Realizarea de venituri incompatibile cu indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 4171 din data de 21.05.2014
Realizarea de venituri incompatibile cu indemnizația lunară pentru creșterea copilului.
În accepțiunea legiuitorului realizarea de venituri înseamnă existența unui raport juridic de muncă, colaborare, prestări servicii, etc. în temeiul căruia beneficiarul indemnizației prestează o anumită activitate pentru care este remunerat. În aceste sens sunt relevante prevederile art. 16 alin. 3 din OUG nr.111/2010 în care se arată că plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu.
Ca atare desfășurarea efectivă a activității este relevantă pentru caracterizarea operațiunii de încasare de sume ca fiind realizare de venituri incompatibilă cu indemnizația lunară pentru creșterea copilului.
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 4171/21 mai 2014. În același sens, deciziile nr. 3205/17 aprilie 2014 și 3402/28 aprilie 2014.
Prin sentința nr. 5193/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta B.N.O. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială H., pentru anularea în parte a deciziei nr.1365675091701/11.04.2013 de suspendare a plății drepturilor reprezentând indemnizația de creștere copil și a deciziei nr.1365674859126/11.04.2013.
Împotriva acestei sentințe și a Încheierii din 09.10.2013 a declarat recurs reclamanta.
În susținerea recursului înțelege să invoce următoarele motive:
1. motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedură Civilă întemeiat pe faptul că prin Încheierea din 09.10.2013 instanța a respins cererea sa de modificare a acțiunii încălcând prevederile art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă. Recurenta reclamantă avea dreptul să-și modifice cererea de chemare în judecată până la primul termen de judecată, ceea ce a și făcut, astfel că soluția instanței este nelegală.
2. motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă întemeiat pe greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010 întrucât încasarea venitului s-a realizat doar la data de 20.10.2012, astfel că suspendarea dreptului la plata indemnizației trebuia să opereze tot din acest moment.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, curtea a constatat următoarele:
În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, curtea reține că acesta nu este întemeiat.
Nulitatea invocată de reclamantă vizează nerespectarea prevederilor art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, încheierea atacată fiind actul procesual care a vătămat-o în dreptul său de a i se judeca cererea de restituire a sumei de 6761 lei iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestei hotărâri.
Potrivit art. 204 alin. 1 teza I din Noul Cod de Procedură Civilă reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat.
Din analiza actelor de la dosar rezultă că reclamanta a fost legal citată pentru termenul din 25.09.2013 , ea primind personal actul de procedură. În aceste condiții termenul din 09.10.2013 era cel de-al doilea termen de judecată, astfel că ipoteza reglementată de legiuitor în textul sus citat nu era identică cu cea din speță și ca atare reclamanta nu putea invoca beneficiul dreptului reglementat în alin. 1 .
Cum nici ipoteza reglementată de alin. 3 din textul respectiv (modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților) nu se regăsea în speță, curtea reține că soluția a fost pronunțată de instanța de fond cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 204 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă iar criticile recurentei sunt nefondate.
În ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, curtea constată că dispozițiile art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010 au fost corect interpretate de prima instanță.
Potrivit acestui text dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) și (5) se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri supuse impozitului și copilul nu a împlinit vârsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap. Rațiunea pentru care legiuitorul a edictat această dispoziție o reprezintă incompatibilitatea dintre indemnizația lunară pentru creșterea copilului, acordată de stat pentru ca părintele să-și focuseze întreaga atenție și energie asupra creșterii și protejării minorului, și veniturile obținute dintr-o activitate remunerată realizată după momentul obținerii dreptului de a beneficia de indemnizație.
Noțiunea de realizare de venituri presupune, în accepțiunea recurentei, doar încasarea sumelor ce reprezintă cval prestației.
În accepțiunea legiuitorului realizarea de venituri înseamnă existența unui raport juridic de muncă, colaborare, prestări servicii, etc. în temeiul căruia beneficiarul indemnizației prestează o anumită activitate pentru care este remunerat. În aceste sens sunt relevante prevederile art. 16 alin. 3 din același act normativ în care se arată că plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu.
Ca atare desfășurarea efectivă a activității este relevantă pentru caracterizarea operațiunii de încasare de sume ca fiind realizare de venituri incompatibilă cu indemnizația lunară pentru creșterea copilului.
Reclamanta a realizat venituri supuse impozitului începând cu data de 27.02.2012 în baza contractului de muncă nr.250/27.02.2012 încheiat cu INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN H., în cadrul unui proiect de instruire practică organizat de UE "POSDRU 90/2.1/S/60004";. În acest contract la pct.4 salarizare s-a prevăzut că data la care se plătește salariul este 20 a fiecărei luni.
La data de 02.05.2012 (dată de la care a început raportul juridic în temeiul căruia s-a plătit indemnizația de creștere a copilului) acest contract era în derulare, nefiind suspendat și, ca urmare, reclamanta a prestat activitate în temeiul său, pentru care a fost remunerată. Faptul că remunerarea prestației sale a fost încasată doar în data de 20.12.2012 nu are nici o relevanță în speță atâta timp cât, potrivit contractului, reclamanta beneficia de salariu lunar. Scadența lunară a salariului îi conferă acestuia caracterul de venit obținut regulat, faptul plății într-o singură tranșă neavând relevanță din perspectiva care interesează în speță.
Ipoteza imaginată de reclamantă putea fi incidentă doar în situația în care, la data de 02.05.2012 aceasta nu mai avea nici un raport de muncă activ iar prestarea activității s-ar fi realizat în temeiul unui raport juridic născut după acest moment.
Așadar, întrucât recurenta avea în desfășurare un raport de muncă activ în temeiul căruia încasa venituri încă de la data de 02.05.2012, în mod corect a procedat organul administrativ la suspendarea indemnizației începând de la acest moment iar judecătorul fondului, prin confirmarea acestei soluții a interpretat în mod judicios prevederile art. 16 alin. 2 lit. i din OUG 111/2010.
Ca atare, reținând că motivele de casare invocate nu subzistă, recursul declarat a fost respins potrivit art. 496 alin. 1 din același act normativ.
| ← Drept procesual civil. Calea de atac promovată de oponent... | Eroare materială în sensul art.281 Cod procedură civilă. → |
|---|
