Recurs. procedura insolvenţei. contract de leasing menţinut după deschiderea procedurii insolvenţei. posibilitatea finanţatorului de a rezilia unilateral contractul, în situaţia în care debitorul nu îşi execută obligaţiile decurgând din contract.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 199 din data de 08.12.2016
Recurs. Procedura insolvenței. Contract de leasing menținut după deschiderea procedurii insolvenței. Posibilitatea finanțatorului de a rezilia unilateral contractul, în situația în care debitorul nu își execută obligațiile decurgând din contract.
Dosar nr. 3825/111/C/2015/a1 - R
Decizia nr. 199/C/08.12.2016 - R
- art. 86 alineat 1 din Legea nr. 85/2014
Prin nr.1141/F din 28 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul ..., a fost respinsă ca nefondată excepția tardivității invocată de către pârâta S.C. ... S.A. cu sediul în ... și admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență ... cu sediul în ... în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. cu sediul în ... prin curator special CABINET DE INSOLVENȚĂ ... cu sediul în ... și pârâta S.C. ... S.A. cu sediul în ....
S-a constatat că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007 încheiat între debitor și pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut în fapt că prin Sentința nr. 623/F/2016 a fost soluționată cererea în anulare formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență ... în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. și pârâta S.C. ... S.A. Deși la data de 1 februarie 2016 lichidatorul judiciar și-a completat cererea solicitând să se constate că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007, în cuprinsul sentinței nu se face nicio referire cu privire la această solicitare.
Potrivit art. 281 2 alin. 1 vechiul Cod de procedură civilă dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Potrivit înscrisului aflat la fila 133 sentința a fost comunicată lichidatorului judiciar la data de 24 mai 2016, acesta depunând cererea de completare a hotărârii la data de 31 mai 2016, prin intermediul .... În condițiile în care art. 104 Vechiul Cod de procedură civilă prevede că actele de procedură trimise prin poștă instanțelor de judecată se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate la oficiul poștal înainte de împlinirea lui, a apreciat că termenul de 7 zile pentru formularea cererii nu a fost depășit, astfel încât a respins excepția tardivității ca nefondată.
Referitor la cererea de completare a reținut cu titlu preliminar că la soluționarea ei instanța nu poate proceda la completarea probațiunii administrate cu prilejul soluționării cererii principale sau la examinarea unor alte motive care nu au fost invocate în acel cadru procesual. Cererea modificatoare a fost comunicată pârâtei S.C. ... S.A. la data de 5.04.2016 (fila 121), însă aceasta nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la ea.
Invocarea în acest cadru procesual a unor apărări nu mai poate fi primită întrucât instanța nu procedează la o rejudecare a cererii modificatoare, ci se pronunță pentru prima dată asupra unui aspect pe care nu l-a examinat deși a fost învestită în acest sens. Tocmai de aceea, apărările expuse prin întâmpinare de către pârâtă nu au fost analizate de judecătorul sindic.
Așa fiind, s-a reținut că urmărind atribuirea contractului un obiectiv ce excede sfera intereselor individuale ale părților, art. 86 din Legea nr. 85/2006 permite unui terț - administrator sau lichidator judiciar - să intervină fie prin menținerea lui, chiar împotriva voinței părților, fie prin denunțarea convenției aflate în curs de derulare. Singurul criteriu stabilit de legiuitor pentru luarea deciziei ce aparține exclusiv participantului împuternicit cu supravegherea sau conducerea activității debitorului îl reprezintă profitabilitatea continuării contractului pentru averea debitorului insolvent. Din moment ce el vizează o chestiune de oportunitate în cadrul procedurii, decizia luată scapă controlului exercitat de judecătorul sindic atâta timp cât a fost respectată procedura instituită de dispoziția amintită.
În acest sens, ea prevede obligația pentru administratorul sau lichidatorul judiciar de a răspunde în termen de 30 de zile notificării transmise de către contractant prin care i se cere să denunțe contractul. În ipoteza în care nu a fost transmisă o atare notificare, dar administratorul sau lichidatorul judiciar trimite din proprie inițiativă o asemenea notificare, în mod firesc scopul avut în vedere de legiuitor a fost atins.
Din această perspectivă judecătorul sindic a reținut că după deschiderea procedurii insolvenței față de debitor a fost transmisă de către administratorul judiciar la data de 19 septembrie 2011 o adresă prin care i se punea în vedere pârâtei S.C. ... S.A. că se dorește continuarea contractului de leasing. Această mențiune a fost avută în vedere și la votarea planului de reorganizare prin care s-a stipulat în mod expres posibilitatea vânzării imobilului ce face obiectul contractului ca modalitate de asigurare a numerarului în vederea plății datoriilor.
Exercitarea ulterioară de către pârâtă a dreptului convențional de reziliere unilaterală a lui ca urmare nu mai are nici un efect, înlăturarea lui intervenind ca efect al opțiunii manifestate de lichidatorul judiciar în aplicarea prevederilor art. 86 din Legea nr. 85/2006. Tocmai de aceea, a considerat cererea modificatoare întemeiată și a admis-o așa cum a fost formulată.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a formulat recurs ... SA, cu sediul în ..., solicitând instanței admiterea recursului formulat și pe fondul cauzei, respingerea cererii de constatare ca nereziliat a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007.
În motivarea recursului recurenta arată următoarele:
Consideră că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind rezultatul unei interpretări greșite a legii și fără coroborarea dispozițiilor Legii 85/2006 cu alte legi incidente în cauză.
În motivarea hotărârii, instanța s-a întemeiat exclusiv pe dispozițiile art.86 din Legea 85/2006 potrivit cărora administratorul judiciar/lichidatorul este singurul în măsură să decidă asupra menținerii sau rezilierii unui contract, iar singurul criteriu pe care acesta trebuie să îl aibă în vedere este "profitabilitatea continuării contractului pentru averea debitorului insolvent". Consideră motivarea de mai sus ca fiind o interpretare eronată și restrictivă a legii aplicabile, cu nesocotirea drepturilor creditorilor și chiar prin crearea unei situații de fapt și de drept inferioare pentru aceștia.
În primul rând, nu a fost luat în considerare momentul în care se găsește debitoarea, respectiv imposibilitatea continuării activității care a determinat trecerea la faliment și valorificarea bunurilor. Este adevărat că potrivit art.86 din Legea 85/2006 contractele aflate în derulare la data deschiderii procedurii de insolvență se mențin în vigoare prin voința legiuitorului, însă această voință trebuie dublată și de executarea obligațiilor contractuale (în cazul de față prin plata ratelor). De vreme ce instanța a hotărât trecerea la faliment, este evident că debitoarea nu-și mai poate îndeplini obligațiile asumate prin planul de reorganizare, iar denunțarea contractului de leasing a fost o consecință firească, în lipsa contraprestațiilor, respectiv plata ratelor de leasing.
Dispozițiile legale prevăzute de Legea nr.85/2006 trebuie coroborate cu dispozițiile din norma specială care reglementează contractul de leasing. Astfel, art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 prevede următoarele: "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing". De asemenea, potrivit dispozițiilor contractuale, rezilierea operează de drept, fără intervenția instanței, aspect care nu a fost analizat de instanță.
Hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită și neobservarea actelor deduse judecății (pct.8 art.304). În motivarea deciziei sale, instanța a avut în vedere doar notificarea privind menținerea contractului de leasing transmisă de lichidator la data deschiderii procedurii de insolvență, 19.01.2011 și planul de reorganizare în care s-a menționat valorificarea bunului imobil care a făcut obiectul leasingului. Instanța s-a oprit cu analiza la prima fază a procedurii de insolvență, deși trebuia să constate că la data de 06.05.2015, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor și sarcinilor prevăzute în planul de reorganizare, s-a dispus încetarea procedurii de reorganizare și trecerea la faliment. În aceste împrejurări, opțiunea administratorului judiciar, aferenta primei faze a procedurii, de menținere a contractului de leasing a încetat și ea, dublat fiind și de încetarea plății ratelor de leasing.
În acord cu dispozițiile legale, după trecerea la faliment, recurenta a depus declarația de creanță la data de 11.06.2015, prin care debitoarea a fost notificată conform prevederilor art.86 (1) din Legea 85/2006. Așa cum rezultă din documentele contabile, la acea data, recurenta avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 20.785,30 lei reprezentând facturi de rate și alte sume datorate în baza contractului de leasing, emise și neîncasate. După trecerea la faliment, în lipsa manifestării opțiunii de menținere a contractului, coroborată cu neplata ratelor pe perioada de mai mult de 4 luni, recurenta a considerat contractul de leasing denunțat, activându-se obligația corelativă de predare a bunului. Mal mult decât atât, la data de 17.08,2015, ca urmare a neachitării ratelor, s-a transmis debitoarei declarația unilaterală de reziliere a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, reziliere care operează de drept, fără punerea în întârziere, fără îndeplinirea altor formalități și fără intervenția instanțelor .
Așa cum s-a precizat mai sus, dreptul la rezilierea contractului este consimțit inclusiv de lege, art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997. Instanța a omis să analizeze atât cadrul legal în care se afla debitoarea - faza de insolvență - faliment cât și contractul din care izvorau drepturile și obligațiile sale, Contractul de leasing financiar Imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, pronunțând în consecință, o hotărâre netemeinică și nelegală.
În subsidiar, arată că, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului și cei care au toate atributele conferite de acest drept, posesie, folosință și dispoziție este ... SA., aspect care împiedică valorificarea bunului în cadrul procedurii de insolvență a debitoarei, ... SRL
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 299 și urm. Cod Procedură Civilă, O.G. nr. 51/1997, precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză.
Cabinet Individual de Insolvență ..., prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită instanței respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Față de primul motiv de recurs - art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, contrar susținerilor recurentei, arată că instanța de fond, prin sentința recurată, a stabilit corect situația de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale în materie, constatând în mod legal că, în speță, contractul de leasing imobiliar nr. 3050/2007 nu este reziliat. Recurenta în critica sa pornește de o premisă total greșită și anume că în cauză Legea nr. 85/2006 este o lege generală și OG nr. 51/1997 este o "normă specială" care reglementează contractul de leasing și, pe cale de consecință, apreciază că Legea nr. 85/2006 trebuie coroborată cu aceste dispoziții speciale, inclusiv cu prevederile contractuale care prevăd rezilierea de drept, fără intervenția instanței, aspect neanalizat de instanță. Dimpotrivă, consideră că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile celor două acte normative, astfel că a aplicat cu prioritate Legea nr. 85/2006 care este o lege specială în materie față de dispozițiile legale și contractuale invocate de recurentă, fiind aplicabile regulile de interpretare juridică specialia generalibus derogant și generalia specialibus non derogant. În plus, cât timp Legea nr. 85/2006 a instituit o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, art. 2 din lege, aducând în această procedură toți creditorii debitoarei, cu obligații curente și restante, iar recurenta a făcut parte din planul de reorganizare judiciară pe care l-a votat, plan care cuprinde dispozițiile exprese cu privire la imobilul obiect al vânzării și leasing¬ului în sensul vânzării sale în cadrul procedurii, recurenta fiind menționată cu toate creanțele rezultate din contractul de leasing în tabelul definitiv de creanțe atât în perioada de reorganizare judiciară, dar și de faliment, necontestate.
Recurentei i-au fost plătite sume importante în baza planului de reorganizare (68% din creanțele sale rezultate din contractul de leasing). Rezultă fără putință de tăgadă că, în cauză, creanțele recurentei rezultate din contractul de leasing, dar și contractul de leasing nr. 3050/2007 se supun din punct de vedere al regimului juridic Legii nr. 85/2006 din momentul deschiderii procedurii speciale reglementată de aceasta lege speciala asupra debitoarei.
Instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 86 din Legea nr. 85/2006 în cauza de față, aceasta fiind o lege specială aplicabilă tuturor creditorilor cu obligații cuprinse în planul de reorganizare judiciara (cum este și cazul recurentei), creditorilor curenți, dispozițiile aplicabile și ulterior după intrarea în faliment a debitoarei. Or, atitudinea recurentei care, inițial (motiv 1 recurs), consideră că se aplică dispozițiile legale și contractuale în materie de leasing cu prioritate față de Legea nr. 85/2006, ulterior (motiv 2 recurs), lasă să se înțeleagă că ar recunoaște aplicarea art. 86 din Legea nr. 85/2006 doar în perioada de reorganizare judiciară a debitoarei, nu și ulterior când debitoarea a intrat în faliment, este nu numai contradictorie, nelegală, dar și imorală și inechitabilă, cât timp legea nu distinge în acest fel și nici nu se poate alege un text de lege ca aplicabil doar atunci când ne convine. În orice caz, art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2006 face referire expresă și la lichidatorul judiciar, așa încât se poate deduce fără echivoc că dispozițiile în cauză se aplică și în faliment, contrar a ceea ce susține recurenta.
Referitor la motivul 2 de recurs - art. 304 pct.8 Cod procedură civilă, arată că, prin sentința recurată, instanța de fond a luat în considerare toate probele înscrisuri existente în cauză, pe care le-a interpretat corect și la care a aplicat corect Legea specială nr. 85/2006, neschimbând natura sau înțelesul vădit al niciunui act juridic dedus judecății în cauză. Dimpotrivă, instanța de fond a pornit corect în analiza cauzei de la art. 86 din Legea nr. 85/2006 și a reținut corect că acesta se aplică atât în faza de reorganizare judiciară, cât și de faliment. De asemenea, instanța de fond în mod corect a reținut că denunțarea sau nu a unui contract al debitoarei de către cel care are supravegherea sau conducerea activității debitorului - administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar - este o chestiune de oportunitate care scapă controlului instanței potrivit art. 11 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
În sensul celor reținute de instanța de fond în considerente și contrar celor susținute de recurentă, CII ... în calitate de administrator judiciar și ulterior de lichidator judiciar, a notificat recurenta atât în perioada de deschidere a procedurii, cea de reorganizare judiciară, cât și după deschiderea falimentului debitoarei, că susține și este de acord cu derularea în continuare a contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050/2007, nu este de acord cu rezilierea, precum și cu faptul că acesta poate fi valorificat la un preț real în procedură, preț din care să se stingă atât creanța totală a recurentei, dar și creanțe ale altor creditori în procedură.
Comunicările făcute de CII ..., cu privire la contractul de leasing nr. 3050/05.12.2007, coroborate cu cele de mai sus prin care a arătat cuprinderea în plan a creanțelor recurentei rezultate din acest contract, precum și cu plata acestor sume cuprinse în plan și tabel, dar și cu cererile sale care fac obiectul prezentei cauzei, acoperă întreaga perioadă de la deschiderea procedurii insolvenței și până astăzi, astfel că rezultă fără tăgadă poziția sa de continuare a acestui contract cu debitoarea, de opunere totala la rezilierea unilaterală și de valorificare legală în cadrul procedurii a imobilului în cauză. Sunt astfel, pe deplin îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006, CII ... acționând în temeiul Legii nr. 85/2006 - lege specială - art. 24, art. 11, art. 86, art. 102.
Potrivit art. 86 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Art. 86 (1) Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat. Contractul se consideră denunțat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu răspunde; b) la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/lichidator."
Arată că menține cele de mai sus arătate cu privire la faptul că art. 86 nu se aplică restrictiv doar în procedura de reorganizare judiciara sau cea generala, ci și în faliment; Legea nr. 85/2006 este o lege specială față de toate dispozițiile legale și contractuale în materie de leasing - norme generale; nu se poate apela la aplicarea Legii nr. 85/2006 doar atunci când convine recurentei, ci aceasta se aplică în litera și spiritul sau în toate situațiile pe care le stipulează expres. În plus, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Art. 102 (1) Când sentința care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eșuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentință de confirmare a planului. Or, așa cum a tot arătat, conform art. 10.3 lit. B subpct. b) din planul de reorganizare judiciară al debitoarei, plan votat și aprobat și de recurenta pârâtă stipulează expres vânzarea bunului imobil obiect al contractului de leasing nr. 3050/2007 în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea speciala nr. 85/2006: "Vânzarea imobilului - care face obiectul contractului de leasing - de către debitoare, trebuie să asigure încasarea în totalitate a ratelor și dobânzilor neîncasate de creditoare și prevăzute în contractul de leasing. Așadar,a fost acceptată vânzarea în cadrul procedurii, iar în conformitate cu art. 102 alin 1 din Legea nr. 85/2006 planul confirmat este o hotărâre definitivă și irevocabilă.
În concluzie, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, a aplicat corect legea la această situație și a interpretat corect toate actele juridice deduse judecății.
Totodată, la data întocmirii de către creditoarea recurentă a evaluării activului ..., nu s-a ținut cont de faptul că este vorba de evaluarea unei proprietăți imobiliare generatoare de afaceri în funcțiune, ci a fost luată ca valoare - valoarea de lichidare de 225.400 euro. Valoarea de circulație a imobilului stabilită conform Expertizei Tehnice întocmita la nivelul CNP ... de Societatea Experților Tehnici SA ..., era de 312.500 euro. Creditoarea ... S.A. a comunicat în 09.04.2015 unui potențial cumpărător valoarea creditului și valoarea evaluării sale din 2014, de aproximativ 163.000 euro și a început demersurile de reziliere unilaterale - deși i se comunică de nenumărate ori că se urmărește valorificarea în cadrul procedurii, cu garantarea restituirii creanței sale, dar și acoperirea creanțelor celorlalți participanți la procedură.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006, art. 2, 24, art. 3, art. 11 alin. 2, art. 86, art. 102 etc.; art. 115, art. 2812 Cod procedură civilă.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți, anexate cererii de recurs și întâmpinării.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, cu luarea în considerare a apărărilor intimatului, a actelor dosarului și probelor administrate, Curtea de apel a constatat că acesta este fondat, urmând să fie admis, pentru următoarele considerente:
Judecătorul - sindic a reținut în mod corect că, prin Sentința nr. 623/F/2016 a fost soluționată cererea în anulare formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență ..., în contradictoriu cu debitorul S.C. ... S.R.L. și pârâta S.C. ... S.A., și că, deși la data de 1 februarie 2016 lichidatorul judiciar și-a completat cererea solicitând să se constate că nu a fost reziliat contractul de leasing nr. 3050/5.12.2007, în cuprinsul sentinței nu se face nici o referire cu privire la această solicitare, această cerere rămânând nesoluționată de către instanță. De asemenea, a reținut în mod corect că, potrivit art. 2812 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, ceea ce în speță s-a făcut, astfel că cererea de completare a dispozitivului trebuie admisă.
Dacă sub acest aspect soluția judecătorului - sindic este legală și temeinică, recurenta neatacând de altfel această soluție și nici pe cea dată excepției tardivității formulării cererii de completare, soluția dată pe fond cererii rămase nesoluționate prin Sentința mai sus arătată este nelegală, impunându-se reformarea ei.
Astfel, prin completarea la cererea de chemare în judecată inițială, reclamantul a solicitat să se constate că nu este reziliat contractul de leasing încheiat între debitoare și recurenta pârâtă, cu consecința faptului că bunul ce constituie obiect al contractului poate fi valorificat în procedură.
Judecătorul - sindic a admis cererea pe fond, reținând că, după deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, administratorul judiciar a menținut contractul de leasing, în temeiul dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, iar vânzarea bunului ce face obiectul contactului a fost prevăzută în planul de reorganizare, votat de pârâtă.
Curtea de apel a constatat că însă, așa cum în mod corect arată recurenta, instanța de fond a omis să analizeze atât situația în care se afla debitoarea - faliment - și dispozițiile legale aplicabile acestei situații, cât și contractul dintre părți, respectiv Contractul de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007 și dispozițiile legale aplicabile acestuia, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
Instanța de fond a avut în vedere doar notificarea privind menținerea contractului de leasing transmisă de lichidator la data deschiderii procedurii de insolvență, 19.01.2011 și planul de reorganizare în care s-a menționat valorificarea bunului imobil care a făcut obiectul leasingului.
În fapt însă, la data de 06.05.2015, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor și sarcinilor prevăzute în planul de reorganizare, s-a dispus începerea procedurii de faliment a debitoarei. Ca urmare a acestei împrejurări, recurenta a și depus declarația de creanță la data de 11.06.2015, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 20.785,30 lei, reprezentând facturi de rate și alte sume datorate în baza contractului de leasing, emise și neîncasate după deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei. La data de 17.08.2015, ca urmare a neachitării ratelor, s-a transmis debitoarei declarația unilaterală de reziliere a Contractului de leasing financiar imobiliar nr. 3050 din data de 05.12.2007, reziliere care operează de drept, fără punerea în întârziere, fără îndeplinirea altor formalități și fără intervenția instanțelor, potrivit dispozițiilor contractuale și legale, acest drept al recurentei fiind reglementat și de dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997.
Or, pe de o parte, în condițiile în care planul de reorganizare a eșuat, iar acesta este socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorul numai în privința creanțelor creditorilor, care sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan, nu și sub alte aspecte, cum ar fi valorificarea bunurilor, astfel cum în mod eronat susține intimatul lichidator judiciar (art. 102 (1) din Legea nr. 85/2006), împrejurarea că vânzarea bunului ce face obiectul contractului este prevăzută prin plan nu are nici o relevanță, în speță societatea fiind în faliment.
Pe de altă parte, împrejurarea că un contract este menținut, după deschiderea procedurii, în temeiul art. 86 alineatul 1 din Legea nr. 85/2006, nu exonerează părțile de drepturile și obligațiile contractuale și nu împiedică partea care este prejudiciată prin neîndeplinirea de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale să acționeze potrivit contractului și potrivit legii, pentru a obține executarea acelor obligații, mergând până la încetarea contractului prin modalitățile prevăzute de contract sau de lege.
Așadar, în speță, împrejurarea că a fost menținut contractul, la data deschiderii procedurii de insolvență sau de faliment, nu înseamnă că pârâta recurentă nu are dreptul de a rezilia unilateral contractul, în temeiul dispozițiilor contractuale și al legii, având în vedere că debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a ratelor, fapt confirmat de lichidatorul judiciar prin admiterea cererii de înscriere a creanței recurentei în tabelul suplimentar de creanțe, iar anterior în tabelul preliminar și definitiv, pentru creanța anterioară deschiderii procedurii.
Contractul de leasing dintre părți nu este unul cu titlu gratuit, ci unul cu titlu oneros și sinalagmatic, astfel că recurenta nu are obligația de a pune la dispoziția debitoarei bunul, câtă vreme aceasta nu își respectă obligația de plată a ratelor.
De asemenea, este nefondată susținerea intimaților - lichidator judiciar și curator special - cum că debitoarea este proprietara bunului de face obiectul contractului de leasing, și nu recurenta, această susținere fiind contrazisă de dispozițiile exprese ale contractului de leasing din care rezultă că finanțatorul - recurenta - rămâne proprietarul bunului (art. 1), cu atât mai mult cu cât acest contract este încheiat în aceeași zi în care s-a încheiat și contractul de vânzare - cumpărare nr. 1820 prin care debitoarea vinde același bun către recurenta pârâtă.
Față de cele reținute mai sus, s-a constatat că, pe fondul cererii, judecătorul - sindic a reținut în mod eronat atât situația de fapt, cât și dispozițiile legale incidente în cauză, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Vechiul Cod de procedură civilă. Cererea formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată, contractul de leasing fiind reziliat în mod legal. În consecință, admițând recursul formulat, în temeiul art. 312 din Vechiul Cod de procedură civilă, Curtea de apel a modificat în parte Sentința atacată în sensul că a respins ca nefondată cererea de constatare a nerezilierii contractului de leasing nr.3050/05.12.2007 încheiat între debitor și pârât. A menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de către recurentă.
| ← Divorţ fără minori culpă comună , despăgubiri | Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
|---|
