Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine

Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 135 din data de 19.09.2014

Deliberând asupra cererii de cooperare internațională în materie penală de față constată următoarele:

Prin adresa nr.11470/25.04.20142014/DM /11 f Directia Drept International si Cooperare Judiciara din cadrul Ministerului Justitiei a transmis Judecătoriei Bacău cererea privind recunoasterea hotararii emise de autoritatile olandeze - prin care cetateanului roman C. C.-I., i-a fost aplicata sanctiunea pecuniara de 230 euro pentru o faptă al regimul circulației pe drumurile publice transmisă prin MJ-SCJIMP cu adresa nr.11470/2014/DM/11f din 25.04.2014.

Judecătoria Bacău având în vedere dispozițiile art. 234 din Lg.203/2004 precum și faptul că din actele procedurale aflate al dosar rezulta că intimatul are domiciliul în Mun.Caracal jud.Olt, prin sentința penală nr.1526/19.06.2014, în temeiul prevederilor legale menționate anterior a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Caracal.

La această instanță dosarul a fost înregistrat la nr. ……/180/14.08.2014

In cauza se constata indeplinite conditiile prevazute de art 233-247 din Legea 302/2004 astfel:

Instanța apreciază ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 233 alin.1 lit. c - Definiții În sensul că (1) prin hotărâre se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată față de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în ceea ce privește faptele care se pedepsesc conform dreptului național al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale, cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanță competentă în materie penală;

(2) prin pedeapsă pecuniară se înțelege obligația de a plăti:

1. a) o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune, pronunțată printr-o hotărâre;

b) compensația pronunțată prin aceeași hotărâre în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la proces, iar instanța acționează în exercitarea competenței sale în materie penală;

c) o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunțarea hotărârii;

d) o sumă de bani către un fond public sau către o organizație de sprijin pentru victime, Paragraful 2.

În speță sunt îndeplinite aceste condiții atât în ceea ce privește decizia din 19.08.2013 emisă de Poliția/DLOC/OIV Olanda cât și în ceea ce privește sancțiunea aplicată prin această hotărâre.

Pe de altă parte instanța observă, totodată, că în conformitate cu art. 240 Autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, iar în prezenta cauză nu sunt aplicabile nici unul dintre motivele de nerecunoaștere a hotărârii însuși intimatul fiind de acord cu executarea prezentei sancțiuni contravenționale.

Astfel instanța constată că intimatul a dat dovadă de bună credință prin depunerea sumei de 230 de euro, aplicate cu titlu de amendă contravențională conform chitanței seria TS9 nr.0166259/17.09.2014 în contul 20A3550001891115280868.

Având in vedere indeplinirea conditiilor prevazute de textele legale mentionate, instanta, in temeiul acestora, va admite cererea si va dispune recunoasterea si executarea sanctiunii pecuniare in cuantum de 230, 00 euro, respectiv 1017 lei , aplicată intimatului C. C. I., prin decizia din 19.08.2013 rămasă definitivă la 30.09.2013 emisă de Poliția /DLOC/OIV Olanda și constată executată această sancțiune.

Postat 30.09.2014

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine