RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE DISPOZIŢIE DE RIDICARE AUTOVEHICUL. -art.64 din O.U.G. nr.195/2002; -art.97 din O.U.G. nr.195/2002; -O.U.G. nr.69/2007; -art.142 lit.e şi art.143 din H.G. nr.1391/2006; -art.5 din O.G. nr.2/2001.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 1093 din data de 13.03.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE DISPOZIȚIE DE RIDICARE AUTOVEHICUL.
-art.64 din O.U.G. nr.195/2002;
-art.97 din O.U.G. nr.195/2002;
-O.U.G. nr.69/2007;
-art.142 lit.e și art.143 din H.G. nr.1391/2006;
-art.5 din O.G. nr.2/2001.
Măsura ridicării autoturismului deținut de recurentul reclamant a fost dispusă în temeiul art. 64 din OUG nr. 95/2002, potrivit căruia:
(1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.
(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
De asemenea, în cuprinsul dispoziției de ridicare depusă în copie la fila 25 dosar de fond se face trimitere si la prevederile art. 97 din același act normativ, care enumeră între măsurile tehnico-administrative ce pot fi dispuse de polițistul rutier și pe aceea privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Principala critică de nelegalitate adusă de recurent actului administrativ contestat se axează pe ideea că măsura ridicării autovehiculelor poate fi aplicată doar celor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, adică pe acea porțiune a drumului destinată circulației vehiculelor, în opinia recurentului partea carosabilă identificându-se cu banda de circulație a vehiculelor. În acest context, recurentul a susținut că autoturismul său se afla la momentul ridicării în afara părții carosabile, astfel că în mod nelegal s-a dispus măsura ridicării.
Interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 este una extrem de restrictivă. Dimpotrivă, printr-o interpretare sistematica și teleologică a prevederilor OUG nr. 195/2002, în special a celor referitoare la oprirea si staționarea pe drumul public (art. 63-65) și ale HG nr. 1391/2006 (art. 142-143), instanța de recurs a reținut că sintagma "parte carosabilă"; din cuprinsul art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a fost folosită intr-un sens mai larg si anume acela de "drum public";, în caz contrar, prin acceptarea tezei recurentului, sfera de aplicare a măsurii fiind excesiv restrânsă, iar măsura denaturată de la scopul său și anume acela de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
De altfel, sintagma "parte carosabilă";, a fost folosită o singură data de legiuitor, în cuprinsul alin. 1 al art. 64 din OUG nr. 195/2002, fără a mai fi reluată în aliniatele subsecvente al aceluiași text legal și nici în cuprinsul art. 97.
Un argument suplimentar în sensul acestei interpretări rezultă și din modificarea adusă textului prin OUG nr. 69/2007, din conținutul acestuia fiind înlăturată sintagma vehicule care constituie un obstacol pentru circulația publică.
Susținerea recurentului în sensul că autoturismul deținut de acesta nu era staționat neregulamentar pe partea carosabilă este infirmată de planșa fotografică depusă la fila 36 dosar de fond. Din examinarea acesteia, rezultă că autoturismul staționa la o distanță mai mică de 25 de metri de trecerea de pietoni, fapt ce contravine prevederilor art. 142 lit. e din HG nr. 1391/2006 coroborate cu art. 143 lit. a din același act normativ. De asemenea, instanța de recurs a reținut că autoturismul a fost ridicat dintr-o zonă în care circulația este dirijată prin marcaje. În contextul în care, recurentul a parcat autoturismul între marcajul care interzice staționarea si marcajul care delimitează trecerea de pietoni este evident că în acest fel a fost obturată atât raza de vizibilitate a pietonilor angajați în traversare cât și a celorlalți conducători auto, astfel că nu se poate reține că măsura ridicării nu se impunea a fi luată, și sub acest aspect recursul fiind nefondat.
În legătură cu nelegalitatea măsurii ridicării ca urmare a lipsei unui proces verbal de contravenție care să constatate și să sancționeze fapta contravențională, instanța a reținut că măsura dispusă nu este o sancțiune, ci o măsură tehnică, cu caracter pur preventiv și instantaneu, având ca scop fluidizarea circulației rutiere. Prin urmare, nefiind o sancțiune cu caracter complementar, aplicarea ei nu este condiționată de aplicarea sancțiunii principale. Mai mult, OUG nr. 195/2002 nu condiționează luarea măsurii ridicării vehiculului de existența procesului-verbal de sancționare, ci doar de constatarea staționării neregulamentare, constatare care se regăsește consemnată în cuprinsul dispoziției de ridicare. Procesul-verbal are rol de constatare și sancționare a contravenției, însă de esența sa este aplicarea sancțiunilor (principale sau complementare - art. 5 din O.G. nr. 2/2001), astfel că simpla constatare a staționării neregulamentare se poate realiza și prin actul administrativ individual prin care se dispune măsura ridicării.
Nu a putut fi primită nici susținerea recurentului în sensul că nu există adoptat un regulament prin care să se stabilească procedura de aplicare a măsurii de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, acest regulament fiind aprobat prin HCL nr. 640/2006.
Decizia nr.1093/CA/13.03.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr. 6671/CA din 04.10.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. L. M. O. - A. I. O., a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul M. F. în contradictoriu cu pârâții C. L. al M. O. A. I. O. și I.P.J. B.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, analizând prioritar, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. M. O. - A. I. O. cu motivația că dispoziția de ridicare a cărei anulare se solicită a fost întocmită de un agent din cadrul I.P.J. B. , a respins-o ca neîntemeiată, reținând, pe de o parte, că reclamantul contestă și taxa de ridicare, transport și depozitare în cuantum de 256 lei, achitată în favoarea A. I. O. prin chitanța nr.1208040100/12.08.2011, prin urmare, cu privire la acest capăt de cerere, are calitate procesuală pasivă evidentă, iar, pe de altă parte, în considerarea prevederilor art.64 din O.U.G. nr. 195/2002, din care rezultă că ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă se dispune de poliția rutieră, însă procedura de ridicare și depozitare a vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
Sub aspectul fondului, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția de ridicare a autovehiculului seria DRPR nr.0009053 din 12.08.2011 încheiată de agentul constatator C. A. din cadrul I. P. J. B. , s-a dispus ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului cu număr de înmatriculare BH-10-HKC din O. - P. T. , reținându-se că proprietarul sau deținătorul legal al autovehiculului a încălcat prevederile art.142 din O.U.G. nr.195/2002.
În fapt, astfel cum rezultă din planșele fotografice realizate în data de 12.08.2011 la momentul constatării, autoturismul reclamantului a fost parcat în imediata apropiere a trecerii de pietoni din P. T.
Împotriva acestei dispoziții de ridicare a autovehiculului, în termenul legal de la luarea la cunoștință, reclamantul a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 (f.10 dosar nr.4918/111/2012).
Raportând situația de speță la textele legale incidente, instanța de fond a apreciat că actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Astfel cum rezultă din cuprinsul acestei dispoziții, măsura ridicării autovehiculului a fost întemeiată pe prevederile art.64 și a art.97 alin.1 lit.d) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a fost determinată de încălcarea, de către proprietarul/deținătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare BH-10-HKC, a dispozițiilor art.142 din O.U.G. nr.192/2002.
Potrivit art.64 din O.U.G. nr.195/2002, poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
Conform art.97 alin.1 lit.d) din O.U.G. nr.195/2002, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Coroborat cu aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut că, potrivit art.142 din O.U.G. nr.192/2002, text de lege invocat în speță în justificarea măsurii de ridicare a vehiculului, "se interzice oprirea voluntară a autovehiculelor […] e) pe trecerile de pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte de acestea";.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța de fond a apreciat că autovehiculul acestuia a fost parcat neregulamentar, fiind oprit în imediata apropiere a trecerii de pietoni, prin urmare măsura de ridicare a autovehiculului a fost luată în conformitate cu prevederilor art.64 și art.97 alin.1 lit.d) coroborate cu art.142 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002.
Pentru aceste motive, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată atât solicitarea de anulare a dispoziției de ridicare a autovehiculului seria DRPR nr.0009053 din 12.08.2011, cât și pretenția privind plata despăgubirilor în cuantum de 356 lei, din care suma de 256 lei - reprezintă taxa de ridicare, transport și depozitare iar suma de 100 lei - daune morale solicitate prin acțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs recurentul-reclamant M. F. , solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și anularea dispoziției de ridicare auto DRPR nr. 0009053/12.08.2011 emisa de pârâtul IPJ B. , prin care la data de 12.08.2011 s-a dispus ridicarea autoturismului înmatriculat cu nr. BH-10-HKC din O. P. T., obligarea pârâtei AIO la restituirea sumei de 256 lei, suma pe care în mod nelegal a fost nevoit să o plătească pentru a-și recupera autoturismul BH-10-HKC care a fost ridicat în mod abuziv și obligarea pârâtului I.P.J. B. la plata sumei de 100 lei cu titlu de daune morale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că instanța de fond a respins acțiunea sa invocând prevederea art. 97 alin. 1, fără a analiza sau fără a face măcar referire la prevederile art. 64 alin. 1 care se referă la măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Prin parte carosabilă, se înțelege poțiunea din platforma drumului destinată circulației vehiculelor. Autoturismul său nu staționa pe partea carosabilă, împrejurare în raport de care măsura ridicării apare ca fiind nelegal dispusă. Consideră ca hotărârea este nelegala pentru acest considerent.
Măsura ridicării autovehicolelor este o măsura drastica, care ar trebui luata numai în situații speciale, respectiv atunci când autovehicolele sunt staționate pe partea carosabila si prin aceasta este perturbat traficul rutier sau circulația pietonilor. O apreciere contrara, ar însemna ca, în contextul lipsei locurilor de parcare, care este de notorietate, aproape orice autovehicol ar putea fi ridicat oricând.
In speța, la momentul la care a fost ridicat, autoturismul său nu era oprit/staționat pe partea carosabila, ci era oprit intr-o zona laterala a drumului - între parcarea amenajata si trecerea de pietoni. Autoturismul nu reprezenta nici un impediment nici pentru circulația autovehiculelor pe drumul public si nici pentru circulația pietonilor. Acea parte a drumului nici nu reprezintă parte carosabila.
In conformitate cu prevederile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite."
Este evident, a arătat recurentul, ca măsura tehnico administrativa de ridicare a autovehicolului este o măsura sancționatoare, care are caracter complementar față de sancțiunea principala, măsură care se ia pe lângă sancțiunea complementara. In speța, se poate retine ca fapta de a staționa autovehicolul lângă trecerea de pietoni, într-o zona care nu reprezintă parte carosabila, reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice. Aceasta încălcare a creat însă un pericol social minim sau chiar inexistent.
Mai mult, a arătat recurentul, pentru aceasta fapta nici nu a fost sancționat contravențional.
Pentru aceasta fapta, puteau fi luate diferite masuri sancționatoare, care în ordinea gravitații puteau fi: avertisment, amenda, blocarea roților, ridicarea autoturismului.
Luarea măsurii ridicării autovehicolului - cea mai drastica dintre sancțiunile posibile, în condițiile în care autoturismul era staționat într-o zona care nu împiedica în nici un fel traficul rutier, zona în care sunt întotdeauna staționate autovehicole, apare ca fiind abuziva.
In alta ordine de idei, a arătat recurentul, măsura tehnico administrative a ridicării autovehicolului este o măsura complementara, care poate fi luata când exista o contravenție. Ori, în conformitate cu OG 2/2001 - fără nici o excepție - constatarea contravențiilor se realizează in baza unui Proces verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, care sub sancțiunea nulității trebuie sa cuprindă anumite mențiuni.
In măsura în care nu exista PV care sa constate existenta faptei, din punct de vedere legal nu exista fapta constatată si nu pot fi luate măsuri cu privire la acea fapta.
Cu alte cuvinte, fata de recurent s-a luat o măsura administrativa cu caracter sancționator, fără sa existe o constatare a faptului ca a comis o faptă care contravine legii - respectiv o contravenție, care sa fi fost constatata în mod legal.
Ori, neexistând o contravenție si o sancțiune principala, nu pot exista nici sancțiuni complementare sau masuri tehnico-administrative .
În conformitate cu prevederile art. 97 al. 6 din OUG 105/2002 , "Procedura aplicării masurilor tehnico administrative se stabilește prin regulament". Ori, nu exista un regulament privind procedura ridicării autoturismelor. In aceste condiții, ridicarea autoturismului în alte condiții decât cele stabilite prin regulament - regulament care nu exista - este nelegala.
Intimatul-pârât I. P. J. B., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Consideră că motivele de recurs invocate de recurent au fost analizate în mod obiectiv de instanța de fond.
În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 195/2002, republicată, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001, Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. L. M. O. - A. I. O. B. a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Referitor la situația de fapt care a determinat aplicarea măsurii ridicării vehiculului, apreciază ca neîntemeiate susținerile recurentului referitoare la staționarea în afara părții carosabile, atât prin raportare la dispozițiile legale incidente în speță, cât și în considerarea fotografiilor efectuate la fața locului.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin.1 și ale art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr. 195/2002, coroborate cu art. 142 lit. e din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculelor staționate neregulamentar se aplică în cazul opririi voluntare a vehiculelor "pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea".
Or, fotografiile efectuate la fața locului și depuse la dosarul cauzei dovedesc fără îndoială încălcarea, de către recurent, a prevederilor art. 142 lit. (e) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, vehiculul fiind parcat neregulamentar, în imediata apropiere a trecerii de pietoni din zona P. T. - situație de fapt care justifică pe deplin măsura ridicării vehiculului.
Mai mult, fotografiile efectuate la fața locului dovedesc parcarea autovehiculului pe drumul public, pe partea carosabilă, contrar susținerilor recurentului.
Referitor la susținerile recurentului privind calificarea măsurii ridicării vehiculului ca sancțiune complementară și, în consecință, nelegalitatea aplicării directe a acesteia, în absența unei sancțiuni contravenționale principale, precizează că din analiza prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și ale H.G. nr. 1391/2006 se poate observa faptul că măsura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar este o măsură tehnico-administrativă, cu caracter instantaneu, care deservește interesul public și se dispune în scopul fluidizării circulației rutiere, prin îndepărtarea provizorie de pe drumul public a unui vehicul care constituie un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic - conducători auto sau pietoni.
Or, tocmai raportat la scopul măsurii, consideră că aceasta poate fi dispusă și în absența unui act sancționator, cu atât mai mult cu cât, pe de-o parte, legea lato sensu nu condiționează luarea măsurii ridicării de existența unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar pe de altă parte, prevederile art. 156 alin.6 din Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în municipiul O. , aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului O. nr. 640/2006, cu modificările și completările ulterioare, prevăd în mod expres faptul că agentul constatator poate dispune imediat ridicarea sau blocarea autovehiculelor, fără a aplica sancțiunea contravențională și fără a percepe taxa de ocupare sau de oprire/staționare/parcare.
De asemenea, consideră că, în speță, în contextul dispozițiilor art. 64, ale art. 97 din O.U.G. nr. 195/2002 și ale art. 5 alin. 3 și alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului - neavând caracter sancționator - nu poate fi calificată drept sancțiune complementară, aceasta din urmă putând avea și scop educativ, punitiv, în timp ce măsura tehnico-administrativă nu se raportează la natura și la gravitatea faptei, ci doar la existența condițiilor obiective care impun îndepărtarea vehiculului din locul în care este staționat neregulamentar.
În acest context, în speță fiind îndeplinite condițiile obiective care justifică ridicarea autovehiculului, apreciază ca neîntemeiate susținerile recurentului privind gradul de pericol social al faptei sale ori modul în care prezența autovehiculului influența, în concret, desfășurarea traficului.
În drept au fost invocate prevederile art. 115, art. 308 Cod procedură civilă, art. 64 alin.1 și ale art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, Regulamentul de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice, a ridicării și blocării autovehiculelor în municipiul O. , aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului O. nr. 640 din 20.08.2006, cu modificările și completările ulterioare.
Examinând, în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor aduse acesteia de către recurent, cât și din oficiu, sub aspectul motivelor de ordine publică, instanța de recurs a reținut:
Măsura ridicării autoturismului deținut de recurentul reclamant a fost dispusă în temeiul art. 64 din OUG nr. 95/2002, potrivit căruia:
(1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
(2) Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului staționat neregulamentar se suportă de către deținătorul acestuia.
(3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
De asemenea, în cuprinsul dispoziției de ridicare depusă în copie la fila 25 dosar de fond se face trimitere si la prevederile art. 97 din același act normativ, care enumeră între măsurile tehnico-administrative ce pot fi dispuse de polițistul rutier și pe aceea privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Principala critică de nelegalitate adusă de recurent actului administrativ contestat se axează pe ideea că măsura ridicării autovehiculelor poate fi aplicată doar celor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, adică pe acea porțiune a drumului destinată circulației vehiculelor, în opinia recurentului partea carosabilă identificându-se cu banda de circulație a vehiculelor. În acest context, recurentul a susținut că autoturismul său se afla la momentul ridicării în afara părții carosabile, astfel că în mod nelegal s-a dispus măsura ridicării.
Interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 este una extrem de restrictivă. Dimpotrivă, printr-o interpretare sistematica și teleologică a prevederilor OUG nr. 195/2002, în special a celor referitoare la oprirea si staționarea pe drumul public (art. 63-65) și ale HG nr. 1391/2006 (art. 142-143), instanța de recurs a reținut că sintagma "parte carosabilă"; din cuprinsul art. 64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a fost folosită intr-un sens mai larg si anume acela de "drum public";, în caz contrar, prin acceptarea tezei recurentului, sfera de aplicare a măsurii fiind excesiv restrânsă, iar măsura denaturată de la scopul său și anume acela de asigurare a desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
De altfel, sintagma "parte carosabilă";, a fost folosită o singură data de legiuitor, în cuprinsul alin. 1 al art. 64 din OUG nr. 195/2002, fără a mai fi reluată în aliniatele subsecvente al aceluiași text legal și nici în cuprinsul art. 97.
Un argument suplimentar în sensul acestei interpretări rezultă și din modificarea adusă textului prin OUG nr. 69/2007, din conținutul acestuia fiind înlăturată sintagma vehicule care constituie un obstacol pentru circulația publică.
Susținerea recurentului în sensul că autoturismul deținut de acesta nu era staționat neregulamentar pe partea carosabilă este infirmată de planșa fotografică depusă la fila 36 dosar de fond. Din examinarea acesteia, rezultă că autoturismul staționa la o distanță mai mică de 25 de metri de trecerea de pietoni, fapt ce contravine prevederilor art. 142 lit. e din HG nr. 1391/2006 coroborate cu art. 143 lit. a din același act normativ. De asemenea, instanța de recurs a reținut că autoturismul a fost ridicat dintr-o zonă în care circulația este dirijată prin marcaje. În contextul în care, recurentul a parcat autoturismul între marcajul care interzice staționarea si marcajul care delimitează trecerea de pietoni este evident că în acest fel a fost obturată atât raza de vizibilitate a pietonilor angajați în traversare cât și a celorlalți conducători auto, astfel că nu se poate reține că măsura ridicării nu se impunea a fi luată, și sub acest aspect recursul fiind nefondat.
În legătură cu nelegalitatea măsurii ridicării ca urmare a lipsei unui proces verbal de contravenție care să constatate și să sancționeze fapta contravențională, instanța a reținut că măsura dispusă nu este o sancțiune, ci o măsură tehnică, cu caracter pur preventiv și instantaneu, având ca scop fluidizarea circulației rutiere. Prin urmare, nefiind o sancțiune cu caracter complementar, aplicarea ei nu este condiționată de aplicarea sancțiunii principale. Mai mult, OUG nr. 195/2002 nu condiționează luarea măsurii ridicării vehiculului de existența procesului-verbal de sancționare, ci doar de constatarea staționării neregulamentare, constatare care se regăsește consemnată în cuprinsul dispoziției de ridicare. Procesul-verbal are rol de constatare și sancționare a contravenției, însă de esența sa este aplicarea sancțiunilor (principale sau complementare - art. 5 din O.G. nr. 2/2001), astfel că simpla constatare a staționării neregulamentare se poate realiza și prin actul administrativ individual prin care se dispune măsura ridicării.
Nu a putut fi primită nici susținerea recurentului în sensul că nu există adoptat un regulament prin care să se stabilească procedura de aplicare a măsurii de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, acest regulament fiind aprobat prin HCL nr. 640/2006.
Raport la aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
| ← SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI... | DREPT CIVIL Acţiune în despăgubiri întemeiată pe... → |
|---|
