Reprezentare, persoana cu domiciliul în străinătate
| Comentarii |
|
C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 6542/1999
Conform art. 67 C.proc.civ., părţile pot să-şi exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar.
Reprezentarea convenţională judiciară, în cazul persoanelor fizice, ia naştere prin acordul părţilor în baza unui contract de mandat, reglementat, în principiu, de dispoziţiile art. 1552-1592 cod civil şi normele de procedură specifice din art. 67-73.
Cu referire la mandatul de reprezentare judiciară, potrivit art. 67 alin. (2)
C.proc.civ., mandatarul cu procură generală poate reprezenta în judecată pe manriant numai dacă acest drept i-a fost dat anume, aceasta însemnând, de regulă, că în cuprinsul contractului este necesară şi obligatorie inserarea consimţământului man-dantului de a fi reprezentat la judecată de către mandatar.
Potrivit alin. (3) art. 67 C.proc.civ., în situaţia mandantului care nu are nici domiciliul, nici reşedinţa în ţară, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Această dispoziţie nu operează pentru actele procesuale de dispoziţie, cum sunt: chemarea în judecată, achiesarea sau renunţarea la judecată, care pot fi aduse la îndeplinire de mandatar numai dacă este împuternicit în acest scop printr-o procură specială.
Interpretarea este impusă de art. 68 alin. (1) C.proc.civ., care distinge între exerciţiul dreptului de chemare în judecată, act de dispoziţie şi reprezentarea în judecată, ce presupune un proces declanşat, cât şi de art. 69 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căruia, recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările precum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
Ca urmare, în lipsa procurii speciale, prin care persoana reprezentată împuterniceşte expres pe reprezentantul său cu exerciţiul actelor procesuale de dispoziţie, nu se poate presupune ca fiind dat exerciţiul dreptului de chemare în judecată.
Conform art. 67-68 C.proc.civ., mandatul scris se dă prin procură, trebuind să fie legalizat de notar.
Procura emisă în străinătate, în lipsa unor dispoziţii de asistenţă în materie, se impune a fi supervizată, potrivit principiului reciprocităţii, de organul de stat sub controlul căruia îşi desfăşoară activitatea sectorul public care a legalizat semnătura.
Acest aspect a rezultat din art. 7 din Decizia nr. 143/1995, care a calificat introducerea acţiunilor injustiţie, dar şi din art. 57 al Legii nr. 36/1995 - Legea notarilor publici şi a activităţii notariale.
în consecinţă, birourile notariale nu pot lua în considerare actele provenind de la autorităţile altui stat, decât dacă semnăturile şi sigiliile acelor autorităţi sunt suprale-galizate de misiunea diplomatică sau Oficiul Consular al României din acel stat sau de Ministerul de Externe al României.
în speţă, procuratorul nu a prezentat o procură specială pentru cererea de chemare în judecată, iar procura sa generală şi permite doar să reprezinte mandanta în justiţie, în probleme legate de reconstituirea dreptului de proprietate. Mai mult, procura generală nu a îndeplinit condiţiile de formă. Fiind emisă în străinătate, trebuia supervizată, potrivit principiului reciprocităţii, de organul de stat sub controlul căruia îşi desfăşoară activitatea notarul public care a legalizat semnătura.
Soluţia instanţei de apel este însă greşită, acţiunea urmând să fie anulată, şi nu respinsă. în conformitate cu art. 161 C.proc.civ., când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procesuale ale părţilor, iar când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate acorda un termen pentru împlinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Cum procuratorul nu a putut justifica, în condiţiile legii, calitatea sa procesuală în nici o fa7a procesuală, s-a impus anularea cererii introductive.
| ← Acţiune în revendicare. Compararea titlurilor.... | Bunuri funciare. Repunere în termen → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Reprezentare, persoana cu domiciliul în străinătate
