Beneficiarului i se acordă finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contractul de finanţare. Încheierea de contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 C.muncii.
Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ si fiscal Decizie nr. 6067 din data de 13.10.2014
Prin sentința nr. 9027 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 8943/63/2013, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud - Vest Oltenia și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și cererea de intervenție accesorie formulată de Y.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Împotriva sentinței nr. 9027 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 8943/63/2013, au declarat recurs reclamanta X și intervenienta în numele altei persoane Y, recursuri care au fost respinse ca nefondate.
Una dintre criticile invocate de reclamantă s-a referit la soluția pronunțată de instanță cu privire la legalitatea declarării neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane pentru persoanele angajate în proiect pe bază de acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Cu privire la această critică, cu relevanță în cauză, ce se referă și la modul de aplicare a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii, Curtea a reținut următoarele:
Conform prevederilor art. 1 din contractul de finanțare POSDRU/83/5.2/S/54563, AMPOSDRU/OIRPOSDRU delegat va acorda finanțarea nerambursabilă maximă, estimată la art. 3 alin. 2, pentru implementare a proiectului "Creează-ți propriul loc de muncă";, doar în condițiile, respectării de către Beneficiarul X a prevederilor contractului de finanțare, a Instrucțiunilor AMPOSDRU și a legislației comunitare și naționale.
Conform art. 4 din contractul de finanțare POSDRU/83/5.2/S/54563, cheltuielile angajate pe perioada de implementarea Proiectului sunt eligibile (pot fi rambursate de către AMPOSDRU) în condițiile stabilite de: HG nr. 759/2007, de Ordinul comun MFP și MMFPS nr. 1117/2170/2010, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de Instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile.
Conform cap. Eligibilitatea Cheltuielilor din Ghidul Solicitantului - Condiții Generale (unde sunt reunite toate condițiile generale de eligibilitate prevăzute de legislația națională și comunitară) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: 1. să fie efectiv plătită de la data prevăzută în contractul de finanțare nerambursabilă; 2. să fie necesară pentru realizarea activităților din cadrul proiectului; 3. să fie prevăzută în bugetul estimativ al proiectului; 4. să fie în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-rezultate; 5. să fie înregistrată în contabilitatea Beneficiarului, să fie identificabilă, verificabilă și să fie dovedită prin facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor; 6. să nu fi făcut obiectul altor finanțări publice; 7. să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare; 8. să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare; 9. să fie menționată în lista cheltuielilor eligibile prezentată în Condițiile Specifice pentru fiecare cerere de propuneri de proiecte";.
Cheltuielile solicitate la rambursare prin cererile nr. 4 și 5 de către recurenta reclamantă au fost excluse de la plată, întrucât nu au fost dovedite cu documente justificative care să respecte prevederile legislației naționale.
Din cuprinsul scrisorilor de informare pentru funcțiile din cadrul proiectului, funcții cu corespondent C.O.R. fiecare, rezultă au fost prezentate acte adiționale care nu modifică elementele contractului individual de muncă, încheiat pentru altă funcție deținută la recurenta reclamantă, ci adaugă două sau mai multe funcții, două sau mai multe salarii, două sau mai multe norme de timp, încheindu-se astfel, mai multe fișe de post în baza unui singur contract individual de muncă.
Instanța de fond a reținut în mod corect că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora prin actele adiționale au fost adăugate numai atribuții specifice unor funcții din cadrul proiectului, întrucât prin aceste acte adiționale au fost adăugate funcții și salarii distincte de funcția și salariul stabilite prin contractul individual de muncă.
Instanța de fond a apreciat că interpretarea dată de reclamantă dispozițiilor art. 41 din Codul muncii ar lipsi de substanță dispozițiile art. 35 din Codul muncii care prevăd că un salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.
Recurenta reclamantă a susținut că instanța nu a explicat modul de interpretare a dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii, de unde rezultă presupusa interdicție ca o persoană să cumuleze mai multe funcții la același angajator în baza unui contract individual de muncă și a unor acte adiționale la acestea, aceasta fiind, de fapt, și problema principală de drept asupra căreia a chemat instanța de recurs să pronunțe o soluție.
Considerând că prima instanță a pronunțat o soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta reclamantă a adus argumente privind legislația aplicabilă și interpretarea acesteia, opinia eronată a Inspecției Muncii și efectele actelor adiționale, aspecte care vor fi analizate de instanța de recurs prin considerente comune.
Argumentele expuse pe larg de recurenta reclamantă în cererea de recurs nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar pentru următoarele motive:
Potrivit art. 17 alin. 4 din Codul Muncii, contractul individual de muncă trebuie să cuprindă elementele de la alin. 3 al art. 17 Codul muncii, respectiv. "a) identitatea părților; b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri; c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului; d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului; e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului; f) riscurile specifice postului; g) data de la care contractul urmează să își producă efectele; h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora; i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul; j) condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia; k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul; l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână; m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului; n) durata perioadei de probă";.
Conform prevederilor art. 17 alin. 5 potrivit căruia "Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, (…)";, coroborat cu art. 41 din Codul Muncii, prin act adițional nu se poate conveni modificarea elementului funcție/ocupație din una în două funcții/ocupații, ci numai modificarea unei funcții/ocupații cu alta sau modificarea elementului salariu din unul în două, ci doar mărirea sau micșorarea acestuia. De asemenea, prin același contract de muncă nu pot figura două norme de lucru diferite, adăugate prin act adițional.
Prevederile art. 35 alin. 1 din Codul muncii sunt clare, în sensul că un angajat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Cu toate acestea, recurenta reclamantă susține fără temei că pentru funcții distincte un salariat poate fi angajat prin acte adiționale la un contract individual de muncă, încheiat pentru o altă funcție la același angajator.
Argumentele de interpretare expuse de recurenta reclamantă în cererea de recurs, vor fi înlăturate de către instanță, întrucât prevederile legale sunt clare, iar interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 din Codul muncii a fost făcută corect de către instanța de fond prin coroborare cu celelalte dispoziții din Codul muncii.
Întrucât actele adiționale depuse ca documente justificative pentru cheltuielile cu salariile experților pe termen lung au fost încheiate fără respectarea dispozițiilor art. 17 alin. 5 și alin. 3, art. 41 din Codul Muncii și că pentru funcțiile din cadrul proiectului, funcții cu corespondent în C.O.R., altele decât cele deținute la recurenta reclamantă, trebuiau încheiate contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 din Codul muncii, cheltuielile cu salariile persoanelor care fac parte din echipa de implementare sunt neeligibile, deoarece prin încălcarea condiției potrivit căreia documentele justificative trebuie să respecte legislația națională, condițiile generale de eligibilitate nu sunt îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește aprecierea făcută de Inspecția Muncii în adresa invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta nu a constituit un argument decisiv în soluția pronunțată de instanța de fond, întrucât instanța de fond a apreciat admisibilitatea și temeinicia acțiunii prin raportare la dispozițiile legale aplicabile și nu în funcție de cum s-a înțeles interpretarea acestora de către autoritatea administrativă, instanța de fond făcând propria interpretare a dispozițiilor legale.
De altfel, înscrisul reprezentând răspunsul Inspecției Muncii, instituție cu rol în verificarea legalității raporturilor de muncă, confirmă faptul că actele adiționale în cauză nu respectă prevederile art. 17 alin. 5 din Codul muncii și că pentru funcțiile din proiect deținute de salariații recurentei trebuiau încheiate contracte individuale de muncă conform art. 35 alin. 1 C.muncii.
Pe de o parte, recurenta reclamantă susține că nu trebuiau încheiate contracte individuale de muncă pentru mai multe funcții deținute de un salariat la același angajator și că, în conformitate cu prevederile Codului muncii poți fi angajat prin act adițional, iar pe de altă parte susține că actele adiționale reprezintă de fapt contracte individuale de muncă, întrucât acestea, prin raportare la contractul individual de muncă, cuprind elementele obligatorii instituite de art. 17 alin. 3 din Codul muncii.
Din cuprinsul actelor adiționale se observă că acestea nu reprezintă nici contracte individuale de muncă în sensul prevederilor Codului muncii și nu reprezintă nici modificări ale elementelor contractului individual de muncă, în sensul art. 17 alin. 5 din Codul muncii, întrucât modificarea presupune schimbarea și nu adăugarea uneia sau a mai multor funcții, salarii și norme de lucru.
Cu privire la susținerile recurentei reclamante referitoare la interpretarea legalității actelor adiționale din perspectiva efectelor lor, instanța reține că, în speță, nu s-a negat prestarea muncii, însă obligația suportării drepturilor salariale plătite nu poate face obiect de analiză în cadrul prezentului dosar în raport de obiectul acestuia.
Principiul de bază al finanțării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar. Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în contractul de finanțare, cheltuielile fiind eligibile numai în condițiile în care se respectă termenii și condițiile stabilite.
Documentele justificative trebuie să fie conforme cu legislația națională și comunitară, ori, în speță, documentele justificative nu respectă prevederile legale invocate, astfel încât cheltuielile au fost excluse de la rambursare.
Critica recurentei reclamante referitoare la soluția instanței asupra legalității declarării ca neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane efectuate de reclamantă pentru persoanele angajate în proiect pe bază de contract de prestări servicii este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor Codului muncii coroborate cu art. 7 alin. 1 pct. 2-2.1 din Codul fiscal rezultă că o persoană fizică poate încheia contracte de prestări servicii ori de câte ori se efectuează o prestație pentru beneficiar, persoană fizică sau juridică, în mod accidental, fără repetitivitate a prestației și fără caracterul unei activități dependente, permanente, așa cum rezultă din art. 7 alin. 1 pct. 2-2.1 din Codul fiscal, când se impune încheierea unui contract individual de muncă, deoarece există relație de subordonare, care caracterizează raporturile de muncă.
Din verificarea contractelor de prestări servicii, depuse la cererea de rambursare nr. 4 și 5, s-au constatat de către ofițerii de verificare următoarele: denumirea acestor contracte este "Convenție civilă pentru activitate dependentă";, se stabilește un program de lucru pentru prestator, sunt anexate fișe de post prin care sunt stabilite sarcini aferente funcțiilor deținute, sunt întocmite rapoarte de activitate de către prestator, iar acestea sunt avizate de către managerul de proiect, beneficiarul serviciilor a întocmit foi colective de prezență în care sunt evidențiate orele de muncă prestate, în unele cazuri se folosește baza materială a beneficiarului, sunt decontate cheltuieli cu transportul, cazarea și diurna, din fișele de pontaj se observă că experții prestau activități zilnic, prețul nu este pe serviciu ci pe număr ore efectiv lucrate, zilnic.
Din prevederile contractelor de prestări servicii rezultă că sunt îndeplinite criteriile a, b, c prevăzute la art. 7 alin. 1 punct 2.1 din Codul Fiscal, activitatea prestată în baza acestora este o activitate dependentă, ce presupunea încheierea de contracte individuale de muncă.
Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta nu poate susține că nu se aplică în cauză dispozițiile Codului muncii, Codului fiscal, Codului civil deoarece potrivit art. 1 alin. 4 din contractul de finanțare și art. 4.3.1 din Ghidul Solicitantului, aceasta avea obligația de a respecta prevederile cuprinse în legislația națională aplicabilă instituțiilor publice și legislația comunitară.
Pârâta a ținut cont atunci când a justificat nerespectarea prevederilor legale a contractelor de prestări servicii de ierarhia actelor normative și de sistematizarea și unificarea legislației, motiv pentru care a aplicat prioritar dispozițiile Codului muncii, Codului fiscal raportat la prevederile Ghidului solicitantului, aprobat prin Ordin MMFPS, care nu pot fi interpretate prin derogare de la prevederile actelor normative de nivel superior.
Susținerile recurentei reclamante potrivit cărora Ghidul Solicitantului reprezintă norme cu aplicare specială și în cazul în care derogă de la reglementările generale se aplică cu prioritate nu pot fi reținute, întrucât atât Ghidul Solicitantului, cât și contractul de finanțare prevăd că sunt eligibile cheltuielile cu contractele de prestări servicii, însă acestea trebuie să respecte prevederile legislației naționale. OIR are obligația de a verifica documentele justificative și de a exclude de la rambursare acele cheltuieli care nu îndeplinesc cumulativ condițiile de eligibilitate, iar una din aceste condiții este aceea ca documentele justificative să fie conforme cu legislația națională și comunitară.
Criticile aduse sentinței de către recurenta reclamantă, cât și de recurenta intervenientă accesorie, cu privire la legalitatea declarării neeligibile a cheltuielilor cu resurse umane efectuate de partenerul Y sunt neîntemeiate.
Instanța de fond a constatat în mod corect că documentele justificative, aferente salariilor domnului A și ale doamnei B, solicitate la rambursare, nu respectă prevederile legale.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că domnul A, în calitate de Președinte al X și-a desfășurat activitatea, în calitate de coordonator proiect, în baza contractului individual de muncă nr. 654/02.09.2009, încheiat cu Y.
Contractul individual de muncă nr. 654/02.09.2009 dintre domnul A, Președintele X și Y a fost încheiat cu nesocotirea prevederilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 335/2007 potrivit cărora "Președintele, vicepreședinții și membrii colegiului de conducere nu pot fi salariați ai camerei județene. Ei pot primi indemnizație pentru participarea la activitatea colegiului de conducere. Nivelul indemnizației va fi stabilit prin hotărâre a adunării generale a membrilor camerei județene";
Din dispozițiile legale arătate, rezultă că funcția de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie este incompatibilă cu cea de salariat al Camerei de Comerț și Industrie Județene întrucât dispozițiile legale nu disting că ar fi vorba doar de exercitarea atribuțiilor președintelui camerei.
Actul adițional nr. 612/01.07.2010 și actul adițional nr. 783/01.09.2010 au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. 4 și alin. 3 din Codul muncii, în vigoare la 01.09.2010, deoarece acestea nu modifică elementul felul muncii, ci adaugă mai multe funcții, cu corespondent în C.O.R., la funcția inițială. Mai mult, aceste acte adiționale stabilesc trei norme de timp/lună și trei nivele de salarizare diferite pentru fiecare funcție și normă de timp prestată. Actul adițional nr. 783/01.09.2010 a fost încheiat după perioada de valabilitate a contractului individual de muncă nr. 654/02.09.2009.
Cheltuielile cu salariile și contribuțiile sociale obligatorii ale doamnei B nu îndeplinesc cumulativ condițiile de eligibilitate. Doamna B a îndeplinit în cadrul proiectului două funcții, respectiv responsabil financiar și secretar, însă, a prezentat pentru verificare de către pârâtă, un singur contract individual de muncă pentru funcția de responsabil financiar, astfel încât cheltuielile cu salariile aferente funcției de secretar au fost declarate neeligibile din cauza lipsei de documente justificative aferente acestei cheltuieli.
Așa cum rezultă din actul adițional nr. 784/01.09.2010 și actul adițional nr. 1061/02.12.2010 rezultă că ambele transformă contractul individual de muncă nr. 666/02.09.2009, înregistrat la ITM Tl cu nr. 23190/15.09.2009, în contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, prima oară la data de 01.09.2010 și a doua oară la 02.12.2010.
Prevederile art. 56 alin. 2 din Codul muncii nu sunt relevante în speța de față, deoarece acestea instituie un termen pentru emiterea de către angajator a deciziei de încetare și nu termen înăuntrul căruia să se poată încheia un act adițional la un contract al cărui termen a încetat.
Potrivit art. 80 alin. 3 din Codul muncii, în vigoare la 01.09.2010, contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 și de cel mult două ori consecutiv.
Actul adițional nr. 784/01.09.2010 nu a modificat durata contractului individual de muncă nr. 666/02.09.2009 până la 24 de luni, ci a transformat contractul individual de muncă perioadă determinată în perioadă nedeterminată. Prin urmare, prevederile art. 80 alin. 3 din Codul muncii nu erau aplicabile actului adițional nr. 784/01.09.2010, respectiv actului adițional nr. 1061/02.10.2010, ci prevederile art. 17 alin. 4 conform cărora "Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 2 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă";.
Apărările recurentei referitoare la aceste cheltuieli sunt neîntemeiate deoarece contractul de muncă al doamnei B, nr. 666/02.09.2009, a fost încheiat pe perioada determinată 01.09.2009 - 31.08.2010, fiind modificat în ceea ce privește durata, respectiv durată nedeterminată, ulterior încetării acestuia, respectiv prin actul adițional 784/01.09.2010.
Apărarea reclamantei în sensul ca modificarea contractului a respectat dispozițiile ar. 41 alin. 3 din Codul Muncii nu poate fi reținută, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
În realitate, contractul de muncă ce a fost încheiat pe perioadă determinată a fost prelungit pe o perioadă nedeterminată, însă prelungirea avut loc cu nerespectarea dispozițiilor art. 80 alin. 3 din Codul muncii, deoarece prelungirea trebuia efectuată, cel mai târziu, în ultima zi lucrătoare a salariatului, ori în speță, prelungirea a avut loc după încetarea contractului (contractul a încetat la 31.08.2010, iar prelungirea a avut loc la data de 01.09.2010), neavând relevanță dacă a fost emisă sau nu decizie de încetare a contractului de muncă, acesta încetând prin ajungere la termen.
Așa cum a reținut și instanța de fond, în mod corect pârâta a apreciat cheltuielile cu salariile aferente funcției de secretar că sunt neeligibile din cauza lipsei de documente justificative aferente acestor cheltuieli.
Pentru aceste considerente, sunt neîntemeiate criticile ambelor recurente, întrucât în mod corect instanța de fond a considerat cheltuielile cu salariile domnului A și doamnei B neeligibile.
Celelalte critici aduse sentinței asupra celorlalte puncte ale actelor administrative contestate au fost considerate neîntemeiate.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea a reținut că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, iar neacceptarea de către recurente a motivelor avute în vedere de instanța de fond nu poate constitui un temei legal pentru admiterea recursurilor.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursurile declarate de reclamanta și de intervenienta accesorie au fost respinse ca nefondate.
← Suspendarea de drept a funcţionarului public. Aplicarea... | Răspundere contractuală. Interpretarea clauzelor contractuale... → |
---|