Recurs inadmisibil. Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei

Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ si fiscal Decizie nr. 4521 din data de 01.07.2014

Prin sentința nr. 32 din 14 Ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9544/63/2013*, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC x SRL, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare și Întreținere CF Craiova, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 32 din 14 Ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9544/63/2013*, a declarat recurs reclamanta SC x SRL.

În ședința publică, Curtea, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. 3 Noul C.proc.civ. raportat la art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, a invocat și a pus în discuția părților inadmisibilitatea căii de atac formulată.

Curtea a respins recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce succed:

Raporturile juridice între părți s-au constituit sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, așa cum rezultă din contractul de execuție lucrări.

Obiectul acțiunii se circumscrie domeniului de aplicare al dispozițiilor art. 286 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, conform cu care "1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante";.

Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă derivă din executarea obligațiilor dintr-un contract de achiziție publică, sunt aplicabile regulile speciale din O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006, derogatorii de la dreptul comun în materia litigiilor de contencios administrativ.

Art. 28716 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel";.

Textul de lege reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel. Textul conține norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. 2 din Constituție, sunt stabilite de legiuitor în considerarea unor situații speciale, fără a înfrânge drepturile și principiile fundamentale.

Curtea reține că, ori de câte ori suntem într-o materie în care există o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește calea de atac și termenul de exercitare, dispozițiile acestei legi speciale au prioritate în aplicare.

În speța de față, se aplică o lege specială, O.U.G. nr. 34/2006, care derogă de la dreptul comun în materia litigiilor de contencios administrativ.

Față de obiectul acțiunii și dispozițiile exprese ale art. 28716 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006, calea de atac căreia îi este supusă sentința nr. 32 din 14 Ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9544/63/2013* este apelul.

Potrivit art. 457 din Noul Cod de procedură civilă "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege";.

Acest text consacră principiul legalității căii de atac, potrivit căruia în concursul dintre o mențiune greșită în dispozitivul hotărârii cu privire la denumirea, condițiile și termenul în care poate fi atacată o hotărâre judecătorească și dispoziția legală care reglementează aceste aspecte are prioritate cea din urmă, iar nu dispoziția judecătorului.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În speță, în dispozitivul hotărârii este prevăzută calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, mențiune căreia recurenta s-a conformat, ori, așa cum prevăd dispozițiile art. 457 alin. 1 N.C.proc.civ, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Reclamanta a avut o conduită în sensul indicat în dispozitivul hotărârii, bazându-se pe aparența de legalitate a hotărârii judecătorești și acționând în considerarea mențiunilor eronate din dispozitiv.

În această situație, devin incidente dispozițiile art. 457 alin. 2 N.C.proc.civ. conform cărora mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În consecință, față de dispozițiile art. 457 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca inadmisibilă calea de atac a recursului în considerarea mențiunii inexacte din dispozitiv, iar de la data comunicării prezentei hotărâri părțile au dreptul de a exercita calea de atac a apelului împotriva sentinței nr. 32 din 14 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 9544/63/2013*, în termenul de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 28716 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006.

Drepturile părților nu sunt în vreun fel prejudiciate, ci, dimpotrivă, au astfel posibilitatea de a-și adapta conduita procesuală la dispozițiile legii, ceea ce răspunde rigorilor unei proceduri echitabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 raportat la art. 457 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs inadmisibil. Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei