și psihice a victimei, instanța de prim grad ar fi trebuit, pe de o parte, să procedeze la informarea părții civile asupra drepturilor acesteia, inclusiv dreptul să ceară să fie informată cu privire la punerea în libertate a inculpatului în orice mod sau evadarea acestuia. Pe de altă parte, tribunalul trebuia să impună inculpatului și pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. n și o C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor de a comunica cu victima și de a se apropia de locuința victimei. Tribunalul Harghita nu a procedat, însă, în acest fel.

Cu prilejul judecății în apel, parcea civilă a fost încunoștințată de către instanță asupra dreptului consacrat de art. 111 alin. 5 C. pr. pen. și a solicitat să fie informată cu privire la punerea în libertate a inculpatului în orice mod sau evadarea acestuia. Participanții la proces au fost de acord că regula neagravării situației în propria cale de atac nu se opune ca, în apelul inculpatului, instanța să dispună informarea victimei despre punerea în libertate a d-lui M.I. sau despre evadarea sa, din moment ce o asemenea dispoziție nici nu îl avantajează și nici nu îl prejudiciază pe inculpat.

În schimb, pedeapsa complementară în discuție nu mai poate fi aplicată inculpatului în apelul acestuia, întrucât i s-ar agrava tratamentul sancționator, ceea ce vine în contradicție cu principiul enunțat deja, al neagravării situației în propria cale de atac.

Referitor la celelalte motive de apel ale inculpatului, nu le va primi, pentru următoarele considerente:

(i) Contrar susținerilor apărării, instanța notează că pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului este una legală. Amintește că, în speță, există concurs între o cauză generală de atenuare a pedepsei, dată de tentativă, și o cauză specială de agravare a pedepsei, dată de săvârșirea tentativei la omorul calificat asupra unui membru de familie, ipoteză în care în baza art. 79 alin. 3 C. pen., dacă instanța ar fi aplicat art. 33 alin. 2 teza întâi C. pen., într-o primă etapă reducea la jumătate pedeapsa prevăzută de art. 188 alin. 1 C. pen. (limitele în urma reducerii fiind de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare), după care, în a doua etapă majora maximul, așa cum a fost redus în prima etapă, cu o pătrime conform art. 199 alin. 1 C. pen., limitele între care trebuia să stabilească și să aplice pedeapsa fiind astfel între 7 ani și 6 luni închisoare și 15 ani, 7 luni și 15 zile închisoare.

Tribunalul Harghita nu a făcut însă aplicarea primei teze, ci a celei de a doua din art. 33 alin. 2 C. pen., explicând cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei (pg. 9 alin. 1 din sentința apelată) motivele pentru care s-ar orienta spre detențiunea pe viață. În această situație tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, iar pedeapsa stabilită și aplicată în sarcina inculpatului M.I. se situează la minimul prevăzut de art. 33 alin. 2 teza a doua C. pen.

În acest context, instanța de apel și-a însușit integral considerentele tribunalului, just expuse cu prilejul individualizării judiciare a sancțiunilor și care nu au putut să fie combătute în mod convingător în al doilea grad. Constată că natura și durata pedepsei principale stabilite și aplicate lui M.I. pentru tentativa la violența în familie răspund criteriilor prescrise de art. 74 C. pen., sunt proporționale și satisfac, în concret și în mod eficient, nevoile resocializării și ale prevenției generale, neexistând niciun element care să justifice stabilirea și aplicarea unei pedepse de o altă natură sau cu o durată mai blândă. Reamintește gravitatea deosebit de ridicată a infracțiunii care se judecă, ilustrată de modul de concepere a faptei, circumstanțele în care s-au produs agresiunile și urmările pricinuite: inculpatul și-a confecționat corpul delict -la o bucată de scândură a bătut 2 cuie în capăt de care a legat cele 2 fire ale unui cablu, prelungitor de curent electric; cu obiectul astfel confecționat și conectat la priza de curent cu tensiunea de 220 volți, și-a curentat propria soție în mod repetat timp de aproximativ 30 de minute, agresiuni în urma cărora victima a suferit multiple leziuni corporale, care au generat puternice suferințe fizice, prelungite în timp și au necesitat pentru vindecare o intervenție chirurgicală și 18-20 de zile de îngrijiri medicale. În aceeași ordine de idei, constată că prima instanță a surprins corect atât periculozitatea și ferocitatea demonstrate de inculpat la data faptei (ilustrate în cele două cauze de calificare a tentativei la violența în familie: premeditarea și săvârșirea faptei prin cruzimi), cât și conduita sa anterioară și ulterioară faptei (absența antecedentelor penale, buna integrare în comunitate, recunoașterea infracțiunii săvârșite).

Tuturor acestor aspecte obiective și subiective care se degajă din circumstanțele reale și personale dezvoltate de particularitățile prezentei pricini li s-a dat în prim grad o eficiență exactă, reflectată în pedeapsa principală aplicată de 10 ani închisoare.

În fața gravității extreme a infracțiunii care se judecă și a persoanei inculpatului care a demonstrat o conduită de o maximă agresivitate, reducerea acestei pedepse nu se justifică, ar fi disproporționată și ar duce la stabilirea și aplicarea pur formală a unei sancțiuni care nu ar fi aptă să răspundă scopurilor pedepsei.

Totodată, durata pedepsei aplicate exclude de plano suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, măsură cerută de inculpat în apel, dar nepermisă de lege, cât timp potrivit art. 91 alin. 1 lit. a pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa aplicată trebuie să fie de cel mult 3 ani închisoare.

(ii) Persoana vătămată M.M. s-a constituit parte civilă încă din faza de urmărire penală, în faza de judecată majorându-și câtimea daunelor morale de la 1.500 lei la 15.000 euro. Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc s-a constituit parte civilă în timpul judecății în prim grad, la data de 22 noiembrie 2017, dată la care cercetarea judecătorească nu începuse în cauză, cu sublinierea că, potrivit art. 374 alin. 1 și 2 și art. 376 C. pr. pen., debutul cercetării judecătorești nu este marcat de momentul citirii ori rezumării actului de sesizare, ci de acela al începerii administrării probelor. Declarația succintă a inculpatului din 19 septembrie 2017 a fost dată nu în cursul cercetării judecătorești, ci anterior acesteia, pe tărâmul art. 374 alin. 4 C. pr. pen., acuzatul urmărind ca judecata să aibă loc după procedura abreviată, cerere care i-a fost ulterior respinsă. În aceste împrejurări, ambele constituiri de parte civilă sunt valabile, fiind făcute în termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 C. pr. pen. S-a mai observat că, în fața primei instanțe, părțile nu au contestat temeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale, astfel că potrivit art. 375 alin. 7 C. pr. pen., acestea nu au mai fost readministrate. Este adevărat că prima instanță trebuia să efectueze o cercetare judecătorească în cauză, rezumată cel puțin la audierea inculpatului, însă constatând că nu sunt cereri, a trecut direct la etapa dezbaterilor judiciare. În apel, inculpatul nu a criticat maniera în care a procedat tribunalul, iar instanța de al doilea grad nu a identificat vreo încălcare a echității procedurilor și a drepturilor apărării prin absența cercetării judecătorești în prim grad, cu atât mai mult cu cât la termenul din 29 ianuarie 2018, d-l M.I. pe de o parte și-a menținut poziția procesuală de necontestare a probelor strânse în cursul urmăririi penale, cerând administrarea de probe doar în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe de altă parte s-a prevalat de dreptul său la tăcere.

3.2. Măsurile preventive. Prin ordonanța din 28 iunie 2017, s-a dispus reținerea preventivă a lui M.I. , pe atunci în calitate de suspect, pe o perioadă de 24 de ore. Prin încheierea penală nr. xxx, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Odorheiu Secuiesc a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile., măsură menținută succesiv de către judecătorul de cameră preliminară și de către instanță, în prezent inculpatul fiind judecat în stare de arest preventiv.

La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în baza art. 241 alin. 1 lit. c C. pr.pen., arestarea preventivă încetează de drept, inculpatul urmând să intre în executarea pedepsei de 10 ani închisoare, care i-a fost aplicată și din care se compută pe lângă durata specificată în sentința apelată (de la 28 iunie 2017, la 19 decembrie 2017) și perioada arestării preventive, începând cu 19 decembrie 2017, la zi.

4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă apelului, conform art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile avocaților desemnați din oficiu în apel pentru inculpat și partea civilă M.M. , în sume de 260 lei și 195 lei, s-au plătit din fondurile Ministerului Justiției.

← Plasament. condiții.. Jurisprudență Minori		încălcarea principiului disponibilității. schimbarea... →

Obiectul judecăţii şi schimbarea încadrării juridice

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obiectul judecăţii şi schimbarea încadrării juridice