SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.   RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. INSOLVENŢĂ. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII ADUNĂRII CREDITORILOR. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ. LIPSA MOTIVELOR DE NELEGALITATE.  -art.3, art.14, art.96 din L

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 203 din data de 15.03.2013

SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.

RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. RESPINGEREA CERERII DE AMÂNARE FORMULATĂ DE APELANTĂ ȘI ANULAREA CA INSUFICIENT TIMBRAT A APELULUI. LIPSA DOVEZII ACHITĂRII DIFERENȚEI DE TAXĂ JUDICIARĂ DE TIMBRU DISPUSĂ DE CĂTRE INSTANȚĂ, URMARE A CALCULULUI ERONAT AL CUANTUMULUI TAXEI DE CĂTRE INSTANȚĂ. CREAREA UNUI DEZECHILIBRU ÎNTRE INTERESELE PĂRȚILOR. INADMISIBILITATE.

-art.20 din Legea nr.146/1997;

-art.156, 134 Cod procedură civilă;

-art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Decizia nr.203/C/15.03.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin SENTINȚA nr. 3448 din 01.03.2012, Judecătoria Oradea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. I. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. O. G. , B. C. M. și M. A. , fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a devenit creditoarea pârâtului de rd.1 B. O. G. , urmare a avalizării de către acesta a filei CEC seria RZBR1BD nr.0034095 emisa de societatea B. S.R.L., pentru suma de 209.595 lei, cu scadenta la data de 20.07.2009.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.772/28.05.2009 de BNP M. B., pârâții de rd.1 si 2 au înstrăinat pârâtei de rd.3, imobilul situat in O., strada M. nr.4, în natura teren intravilan în suprafața de 409 mp si locuința P+E, identificată prin nr.cad.4680/11, înscris in CF 155940 Oradea, precum si cota de 1/3 parți din imobilul teren intravilan in suprafața de 140 mp cu destinația drum, înscris in CF NDF 12246 O. cu nr.cad.4680/14. Prețul stabilit de comun acord a fost de 30.000 Euro, achitat de cumpărătoare, conform prevederilor contractuale, în mai multe transe, astfel: suma de 20.000 Euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat de vânzători foștilor proprietari, a fost primit de la parata de rd.3, care a avansat mai apoi si sumele necesare achitării ratelor bancare.

Instanța a reținut si faptul ca imobilul s-a înstrăinat grevat fiind de ipoteca de rang I înscrisă in favoarea V. S.A., pentru suma de 96.840 CHF si dobânzi pentru garantarea creditului acordat de acesta banca prin convenția de credit nr. 008687/23.03.2007, având ca destinație achiziționarea imobilului situat in O. , strada M. nr.4, județul B.

Prin contractul de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din data de 23.04.2009, pârâtul de rd.1 a înstrăinat pârâtei de rd.3, autoturismul Opel Vectra cu nr. de înmatriculare BH-07-YSO, în schimbul sumei de 6000 Euro.

S-a susținut de către reclamantă că, prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare mai sus arătate, intre pârâții de rd.1 si rd.2 și pârâta de rd.3 (rudă a pârâților, respectiv fosta soacra a paratului de rd.1 si mama paratei de rd.2), aceștia au avut ca scop sustragerea de la executarea silită a imobilului si a autoturismului, proprietatea debitorului si a paratei de rd.2 (fosta sa soție) si crearea stării de insolvabilitate pentru debitor.

Față de această susținere a reclamantei, instanța a fost investită cu o acțiune pauliană, întemeiata pe dispozițiile art. 975 Cod civil, acțiune civilă prin care creditorul poate solicita revocarea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale de către debitor.

În ceea ce privește solicitarea pârâților de a respinge cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă, pornind de la faptul că inadmisibilitatea intervine în cazul în care forma procedurală utilizată nu este prevăzută de dispozițiile legale sau când pentru promovarea ei legiuitorul impune îndeplinirea prealabilă a unei cerințe, ceea ce nu este cazul în speța de față, instanța a apreciat că aceasta este apărare de fond a pârâților. Pornind de la faptul ca prin obiect al cererii de chemare in judecată se înțelege pretenția concretă a reclamantului, față de capetele de cerere formulate de către reclamant si conținutul acestora, instanța a apreciat ca cererea pârâților de constatare a faptului că cererea reclamanților este fără obiect, este o apărare de fond.

Instanța a constatat că acțiunea pauliana (revocatorie) se fondează pe principiul responsabilității delictuale, în sensul că atât debitorul cât si terțul dobânditor trebuie să fie de conivență la momentul încheierii actelor de înstrăinare si sa urmărească fraudarea intereselor creditorului.

Pentru a fi întemeiată acțiunea pauliană se impunea a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: să existe o fraudă din partea debitorului, să se fi cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului care să constea în micșorarea gajului general, de natura să determine insolvabilitatea debitorului; actul atacat să nu constituie exercițiul unui drept strict personal al debitorului; creanța creditorului să fie anterioară actului atacat, să fie certă, lichidă si exigibilă si în cazul actului oneros, terțul să fi participat in complicitate cu debitorul la fraudă.

Analizând îndeplinirea acestor condiții instanța de fond a constatat, in primul rând, ca reclamanta nu a făcut dovada faptului că paratul de rd.1, debitorul său, nu are alte bunuri in proprietate in afara de cele deținute codevălmaș cu parata de rd.2 (fosta soție) sau ca nu realizează venituri. Cu toate acestea, instanța a constatat ca nu este lipsita de temei susținerea reclamantei ca prin înstrăinarea imobilului si a autoturismului paratul de rd.1 a micșorat gajul general al creditoarei, fără insă a putea concluziona ca aceste operațiuni juridice au determinat insolvabilitatea debitorului, acesta stare de fapt nefiind dovedita de nici un mijloc de proba.

În al doilea rând, instanța a retinut că deși, in parte (respectiv in privința facturilor cu scadenta anterioara datei de 22.04.2009 si respectiv 28.05.2009), datoria pe care societatea SC B. SRL o avea fata de reclamanta este anterioara datei încheierii contractelor in discuție, paratul de rd.1, in calitatea de avalist al unei file CEC, a devenit debitor al reclamantei la o data ulterioara, aceasta având împotriva lui o creanța certa, lichida si exigibilă la data scadentei filei CEC seria RZBR1BD nr. 0034095, adică 20.07.2009, data ulterioara încheierii contractelor de vânzare cumpărare.

În privința condiției referitoare la complicitatea la frauda a terțului dobânditor, in speța a paratei de rd.3, instanța a constatat ca nici acesta condiție nu este îndeplinita. Complicitatea la frauda înseamnă cunoașterea de către dobânditor, terț fata de raportul juridic obligațional, a faptului ca actul încheiat cu debitorul il prejudiciază pe creditor provocând sau mărind insolvabilitatea debitorului. Cu privire la acest aspect, instanța a constatat ca reclamanta a invocat in primul rând relația de rudenie intre părți, conchizând ca este astfel evidenta complicitatea pârâtei de rd.3. Instanța a aprciat că nu poate accepta raționamentul reclamantei care nu se bazează pe nici o prezumție legala si nici nu a fost dovedit de probele administrate. Astfel din interogatoriul administrat pârâților, la solicitarea reclamantei, a rezultat ca atât pârâta de rd.2, cat si pârâta de rd.3, au aflat de datoria pe care pârâtul de rd.1 o are fata de reclamanta, in luna august, odată cu primirea citațiilor referitoare la fila CEC, respectiv a citațiilor din prezentul dosar, oricum la o data ulterioară încheierii contractelor de vânzare in discuție. In același sens sunt si depozițiile martorilor audiați in cauza, chiar martorul reclamantei R. A. recunoscând ca discuțiile referitoare la plățile firmei SC B. SRL le-a D. G. F. P. B. avut doar cu pârâtul de rd.1, nu cu fosta soție sau fosta soacra a acestuia (pârâtele de rd.2 si 3).

În ceea ce privește susținerea reclamantei referitoare la prețul de vânzare al imobilului, instanța a retinut faptul ca prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, parata de rd.3 a cumpărat imobilului grevat fiind de ipoteca înscrisă in favoarea SC V. SA, pentru suma de 96.840 CHF si dobânzi pentru garantarea creditului acordat de acesta banca prin convenția de credit nr. 008687/23.03.2007. Astfel pe lângă suma achitata la încheierea contractului, parata de rd.3 este obligata a achita băncii contravaloarea creditului care la data de 10.06.2011 era in suma de 88.134,46 CHF (respectiv 72.838,40 euro) astfel ca instanța a reținut că nu se poate conchide că ne aflăm in prezenta unui preț nesincer sau neserios si care sa ducă la concluzia complicității terțului dobânditor.

Concluzionând, s-a constatat că, nefiind îndeplinite condițiile solicitate de lege pentru promovarea acțiunii, atât timp cât condițiile acțiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ și nu independent una de alta, acțiunea reclamantei a fost respinsa ca neîntemeiata.

În privința capătului de cerere prin care s-a solicitat a se dispune restabilirea situației de carte funciara anterioara, instanța a constatat ca acesta este subsecvent capătului principal de cerere si fata de soluția data acestuia, a fost respins.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța a constatat ca acestea nu au fost solicitate de către pârâții îndreptățiți, in baza art. 274 Cod procdură civilă, la plata acestora.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimata-reclamantă S.C. I. T. S.R.L., solicitând modificarea hotărârii primei instanțe, și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.722/28.05.2009 la BNP M. B. , încheiat între pârâți în frauda intereselor societății, în calitate de creditoare a pârâtului B. O.-G. , și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

În motivarea apelului, a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii și interpretare a situației de fapt. În esență, pretinde că în mod greșit instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii, invocând, sub acest aspect, următoarele argumente:

Față de afirmația instanței de fond că nu a făcut dovada faptului că pârâtul nu are alte bunuri în proprietate în afara de cele deținute în codevălmășie cu pârâta de rd.2 (fosta soție) sau că nu realizează venituri, a susținut că a făcut dovada în cauză că debitorul deținea în proprietate imobilul situat în O., strada M. nr.4, reprezentând în natură casă P+E și teren, înscrise în CF nr.155940 Oradea, nr.topo.4680/11, aflat în proprietatea comună a pârâtului și a fostei sale soții, pârâta B. C., și autoturismul marca Opel, tip Vectra, bunuri care au fost înstrăinate tocmai în perioada în care pârâtul solicita un răgaz pentru a achita debitul. Mai mult de atât, însuși pârâtul a declarat, într-o cerere formulată în dosarul nr.13624/271/2009 al Judecătoriei Oradea că solicită să fie scutit de la plata taxei de timbru pentru că nu are venituri și nici loc de muncă.

Apoi, a susținut că succesiunea în timp a tranzacțiilor efectuate între pârâți atestă în mod cert caracterul fraudulos al actelor și intenția de a crea societății un grav prejudiciu material. Astfel, imediat după încheierea celor două convenții între societate și pârât, la data de 23.04.2009, anterior datei de 29.05.2009 - data scadentă pentru una din filele CEC avalizată de pârâtul B. O. , acesta a înstrăinat autoturismul marca Opel, tip Vectra, către pârâta M. A., soacra acestuia.

Ulterior, la data de 27.05.2009, pârâții B. O.-G. și B. C. și-au înstrăinat părțile sociale deținute la SC B. S.R.L. numitului B. A. - F. , fratele pârâtului B. O. - G. , retrăgându-se astfel din societate. În următoarea zi, la data de 28.05.2009, pârâții au vândut imobilul în care locuiau pârâtei M. A. , în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.772.

În privința condiției referitoare la complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, pârâta M. A. , pe care instanța de fond a considerat-o neîndeplinită, a susținut că natura frauduloasă a actului este mai mult decât evidentă, ținând seama, pe de o parte, de datoriile substanțiale, cunoscute, pe care pârâtul B. O. , respectiv societatea B. S.R.L., le aveau față de societatea I. T. S.R.L., iar, pe de altă parte, de raporturile de rudenie existente între părți, de considerentele care au determinat vânzarea și de momentul la care vânzarea a avut loc.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282, art.295 și art.296 Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 1830 lei și timbru judiciar de 2,5 lei.

Intimații B. C. - M. , M. A. și B. O. - G. , legal citați, au formulat întâmpinări în cauză (f.13-21, 23-28, 30-33), prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținea, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr.3448/01.03.2012 a Judecătoriei Oradea, cu cheltuieli de judecată.

Prin DECIZIA nr. 13/A/2012, Tribunalul Bihor a anulat ca insuficient timbrat apelul introdus de apelanta S.C. I. T. S.R.L. O. în contradictoriu cu intimații B. O. - G. , B. C. - M. și M. A. împotriva Sentinței civile nr.3448 din 01.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele :

În ședința de judecată din 15.06.2012, recurentei i s-a pus în vedere, prin reprezentant avocat B. B. , ca, pentru termenul de judecată din 12.10.2012, să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 205 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, însă nu s-a conformat acestei cerințe.

În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Întrucât recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit corespunzător obligația de plată a taxei judiciare de timbru (neachitând taxa judiciară de 205 lei), deși i s-a pus în vedere necesitatea îndeplinirii acestei obligații, Tribunalul a făcut aplicarea art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a anulat ca insuficient timbrat apelul reclamantei.

Cheltuieli de judecată nu s-au acordat în această fază procesuală având în vedere că intimații-pârâți, îndreptățiți la plata acestora în raport de soluția pronunțată, în conformitate cu art.274 Cod procedură civilă, au arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat, a declarat recurs reclamanta SC I. T. SRL, cu sediul în O. , solicitând în principal casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, iar în subsidiar, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul respingerii excepției insuficientei timbrări a apelului și admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost ea formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, decizia atacată este dată cu încălcarea normelor legale prevăzute de art. 312 alin. (2) Cod Procedură Civilă și art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod Procedură Civilă, precum și a dispozițiilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta a arătat că apelul declarat de către ea împotriva Sentinței nr. 3448/01.03.2012 a Judecătoriei Oradea, a fost timbrat cu suma de 1830 lei, conform chitanței emisă la 15.06.2012, dată la care instanța de apel a considerat că se impune completarea taxei de timbru cu suma de 205 lei pe care urma să o plătească până la următorul termen stabilit la 12.10.2012.

Dovada faptului că reclamanta-apelantă a respectat obligația de plată a diferenței de taxă de timbru o constituie însăși Ordinul de plată nr. 105/12.10.2012, în baza căruia s-a efectuat plata de 300 lei cu titlu de taxă de timbru, dovada achitării fiind înregistrată la Registratura Tribunalului Bihor tocmai pe data de 12.10.2012.

Recurenta a susținut că, prin respingerea cererii de amânare formulată de către reprezentantul său convențional și admiterea excepției insuficientei timbrări, s-a încălcat liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la apărare, ceea ce constituie drepturi fundamentale prevăzute și impuse prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă și reală, restrângerea dreptului de a-și susține cererea astfel cum a formulat-o constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție, mai mult, susține recurenta, liberul acces la justiție este consacrat și de art. 21 din Convenție, ca drept fundamental și de art. 10 din declarația Universală a Drepturilor Omului precum și de art. 14.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Pe de altă parte, a arătat recurenta, instanța a admis excepția insuficientei timbrări, fără a ține seama de cuantumul taxei de timbru deja achitată de către ea, în sumă de 1830 lei și diferența mică care mai trebuia achitată și pe care de altfel a și achitat-o, doar că, din motive neimputabile ei, dovada nu a ajuns la dosar în timp util.

În motivele de recurs s-a mai arătat că, în prealabil, instanța avea obligația de a corela toate situațiile stării de fapt de la acel moment, respectiv faptul că apelanta a achitat cea mai mare parte a taxei de timbru, faptul că reprezentantul convențional a formulat cerere de amânare pentru motive întemeiate, fiind plecat din țară și, nu în ultimul rând, natura cauzei, aflându-se într-o cale de atac care presupune acordarea posibilității de a-și recupera prejudiciul suferit și drepturile sale.

În speță însă, instanța de apel nu a asigurat un just echilibru, a susținut recurenta, între interesele sale și cele ale intimaților, asigurându-se acestora un beneficiu și un prilej de a sista judecarea cauzei.

De asemenea, în opinia recurentei, instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât i-a fost respinsă cererea de amânare, cu toate că aceasta a fost dovedită, fiind solicitată pentru prima dată în această etapă procesuală.

Recurenta a mai formulat critici care vizează aspectele de fond ale cauzei, învederând că, în calitate de creditoare a intimatului - pârât B. O. G. , a încercat pe toate căile legale recuperarea creanței sale în sumă de 503.693,29 lei însă, intimatul, folosindu-se de proceduri defectuoase și-a creat în mod intenționat starea de insolvență, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să formuleze prezenta acțiune pauliană, care a fost în mod greșit respinsă de către instanța de fond, cu toate că la dosar au fost administrate probe care dovedesc temeinicia acesteia.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9, art. 304 ind. 1, art. 312 alin. (2) Cod Procedură Civilă, art. 16 pct.1 din Convenție, art. 14 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 07.03.2013, intimatul pârât B. O. G. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului de față, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, intimata B. C. M. , prin întâmpinarea depusă la dosar și înregistrată la aceeași dată, (07.03.2013), a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a susținut că, instanța de apel în mod corect a respins cererea de amânare întrucât nu au fost depuse acte care să o justifice, iar cauza a fost judecată ultima pe lista de ședință, taxa de timbru nefiind achitată la momentul respectiv.

Pe de altă parte, aceasta a susținut că nota prin care se susține că s-a anexat taxa de timbru la 12.10.2012nu a fost depusă la acea dată, deoarece nu apare înregistrată în sistemul ecris la fișa dosarului și nici nu a ajuns la dosar.

Chiar dacă taxa de timbru s-ar fi achitat în acea zi, a susținut intimata, acest lucru s-a întâmplat după momentul judecării cauzei, după ce avocatul colaborator a luat cunoștință de excepția invocată, fără a se cunoaște însă cum s-a aplicat ștampila de la registratură cu data de 12.10.2012, câtă vreme programul cu publicul era între orele 8,30 - 11,00.

Aceeași poziție, de respingere a recursului de față, a exprimat-o și intimata M. M. , prin întâmpinarea depusă la data de 08.03.2013, solicitând totodată obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:

La data de 20.04.2012 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor apelul declarat de către reclamanta SC I. T. SRL O. împotriva Sentinței nr. 3448/1.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, primul termen fiind fixat pentru data de 15.06.2012, termen pentru care apelanta a fost citată cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1826,35 lei și 2,5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat (fila 8 apel).

Apelanta a onorat obligația de plată stabilită de către instanța de apel, la fila 34 al acestei instanțe, fiind Tribunalului Bihor sunt aplicate și timbrele judiciare în cuantumul stabilit prin citativul din 07.05.2012.

La primul termen de judecată, fixat așa cum s-a relevat depusă chitanța TR 12061510020 BH din 15.06.2012, care atestă plata sumei de 1830,00 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, iar pe prima filă din dosarul mai sus, la data de 15.06.2012, Tribunalul Bihor a constatat că dintr-o eroare apelanta a fost citată pentru acel termen să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1830 lei, în condițiile în care timbrajul corect, aferent apelului declarat în cauză este de 2035 lei.

La același termen de judecată s-au comunicat reprezentantului apelantei și întâmpinările depuse de către cei trei intimați-pârâți, înregistrate la data de 08.06.2012, 11.06.2012 și respectiv 13.06.2012, soluționarea cauzei fiind amânată pentru termenul din 12.10.2012, pentru ca apelanta să se pronunțe asupra întâmpinărilor și pentru ca această să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 205 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat.

La fila 39 - dosar apel, se află depusă o " cerere de amânare"; , formulată de către reprezentantul apelantei-reclamante, nedatată și fără a avea aplicată ștampila registraturii instanței și fără să poarte vreo rezoluție din partea instanței, care să ateste data când aceasta a fost depusă efectiv la dosar.

Prin scriptul evocat, d-nul avocat, în calitate de reprezentant al societății apelante, a solicitat a se încuviința acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la data de 12.10.2012 este plecat din țară, iar partea pe care o reprezintă nu acceptă substituirea sa.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata B. C. a învederat faptul că, cererea de amnare a cauzei formulată de către apărătorul apelantei nu a fost înregistrată prin registratură, fiind depusă la dosar doar o simplă cerere.

Așa și este, s-a arătat deja că, cererea de amânare nu poartă nici dată, nici ștampila registraturii și nici vreo rezoluție din partea instanței, dar, ceea ce este cert, este faptul că aceasta se afla depusă la dosar cu ocazia primului apel făcut în cauză de tribunal.

Cu privire la modul cum a parvenit această cerere la dosar, intimații nu au avut nici o obiecție în fața instanței de apel, mai mult chiar, au pus concluzii asupra acesteia, solicitând respingerea ei.

Întrucât la cererea de amânare nu s-au anexat dovezi care să justifice imposibilitatea prezentării apărătorului apelantei la termenul de judecată din 12.10.2012, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, însă, pentru a da posibilitatea apelantei să facă dovada achitării diferenței de taxă de timbru, instanța de apel a lăsat cauza pentru a doua strigare, când, intimații, în lipsa apelantei, au solicitat admiterea excepției de insuficientă timbrare a apelului, asupra căreia instanța a și rămas în pronunțare, prin decizia recurată fiind anulat apelul ca insuficient timbrat.

În practicaua Deciziei nr. 13/A/12.10.2012 se face mențiunea că, după luarea cauzei (fără a se preciza în concret ora), s-a prezentat avocat P. M. , care a învederat că este colaborator al d-nului avocat B. B. (apărătorul apelantei), însă nu are împuternicire în cauză, ocazie cu care instanța i-a adus la cunoștință că a rămas în pronunțare asupra excepției de insuficientă timbrare a apelului.

Referitor la cererea de amânare, este de relevat că, potrivit art. 156 alin.(1) Cod Procedură Civilă, " instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată ";.

În fața instanței de apel a mai fost într-adevăr un termen de judecată anterior celui din 12.10.2012 când a fost soluționat apelul, respectiv termenul din 15.06.2012, când s-a amânat cauza, dar nu din culpa apelantei, ci tocmai pentru că instanța, din eroare, nu a calculat în mod corect taxa judiciară de timbru pe care apelanta era obligată să o achite, motiv pentru care s-a acordat un termen în acest sens, pentru a-i da posibilitatea acesteia să facă dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru.

În aceste condiții, s-ar putea reține ca reală susținerea recurentei în sensul că, cererea sa de amânare formulată la termenul din 12.10.2012 a fost solicitată pentru prima dată în acea etapă procesuală.

Textul art. 156 alin. (1) Cod Procedură Civilă, evocat mai sus, prevede însă în mod expres că, cererea pentru acordarea unui nou termen pentru lipsă de apărare trebuie să fie" temeinic motivată";.

În dosarul instanței de apel nu se regăsește însă nici o dovadă, așa cum a reținut și Tribunalul Bihor, care să justifice imposibilitatea prezentării în instanță a apărătorului apelantei, motiv pentru care, în mod corect a fost respinsă cererea de amânare formulată în cauză, în condițiile în care intimații nu au fost de acord cu amânarea soluționării apelului.

Este adevărat că, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care acestea nu au fost achitate în cuantumul legal, la momentul înregistrării cererii acțiunii sau cererii, instanța îi va pune în vedere petentului să plătească suma datorată, până la primul termen de judecată (art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997), sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei dispoziții fiind, potrivit alineatului 3 din text, anularea acțiunii sau cererii.

În speță, la termenul când s-a soluționat apelul, care în conformitate cu prevederile art. 134 Cod Procedură Civilă, era prima zi de înfățișare, apărătorul apelantei nu a fost prezent în fața instanței, iar societatea apelantă în sarcina căreia a fost stabilită obligația de completare a taxei judiciare de timbru, nu a fost citată cu această mențiune pentru termenul respectiv, situație în care, instanța de recurs a apreciat că, trebuia avut în vedere și cuantumul taxei de timbru deja achitată de către apelantă până la termenul fixat de instanță, în sumă de 1830 lei și să facă aplicarea prevederilor art. 156 alin. (2) Cod Procedură Civilă, respectiv, ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui termen, să acorde posibilitatea părții apelante să depusă dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 205 lei, într-un termen de pronunțare, sub rezerva anulării apelului în cazul în care nu-și onorează această obligație.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, alineatul (4) al aceluiași art.20 din Legea nr. 146/1997 statuează că, acțiunea sau cererea care a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

În cauză se poate aprecia că apelanta și-a onorat obligația de plată a taxei judiciare de timbru la care a fost obligată de către instanță să o achite pentru termenul din 15.06.2012, iar o modificare a cuantumului acesteia nu-i este imputabilă părții, și oricum, apelanta nu a refuzat să-și îndeplinească obligația de plată a acestei diferențe, dovada fiind copia ordinului de plată depus la dosarul instanței de recurs.

Astfel, la fila 9 din dosarul acestei instanțe este depusă copia unui înscris intitulat " Notă";, care poartă semnătura și ștampila Cabinetului de Avocat B. B. , act pe care este aplicată apoi ștampila registraturii Tribunalului Bihor, fără număr de înregistrare, însă datat : 12.10.2012.

Potrivit acestui înscris, apelanta, prin Cabinetul de Avocat, învedera instanței că atașează taxa judiciară de timbru în dosar nr. 12524/271/2009, achitată prin OP nr. 105/12.10.2012.

Acest ordin de plată este depus, la rândul său, în copie la fila 10 recurs și din care reiese că SC I. T. SRL a plătit în data de 12.10.2012 suma de 300 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosar nr. 12524/271/2009.

Pe OP nr. 105/2012 nu este menționată ora la care s-a făcut plata, după cum nu este menționată nici ora la care a fost depus la dosar scriptul intitulat " Notă "; , la care s-a făcut referire mai sus.

În opinia instanței de recurs, această dovadă privind plata diferenței de taxă judiciar de timbru, nu a parvenit instanței de apel cu ocazia deliberării, în caz contrar aceasta s-a fi regăsit între filele dosarului de apel, ori, așa cum s-a relevat, copia ordinului de plată s-a depus abia în dosarul Curții de Apel.

Cum această dovadă a fost făcută în fața instanței de recurs, respectiv apelanta-reclamantă a achitat taxa de timbru în chiar ziua fixată pentru judecarea apelului, situație în care, ținând cont și de cele evocate mai sus, sancțiunea aplicată acesteia, prin anularea apelului ca insuficient timbrat a fost de natură să nu asigure un just echilibru între interesele apelantei și cele ale intimaților-pârâți, cărora le-a fost asigurat un beneficiu și un prilej de a sista judecarea cauzei.

Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită le lege …..";.

Nu este însă de conceput ca textul evocat mai sus să descrie în detaliu garanțiile procedurale acordate părților într-o acțiune civilă în curs și să nu protejeze singurul lucru care în realitate ar permite să beneficieze de aceste garanții : accesul la judecător. Echitate, publicitate și celeritate ale procesului nu prezintă nici un interes în absența procesului.

Așadar, articolul 6 din C.E.D.O., garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță, drept care trebuie să fie efectiv, fără a fi însă un drept absolut.

Reținând că în speță s-a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru, în chiar ziua judecării căii de atac a apelului, chiar dacă chitanța doveditoare nu a parvenit completului de judecată până la deliberare, având în vedere și cuantumul taxei achitată de apelantă până la primul termen fixat în cauză, s-a apreciat că, restrângerea dreptului părții de a-și susține cererea astfel cum a fost formulată ar constitui o încălcare a dreptului de acces la justiție, considerente față de care, în temeiul art. 312 alin. (5) Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondat recursul de față, a casat Decizia nr. 13/A/12.10.2012 a Tribunalului Bihor, cu trimiterea cauzei aceleași instanțe pentru soluționarea cauzei pe fond.

Întrucât instanța de apel a soluționat cauza exclusiv pe cale de excepție, criticile invocate de către recurentă, care vizează aspectele de fond ale cauzei, nu au format obiectul analizei instanței de recurs, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.   RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. INSOLVENŢĂ. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII ADUNĂRII CREDITORILOR. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ. LIPSA MOTIVELOR DE NELEGALITATE.  -art.3, art.14, art.96 din L