RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. NECOMUNICAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ŞI A ÎNSCRISURILOR ANEXATE PÂRÂTULUI. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ACESTUIA LA APĂRARE. NULITATEA HOTĂRÂRII. -art.105 alin.2 Cod procedură civilă; -art.1141 alin.2 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 415 din data de 10.09.2013
RECURS LITIGII CU PROFESIONIȘTI. NECOMUNICAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ȘI A ÎNSCRISURILOR ANEXATE PÂRÂTULUI. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ACESTUIA LA APĂRARE. NULITATEA HOTĂRÂRII.
-art.105 alin.2 Cod procedură civilă;
-art.1141 alin.2 Cod procedură civilă;
-art.304 pct.5 Cod procedură civilă;
-art.312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă;
-Regulamentul C.E. nr.1393/2007 al Parlamentului și Consiliului European.
Decizia nr.415/10.09.2013 a Curții de Apel Oradea - Secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Prin SENTINȚA nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea înaintată de reclamanta E. IPURL B. M. , desemnată în calitate de lichidator judiciar în cauza de insolvență privind pe debitoarea SC S. SRL S. M. în contradictoriu cu pârâtul F. V. domiciliat în Italia, localitatea C. , str. 1 M., nr. 9, cod 30022 și în consecință:
A obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei suma de 34.620 lei reprezentând despăgubiri echivalente cu creanțele înscrise în tabelul obligațiilor falitei.
Pentru a hotărî astfel, instanța, analizând actele și lucrările dosarului, respectiv raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, ultimul bilanț contabil depus la organele fiscale de către administratorul statutar la data de 31.12.2003, judecătorul sindic a reținut următoarele:
După data de 31.12.2003 societatea nu a mai depus situații financiare la organele fiscale, iar după deschiderea procedurii de insolvență administratorul pârât nu a făcut dovada faptului pozitiv al existenței actelor contabile prevăzute de lege, întocmite după această dată.
Din ultimul bilanț depus rezultă că în patrimoniul debitoarei falite erau înregistrate active imobilizate în echivalent 193.972,40 lei, disponibilități bănești de 226.911,60 lei, stocuri însumând 656.650,30 lei și creanțe de 597.878,70 lei. Aceste bunuri și valori nu au fost identificate în cursul procedurii de insolvență, ele putând acoperi pasivul falimentului.
Lipsa acestor bunuri din patrimoniul debitoarei, precum și lipsa oricărei explicații privind dispariția lor creează prezumția că bunurile au fost ascunse și însușite de pârât în folos propriu.
Din nedepunerea la practicianul de insolvență a datelor și informațiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 (inclusiv a actelor contabile) rezultă că pârâtul nu a ținut, - cel puțin după data de 31.12.2003. - contabilitatea societății.
Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori";.
Coroborând starea de fapt anterior reținută cu disponibilitățile legale incidente, judecătorul sindic a constatat că faptele pârâtului de a folosi în interes propriu și de a ascunde bunurile societății, respectiv de a nu ține contabilitatea în condițiile prevăzute de lege, realizează conținutul faptelor ilicite prevăzute de art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, reprezentând și o încălcare a dispozițiilor exprese ale art. 72-74 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc obligația administratorilor de a ține toate registrele și evidențele prevăzute de lege.
Prin săvârșirea cu vinovăție a acestor fapte de către pârât, în patrimoniul societății debitoare s-a creat un prejudiciu echivalent cu suma datoriilor acumulate de societate, precum și cu valoarea bunurilor însușite de pârât.
Potrivit Legii insolvenței pentru o parte din acest prejudiciu total, echivalentă cu creanțele înregistrate în procedură se stabilește răspunderea administratorului societății în măsura în care se dovedește în sarcina acestuia întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.
Constatând că în privința pârâtului sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, respectiv de art. 998 Cod civil, în baza art. 11 lit. g) din Legea insolvenței, judecătorul sindic a admis acțiunea, obligându-l pe pârât să plătească din averea proprie pasivul procedurii.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs, legal timbrat, pârâtul F. V. , solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului formulată de lichidatorul judiciar E. IPURL.
Cu privire la momentul comunicării sentinței, recurentul arată că a primit această sentință abia la data de 10.05.2013, în urma demersurilor efectuate la Tribunalul Satu Mare în vederea comunicării unui exemplar al acesteia, având în vedere că la data de 01.02.2013 i s-a comunicat de către A. F. D. P. Venezia existența unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Satu Mare de obligare a sa la plata unei sume de bani, fără că această hotărâre să-i fie comunicată.
În consecință, faptul că sentința atacată nu a fost comunicată în limba oficială a recurentului, respectiv limba italiană, determină repunerea în termenul de declarare a recursului în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului European și Consiliului Europei, în condițiile în care, necunoscând limba română, nu putea în mod obiectiv să ia cunoștință de dispozițiile sentinței, cu atât mai mult cu cât nu i-a fost comunicat nici cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Cu privire la recursul declarat, recurentul susține că la data de 20.01.2010, după intrarea societății comerciale în faliment, lichidatorul judiciar înregistrează o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006, în vederea acoperirii întregului pasiv al societății în cuantum de 34.620 lei. La termenul de judecată din 25.03.2010, judecătorul sindic a luat act de depunerea cererii de chemare în judecată în limba italiană și a dispus citarea recurentului cu un exemplar al acțiunii, însă la dosar nu există dovada înregistrării traducerii în italiană a cererii de chemare în judecată. Mai mult, din dovada privind efectuarea procedurii de citare cu forme speciale cu străinătatea nu rezultă vreo mențiune cu privire la comunicarea , pe lângă citație și a cererii de antrenare a răspunderii tradusă în limba italiană. Prin urmare, recurentul a comunicat instanței o adresă prin care a învederat că datorită termenului foarte scurt până la judecată este în imposibilitate de a se prezenta, precum și faptul că nu are cunoștință despre acuzațiile care i se aduc. Cu toate acestea, la termenul de judecată din 25.11.2010, judecătorul sindic a apreciat în mod eronat că adresa respectivă are caracterul unei întâmpinări, dispunând acordarea unui nou termen de judecată pentru ca recurentul să-și poată pregăti apărarea. Deși pentru următorul termen de judecată, procedura de citare nu a mai fost legal îndeplinită, judecătorul sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului pârât.
Pe fondul cererii, recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale patrimoniale , cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale cuprinzând afirmații fără suport probator, fiind întemeiată pe prezumții și nelegal admisă de judecătorul sindic. Dispozițiile art. 138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci impun dovedirea de către titularul cererii a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii și obligația de a face dovada raportului de cauzalitate dintre fapta pretinsă și starea de insolvență a debitoarei.
S-a arătat că împrejurarea că în bilanțul contabil pentru anul 2003 societatea figura în patrimoniu cu o serie de bunuri și creanțe nu poate fi asimilată cu folosirea bunurilor persoanei juridice în folosul său propriu sau în interesul altei persoane potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât între aceste două fapte nu există similitudine. Lichidatorul afirmă în mod nedovedit că există prezumția folosirii acestora prin faptul că nu a avut posibilitatea identificării lor în patrimoniul debitoarei și nu a făcut nici dovada faptului că folosirea acestor sume ar fi cauzat starea de insolvență a societății , nefiind dovedită legătura de cauzalitate.
Recurentul susține că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d nu instituie o prezumție de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care au contribuit la ajungerea în stare de insolvență. În speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul a făcut să dispară documente contabile și nici că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nedepunerea actelor arătate la art. 28 din Legea nr. 85/2006 însă nu se regăsește în conținutul faptelor limitativ reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d, constând în ținerea unei contabilități fictive, provocarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității conform legii. Lichidatorul judiciar nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit. d astfel că în mod nelegal judecătorul sindic a admis cererea formulată de acesta.
În ceea ce privește faptele prevăzute de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, împrejurarea că lichidatorul judiciar nu a identificat activele menționate în ultimul bilanț contabil depus de societatea comercială nu poate fi asimilată cu deturnarea sau ascunderea unei părți din activul debitoarei, în lipsa unor probe certe în acest sens, acest aspect nefiind în măsură să ducă la angajarea răspunderii recurentului în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În drept, au fost invocate prevederile art. 299 alin. 1 teza 1, art. 302 ind. 1 alin. (1) teza 1 și alin. (3), art. 304 ind. 1, art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și art. 8, art. 139 din Legea nr. 85/2006.
Intimata nu a formulat întâmpinare,
Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de către recurentul F. V. , instanța a constatat următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului și Consiliului European , atunci când o citație sau un act echivalent a trebuit transmis în alt stat membru în scopul notificării sau al comunicării, în conformitate cu dispozițiile acestuia, și a fost pronunțată o hotărâre împotriva pârâtului, care nu s-a prezentat la înfățișare, judecătorul are atribuția de a dispune repunerea în termen a pârâtului pentru exercitarea unei căi de atac, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: pârâtul nu a luat cunoștință de actul respectiv în timp util pentru a se apăra sau nu a luat cunoștință de hotărâre în timp util pentru a exercita o cale de atac, din motive care nu-i sunt imputabile și , respectiv, pârâtul a prezentat la acțiune o apărare la prima vedere întemeiată.
De asemenea, o cerere de repunere în termen poate fi formulată numai într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a luat cunoștință de hotărâre.
Curtea a constatat că, în speță, prima instanță a dispus citarea recurentului pârât potrivit dispozițiilor Regulamentului CE nr. 1393/2007, pronunțând sentința comercială nr. 435/F/03.03.2011, împotriva recurentului, prin care a obligat pe acesta să plătească în contul averii debitoarei SC S. SRL suma de 34.620 lei, reprezentând despăgubiri echivalente cu creanțele înscrise în tabelul obligațiilor falitei.
Examinând înscrisurile din dosarul de fond, Curtea a mai constatat că recurentul pârât nu a luat cunoștință despre cererea de chemare în judecată până la momentul soluționării ei prin sentința recurată, pentru a-și putea pregăti apărarea, iar apărarea prezentată prin prezentul recurs este pertinentă, impunându-se analizarea apărărilor invocate de către instanță.
Față de starea de fapt reținută, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 paragraf 4 din Regulamentul CE, pentru repunerea recurentului în termenul de exercitare a căii de atac a recursului. Curtea a ținut totodată seama de faptul că cererea de repunere în termen a fost făcută într-un termen rezonabil de la data la care pârâtul a aflat despre sentința recurată.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 103 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 19 paragraf 4 și 5 din Regulamentul CE nr. 1393/2007 al Parlamentului și Consiliului European, Curtea a admis cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului formulată de recurentul pârât F. V
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, în conformitate cu art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat recursul ca fiind întemeiat, din următoarele considerente:
Din înscrisurile aflate la dosarul de fond Curtea a constatat că recurentului pârât i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea cererii de chemare în judecată.
Astfel, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fost depusă la data de 20.01.2010, în limba română, fără a fi tradusă în limba italiană, deși pârâtul era cetățean italian, cu domiciliul în Italia. Cauza a fost amânată de către judecătorul sindic pentru a se efectua traducerea acțiunii în limba italiană.
La termenul de judecată din 25.03.2010 s-a dispus de către judecătorul sindic citarea pârâtului F. V. cu un exemplar din cererea de chemare în judecată, însă dovada modalității de comunicare a acesteia și a modului de îndeplinire a procedurii de citare nu se regăsesc la dosar.
Abia pentru termenul de judecată din 18.11.2010 , pârâtul a fost citat potrivit Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului și Consiliului European, fiindu-i comunicată însă doar citația, nu și cererea de chemare în judecată. Până la termenul de judecată din 03.03.2011, când a fost soluționată acțiunea, judecătorul sindic nu a mai dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului.
Prin urmare, la dosar nu există dovada că pârâtului i-a fost comunicată cererea de antrenare a răspunderii sale patrimoniale pentru societatea falită.
Curtea a constatat că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța de fond încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv a fost încălcat art. 1141 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia președintele va dispune să se comunice pârâtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și de pe înscrisuri, punându-i în vedere obligația de a depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat împotriva sentinței nr. 435/F/2011 din 03 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o a casat-o cu trimitere spre rejudecarea fondului la Tribunalul Satu Mare, cu respectarea dreptului la apărare a pârâtului, implicit comunicarea cu acesta a cererii de chemare în judecată, tradusă în limba italiană, cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1393/2007 al Parlamentului și Consiliului European.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
| ← RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. DESPĂGUBIRE. APLICAREA... | Măsură de siguranţă. Confiscare specială. Art. 118 lit. b... → |
|---|
