RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAREA PRIMĂRIEI LA CONCESIUNEA SAU VÂNZAREA LA LICITAŢIE PUBLICĂ A UNUI IMOBIL. - art.13 alin.1 din Legea nr.50/1991; -art.15 lit.e din Legea nr.50/1991; -art.35, 36, 37 şi 38 din Legea nr.7/1996; -Legea nr.18/1991;
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 954 din data de 04.03.2013
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. OBLIGAREA PRIMĂRIEI LA CONCESIUNEA SAU VÂNZAREA LA LICITAȚIE PUBLICĂ A UNUI IMOBIL.
- art.13 alin.1 din Legea nr.50/1991;
-art.15 lit.e din Legea nr.50/1991;
-art.35, 36, 37 și 38 din Legea nr.7/1996;
-Legea nr.18/1991;
Conform completării de acțiune formulate la termenul de judecată din data de 17.09.2012, temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți prin care aceștia au solicitat obligarea intimatei pârâte la concesiunea sau vânzarea la licitație publică a cotei de 300/2626 mp din imobilul cu nnr.top.72/2 înscrisă în CF 85 R., îl reprezintă prevederile art.35, 36, 37 și 38 din Legea 7/1996.
Prima instanță a reținut în mod corect că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speță, aceste prevederi reglementând acțiunea în rectificare de carte funciară.
Referitor la solicitarea adresată intimatei de a le vinde sau concesiona terenul în suprafață de 300 mp, instanța a constatat că prevederile art.13 alin.1 din Legea 50/1991 stabilesc că " terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitație publică, potrivit legii, în condițiile respectării prevederilor documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcției.";
Potrivit art.15 lit.e din aceeași lege prin excepție de la prev.art.13 alin.1, terenurile destinate construirii pot fi concesionate fără licitație publică, ori pot fi date în folosință pe termen nelimitat, pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia.
Prin urmare, legea prevede doar posibilitatea unităților administrativ teritoriale și nu obligarea acestora de a concesiona, vinde sau închiria terenurile aparținând domeniului privat al acestora și în situațiile prevăzute expres de lege, respectiv pentru lucrări de construcție, prin licitație publică sau fără licitație pentru extinderea construcției existente..
În situația în care terenul în speță se află la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, cum susțin recurenții, deși din înscrisurile de la dosar nu rezultă acest fapt, oricum nu poate fi atribuit recurenților, terenurile aflate la dispoziția Comisiei putând fi atribuite doar persoanelor îndreptățite potrivit Legii 18/1991.
Decizia nr.954/CA/04.03.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin sentința nr.4997/CA din 8.10.2012 Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de către reclamanții T. E. N. și T. L. F., ambii domiciliați în com. S. , sat R. nr. 49E, jud.B. , în contradictoriu cu pârâta P. S. cu sediul în S. str. P. nr. 108, jud. B.
Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele :
Reclamanții s-au adresat pârâtei cu solicitarea de a le vinde la licitație publică suprafața de 300 mp. din imobilul teren înscris în CF 85 cu nr. top 72/2.
Pârâta, prin adresa nr. 285/A/S din 12.04.2011 a răspuns reclamanților că nu poate dispune de acest teren întrucât nu este în proprietatea comunei.
Prin aceeași adresă a solicitat reclamanților ca în termen de 30 de zile să retragă gardul construit până la limita proprietății lor, care rezultă din schița cadastrală.
După cum rezultă din înscrierile de CF nr.85 R. (fila 19, 20 din dosar), suprafața de 300 mp teren din nr. top 72/2 se află în proprietatea pârâtei.
Din înscrisurile încuviințate de către instanță în probațiune reclamanților, rezultă că aceștia sunt proprietari asupra terenului în suprafață de 600 mp înscris în CF nr. 52145 S. sub nr. top. 1555. In realitate reclamanții folosesc pe lângă terenul aflat în proprietatea lor și suprafața de 300 mp. din nr. top 72/2 înscris în CF 85 R. , ce se află amplasat in continuarea proprietății reclamanților, teren pe care au amplasat o piscină și o fundație de construcție.
Acest teren a fost solicitat pârâtei de către reclamanți spre vânzare sau concesionare.
Prin adresa nr. 285/A/S din 12.04.2011, pârâta și-a exprimat refuzul de a înstrăina. Chiar dacă pârâta a invocat ca motiv al refuzului său împrejurarea că nu este proprietara terenului și prin urmare nu poate dispune de acesta, iar prin actele depuse la dosar s-a dovedit contrariul, instanța constată că acest fapt nu reprezintă un motiv de anulare a actului.
Cât privește obligarea pârâtei de a vinde sau concesiona terenul in cauză, instanța a respins această cerere ca neîntemeiată. Nu poate fi obligat un proprietar, indiferent de împrejurarea că acesta este o persoană fizică, o persoană juridică sau o unitate administrativ teritorială, a face acte de dispoziție asupra bunurilor deținute în proprietate contra voinței sale, întrucât prin aceasta s-ar încălca dreptul acestuia de a dispune liber de bunurile sale.
Temeiurile de drept invocate de către reclamantă în susținerea acțiunii, respectiv prevederile art. 35,36,37 și 38 din Legea nr. 7/1996 nu sunt aplicabile in speță, dispozițiile legale menționate reglementând acțiunea in rectificare de carte funciară.
Intrarea in legalitate in situația ocupării fără drept a unui teren proprietatea altuia nu poate fi realizată prin obligarea proprietarului la vânzarea sau concesionarea terenului celui care îl folosește.
Pentru aceste motive, instanța în temeiul art. 18 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Nu a acordat pârâtei cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentinței, au declarat recurs recurenții reclamanți T. E. N. și T. L. F. , solicitând admiterea recursului , modificarea sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
A arătat că au amplasat pe terenul aferent casei o piscină și o fundație pentru anexă. Așa cum rezultă din depoziția martorului audiat în cauză, aceeași delimitare a avut-o terenul atât la cumpărare cât și ulterior pe parcursul edificării construcției și a anexelor.
Cu ocazia notării construcției în cartea funciară, fiind necesară documentație cadastrală, au constatat că suprafața de teren aflată în folosința lor nu corespundea cu cea înscrisă în cartea funciară.
Față de acest aspect au înțeles să-și justifice interesul în formularea cererii, în sensul de a crea o corelare exactă între starea de fapt și înscrierile din Cartea Funciară.
În acest context au solicitat P. S. să le vândă sau să le concesioneze terenul în suprafață de 300 mp, teren aflat la limita din partea din spate a proprietății lor, pe care se găsesc amplasate piscina și fundația pentru anexă .
Aceasta însă le-a comunicat un răspuns negativ, motivând că terenul solicitat nu este în proprietatea sa, ci a numitului G. I. episcop. În acest sens, au fost efectuate demersuri la Episcopia Ortodoxă care însă le-a comunicat verbal că nu deține în proprietate acel teren.
Din datele aflate de la P. S. acest teren nu a fost revendicat de nimeni, motiv pentru care el se găsește la dispoziția Primăriei S. , fapt care permite vânzarea lui.
Aceste aspecte sunt dovedite și de înscrierile de sub B 8,9 din CF 85 R. din care rezultă că în baza TP 1356/1996 a fost Intabulat dreptul de proprietate asupra cotei de 2326/2626 părți din imobilul din litigiu. Prin urmare dacă aceste terenuri nu ar fi fost la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii 18/1991 nu s-ar fi emis titlu de proprietate.
Prin acest răspuns le este afectat dreptul de proprietate, pe care nu pot să îl exercite în conformitate cu dispozițiile legale, fiind astfel împiedicați să avizeze documentația cadastrala în baza căreia să poată nota casa și anexele în Cartea Funciară. Ca urmare a reducerii suprafeței nr. topo. 72/2 cu 2326 mp în cartea funciară au mai rămas 300 mp în favoarea proprietarilor de CF. In baza acestor aspecte au apreciat că singura modalitate de intrare în legalitate este cea a vânzării sau concesionării, cu atât mai mult cu cât această suprafață de teren este grevată de construcțiile edificate de ei.
În drept au invocat dispozițiile Legii 554/2004, Legea 77/1996, art. 304 indice 1 din Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin concluziile scrise formulate de recurenți au fost reiterate aceleași aspecte invocate și în motivele de recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în baza art.3041 Cod procedură civilă, s-a constatat că recursul declarat de reclamanți este nefondat.
Conform completării de acțiune formulate la termenul de judecată din data de 17.09.2012, temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți prin care aceștia au solicitat obligarea intimatei pârâte la concesiunea sau vânzarea la licitație publică a cotei de 300/2626 mp din imobilul cu nnr.top.72/2 înscrisă în CF 85 R., îl reprezintă prevederile art.35, 36, 37 și 38 din Legea 7/1996.
Prima instanță a reținut în mod corect că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în speță, aceste prevederi reglementând acțiunea în rectificare de carte funciară.
Referitor la solicitarea adresată intimatei de a le vinde sau concesiona terenul în suprafață de 300 mp, instanța a constatat că prevederile art.13 alin.1 din Legea 50/1991 stabilesc că " terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale destinate construirii, pot fi vândute, concesionate ori închiriate prin licitație publică, potrivit legii, în condițiile respectării prevederilor documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, în vederea realizării de către titular a construcției.";
Potrivit art.15 lit.e din aceeași lege prin excepție de la prev.art.13 alin.1, terenurile destinate construirii pot fi concesionate fără licitație publică, ori pot fi date în folosință pe termen nelimitat, pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia.
Prin urmare, legea prevede doar posibilitatea unităților administrativ teritoriale și nu obligarea acestora de a concesiona, vinde sau închiria terenurile aparținând domeniului privat al acestora și în situațiile prevăzute expres de lege, respectiv pentru lucrări de construcție, prin licitație publică sau fără licitație pentru extinderea construcției existente..
În situația în care terenul în speță se află la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, cum susțin recurenții, deși din înscrisurile de la dosar nu rezultă acest fapt, oricum nu poate fi atribuit recurenților, terenurile aflate la dispoziția Comisiei putând fi atribuite doar persoanelor îndreptățite potrivit Legii 18/1991.
Pentru aceste aspecte, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul și menținută hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
| ← RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE DECIZIE DE IMPUNERE.... | Gradualitatea măsurilor preventive. Măsura obligării de a... → |
|---|
